In sfârşit cineva s-a hotărât să vorbească. Unul din foştii colegi şi prieteni ai domnului Iosif Ţon. Şi nu fiecine, ci fratele Geabou Pascu. Domnul Iosif Ţon i-a înflăcărat pe tinerii de la Caransebeş pe timpul acela. Şi ei au avut mare încredere în el atunci. Numai că după arestarea fraţilor noştri Nicolae Rădoi, Petre Cocârţeu şi Ionel Prejban, Iosif Ţon trimite Departamentului Cultelor scrisoarea intitulată Poziţia mea în Cult şi la toate bisericile baptiste din România în care condamnă o biserică ce lupta pentru autonomie şi pe fraţii care se puseseră în linia dintâi în această luptă. Pe timpul acela fratele Liviu Olah predica la Făget, lângă Lugoj. Şi făcea lucrul acesta fără să aibă recunoaşterea Departamentului Cultelor, aşa cum cereau oficialii acelui Departament. Cei care nu aveau carnetul de păstor emis de Departamentul Cultelor şi continuau să predice Cuvântul lui Dumnezeu, erau persecutaţi şi riscau să ajungă în conflict direct cu autorităţile comuniste.
Fratii mei, cea mai mare virtute pe care o putem avea este frica, şi cel mai mare păcat pe care îl putem avea noi este din nou, frica. Frica de Domnul este cea mai mare virtute ce o putem avea. Frica de oameni este cea mai mare problemă ce o putem avea. Unii predicatori din timpul regimului comunist identificau greşit frica lor. Ei considerau că au frică de Dumnezeu pentru că se temeau că li se ia carnetul de predicator şi nu mai pot lui Domnului! Le era frică să nu îşi piardă serviciul, că rămân fără funcţie, că suferă copiii lor în şcoli, etc., etc. Dar ei nu săpuneau deschis că au această frică de oameni, ci se justficau cu argumentul că dacă ar refuza săasculte autorităţile, atunci lucrarea Domnului ar suferi, pentru căei nu mai puteau să predice ! Cât de importanţi se credeau acei predicatori. Credeau că lucrarea lui Dumnezeu stă în ei, şi numai dacă ei fac compromisuri cu autorităţile, lucrarea Domnului poate să progreseze! Ei se scuzau cu fraze fornăitoare ca aceea că vor să aducă pe Isus în comunism. Primul lucru ce ar fi trebuit să îl facă era săÎl ducă pe Domnul Isus în viaţa lor. Atunci nu ar mai fi trădat pe fraţi cu scuza că Îl aduc pe Domnul Isus în comunism ! De fapt se temeau de cei ce pot ucide trupul, şi nu se temeau de Cel ce poate ucide şi trupul şi sufletul în Gheenă ! Dacă s-ar fi temult de Domnul, nu s-ar fi temut de oameni. Mă îndoiesc că acei predicatori vor vedea faţa Domnului (de care nu s-au temut atunci), dacă nu fac revirimentul să se pocăiască! Trist este că în loc să se pocăiască, ei fac pelerinaje pe la străjeri şi pe la alte grupări eretice, încercând să îşi ascundă goliciunea sufletească şi insecurittatea pe care au dobândit-o prin faptul că nu au fost credincioşi Domnului, ci s-au temut de oameni şi au trădat pe fraţii lor! În loc ca domnul Iosif Ţon să declare că trezirea făcută de Domnul prin fratele Liviu Olah nu era completă, ar fi mai bine să declare că el a făcut servicii securităţii oprind pe fratele Liviu Olah de la lucrarea pe care i-a dat-o Domnul, şi să se pocăiască de păcatul trădării fraţilor săi.
După ce a suferit o mare durere cu botezul de la Oradea, fratele Liviu Olah a spus : “Eu nu am nevoie de carnet, eu trebuie să chem pe oameni la DOMNUL !” În timp ce fratele Liviu Olah cucerea suflete pentru Împărăţia lui Dumnezeu, Iosif Ţon stătea la cafele cu securiştii şi plănuia cum să îi slujească mai bine pe aceştia după ce va pleca în America. Acum continuă aceeaşi lucrare pe care a început-o atunci: ponegreşte pe un mare om al lui Dumnezeu, Liviu Olah, şi se asociază cu ereticii care fac victime printre credincioşi. De fapt el se scuză că asocierea cu acei eretici nu este altceva decât o lucrare prin care el îl duce pe Isus la străjeri, care au nevoie de învăţătura lui! Cel mai bun lucru ar fi ca Iosif Ţon să îl ducă pe Domnul Isus în inima lui proprie. Atunci ar termina cu impostura şi cu teatrul străjeresc. Atunci ar contacta pe cei pe care i-a trădat şi i-a trimis la închisoare şi ar cere iertarea de care are atâta nevoie!
No comments:
Post a Comment