La cererea unor cititori oferim din nou analiza pe care am făcut-o unei ședințe a liderilor Comunității Bisericilor Baptiste din Timișoara, unde lingușirea autorităților și slugărnicia sunt ridicată la rang de artă. Notele analizate au fost scrise pe loc de un participant la acea ședință. Avantajul acestui articol este că oferă cititorului posibilitatea să citească această analiză de la început până la sfârșit fără compartimentarea făcută la prima publicare.
Şedinţa Comunităţii din Timişoara (DE ORIENTARE ? ?) din 23 febr. 1978
Pentru că unii cititori nu au putut descifra prea bine
textul procesului verbal redactat de fratele Viorel Vuc pentru şedinţa de
„orientare” a Comunităţii din Timişoara de la 23 februarie 1978, am găsit
potrivit să transcriem textul şi să facem „disecţie” pe text.
Pagina 1
Vuc Viorel
- Cocîrţeu Petru
- Teleagă Ion
- Rădoi Nicolae
Şedinţa Comunităţii din Timişoara (DE ORIENTARE ? ?) din 23 febr. 1978
La început s-a ţinut o scurtă oră de rugăciune de fr.
Ciortuz, iar la cântări a fost fr. Rîncu. Şedinţa propriu-zisă a început la ora 10.30 (dimineaţa).
La masa de unde se oficiaza „Cina Domnului” în Biserica Nr. 2 din Timişoara, a
urcat următorul prezidiu (de a stânga la dreapta): fr. Trifu, fr. Băleanu, fr.
Bărbătei, fr. Mara, fr. Grecu, fr. Romînu, fr. Mike Bella, şi împuternicitul
jud. Timiş: Ţeperdel şi împuternicitul jud. Caraş: Pîrneci.
Prima pagină menţionează patru fraţi din comitetul
Bisericii Baptiste din Caransebeş care au fost prezenţi la şedinţa Comunităţii.
Unul din cei patru (Viorel Vuc) este persoana care a redactat procesul verbal
în folosul Bisericii din care făceau parte. Ceilalţi trei sunt martori şi
astăzi că fratele Vuc a redat fidel conţinutul şedinţei şi nu a exagerat în
nici un fel. De fapt fratele Viorel Vuc este un om integru, care, atunci când
depune mărturie despre acele timpuri, nu se sfieşte să îşi arate ezitările şi
temerile pe care le-a avut în împrejurările de care vorbeşte (a se vedea
mărturia lui cu privire la cele petrecute la Caransebeş aşa cum a redat-o
Daniel Mitrofan la CENTRUL DE ISTORIE ŞI APOLOGETICĂ).
Ședinţa a căpătat denumirea de Conferină de orientare(orientare?!...
dar în ce sens?!...) care avea următoarea ordine de zi:
a. Referat cu
caracter social
b. Discuţii
pe marginea acestui referat.
c. Referat
doctrinar
Referatul social a fost prezentat de fr. Paul Bărbătei şi
avea tema: „Doctrina preşedintelui R.S.R., tov. N. Ceauşescu” Referatul (citit)
a durat 30-35 minute.) În acest referat s-au folosit toate superlativele de
glorificare a preşedintelui de la început pînă la sfîrşit.
Păstori des-orientaţi
Predicatorii au fost aduşi la un curs de orientare.
Fratele Viorel Vuc întreabă, pe bună dreptate, ce orientare? Se vede că acei
predicatori erau des-orientaţi, şi aceasta datorită faptului că în loc să îşi
asume datoria de a proclama Cuvântul lui Dumnezeu fără teamă, au acceptat să
stea la masă cu Ispititorul, uitând de versetul care spune că frica de oameni
este o cursă. Urmarea a fost că „au schimbat în minciună adevărul lui
Dumnezeu şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este
binecuvântat în veci”(Romani 1:25).
Doctrina de căpătâi a unor păstori
Domnul Isus vorbea de „urâciunea pustiirii aşezată în
locul preasfânt.” Putem vizualiza această urâciune a pustiirii nu numai din
faptul că nişte atei au fost aşezaţi la amvonul Bisericii, ci mai ales din
faptul că acei care trebuiau să sfinţească locul, l-au spurcat cu discursurile
lor vecine cu blasfemia. Secretarul general al Cultului Baptist, Paul Bărbătei
nu s-a sfiit să citească de la amvon „Doctrina preşedintelui R.S.R., tov. N.
Ceauşescu” epuizând superlativele limbii române în caracterizarea unei bestii
cu chip uman. Ceilalţi predicatori s-au întrecut în a aduce osanale aceleiaşi
bestii.
După referat au urmat discuţii cu privire la referat şi
au durat 1 oră şi 35 min. La discuţii s-au înscris următorii fraţi: Bîtea,
Seracin Valeriu, Varga, Ciortuz, Rîncu, Stanca, Turcu, Craioveanu, Băleanu,
Romînu, Mara, iar la urmă a vorbit Ţeperdel (împuternicitul jud. Timiş).
Pagina 2
Fr. Bîtea arată că dînsul se poate denumi fratele lui N. Ceauşescu,
căci vîrsta este aceeaişi şi că peste cîteva zile va împlini şi el 60 de ani. A
arătat şi persecuţiile din regimul lui Antonescu.
Fr. Seracin Valeriu, diaconul Bis. din Vălişoara de lângă Caransebeş, se
numeşte şi el pe drept cuvînt, fratele lui N. Ceauşescu, motivînd că a împlinit
60 de ani cu 4 zile înainte ca preşedintele statului şi că şi el a suferit
aceleaşi necazuri şi persecuţii ca N. Ceauşescu. El spune că creştinii au fost
întotdeauna alături de comunişti şi în ilegalitate, îndurînd aceleaşi greutăţi.
El insistă şi spune: „fraţilor dar şi azi noi suntem alături de ei”! Eu am fost
atunci cînd comuniştii erau în ilegalitate, secretarul unei organizaţii
comuniste, soţia mea a fost deputată în uniunea femeilor, iar primul creştin
din satul meu a fost şi primarul satului. Înrudirea cu comuniştii se păstrează
şi azi. De pildă, brigada artistică a căminului cultural din Vălişoara a
prezentat acum recent, un program al cărui conţinut l-am compus eu. Şi chiar acum
cînd am plecat la Timişoara la această şedinţă, m-am oprit cu maşina şi am dat
un nou text ptr o altă brigadă artistică. Noi nu refuzăm cînd ni se cer să-i
ajutăm în diferite activităţi: culturale, etc.”
Varga arată cum
astăzi faţă de trecut există libertate „aşa încât copiii mei nu simt că trăiesc
printre romîni” (el este maghiar) După ce a mai adus multe laude de felul
acesta el şi-a exprimat dorinţa în faţa lui Mara şi a împuternicitului de a i
se aproba autorizaţia de construcţie a Bisericii sale, dintr-o localitate de
lîngă... (Timişoara).
Fraţi cu persecutorii lui Hristos
Valeriu Seracin nu ascunde faptul că era membru în
partidul comunist şi se umflă de mândrei că a compus materialul pentru brigada
artistică a comunei sale, dar nu ne spune concret despre conţinutul
materialului! Care să fi fost acesta? Nu e greu de ghicit! Dacă la o şedinţă a
Comunităţii Baptiste a adus atâtea laude „conducătorului preaiubit” nu ne putem
decât imagina adularea adusă de acelaşi personaj lui Ceauşescu la căminul cultural
al comunei!
Oare de ce or fi râvnind acei păstori să fie fraţi cu
Ceauşescu? Probabil că vor fi vrând să aibă parte de soarta lui! Oricum, fraţi
au fost. Fraţi de necredinţă şi de hulire a Numelui Domnului. Şi dacă nu s-au
pocăit înainte de trecerea în veşnicii (ceea ce este foarte probabil, din
moment ce nu au mărturisit acest lucru), vor fi fraţi cu Ceauşescu pentru
veşnicie!
Continuăm
transcrierea procesului verbal scris de fratele Viorel Vuc la şedinţa de
„orientare” a păstorilor şi diaconilor din Comunitatea Baptistă de
Timişoara în 23 februarie 1978. Cei înscrişi la cuvânt pe marginea
referatului lui Paul Bărbătei intitulat „Doctrina preşedintelui R.S.R.
tovarăşul Nicolae Ceauşescu” vorbesc cu slugărnicie oferind linguşiri
persecutorilor lui Hristos.
Ciortuz ne
spune ce anume îl ispiteşte. Nu e vorba de confesiunea unor slăbiciuni, ci de
gândurile care îl preocupă la întrunirile „frăţeşti” ale Comunităţii. Să fi
fost gânduri şi regrete cu privire la ineficienţa evanghelizării societăţii de
către cei credincioşi? Să fi fost un foc lăuntric ce îl mistuia din dorinţa de
a vedea pe alţii mântuiţi? Aş, fugi de aici! El avea „ispite” mult mai
mari. Nici vorbă de dorinţa de a vedea Evanghelia răspândită în familia
Ceauşescu, nici vorbă de compătimirea preşedintelui care era în întuneric, ci
doar de o autocritică deplângând faptul că cultul baptist nu contribuie suficient
la cultul personalităţii lui Ceauşescu! Iată preocupările celui ce ţinuse cu
câteva minute înainte ora de rugăciune a „lucrătorilor”. Dar să citim textul:
Pagina 3
Fr.
Ciortuz aduce o
mustrare blândă Uniunii ptr. faptul că nu au trimis o telegramă de felicitare
cu ocazia sărbătorii zilei de naştere a preşedintelui N. Ceauşescu. El spune
cam aşa: „fraţilor în vocabularul nostru religios (se) cuprinde şi termenul „ispită”. Eu
să vă spun drept că am fost ispitit în timp ce ascultam referatul social, de
faptul că noi de abia acum ne-am trezit să aducem elogii referitoare zilei de
sărbătorire a 60 de ani a lui N. Ceauşescu. Apoi o altă ispită mă chinuia: de
ce în ziare alături de alte culte, nu era trecut şi cultul nostru care să fi
trimis telegramă de felicitare lui N.C.”
Fr. Rîncu a vorbit fără nici un sens.
Spre lauda
lui, păstorul Rîncu se abţine de la omagierea lui Ceauşescu aşa cum făceau
ceilalţi. Dar nici nu are curajul să spună ceva concret după Cuvântul Domnului.
Aşa se explică faptul că „a vorbit fără nici un sens.” Domnul Stanca ne explică
ce înseamnă adevăratul patriotism. Este adularea lui Ceauşescu, deoarece
istoria lui este istoria neamului! Nimeni nu poate exprima mai
"elocvent" această idee ca Stanca.
Fr. Stanca a arătat că: „eu nu mă pot denumi fratele tov. N.
Ceauşescu, şi nici copilul lui datorită vârstei, dar viaţa mea se aseamănă cu a
dînsului. De fapt istoria preşedintelui se aseamănă cu istoria poporului român,
se contopeşte, este una şi aceiaşi, aşa că vorbind despre istoria preşedintelui,
vorbim de fapt de istoria noastră a tuturor!” A arătat
suferinţele credincioşilor sub Antonescu şi liberatea adusă de august 1944: „şi
dacă astăzi se mai plâng unii creştini că autorităţile îi persecută, nu este
adevărat. Ci ei înşişi (creştinii) fac unele greşeli împotriva cărora
autorităţile iau atitudine”.
Tovarăşul
Turcu, deşi ne vorbeşte pe româneşte, nu reuşeşte să se facă înţeles în modul
elocvent în care ar dori, când vorbeşte în versuri despre măreaţa „doctrină
Ceauşescu”. Să fie limba turcă de vină?
Fr. Turcu: „fraţilor,
dacă privim la copiii care zburdă ziua pe străzi, la jocul lor, dacă privim la
florile de pe câmp, în zâmbetul tuturor desprindem parcă fără cuvinte numele
„Ceauşescu.”
Singurul,
dintre cei care au avut dreptul la cuvânt, care vorbeşte în acord cu adevărul
şi cu bunul simţ este Nicolae Craiovan (prima grafie a numelui în document este
incorectă), unul din întemeietorii Bisericii Baptiste Nr.3 din Timişoara.
Dumnezeu nu s-a lăsat niciodată fără martori. În mijlocul acelor păstori
apostaţi s-a auzit clar vocea tânărului Nicolae Craiovan.
Fr.
Craioveanu, un tânăr, reprezentantul Bis. 3 din
Timişoara spune: „să ştie toţi şi domnii împuterniciţi că am fost la şedinţe
UTC, PCR şi acum la o şedinţă de comunitate, dar aşa de cursiv cum s-au înscris
fraţii la cuvânt aici la un referat social (încît au fost opriţi şi declarată
lista încheiată) nici la o şedinţă PCR nu se înscriau.
Pagina 4
Aş vrea să
spun că nu putem contesta libertatea amintită şi nici calităţile (doctrina) lui
N. Ceauşescu, însă aş vrea să vă spun şi să audă şi domnii împuterniciţi că
totuşi, mai sînt cazuri cînd securitatea ne persecută şi intervine în gîndirea
noastră de creştini, şi chiar ni se impune să nu ne mai rugăm ptr autorităţi şi
şeful statului”
Bineînţeles
că păstorii zeloşi pentru partidul comunist au sărit imediat să îl admonesteze.
A se vedea cât de departe se ajunge atunci când ne lipseşte curajul de a spune
adevărul. Cuvintele lui Băleanu sunt concludente:
Băleanu a luat cuvântul şi ca răspuns la problemele ridicate de
Craiovan spune: „stai frate (cu ton dur) că nu chiar aşa stau lucrurile (iar
către public), fraţilor, vedeţi în biblie scrie „să nu luăm în deşert numele
Dlui” şi noi sîntem creştini şi trebuie „să fim înţelepţi ca şerpii”şi să nu
luăm în deşert numele conducătorilor şi chiar dacă ne rugăm, să ne rugăm ca
Dzeu să-i binecuvinteze cu sănătate, etc... şi să nu ne rugăm rugăciuni care
i-ar putea deranja pe aceşti conducători”. Apoi a mai făcut şi unele referiri,
aprecieri la referat.
Pentru
Băleanu luarea în deşert a Numelui Domnului este tot una cu luarea în deşert a
numelui conducătorilor comunişti! Se vede că era un exeget abil! Apoi,
tovarăşul Băleanu nu este de acord ca creştinii să se roage pentru mântuirea
conducătorior, aşa cum cere Scriptura (1 Timotei 2:1-5), deoarece acest lucru
i-ar deranja. Ori „păstorii” nu trebuie să deranjeze pe atei! În schimb, el
cere să ne rugăm pentru sănătatea lor şi eventual pentru glorificarea lor, şi
pentru alte lucruri care le-ar place conducătorilor, dar nu pentru mântuirea de
care au nevoia cea mai mare! De unde această înţelepciune la Băleanu (dacă tot
a vorbit de necesitatea de a fi înţelepţi ca şerpii)? Se pare că „păstorii”
prezenţi aveau două obiective: Cum să apostrofeze pe cei ce au rămas credincioşi
Cuvântului (unii, ca Mara, nu se sfiesc să ameninţe deschis), şi cum să se
întreacă în a-l glorifica pe Ceauşescu.
Romînu a adus elogii, omagii
preşedintelui N. Ceauşescu.
Mara: „fraţilor eu apreciez pe tineri ca şi Craiovan, care au
energie, sînt plini de rîvnă, dar tînărul Craiovan uită că mai mari decât el
sînt alţii care nu se sperie de tonul lui şi că prin aceasta şi-ar atrage şi
unele neplăceri”. Apoi a făcut unele concluzionări pe marginea referatului.
Cel care
încheie discuţiile din jurul primului referat este unul din cei doi
împuterniciţi prezenţi. Era normal ca la o întrunire a „păstorilor” lui Hristos
ultimul cuvânt să îl aibe un împuternicit al guvernului ce şi-a propus
distrugerea religiei!
Ţeperdel (împuternicitul jud. Timiş) subliniază afirmaţiile fr.
Stanca, adică istoria noastră se identifică cu isotria lui N. Ceauşescu. Apoi
spune: „mă bucur că am fost invitat la conferinţa de orientare, simt o
deosebită satisfacţie să pot (spune) vorbi şi eu la această conferinţă. Mă bucur
de atmosfera caldă în care s-a prezentat şi s-a discutat referatul social. Îmi
pare rău însă că această atmosferă este deranjată de afirmaţiile iresponsabile
ale unuia sau altuia (privea spre Craiovan). Apoi a urat preşedintelui
sănătate, progres, etc. La care o parte din fraţi
Pagina 5
au
răspuns cu aplauze! Atunci
un alt tânăr a zis: „Ruşine, fraţi bătrâni, aplaudaţi în Biserică!”
La
sfârşitul discuţiilor se realizează minunea. Împuternicitul ajunge să agreeze
cu păstorii participanţi. El îşi însuşeşte vocabularul şi ideile acestora! Asta
da, minune! Ideologul partidului comunist repetă ideile unor păstori şi e de
acord cu ele! Numai că nu ideologul partidului a făcut concesii, ci păstorii,
cari trebuiau să vorbească cuvintele lui Dumnezeu, aceştia au avut în gură
cuvintele partidului! Împuternicitul este de acord cu Stanca, şi anume, că
„istoria noastră se identifică cu istoria lui N. Ceauşescu.” Un singur regret a
avut împuternicitul, faptul că atmosfera „caldă” a fost „deranjată” de o voce
protestatară. Îmi închipui cât de trist au oftat şi păstorii la această
constatare a împuternicitului. Dar pentru ca prima parte a întrunirii să nu se
sfârşească pe o notă tristă, împuternicitul i-a raliat pe „păstorii”
bisericilor într-o nouă rundă de preamărire a lui Ceauşescu la care „păstorii”
au participat atât cu adeziunea verbală cât şi cu cea a aplauzelor! Dar din nou
bucuria le-a fost tulburată (de o voce ca a lui Mica de la curtea lui Ahab,
care nu voia să prorocească nimic bine împăratului), o voce tânără (să fi fost
însuşi Viorel Vuc?) care le arată că nici la bătrâneţe nu au ajuns să cunoască
înţelepciunea adevărată!
Partea a
doua a procesului verbal redactat de fratele Viorel Vuc la întrunirea
păstorilor şi diaconilor din Comunitatea Baptistă din Timişoara din 23
februarie 1978 înregistrează prezentarea referatului doctrinar şi conţinutul
lucrărilor Adunării Generale a Comunităţii. Să le aruncăm o privire
critică şi acestora.
Referatul doctrinar a fost prezentat de fr. Grecu cu tema: „Viaţa de
rugciune”, care a început la ora 12.40 şi a durat... pînă la... ora 12.55. După
referat fr. Mara a spus că „pe marginea referatului acesta nu mai trebuiesc
discuţii căci toţi cunoaştem, rămînînd ca să punem în aplicare ce ştim”.
Aici s-a
încheiat şedinţa cu caracter orientativ, după care s-a făcut o pauză pînă la
ora 13.35.
Se vede că
„păstorii” prezenţi la acea întrunire şi-au înţeles bine chemarea de a se
îndeletnici cu rugăciunea şi propovăduirea Cuvântului (Fapte 6:4). Referatul
„social” a reflectat preocuparea lor prioritară cu propovăduirea cuvântului (a
cuvântului ce preamărea pe Ceauşescu), iar referatul al doilea a surprins
„interesul intens” pentru rugăciune. Putem concluziona cu certitudine că în
urma celor două referate „păstorii” erau „orientaţi” cu adevărat. Tovarăşul
Bărbătei i-a orientat pe „păstori” în privinţa importanţei adulării lui
Ceauşescu, iar tovarăşul Mara i-a orientat în privinţa „importanţei” rugăciunii
prin faptul că a pus referatul pe această temă după cel dedicat „marelui
conducător”, şi apoi a demis orice discuţie pe tema rugăciunii, ceea ce arată
relevanţa rugăciunii pentru el şi pentru păstorii din subordine. Acum
participanţii puteau trece liniştiţi la lucrările Adunării Generale!
De la
această oră a început Adunarea Generală a comunităţii la care s-a prezentat de
fr. Băleanu raportul
comunităţii, fr. Turcin a prezentatraportul financiar, fr. Tîrziu a
prezentat raportul cenzorilor şi Bugetul pe 1978.
În
raportul comunităţii au fost anunţate 32 de cereri de deschidere de Biserici,
din care au fost rezolvate doar două!... Tot în raport se cere o mai mare
exigenţă în cazurile de disciplină Bisericească. Se căuta familiarizarea
cuvîntului „excludere din cult”. Au fost menţionate ca biserici indisciplinate
pe comunitate: Biserica din Caransebeş, Reşiţa şi Timişoara 3.
Din
raportul comunităţii citit de Băleanu se vede „interesul” mai marilor
baptiştilor de a deschide biserici! Din 32 de cereri au soluţionat două! Dar
din moment ce partidul garanta libertatea trâmbiţată de Stanca, deducem că
negarea celorlalte 30 de cereri a fost lucrarea Uniunii, şi nicidecum a
Departamentului Cultelor! Se pare apoi că mai marii înscăunaţi la Uniune
considerau că există prea multe biserici baptiste, din moment ce nu dădeau nota
de aprobare pentru funcţionarea unor biserici gata formate şi contemplau
excluderea altor biserici! Nu de alta, dar acele biserici pe care voiau să le
excludă erau o boală în cadrul Uniunii deoarece erau active în evanghelizare şi
converteau prea multe persoane. Vom vedea imediat că mai marii sesizau şi
pericolul care păştea bisericile baptiste, şi anume pericolul de a face
prozelitism! Acum urmează ceva grav: unii lucrători din Comunitate iau cuvântul
fără să li se permită acest lucru!
După
terminarea rapoartelor s-au făcut cîteva discuţii (fără voia lui Mara şi
Băleanu, dar...)
Fr.
Ploscaru arăta durerea pe care o simte ptr că nu i s-a dat autorizaţie de
funcţionare la Biserica dînsului. Fr. Băleanu căuta să-i spună „lasă frate că
cunoaştem problema, şi că o avem în obiectiv!”
Fratele Ploscaru însă spune „dar cît să mai aşteptăm frate Băleanu. De 3 ani am
făcut cerere şi nimeni nu ne aude”.
De fapt
„liderii” de la Comunitate şi Uniune auzeau foarte bine, dar nu glasul fraţilor
lor dedicaţi lucrării şi care sufereau pentru Hristos, ci glasul autorităţilor
ce le cereau suprimarea Bisericilor. E drept că Băleanu avea în obiectiv
biserica păstorită de fratele Ploscaru (gura păcătosului adevăr grăieşte), dar
el nu spunea totul. Avea în obiectiv acea congregaţie, dar nu să îi dea
autorizaţie de funcţionare, ci să o suprime prin refuzul de a-i acorda
autorizaţie.
Pagina 6
Apoi s-a
ridicat pe rînd tot comitetul Bisericii din Reşiţa arătînd problema bisericii
lor (localul mic). Fratele Băleanu însă îi oprea îi întrerupea pe fiecare
spunîndu-le că problema aceasta o vor „discuta în particular”.
Fr.
Moldovan (Reşiţa) spune: „ne bucurăm frate Băleanu că ne acordaţi
interviuri, dar să ştiţi că „discuţiile particulare” se uită, şi apoi frate
problema Bisericii din Reşiţa era ridicată odată cu cea din Bocşa dar „cea din
Bocşa este construită, iar cea din Reşiţa nici nu i s-au aprobat actele de
construcţie.”
Un altul
de la Reşiţa a spus: „frate Mara şi Băleanu, la fiecare instituţie este un plan
de măsuri de rezolvare a problemelor, ori d-voastră nu aveţi”, la care ei
răspund că aşa ceva ar fi mai grav căci atunci cazurile urgente care s-ar ivi
pe parcurs nefiind trecute în planul de măsuri, nu vor putea fi rezolvate în
anul respectiv.
Se vede că
Băleanu avea o dispoziţie irezistibilă pentru discuţiile în particular. Când
era vorba de lăudarea lui Ceauşescu nu avea probleme să le ofere pe acestea în
public. Când era vorba de durerile şi persecuţiile Bisericilor din Comunitate,
pe acestea voia să le discute în particular. Nu putem să nu remarcăm răspunsul
machiavelic la critica faptului că nu întocmiseră un plan cu problemele
sesizate mereu de unii lucrători ai Comunităţii. Care or fi fost cazurile
urgente ce aveau prioritate faţă de acordarea de autorizaţii de funcţionare a
Bisericilor pe care acestea le solicitau cu insistenţă? Probabil erau
circularele cu reglementări pe care sus puşii le emiteau imediat ce
autorităţile mai sugerau o ciuntire a libertăţilor puţine ce le aveau
bisericile şi credincioşii. Şi dacă erau situaţii urgente bona fide, de ce nu puteau fi rezolvate şi unele
(cazurile de cerere de funcţionare) şi altele (cazurile urgente)? Cine învăţa
pe cine? Oare conducătorii baptiştilor învăţau machiavelismul de la
împuterniciţii guvernului, sau împuterniciţii învăţau machiavelismul de la
„liderii” baptiştilor?
Craiovan a
dorit să ia din nou cuvîntul dar fratele Băleanu a strigat să stea jos şi după
cîteva asemenea intervenţii la care Craiovan a rămas surd, el a întrebat:
„frate Băleanu vă rog să-mi spuneţi de ce Biserica 3 din Timişoare este
indisciplinată?” întrebare urmată de un dialog.
- Băleanu:
„cum, nu ţi-e ruşine să mai şi întrebi?”
- Craiovan:
„nu frate, de ce?”
- Băleanu:
„nu şti ce-aţi făcut la colindă?”
- Craiovan:
„ba da! Am fost cu colinda, dar au fost şi alţii de la Biserica 1 şi 2 etc.”
- B: „ei şi
asta nu-i nimic? cum locatarii blocurilor s-au scandalizat şi miliţia v-a făcut
amenzi? Cîte amenzi aţi plătit?”
- C.:
„niciuna”
- B.: „ei!
şi ce mai vrei?”
Realitatea
era însă că au cîntat la blocul fr. Olah şi că locatarii au coborît la
colindători
Pagina 7
şi-i rugau
să mai cînte. Chiar şi-n faţa miliţiei s-au certat şi-i rugau să lase pe aceşti
oameni care cîntă frumos.
Comentariile
sunt de prisos. Vedem cum un „lider” de la Comunitate încearcă să reducă la tăcere
pe un tânăr care are întrebări legate de afirmaţia abuzivă că biserica din care
el făcea parte era indisciplinată! Dialogul revelează faptul că mai marii nu se
dădeau în lături de la minciună când era vorba de „scopul nobil” de a apăra
cauza persecutorilor lui Hristos! Minciuna şi machiavelismul deveniseră armele
lor „spirituale” preferate.
Am ajuns
cu analiza procesului verbal al Şedinţei de orientare a lucrătorilor din
Comunitatea Baptistă de Timişoara din februarie 1978 la ultima parte. Ea
conţine o Circulară. Din analiza ei se va vedea cât de abuziv procedau cei din
conducerea cultului în înceracrea de a controla bisericile locale şi a le
impune directivele autorităţilor comuniste.
După acestea toate fratele Mara s-a
ridicat şi a citit o Circulară. „Cu
ocazia şedinţei din 8 febr. 1978, şedinţă de lucru a Comitetului Uniunii pe
teme de disciplină, s-au constatat următoarele:
1. Persoane
care merg din biserică în biserică (în special tineri) care tulbură bisericile
cu învăţături nedoctrinare.
2. Persoane
care folosesc amvonul drept tribună ptr. Învăţături politice, împotriva Uniunii
şi a statului.
Ca
nimeni să nu-şi închipuie că „liderii” Uniunii Baptiste ar fi luat salariile
grase pe degeaba, tovarăşul Mara le comunică celor prezenţi că comitetul
Uniunii a avut o „şedinţă de lucru.” Şi se vede că au asudat acolo din
belşug, din moment ce au „ridicat” probleme foarte grele (care ar fi putut să
le producă hernie). Capul de listă al problemelor serioase cu care se
confrunta conducerea Uniunii era activitatea evanghelistică a tinerilor din bisericile
baptiste de la oraş care făceau misiune la ţară, în bisericile ce aveau atâta
nevoie de sprijin. Cum partidul dorea închiderea acestor biserici, şi tinerii
în chestiune înviorau acele biserici, era normal ca Uniunea să se sesizeze şi
să încerce să elimine astfel de activităţi primejdioase nu numai pentru partid,
dar şi pentru cultul baptist! Trebuia doar să li se găsească o vină, şi
Comitetul Uniunii, foarte creativ, a concluzionat că acei tineri ce merg din
biserică în biserică (parcă şi apostolul Pavel avea acest obicei) tulbură
bisericile. Tovarăşul Mara nu menţionează nici o biserică ce ar fi fost
„tulburată” în acest fel. De fapt multe biserici în cultul baptist aşteptau o
astfel de „tulburare a apelor.” Ca să fie şi mai specific, tovarăşul Mara a
creat o expresie originală, acuzând pe tinerii angajaţi în misiune de
„învăţături nedoctrinare”. Din moment ce cuvântul doctrină înseamnă
„învăţătură”, expresia „învăţături nedoctrinare” este un non sens.
În al
doilea punct al Circularei se sesizează „păcatul” unor predicatori sau membri
ai Bisericilor „care folosesc amvonul drept tribună pentru învăţături
politice, împotriva Uniunii şi a statului.” „Liderii” Uniunii nu aveau nici o
problemă în folosirea amvoanelor ca tribună pentru slăvirea lui Ceauşescu şi a
orânduirii comuniste, dar acuzau de politicizarea amvonului pe cei care nu
slăveau partidul şi aveau tupeul să fie critici la adresa Uniunii care se
ostenea aşa de mult în slujba regimului! Expresia „împotriva Uniunii şi a
statului” arată ce bine identifica Mara şi acoliţii săi interesele Uniunii cu
cele ale statului comunist. Cei din conducerea Cultului Baptist aveau aceleaşi
interese ca şi statul comunist, şi de aceea cele două entităţi luptau cot la
cot pentru suprimarea forţelor ce le periclitau interesele. Cea mai
primejdioasă forţă era cea a tinerilor angajaţi în misiune pentru înviorea
bisericilor baptiste de la ţară. Şi aşa cum partidul comunist făcea „totul”
pentru progresul bisericilor baptiste, tot astfel conducerea Uniunii a hotărât
să facă „totul” pentru aceeaşi cauză ce le era aşa de dragă!
Oferim cititorilor noştri ultimul comentariu la procesul verbal redactat de
fratele Viorel Vuc cu prilejul şedinţei păstorilor din Comunitatea
Baptistă de Timişoara. După referatele prezentate, preşedintele cultului,
Cornel Mara a citit Circulara Uniunii, un document în şapte puncte ce arată
fără perdea intenţiile conducerii Uniunii Baptiste de a controla în folosul
guvernului bisericile baptiste. Iată cele cinci puncte pe care nu le-am
comentat încă.
3.
Persoane de la alte culte care fiind primite în rândurile noastre şi chiar
ordinaţi introduc cu ei şi dezordinea din cultele de la care vin.
Cornel
Mara nu dă informaţii concrete şi nici vre-un exemplu concret, deoarece nu avea
niciunul. Intenţia cu acest punct era de a-i face pe păstorii prezenţi
„vigilenţi” la pericolele care păşteau turma lor. Aşa cum comuniştii vedeau
duşmani pretutindeni, şi invocau existenţa acestora pentru a-şi justifica
opresiunea, tot aşa conducerea cultului baptist invoca existenţa unor elemente
care, chipurile, aduc în bisericile baptiste dezordinea, pentru a-şi justifica măsurile
opresive. Era, de fapt, pregătirea terenului pentru ceea ce va urma.
4. Grupuri de tineri adunate la
studiul Bibliei, fără ştirea păstorului.
5. Rugăciuni publice împotriva
altora.
6. Preamărirea altor persoane
7. Introducerea de cântări ritmice (muzică uşoară).
Ceea ce
deranja autorităţile, şi implicit Uniunea, era studiul Bibliei de către tineri
şi activitatea evanghelistică a acestora prin bisericile mici de la ţară. De
aceea, invocând primejdia duşmanilor veniţi din exterior, Cornel Mara trece la
„ameninţările interioare” şi semnalizează „pericolul” adunării la studiu al
tinerilor fără aprobarea păstorului. Se vede, că la indicaţiile partidului,
păstorii trebuiau să îşi asume rolul de a şti tot ce „mişcă-n ţara asta” a
supravegherii comuniste, tendinţă ce viza teritoriul bisericii şi al caselor
membrilor. Controlul "binefăcător" al Uniunii trebuia extins şi
asupra rugăciunilor publice, care deranjau pe cei puşi în slujba partidului.
Tot la fel de „păcătoase” erau şi aprecierile pozitive faţă de cei care nu se
supuneau dispoziţiilor samavolnice ale guvernului şi ale Uniunii, deoarece
astfel de aprecieri pozitive faţă de cei ce nu şi-au plecat genunchiul înaintea
lui Baal îi punea pe cei de la Uniune într-o lumină proastă şi dădea şi altora
curaj să spună adevărul. Pentru a controla masa tineretului se invocă şi
activitatea lor muzicală, Cornel Mara pretextând că ritmul cântărilor cântate
de tineri ar fi problematic. În treacăt fie spus, că fiica lui Cornel Mara
dirija corul Bisericii Baptiste din Braşov şi avea în repertoriu piese cu
accente moderne, ritmice. Dar tătucul nu avea nimic cu ritmurile fiicei lui, ci
cu cele imaginate din tabăra tinerilor care erau implicaţi în misiune. Tinerii
reclamaţi intreprindeau ritmic misiuni pe la sate. E bine, tocmai acele ritmuri
voia Cornel Mara să le elimine. Având în vedere toate acestea el a venit cu
„recomandări” ce trebuiau acceptate ca decrete:
De aceea vă recomandăm:
- O mai mare
cercetare a grupului de tineri ce vin prin biserici de către păstor.
- Interzicerea
fraţilor cu învăţături greşite şi cercetarea lor de către fratele păstor
- Nici un
păstor nu va putea organiza servicii divine, cultice în alte biserici
- Păstorul
hotărăşte venirea şi predicarea unui frate într-o biserică, iar în lipsa lui,
diaconul, sau un alt membru din comitet, etc.
Mai ales
prin „decretul” al treilea Mara considera că va da o lovitură de moarte
misiunii tinerilor în bisericile ce aveau nevoie de slujirea lor, din moment ce
nu vor mai putea organiza servicii divine în alte biserici!
Unii
păstori au detectat bătaia decretelor lui Cornel Mara, şi de aceea au încercat
să pornească o discuţie care să clarifice intenţiile decretelor. Dar Cornel
Mara, care ştia cât de „clare” sunt decretele, a eliminat discuţiile.
Unii fraţi
au vrut să ia cuvântul, dar Mara a intervenit prompt: „fără comentarii, doar
dacă aveţi neclarităţi în respectare”
Cât de
bine au înţeles unii păstori prezenţi la „şedinţa de orientare” felul în care
se cuvine să respecte decretele, ne arată intervenţia lui Valeriu Seracin:
„Fraţilor,
mărturisesc cu zâmbetul pe buze, că mi-aţi luat cuvintele de pe buze, căci eu
tocmai cu dorinţa aceasta am venit aici, ca să vă cer să daţi o asemenea
circulară, căci vin tineri, chiar din Bis. 3 din Timişaora, care ne deranjează
şi ne aduc învăţături nedoctrinare (ce bine că Mara a introdus acest concept de „învăţături
nedoctrinare,” altfel, Seracin nu ar fi avut ce să invoce pentru a-şi arăta
grija faţă de turma sa), greşite... Ce părere aveţi fraţilor de unii fraţi
care după ce predică fac apel (chemare) pe fondul unei cântări, nu cunva este
prozelitism?
Iată că
„păstorii” care au fost orientaţi bine, acuzau de acum pe tinerii care făceau
evanghelizare de prozelitism şi aşteptau să fie susţinuţi oficial de conducerea
Uniunii în suprimarea misiunii lor!
Mara
răspunde la aceasta că prozelitism înseamnă ca după ce-ţi expui ideile,
să foloseşti toate metodele: intimidare etc. ptr. ca cei ce te ascultă să le
accepte. Dar fraţii noştri fac apel din dragoste, fără să oblige pe cineva la
Hristos. Rămâne la aprecierea păstoruui şi a celui ce predică.
Până şi
Mara îşi dă seama că râvna lui Seracin pentru cauza partidului este prea
deplasată, şi de aceea intervine cu echilibrul ce crede el că trebuie să domine
activităţile de evanghelizare. Totuşi, el susţine că păstorul poate, dacă e
nevoie, să declare unele activităţi ale unor membri ca fiind prozelitism.
Finalul
grandios al şedinţei de orientare a aparţinut împuternicitului Pârneci.
Pârneci (împuternicitul jud. Caraş-Severin) îşi arată satisfacţia
de a participa la această şedinţă. Apoi spune: „În faţa noastră a fost
prezentată doctrina Ceuşescu şi doctrina lui Isus al vostru. Dacă trebuie să
precizăm de care să ascultăm întâi... vedeţi, şi Isus al vostru a zis: „daţi
Cezarului ce este a Cezarului, şi lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu” şi deci
întâi este pusă întâi problema Cezarului şi apoi a lui Dzeu; deci noi să
respectăm întâi doctrina preşedintelui statului nostru” Apoi a făcut nişte
urări de sănătate, progres (statului şi) preşedintelui.
Şi
ca nişte slujitori obidienţi, păstorii comunităţii au aprobat ceea ce li s-a spus,deşi acele vorbe
îl huleau pe Domnul Hristos, şi au acceptat această ultimă orientare (doar pentru
orientare veniseră la şedinţă)! Vorba lui Mara: „Fără comentarii!”
