Orientare pentru dezorientaţi (III) Între minciună şi machevialism – rubrica intreţinută de Ioan Târziu

Partea a doua a procesului verbal redactat de fratele Viorel Vuc la întrunirea păstorilor şi diaconilor din Comunitatea Baptistă din Timişoara din 23 februarie 1978 înregistrează prezentarea referatului doctrinar şi conţinutul lucrărilor Adunării Generale a Comunităţii.  Să le aruncăm o privire critică şi acestora.

Referatul doctrinar a fost prezentat de fr. Grecu cu tema: „Viaţa de rugciune”, care a început la ora 12.40 şi a durat... pînă la... ora 12.55. După referat fr. Mara a spus că „pe marginea referatului acesta nu mai trebuiesc discuţii căci toţi cunoaştem, rămînînd ca să punem în aplicare ce ştim”.

Aici s-a încheiat şedinţa cu caracter orientativ, după care s-a făcut o pauză pînă la ora 13.35.

Se vede că „păstorii” prezenţi la acea întrunire şi-au înţeles bine chemarea de a se îndeletnici cu rugăciunea şi propovăduirea Cuvântului (Fapte 6:4). Referatul „social” a reflectat preocuparea lor prioritară cu propovăduirea cuvântului (a cuvântului ce preamărea pe Ceauşescu), iar referatul al doilea a surprins „interesul intens” pentru rugăciune. Putem concluziona cu certitudine că în urma celor două referate „păstorii” erau „orientaţi” cu adevărat. Tovarăşul Bărbătei i-a orientat pe „păstori” în privinţa importanţei adulării lui Ceauşescu, iar tovarăşul Mara i-a orientat în privinţa „importanţei” rugăciunii prin faptul că a pus referatul pe această temă după cel dedicat „marelui conducător”, şi apoi a demis orice discuţie pe tema rugăciunii, ceea ce arată relevanţa rugăciunii pentru el şi pentru păstorii din subordine. Acum participanţii puteau trece liniştiţi la lucrările Adunării Generale!

De la această oră a început Adunarea Generală a comunităţii la care s-a prezentat de fr. Băleanu raportul comunităţii, fr. Turcin a prezentat raportul financiar, fr. Tîrziu a prezentat raportul cenzorilor şi Bugetul pe 1978.

În raportul comunităţii au fost anunţate 32 de cereri de deschidere de Biserici, din care au fost rezolvate doar două!... Tot în raport se cere o mai mare exigenţă în cazurile de disciplină Bisericească. Se căuta familiarizarea cuvîntului „excludere din cult”. Au fost menţionate ca biserici indisciplinate pe comunitate: Biserica din Caransebeş, Reşiţa şi Timişoara 3.

Din raportul comunităţii citit de Băleanu se vede „interesul” mai marilor baptiştilor de a deschide biserici! Din 32 de cereri au soluţionat două! Dar din moment ce partidul garanta libertatea trâmbiţată de Stanca, deducem că negarea celorlalte 30 de cereri a fost lucrarea Uniunii, şi nicidecum a Departamentului Cultelor! Se pare apoi că mai marii înscăunaţi la Uniune considerau că există prea multe biserici baptiste, din moment ce nu dădeau nota de aprobare pentru funcţionarea unor biserici gata formate şi contemplau excluderea altor biserici! Nu de alta, dar acele biserici pe care voiau să le excludă erau o boală în cadrul Uniunii deoarece erau active în evanghelizare şi converteau prea multe persoane. Vom vedea imediat că mai marii sesizau şi pericolul care păştea bisericile baptiste, şi anume pericolul de a face prozelitism! Acum urmează ceva grav: unii lucrători din Comunitate iau cuvântul fără să li se permită acest lucru!

După terminarea rapoartelor s-au făcut cîteva discuţii (fără voia lui Mara şi Băleanu, dar...)

Fr. Ploscaru arăta durerea pe care o simte ptr că nu i s-a dat autorizaţie de funcţionare la Biserica dînsului. Fr. Băleanu căuta să-i spună „lasă frate că cunoaştem problema, şi că o avem în obiectiv!” Fratele Ploscaru însă spune „dar cît să mai aşteptăm frate Băleanu. De 3 ani am făcut cerere şi nimeni nu ne aude”.

De fapt „liderii” de la Comunitate şi Uniune auzeau foarte bine, dar nu glasul fraţilor lor dedicaţi lucrării şi care sufereau pentru Hristos, ci glasul autorităţilor ce le cereau suprimarea Bisericilor. E drept că Băleanu avea în obiectiv biserica păstorită de fratele Ploscaru (gura păcătosului adevăr grăieşte), dar el nu spunea totul. Avea în obiectiv acea congregaţie, dar nu să îi dea autorizaţie de funcţionare, ci să o suprime prin refuzul de a-i acorda autorizaţie.

Pagina 6

Apoi s-a ridicat pe rînd tot comitetul Bisericii din Reşiţa arătînd problema bisericii lor (localul mic). Fratele Băleanu însă îi oprea îi întrerupea pe fiecare spunîndu-le că problema aceasta o vor „discuta în particular”.

Fr. Moldovan (Reşiţa) spune: „ne  bucurăm frate Băleanu că ne acordaţi interviuri, dar să ştiţi că „discuţiile particulare” se uită, şi apoi frate problema Bisericii din Reşiţa era ridicată odată cu cea din Bocşa dar „cea din Bocşa este construită, iar cea din Reşiţa nici nu i s-au aprobat actele de construcţie.”

Un altul de la Reşiţa a spus: „frate Mara şi Băleanu, la fiecare instituţie este un plan de măsuri de rezolvare a problemelor, ori d-voastră nu aveţi”, la care ei răspund că aşa ceva ar fi mai grav căci atunci cazurile urgente care s-ar ivi pe parcurs nefiind trecute în planul de măsuri, nu vor putea fi rezolvate în anul respectiv.

Se vede că Băleanu avea o dispoziţie irezistibilă pentru discuţiile în particular. Când era vorba de lăudarea lui Ceauşescu nu avea probleme să le ofere pe acestea în public. Când era vorba de durerile şi persecuţiile Bisericilor din Comunitate, pe acestea voia să le discute în particular. Nu putem să nu remarcăm răspunsul machiavelic la critica faptului că nu întocmiseră un plan cu problemele sesizate mereu de unii lucrători ai Comunităţii. Care or fi fost cazurile urgente ce aveau prioritate faţă de acordarea de autorizaţii de funcţionare a Bisericilor pe care acestea le solicitau cu insistenţă? Probabil erau circularele cu reglementări pe care sus puşii le emiteau imediat ce autorităţile mai sugerau o ciuntire a libertăţilor puţine ce le aveau bisericile şi credincioşii. Şi dacă erau situaţii urgente bona fide, de ce nu puteau fi rezolvate şi unele (cazurile de cerere de funcţionare) şi altele (cazurile urgente)? Cine învăţa pe cine? Oare conducătorii baptiştilor învăţau machiavelismul de la împuterniciţii guvernului, sau împuterniciţii învăţau machiavelismul de la „liderii” baptiştilor?

Craiovan a dorit să ia din nou cuvîntul dar fratele Băleanu a strigat să stea jos şi după cîteva asemenea intervenţii la care Craiovan a rămas surd, el a întrebat: „frate Băleanu vă rog să-mi spuneţi de ce Biserica 3 din Timişoare este indisciplinată?” întrebare urmată de un dialog.

-          Băleanu: „cum, nu ţi-e ruşine să mai şi întrebi?”

-          Craiovan: „nu frate, de ce?”

-          Băleanu: „nu şti ce-aţi făcut la colindă?”

-          Craiovan: „ba da! Am fost cu colinda, dar au fost şi alţii de la Biserica 1 şi 2 etc.”

-          B: „ei şi asta nu-i nimic? cum locatarii blocurilor s-au scandalizat şi miliţia v-a făcut amenzi? Cîte amenzi aţi plătit?”

-          C.: „niciuna”

-          B.: „ei! şi ce mai vrei?”

Realitatea era însă că au cîntat la blocul fr. Olah şi că locatarii au coborît la colindători

Pagina 7

şi-i rugau să mai cînte. Chiar şi-n faţa miliţiei s-au certat şi-i rugau să lase pe aceşti oameni care cîntă frumos.

Comentariile sunt de prisos. Vedem cum un „lider” de la Comunitate încearcă să reducă la tăcere pe un tânăr care are întrebări legate de afirmaţia abuzivă că biserica din care el făcea parte era indisciplinată! Dialogul revelează faptul că mai marii nu se dădeau în lături de la minciună când era vorba de „scopul nobil” de a apăra cauza persecutorilor lui Hristos! Minciuna şi machiavelismul deveniseră armele lor „spirituale” preferate.