Orientare pentru dezorientaţi (II) - Rubrică întreţinută de Ioan Târziu

Continuăm transcrierea procesului verbal scris de fratele Viorel Vuc la şedinţa de „orientare” a păstorilor şi diaconilor din Comunitatea Baptistă de Timişoara  în 23 februarie 1978. Cei înscrişi la cuvânt pe marginea referatului lui Paul Bărbătei intitulat „Doctrina preşedintelui R.S.R. tovarăşul Nicolae Ceauşescu” vorbesc cu slugărnicie oferind linguşiri persecutorilor lui Hristos.

Ciortuz ne spune ce anume îl ispiteşte. Nu e vorba de confesiunea unor slăbiciuni, ci de gândurile care îl preocupă la întrunirile „frăţeşti” ale Comunităţii. Să fi fost gânduri şi regrete cu privire la ineficienţa evanghelizării societăţii de către cei credincioşi? Să fi fost un foc lăuntric ce îl mistuia din dorinţa de a vedea pe alţii mântuiţi? Aş, fugi de aici! El avea „ispite” mult mai mari.  Nici vorbă de dorinţa de a vedea Evanghelia răspândită în familia Ceauşescu, nici vorbă de compătimirea preşedintelui care era în întuneric, ci doar de o autocritică deplângând faptul că cultul baptist nu contribuie suficient la cultul personalităţii lui Ceauşescu! Iată preocupările celui ce ţinuse cu câteva minute înainte ora de rugăciune a „lucrătorilor”. Dar să citim textul:

Pagina 3

Fr. Ciortuz aduce o mustrare blândă Uniunii ptr. faptul că nu au trimis o telegramă de felicitare cu ocazia sărbătorii zilei de naştere a preşedintelui N. Ceauşescu. El spune cam aşa: „fraţilor în vocabularul nostru religios (se) cuprinde şi termenul „ispită”. Eu să vă spun drept că am fost ispitit în timp ce ascultam referatul social, de faptul că noi de abia acum ne-am trezit să aducem elogii referitoare zilei de sărbătorire a 60 de ani a lui N. Ceauşescu. Apoi o altă ispită mă chinuia: de ce în ziare alături de alte culte, nu era trecut şi cultul nostru care să fi trimis telegramă de felicitare lui N.C.”

Fr. Rîncu a vorbit fără nici un sens.

Spre lauda lui, păstorul Rîncu se abţine de la omagierea lui Ceauşescu aşa cum făceau ceilalţi. Dar nici nu are curajul să spună ceva concret după Cuvântul Domnului. Aşa se explică faptul că „a vorbit fără nici un sens.” Domnul Stanca ne explică ce înseamnă adevăratul patriotism. Este adularea lui Ceauşescu, deoarece istoria lui este istoria neamului! Nimeni nu poate exprima mai "elocvent" această idee ca Stanca.

Fr. Stanca a arătat că: „eu nu mă pot denumi fratele tov. N. Ceauşescu, şi nici copilul lui datorită vârstei, dar viaţa mea se aseamănă cu a dînsului. De fapt istoria preşedintelui se aseamănă cu istoria poporului român, se contopeşte, este una şi aceiaşi, aşa că vorbind despre istoria preşedintelui, vorbim de fapt de istoria noastră a tuturor!”  a arătat suferinţele credincioşilor sub Antonescu şi liberatea adusă de august 1944: „şi dacă astăzi se mai plâng unii creştini că autorităţile îi persecută, nu este adevărat. Ci ei înşişi (creştinii) fac unele greşeli împotriva cărora autorităţile iau atitudine”.

Tovarăşul Turcu, deşi ne vorbeşte pe româneşte, nu reuşeşte să se facă înţeles în modul elocvent în care ar dori, când vorbeşte în versuri despre măreaţa „doctrină Ceauşescu”. Să fie limba turcă de vină?

Fr. Turcu:  „fraţilor, dacă privim la copiii care zburdă ziua pe străzi, la jocul lor, dacă privim la florile de pe câmp, în zâmbetul tuturor desprindem parcă fără cuvinte numele „Ceauşescu.”

Singurul, dintre cei care au avut dreptul la cuvânt, care vorbeşte în acord cu adevărul şi cu bunul simţ este Nicolae Craiovan (prima grafie a numelui în document este incorectă), unul din întemeietorii Bisericii Baptiste Nr.3 din Timişoara. Dumnezeu nu s-a lăsat niciodată fără martori. În mijlocul acelor păstori apostaţi s-a auzit clar vocea tânărului Nicolae Craiovan.

Fr. Craioveanu, un tânăr, reprezentantul Bis. 3 din Timişoara spune: „să ştie toţi şi domnii împuterniciţi că am fost la şedinţe UTC, PCR şi acum la o şedinţă de comunitate, dar aşa de cursiv cum s-au înscris fraţii la cuvânt aici la un referat social (încît au fost opriţi şi declarată lista încheiată) nici la o şedinţă PCR nu se înscriau.

Pagina 4

Aş vrea să spun că nu putem contesta libertatea amintită şi nici calităţile (doctrina) lui N. Ceauşescu, însă aş vrea să vă spun şi să audă şi domnii împuterniciţi că totuşi, mai sînt cazuri cînd securitatea ne persecută şi intervine în gîndirea noastră de creştini, şi chiar ni se impune să nu ne mai rugăm ptr autorităţi şi şeful statului”

Bineînţeles că păstorii zeloşi pentru partidul comunist au sărit imediat să îl admonesteze. A se vedea cât de departe se ajunge atunci când ne lipseşte curajul de a spune adevărul. Cuvintele lui Băleanu sunt concludente:

Băleanu a luat cuvântul şi ca răspuns la problemele ridicate de Craiovan spune: „stai frate (cu ton dur) că nu chiar aşa stau lucrurile (iar către public), fraţilor, vedeţi în biblie scrie „să nu luăm în deşert numele Dlui” şi noi sîntem creştini şi trebuie „să fim înţelepţi ca şerpii”şi să nu luăm în deşert numele conducătorilor şi chiar dacă ne rugăm, să ne rugăm ca Dzeu să-i binecuvinteze cu sănătate, etc... şi să nu ne rugăm rugăciuni care i-ar putea deranja pe aceşti conducători”. Apoi a mai făcut şi unele referiri, aprecieri la referat.  

Pentru Băleanu luarea în deşert a Numelui Domnului este tot una cu luarea în deşert a numelui conducătorilor comunişti! Se vede că era un exeget abil! Apoi, tovarăşul Băleanu nu este de acord ca creştinii să se roage pentru mântuirea conducătorior, aşa cum cere Scriptura (1 Timotei 2:1-5), deoarece acest lucru i-ar deranja. Ori „păstorii” nu trebuie să deranjeze pe atei! În schimb, el cere să ne rugăm pentru sănătatea lor şi eventual pentru glorificarea lor, şi pentru alte lucruri care le-ar place conducătorilor, dar nu pentru mântuirea de care au nevoia cea mai mare! De unde această înţelepciune la Băleanu (dacă tot a vorbit de necesitatea de a fi înţelepţi ca şerpii)? Se pare că „păstorii” prezenţi aveau două obiective: Cum să apostrofeze pe cei ce au rămas credincioşi Cuvântului (unii, ca Mara, nu se sfiesc să ameninţe deschis), şi cum să se întreacă în a-l glorifica pe Ceauşescu.

            Romînu a adus elogii, omagii preşedintelui N. Ceauşescu.

Mara: „fraţilor eu apreciez pe tineri ca şi Craiovan, care au energie, sînt plini de rîvnă, dar tînărul Craiovan uită că mai mari decât el sînt alţii care nu se sperie de tonul lui şi că prin aceasta şi-ar atrage şi unele neplăceri”. Apoi a făcut unele concluzionări pe marginea referatului.

Cel care încheie discuţiile din jurul primului referat este unul din cei doi împuterniciţi prezenţi. Era normal ca la o întrunire a „păstorilor” lui Hristos ultimul cuvânt să îl aibe un împuternicit al guvernului ce şi-a propus distrugerea religiei!

Ţeperdel (împuternicitul jud. Timiş) subliniază afirmaţiile fr. Stanca, adică istoria noastră se identifică cu isotria lui N. Ceauşescu. Apoi spune: „mă bucur că am fost invitat la conferinţa de orientare, simt o deosebită satisfacţie să pot (spune) vorbi şi eu la această conferinţă. Mă bucur de atmosfera caldă în care s-a prezentat şi s-a discutat referatul social. Îmi pare rău însă că această atmosferă este deranjată de afirmaţiile iresponsabile ale unuia sau altuia (privea spre Craiovan). Apoi a urat preşedintelui sănătate, progres, etc. La care o parte din fraţi

Pagina 5

 au răspuns cu aplauze! Atunci un alt tânăr a zis: „Ruşine, fraţi bătrâni, aplaudaţi în Biserică!”

La sfârşitul discuţiilor se realizează minunea. Împuternicitul ajunge să agreeze cu păstorii participanţi. El îşi însuşeşte vocabularul şi ideile acestora! Asta da, minune! Ideologul partidului comunist repetă ideile unor păstori şi e de acord cu ele! Numai că nu ideologul partidului a făcut concesii, ci păstorii, cari trebuiau să vorbească cuvintele lui Dumnezeu, aceştia au avut în gură cuvintele partidului! Împuternicitul este de acord cu Stanca, şi anume, că „istoria noastră se identifică cu istoria lui N. Ceauşescu.” Un singur regret a avut împuternicitul, faptul că atmosfera „caldă” a fost „deranjată” de o voce protestatară. Îmi închipui cât de trist au oftat şi păstorii la această constatare a împuternicitului. Dar pentru ca prima parte a întrunirii să nu se sfârşească pe o notă tristă, împuternicitul i-a raliat pe „păstorii” bisericilor într-o nouă rundă de preamărire a lui Ceauşescu la care „păstorii” au participat atât cu adeziunea verbală cât şi cu cea a aplauzelor! Dar din nou bucuria le-a fost tulburată (de o voce ca a lui Mica de la curtea lui Ahab, care nu voia să prorocească nimic bine împăratului), o voce tânără (să fi fost însuşi Viorel Vuc?) care le arată că nici la bătrâneţe nu au ajuns să cunoască înţelepciunea adevărată!