Uniunea Baptistă şi zurbagiii în cooperare - rubrică întreţinută de Ioan Târziu

În 1978 conducerea Uniunii Baptiste avea o mare dorinţă. Să suprime autonomia Bisericilor Baptiste care refuzau amestecul autorităţilor în ce priveşte alegerea păstorilor şi a comitetelor bisericilor. Acelea erau Bisericile care înţelegeau că un astfel de amestec este în totală  contradicţie cu Cuvântul lui Dumnezeu. Printre Bisericile Baptiste scăpate de sub controlul autorităţilor se număra şi cea din Caransebeş. Comitetul acestei Biserici, ales statutar de membrii Bisericii în luna februarie a acelui an, era format din oameni ferm hotărâţi de a nu mai lăsa autorităţile comuniste să dicteze în Biserică.  Poziţia Bisericii Baptiste din Caransebeş a enervat autorităţile, care au dat ordin conducerii Uniunii Baptiste să suprime acea autonomie. La rândul ei, Uniunea a dat ordin conducerii Comunităţii Baptiste de la Timişoara să treacă la represalii. Astfel, Comunitatea de la Timişoara a decretat excluderea din Biserica Baptistă din Caransebeş a membrilor comitetului ales de Biserică. În faţa refuzului Bisericii de a accepta acea măsură samavolnică, Uniunea a trecut la următorul atac, dând o circulară în septembrie 1978 prin care excludea din Biserică pe membrii comitetului, pentru că nu s-au supus hotărârii comitetului Comunităţii de la Timişoara! Cu alte cuvinte, „pentru că nu aţi acceptat excluderea decretată de Comunitate, drept pedeapsă, vă excludem noi!”

Trebuie să înţelegem că atâta autoritate cât avea Comunitatea de a exclude membrii unei biserici, tot atâta autoritate avea şi Uniunea să excludă! Era evident că atât Comunitatea lui Băleanu şi Stanca şi Gavăgină, cât şi Uniunea lui Mara şi Bărbătei şi Bunaciu acţionau în ilegalitate, deoarece Statutul Bisericilor Baptiste din România prevedea că excluderea membrilor se face de către Biserica locală! Dar ce conta Statutul, şi ce conta principiul biblic (Pavel nu şi-a permis să dea afară pe acel membru din Corint ce comisese păcat şi nu se pocăise, ci a cerut Bisericii să îl dea afară!), când era vorba de a face pe placul autorităţilor!

La scurtă vreme după decretarea excluderii conducerea Uniunii a venit pregătită pentru a dicta în Biserica Baptistă din Caransebeş în conformitate cu cerinţele partidului comunist. În ce a contat pregătirea? Mai întâi, „conducătorii” cultului au făcut o vizită de lucru la autorităţile locale din Caransebeş, joi, 12 octombrie 1978. La acea vizită de lucru (au lucrat din greu acolo), au pus la cale o înscenare prin care a doua zi (vineri, la serviciul divin programat), să pună mâna pe amvonul Bisericii, şi de acolo să dicteze următoarele:

1. eliminarea comitetului ales prin vot secret al Bisericii
2. desemnarea (nu alegerea, ci desemnarea!) unui alt comitet şi
3. impunerea unui păstor care să garanteze supunere necondiţionată faţă de autorităţi.

Nefiind siguri de reuşita planului, conducerea Uniunii a mai trecut şi vineri după masa pe la primarul oraşului unde a avut loc a doua întâlnire de lucru în care au planificat mai îndeaproape cum să „binecuvinteze” Biserica Baptistă din Caransebeş. Atât Uniunea cât şi organele de partid aveau de fapt aceeaşi dorinţă mare pe suflet, să asigure funcţionarea în „libertate” a Bisericii Baptiste din Caransebeş! Se pare că autorităţile au fost mai realiste decât conducătorii preaiubiţi ai Uniunii, şi întrezărind că nimeni nu îi va asculta pe conducătorii compromişi, au propus planul B. În cadrul pregătirii pentru puci, conducerea Uniunii a fost sfătuită să  apeleze la nişte zurbagii pe care să îi monteze să facă dezordine şi scandal în Biserică, în speranţa că astfel vor  putea oferi autorităţilor motiv să intervină cu arestări. În cazul în care era greu de găsit zurbagii în Biserică, autorităţile le ofereau câteva haimanale care stăteau la dispoziţia partidului. Având spatele asigurat (partidul ştie să asigure spatele celor ce militează în scopurile societăţii socialiste), şi fiind însoţiţi  de haimanale, conducătorii preaiubiţi s-au înfiinţat la Biserica Baptistă din timp, pe când membrii nu sosiseră pentru serviciul de închinare de vineri seara, şi au postat haimanalele la intrarea în Casa de rugăciune, ca să nu mai permită decât simpatizanţilor Uniunii să intre în Biserică. Desigur, că în momentul în care fratele Rădoi a sosit cu statura lui impunătoare, haimanalele nu au putut să mai oprească intrarea în Biserică. Aşa se face că auditoriul s-a umplut cu credincioşii care nu voiau să predea conducerea Bisericii lor vânduţilor de la Timişoara şi de la Bucureşti. Încercarea de a pune mâna pe amvonul Bisericii de către Băleanu, apoi de către Mara şi apoi de către Bărbătei a eşuat de asemenea. Membrii Bisericii nu voiau să asculte pe trădătorii cultului! Fratele Rădoi le-a pus mâna pe umăr şi le-a spus să stea cuminţi în banca lor. Spre nemulţumirea celor din conducere, predica a fost ţinută de „un oarecare Doboş!” Acela a fost fratele Octavian Doboş din Biserica Baptistă Arad – Bujac, actualmente păstor al Bisericii Baptiste Române din Phoenix, Arizona. La ora aceea Biserica Baptistă din Arad – Bujac acţiona şi ea autonom de autorităţi, ceea ce însemna dizgraţia Uniunii, explicând  acuzaţia că era o Biserică ilegală! La semnalul conducătorilor, zurbagiii au început să vocifereze, iar secretarul general (generalul haimanalelor şi al zurbagiilor) a decretat că Biserica Baptistă din Caransebeş a fost desfiinţată, şi el făcea o listă cu noii membrii ai bisericii!

Din 450 de membri, câţi avea Biserica Baptistă din Caransebeş, conducătorii preaiubiţi au reuşit să convingă pe prea puţini să se înscrie pe lista lor, deşi ameninţaseră că cei care nu se înscriu vor împărtăşi soarta lui Rădoi şi Cocârţeu (se vede că puseseră la cale cu autorităţile arestarea şi condamnarea la închisoare a celor doi la şedinţele de lucru pe care le avuseseră cu acestea în două rânduri). Mai mult, printre cele 131 de nume adunate figurau şi persoane care nu aveau nimic de a face cu Biserica Baptistă! Comitetul ALRC în scrisoarea în care arată ce s-a întâmplat în mod real la Caransebeş (MARIONETELE DIN CONDUCEREA CULTULUI BAPTIST IN SLUJBA MILITIEI) , informează că pe listă figura şi numele şi semnătura unei dansatoare şi cântăreţe din restaurantele oraşului!Câte alte nume de acestea or fi fost pe lista generalului, nimeni nu ştie. Cert este că Uniunea flutura lista şi afirma că cei înscrişi pe lista aceea erau de fapt Biserica din Caransebeş!

Dar deşi se întocmise acea listă de membri ce se solidarizau cu Uniunea, realitatea era că ceilalţi membri nu puteau fi convinşi să se alăture adunăturii pe care secretarul general o declarase noua biserică în Caransebeş! Din moment ce biserica avea vreo 450 de membri, şi din moment ce Uniunea a reuşit să adune numai 131 de nume pe lista lor, înseamnă că 2/3 din membrii bisericii stăteau lângă comitetul Bisericii ales statutar! Aceste cifre arată cât de neadevărate erau informaţiile oferite de Uniune, care pretindea că numai 5% din Biserică sprijinea comitetul în care se aflau Nicolae Radoi şi Petre Cocârţeu! Dar preşedintele şi generalul nu s-au dat bătuţi, mai ales când ştiau că vor trebui să dea socoteală de reuşita sau nereuşita lor în faţa partidului! De aceea s-a trecut la o nouă manevră, conducerea Uniunii intuind în mod creativ o altă măsură ce trebuia luată ca să ajute „noua biserică” să iasă din impas: excluderea celor ce nu agreau cu Uniunea şi Partidul. Astfel, excluderea a devenit arma preferată a generalului şi a preşedintelui, care în următoarele săptămâni au decretat eliminarea a 140 de membri, care refuzau să capituleze. 

Să recapitulăm evenimentele. Prin cooperarea conducătorilor Uniunii cu zurbagiii şi cu autorităţile comuniste, s-a ajuns la arestarea şi condamnarea unor membri din comitetul Bisericii care nu voiau să coopereze cu autorităţile de stat în subjugarea Bisericii. Prin manevre de şantaj şi excludere masivă s-a ajuns apoi la dezmembrarea unei biserici. Aşa şi-au înscris numele preşedintele şi generalul de la Bucureşti şi subalternii lor de la Timişoara în analele unei istorii ticăloase. Dar nu este doar istoria cea care îi trage la răspundere! Într-o zi vor apare ca inculpaţi înaintea Domnului Isus care îi va întreba: „Pentru ce M-aţi prigonit? De ce aţi prigonit pe fraţii Mei?”