Batjocoritorii sângelui lui Hristos (II)

Cu cât mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului cu care a fost sfinţit, şi va batjocori pe Domnul harului? Evrei 10:29

Nu sunt păgânii, nici ateii. Batjocoritorii sângelui Domnului nostru sunt cei care cunoscând Evanghelia harului, totuşi îşi permit să trăiască în păcate oribile la uşa cortului întâlnirii! O să vă dau un alt caz. Se numea Ion Mihai şi pretindea că păstoreşte Biserica Domnului din Băuţari în jurul anului 1960. A fost denunţat de o familie din biserică pentru faptul că a încercat să necinstească pe fiica lor. Conducerea Comunităţii s-a deplasat la faţa locului pentru a lua apărarea acelui fiu al lui Belial. În loc să excludă lupul în piei de oaie din turma Domnului, conducerea comunităţii l-a scos nevinovat, declarând mincinos pe tatăl fetei, şi i-a exclus pe părinţii fetei din biserică! Dar cum năravul din fire nu are lecuire, lupul nu a putut să stea multă vreme pe lângă mieluşele fără să încerce din nou să pună laba lui păroasă pe ele. Printre cele pe care le-a abordat a fost şi viitoarea mea nevastă şi o verişoară de a ei. Din nou scandal. Biserica întreagă l-a dat afară. Conducerea Comunităţii (în frunte cu Ieremia Gavagină), credincioasă pactului cu haita, a venit din nou în ajutorul lupului, şi de data asta l-a mutat cu păstorirea în alt sat, la Feniş. Cum ghearele îi erau prea mari (nu stăteau acasă, ci voiau să se aşeze pe umerii curaţi ai altor fete), Biserica din Feniş a procedat la fel ca Biserica din Băuţari, adică l-a dat pe uşă afară. Pe atunci, păcătoşii nu puteau sta în adunarea celor neprihăniţi!

În faţa acestei situaţii comunitatea l-a făcut diacon la o biserică din Reşiţa, unde se pare că nimeni nu ştia de poftele lupului (în afara de păstorul con-frate). Acolo şi-a permis să împartă Cina Domnului! După ce m-am căsătorit, şi am aflat de la soţia mea de poftele lui necurate, am promis în sinea mea că îl voi da jos de la amvon oriunde îl voi întâlni. Situaţia s-a ivit la nunta fratelui Petre Cocârţeu în satul Bolvaşniţa. L-am găsit în momentul în care voia să se urce la amvon împreună cu păstorul Nicolae Dragomir, căruia i-am spus:

- Frate Nicolae, dacă îl pui la amvon, eu o să îl dau jos!

Văzând hotărârea mea, lupul s-a dat îndărăt şi nu s-a mai urcat la amvon. Dar de vorbit în public tot nu i-a trecut pofta. La masă, a cerut să i se dea microfonul. Eu i-am prins mâna ce ţinea microfonul şi i-am strâns-o tare, spunându-i:

- Tu vrei să vorbeşti? Tu care ai trăieşti în poftele firi pământeşti? Niciodată!

A plecat imediat de acolo. Toţi sătenii s-au bucurat că lupul prădător a fost demascat şi veselia nunţii a continuat cu mai multă intensitate. La procesul nostru de la Reşiţa a venit să asiste printre cei prezenţi. Cert este că şi-a încărcat numele de ocară. 

Şi acum să venim la oile noastre din America. Mă gândesc la victimele făcute şi azi de lupii strecuraţi în Biserici. Dacă păstorii lui Hristos şi-ar lua funcţia în serios, victimele ar fi mult mai puţine. Am cunoscut cazuri când câte un lup, instalat ca dirijor la corul Bisericii (se pare că lupii contemporani au predilecţie pentru această poziţie ce le permite să îşi transforme hăulitul în cântat ispititor), a făcut victime multe. Păstorul, deşi a fost solicitat să intervină cu disciplina bisericească, a refuzat să acţioneze, deoarece lupii sunt foarte darnici şi dau bani mulţi la biserică. Mai mult, disciplina a fost aplicată celui ce a strigat:”Vine lupul!” Acel credincios, care a sesizat păcatul, a fost dat afară! La fel cum a procedat Gavăgină cu lupul moralist transferat de la Băuţari la Reşiţa, din pricina căruia a jertfit o familie în Biserica din Băuţari.

La altă biserică, unul din aceşti lupi şi-a arătat colţii şi ameninţa cu datul în judecată pe motiv de calomnie, ca să determine pe cei din comitetul bisericii să nu îl disciplineze. Se mai bizuia pe faptul că foştii prieteni ai lupilor din Reşiţa, strămutaţi la Los Angeles, erau gata de atac voind să îl apere. Iarăşi, astăzi, când se face disciplinarea ea este de scurtă durată, şi lupii, netransformaţi în oi prin pocăinţă, îşi reiau activităţile în biserici, inclusiv cursul de prădători. Oare de ce ezită păstorii atât de mult când este vorba de protejarea oilor şi datul lupilor afară? Şi de ce sunt gata să îi reabiliteze fără pocăinţă reală şi să îi urce din nou pe podiumul slujirilor din Biserică, când firea lor, care nu are lecuire, va face alte victime? Oare de ce nu îşi aduc aminte păstorii de suflete că într-o zi vor da socoteală de păstorirea şi protecţia turmei în faţa Marelui Păstor?