Protecţie şi dreptate divină

Opoziţia noastră faţă de amestecul autorităţilor civile şi religioase în Biserica Baptistă din Caransebeş a constituit o inspiraţie pentru mulţi nemulţumiţi vis-a-vis de regimul comunist şi un mijloc de renaştere a luptei anti-comuniste atât în societatea locului, cât şi pe plan naţional la finele decadei anilor 1970. Europa liberă transmitea mereu ştiri despre comitetul Bisericii Baptiste din Caransebes, care era hotărât să nu permită comuniştilor să mai controleze biserica.

Doi preoţi ortodocşi din Caranebeş (preotul Cocârla, şeful Seminarului Ortodox din Caransebeş, şi preotul Grama) au venit la mine şi şi-au exprimat admiraţia faţă de lupta şi poziţia noastră în Biserica Baptistă. Erau amândoi anticomunişti, dar nu ştiau cum să procedeze în instituţia lor ca să oprească controlul şi abuzurile autorităţilor comuniste. Vizita lor am primit-o într-o noapte împreună cu fratele Petre Cocârţău, care avea studiu biblic cu opt seminarişi ai institutului menţionat. Preotul Cocârla ştia de acele studii, şi nu i-a oprit pe seminariştii săi de la participare. Ulterior aceşti seminarişti au fost daţi afară de conducătorii cultului ortodox, după ce s-a aflat de acele studii. Cei doi preoţi ne-au încurajat în lupta noastră, dar la un moment dat, când au văzut determinarea autorităţilor de a opri procesul început în Biserica Baptistă, ne-au sfătuit să abandonăm lupta, deoarece vom fi striviţi. „Nu puteţi face nimic – au spus ei. Vă veţi pierde viaţa în final.” Ne-am adus aminte de cuvintele Domnului Isus care spunea că cei care doresc să îşi salveze viaţa o vor pierde, pe când cei ce îşi vor pierde viaţa din pricina lui o vor câştiga. Aceste cuvinte nu se referă doar la viaţa veşnică. Chiar aici, cei care vor să îşi scape pielea şi-o vor pierde, pe când cei care sunt gata să rişte pentru Domnul îşi vor câştiga viaţa. Cei doi preoţi nu ne-au dat şanse în lupta împotriva comuniştilor şi împotriva fraţilor mincinoşi. Le-am răspuns foarte hotărât: „Dacă va fi să murim, totuşi noi nu cedăm. Mergem până la capăt!” Evenimentele ulterioare au demonstrat că Domnul este în stare să păzească pe cei care sunt ai lui, şi să piardă pe persecutori.

Imediat după ce am fost arestaţi la Caransebeş în 15 octombrie 1978, am fost duşi la sediul miliţiei. Miliţienii au fost gata să înceapă să execute ordinele şefilor, care cereau să fim bătuţi. De fapt toţi cei implicaţi în arestarea noastră nu prea ştiau cum să procedeze cu noi. Voiau să ne bată, dar se temeau de superiorii lor, care i-ar fi luat la întrebări mai târziu, dacă lucrurile se auzeau la Europa Liberă. Comandantul secţiei din Caransebeş, numit Ciurel, a venit ameninţător la mine, şi a încercat să mă lovească cu pumnii. Nu am făcut altceva decât să întind o mână şi să îl pun jos, la picioarele masei lângă care eram. Văzând puterea ce o aveam, torţionarii m-au lăsat în pace, şi şi-au îndreptat atenţia spre fratele Petre Cocârţeu. Au început să îl agreseze. Eu şi cu fratele Emerich Iuhasz ne-am îndreptat spre locul unde îl băteau pe fratele Cocârţeu, cu intenţia de a-i opri din bătaie. Văzând intenţia noastră, căpitanul de miliţie Cucu, ne-a barat calea şi a început să ne ameninţe: „Vă bag la puşcărie, şi acolo o să muriţi!” Eu i-am răspuns politicos, dar hotărât: „Domnule căpitan, poate mori dumneata înaintea noastră!” La ieşirea mea din închisoare, am aflat că domnul Cucu, căpitanul care ne ameninţase cu moartea, era el însuşi mort! Mi-a părut rău de tinereţea lui! Se împlineau cuvintele Domnului care avertiza pe persecutori printr-o declaraţie de iubire faţă de credincioşii săi.: „Cine se atinge de voi, se atinge de lumina ochilor Mei!”

În timpul procesului procurorul Vanda se străduia din răsputeri să prezinte cazul nostru ca fiind extrem de primejdios pentru securitatea statului socialist, deoarece, spunea el, „aceşti oameni încalcă în mod sfidător legile ţării!” El voia să facă uz de afirmaţia mea făcută în faţa judecătorului pe când eram acuzat de încălcarea legilor, când spusesem că dacă guvernul va da legi împotriva Cuvântului lui Dumnezeu, eu nu voi asculta de acele legi. Procurorul Vanda a încercat să folosească această afirmaţie a mea pentru a mă picta negru în faţa judecătorului şi a audienţei, şi a cere astfel o condamnare aspră, aşa cum pretinseseră conducătorii Uniunii Baptiste de la Bucureşti. La o bucată de vreme după ce am ieşit din închisoare mi s-a spus că procurorul Vanda şi-a sfârşit zilele într-un accident urât. Legile lui Dumnezeu pe care el le încălca în mod sfidător l-au sancţionat. Dumnezeu a declarat solemn: „Nu vă atingeţi de aleşii mei!” (Psalmul 105:15). „De aceea, pentru că ai preţ în ochii Mei, pentru că eşti preţuit şi te iubesc, dau oameni pentru tine...” Cuvântul Domnului este încercat, adică s-a dovedit a fi adevărat mereu şi mereu, din generaţie în generaţie. „Domnul ştie să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici, şi să păstreze pe cei nelegiuiţi, ca să fie pedepsiţi în ziua judecăţii” (2 Petru 2:9). Dar, pentru a experimenta izbăviri mari din partea Domnului este necesar să ne asumăm riscuri mari cu Dumnezeul nostru.