S-a întâmplat la Los Angeles în 1984

 

Era în vara anului 1984, şi la Los Angeles aveau loc două evenimente importante pentru comunitatea română baptistă a oraşului. Întâi, jocurile olimpice aduseseră în Los Angeles atleţi din România, singura ţară din blocul sovietic ce nu participa la boicotul iniţiat de Uniunea Sovietică. Membrii Bisericii Baptiste Române din Los Angeles au tipărit din timp materiale pentru a fi folosite în evanghelizarea personală a atleţilor veniţi din România. Mulţi sportivi români au fost contactaţi de membrii Bisericii Baptiste şi au avut astfel ocazia să audă mesajul salvator. Apoi, la Los Angeles avea loc tot atunci  Congresul Alianţei Mondiale Baptiste, care atrăsese şi o delegaţie a Cultului Baptist din România. Bineînţeles, că delegaţii veniţi la un asemenea congres erau aleşi pe sprânceană de guvernul de la Bucureşti. Trei dintre cei veniţi la congresul Alianţei au participat duminică dimineaţa la serviciile Bisericii Baptiste din Los Angeles păstorită de fratele Pit Popovici.

Cei prezenţi se întrebau ce atitudine va lua fratele Pit faţă de aceşti delegaţi, ştiind că venirea lor în America se făcuse cu preţul trădării fraţilor lor din România. Fratele Pit a luat cuvântul şi a spus Bisericii:

“Astăzi avem în mijlocul nostru trei reprezentanţi ai Uniunii Baptiste din România, şi anume pe Huşanu Mihai, preşedintele cultului, pe Vasile Talpoş, secretarul general al cultului şi pe Ioachim Ţunea. Eu voi da voie bisericii să voteze pentru a decide dacă vor sau nu să audă vorbind pe aceşti reprezentanţi ai Uniunii Baptiste de la Bucureşti.”

Votul a fost luat, şi majoritatea şi-au exprimat dorinţa să îi audă vorbind. Fratele Pit i-a poftit în faţă să ia cuvântul pe rând.

Primul s-a ridicat Ioachim Ţunea. Fără să se deplaseze în faţă, din locul unde şedea a spus scurt că se bucură să fie la închinare cu credincioşii baptişti români din Los Angeles, şi i-a salutat pe cei prezenţi cu un verset biblic.

După el s-a ridicat Huşanu Mihai. Acesta nu s-a mulţumit să spună câteva cuvinte din bancă, ci a trecut la amvonul Bisericii, unde şi-a prezentat discursul bine învăţat. Le-a spus celor din audienţă că el a venit în America cu gândul să se întâlnească cu “fraţii săi.” Se vedea pe faţa lui că este agitat. Cu o voce care voia să transmită un simţământ de condamnare a început să strige către cei din bănci că el nu acceptă să fie judecat de aceştia. “Pe mine nu mă judecaţi voi! Pe mine mă judecă Dumnezeu!” a spus el. Apoi, a adăugat din nou că venind în America, dorinţa lui a fost să-şi caute fraţii, aşa cum odinioară Iosif a căutat pe fraţii săi. Cam acesta a fost mesajul lui Mihai Huşanu.

În fine, la amvon s-a suit Vasile Talpoş, care a spus celor prezenţi povestea cu Moş Ion Roată şi unirea. În cadrul poveştii, a relatat că Moş Ion Roată l-a întâlnit pe Cuza, domnul ţării şi s-a plâns acestuia că a fost asuprit de boierul local pentru poziţia lui adoptată cu ocazia dezbaterilor privind unirea. Drept urmare a faptului că Ion Roată a expus demagogia boierului, acesta i-a luat pământul şi l-a scuipat în faţă. Auzind păţania lui Moş Ion Roată, domnul Cuza i-a promis că îi va da pământurile înapoi. Dar Moş Ion Roată nu s-a mulţumit cu atâta, ci l-a întrebat pe domnul Cuza ce să facă în privinţa scuipatului? Domnitorul Cuza l-a sărutat pe obraji, şi apoi i-a spus: “Du-te şi spune tuturor celor cu care te întâlneşti, că acolo unde boierul te-a scuipat, acolo te-a sărutat Domnul ţării!” Prin această povestire Vasile Talpoş credea că i-a convins pe cei prezenţi că deşi unii şi-au permis să-l scuipe (crezîndu-l trădător şi acuzându-l de trădare), el va primi în final sărutul şi laudele Domnului Isus!

Servicul a ajuns la final, când fratele Pit l-a solicitat pe fratele Dâmbeanu să încheie cu rugăciune. Fratele Dâmbeanu şi-a ridicat glasul către Domnul zicând: “Doamne, Dumnezeul nostru, mulţumim pentru fraţii noştri din Romînia care au avut dorinţa mare să ne viziteze! Acum, Te rugăm, ca la întoarcerea lor în România, să fie animaţi de o dorinţă tot atât de mare de a vizita pe fraţii lor care sunt în închisoare, sau sub stare de arest, sau convocaţi la centrele de miliţie unde-s interogaţi şi bătuţi şi maltrataţi. Pe aceştia, Te rugăm să faci să nu îi uite la întoarcerea lor din vizita făcută în America. Aceia sunt fraţii noştri şi ai lor, care au nevoie de mai multă vizită decât am avut noi, aici în America!”

Deşi au trecut de atunci 27 de ani, încă mă urmăreşte scena ce am văzut-o în 1984 în Biserica Baptistă Română din Los Angeles. Din câte ştiu eu doar Ioachim Ţunea şi-a recunoscut păcatul trădării fraţilor săi sub comunism. Oare Mihai Huşanu ştie ce înseamnă să fie judecat de Domnul? Oare Vasile Talpoş chiar îşi închipuie că Domnul Isus îl va săruta pe obraz pentru că şi-a trădat fraţii?