Soluția pentru obezitatea copiilor din America

Cine poartă responsabilitatea pentru cazurile tot mai numeroase de copii obezi din America? Răspunsul depinde de persoanele care consideră că sunt întrebate. Trufașii reprezentanți ai imixțiunii guvernului în toate sectoarele vieții cetățenilor au găsit încă un domeniu în care să se implice și să dicteze. Este vorba de alimentație. Mai zilele trecute un agent guvernamental a decis că merindea adusă de un elev de grădiniță nu corespundea standardelor impuse de guvern și l-a forțat să cumpere un prânz oferit de agentura sa. Restaurantele specializate în meniuri rapide sunt blamate pentru obezitatea copiilor. În curând guvernul va dicta ce anume pot comercializa aceste restaurante, și de ce nu? și celelalte. Cu câtva timp în urmă un critic al guvernului sugera o soluție simplă pentru rezolvarea obezității celor mici, o soluție ce ar însemna reducea intervenției guvernului în viața cotidiană a cetățenilor, inclusiv a copiilor. Omul nostru propunea ca guvernul să înceteze transportarea copiilor la școală în autobuze. În felul acesta ar face economie de combustibil (inclusiv economie de intervenții) și i-ar ajuta pe copii să parcurgă distanța de acasă la școală pe jos, ceea ce ar elimina obezitatea. Propunerea ar avea șanse de a fi receptată dacă am avea de a face la nivelul guvernului cu reprezentanți ai speciei homo sapiens.

Valori inversate

A fost o vreme când  personajele pozitive ale acțiunilor livrești sau cinematografice erau eroii admirați de cititori și spectatori,  scontându-se pe victoria finală a binelui. Într-o societate axată pe valorile creștine era de la sine înțeles ca virtutea să fie elogiată și viciile să fie condamnate.

Timpurile s-au schimbat și odată cu ele și valorile. Datorită perversiunii ce a permeat mass-media, politica, artele și mai ales industria cinematografică personajele negative au ajuns să fie modele pentru noua generație. Inversarea de valori este foarte bine ilustrată în toate domeniile. În ce privește domeniul economic antreprenorii ce aduc profit prin venalitate și corupție au asigurată admirația  și susținerea investitorilor; în ce privește domeniul talk show-urilor  personajele ce au trecut printr-o condamnare etică sau  penală (vezi cazul Martei Stewart) și-au mărit succesul la public (rating-ul); în ce privește domeniul moral sodomiții sunt priviți ca un alt eșantion al normalității, ba mai mult, ca noul etalon al moralității.

Nici măcar în domeniul imaginilor religiei creștine dogmatizate lucrurile nu au fost lăsate în pace.  Dacă este să ne referim la  „înțelegerea” revelației scripturale așa cum este demonstrată de teologia liberală, mai nou Isus este declasat la nivelul unui amant al Magdalenei,  iar Iuda este declarat erou (singurul care l-a iubit cu adevărat pe Isus și i-a înțeles misiunea!).  De ce să ne mirăm că generația nouă a evanghelicilor privește cu dispreț poziția fundamentalistă ce nu are nici o înțelegere pentru decadența veacului?

Duminica dovezilor

La trei zile după crucificarea lui Isus  Ierusalimul vuia la știrea că mormîntul lui Isus este gol și El a început să apară viu în fața ucenicilor săi și a celorlalți credincioși care i-au rămas loiali. Care sunt dovezile învierii lui Isus prezentate în Evanghelii?

1.    Isus a murit în urma curcificării sale de către soldații romani ai lui Pilat.

2.       El a fost îngropat în mormântul nou al unui bogătaș care a cerut trupul lui Isus de la Pilat și s-a îngrijit de cele necesare pentru îngropare.

3.       Ucenicii erau disperați și fără speranță.

4.       Marii preoți ai lui Israel au cerut ca mormântul să fie sigilat și o gardă să fie plasată la fața locului pentru ca nimeni să nu poată să se atingă de mormântul în care era trupul lui Isus.

5.       A treia zi de la îngropare și a doua zi de la sigilare mormântul lui Isus era deschis și gol. Doar giulgiurile în care fusese înfășurat trupul lui Isus mai erau în mormânt.

6.       Ucenicii și alte persoane ce cunoscuseră pe Isus înainte de crucificare (mulți dintre ei martori ai morții lui), au mărturisit că l-au văzut pe Isus viu începând cu a treia zi, și au petrecut cu El timp îndelungat, aproximativ 40 de zile duă ieșirea lui din mormânt.

7.       Aceste experiențe i-au transformat pe ucenici, până acolo că au fost gata să își dea viața pentru credința că Isus era viu.

8.       Isus a fost văzut viu și de către unii sceptici, ca Toma, sau ca Iacov, ba chiar și de oponenți înverșunați, ca Saul din Tars. Rezultatul acestor întâlniri cu Isus a fost transformarea acestor persoane în credincioși puternic devotați mesajului învierii lui Isus.

9.       Ucenicii au început să proclame vestea învierii lui chiar din Ierusalim, locul unde Isus fusese judecat, condamnat și executat. Mesajul lor era în principal despre moartea și învierea lui Isus. Mulți oameni au crezut mesajul și au devenit urmași ai lui Isus, numiți creștini.

10.   Acești urmași ai lui Isus se întâlneau pentru închinare în prima zi a săptămânii, ziua învierii, pe care au numit-o de aceea „a Domnului zi,” sau „duminica.”

11.   Ucenicii au scris despre viața lui Isus, despre învățătura lui, acțiunile lui, moartea lui și învierea lui în lucrări numite Evanghelii și Epistole. Acestea au fost adunate într-un corpus numit Noul Testament. Scrierile Noului Testament s-au transmis prin copii mai numeroase și mai corecte decât orice alte documente și lucrări ale istoriei vechi, ceea ce face ca viața, moartea și învierea lui Isus să fie cele mai bine documentate evenimente ale antichității.

12.   Mesajul învierii lui Isus a dus la formarea de comunități de credincioși pretutindeni în lume, comunități numite Biserici.

Cititorii Noului Testament sunt impresionați de sobrietatea scrierilor apostolilor și de sinceritatea mărturiei lor. Dovezile învierii lui Isus așa cum sunt prezentate în Evanghelii și Epistole sunt atât de persuasive, încât citirea acestor scrieri a dus la transformarea multor oameni din sceptici în credincioși. O puternică dovadă a autenticității acestor scrieri și implicit a învierii lui Isus este faptul că nimeni nu a putut oferi o explicație alternativă a credinței ucenicilor în învierea Învățătorului lor aparte de învierea lui Isus.

Sâmbăta spaimelor

Era prima zi după crucificarea profetului din Nazaret. Era sâmbătă, o zi ce trebuia să confere odihnă și repaos, dar  în schimb a indus spaime în cei ce participaseră la drama crucificării. Nu doar cei ce L-au urât pe Isus au fost cuprinși de spaime, ci și cei care L-au iubit. Crucificarea lui Isus a însemnat înspăimântarea ucenicilor Săi, deși Domnul le spusese să aibă credință în El și să nu accepte tulburarea inimii (Ioan 14:1). Frica lor se datora mai multor cauze ce aveau de-a face cu necredința în înviere. Nu înțelegeau ce s-a întâmplat. Existau motive să se teamă că ceea ce survenise era doar începutul catastrofelor. Nu mai aveau nici o nădejde și nici o încredere cu privire la viitor. Speranța lor fusese înmormântată odată cu Învățătorul lor prețuit. Prevedeau că vor fi ținta atacurilor marilor preoți, atacuri pe care le așteptau în orice moment. Ușile locului unde erau adunați le țineau încuiate de frică. Spaima ucenicilor se manifesta în ciuda faptului că Isus le-a spus că va învia a treia zi. Necredința în înviere produce frică.

Nici dușmanii lui Isus nu se puteau bucura de odihna sabatului. În timp ce ucenicii aveau spaime din pricina convingerii că moartea lui Isus a pus capăt activității Lui, marii preoți, dimpotrivă, aveau spaime deoarece îi muncea ideea că moartea lui Isus nu pusese capăt activității Acestuia. Spaime de care nu puteau scăpa. Celebrarea lor în vinerea patimilor a fost de scurtă durată, căci și-au adus aminte de niște vorbe ale lui Isus a căror rememorare le-a produs panică. Și-au amintit că Isus îi provocase să îl dea morții prevenindu-i însă că a treia zi va învia. Și deși era ziua Paștelor pentru marii preoți, și deși, conform Legii, nu se cuvenea să facă nimic în sabat, mai ales că era unul mare (Paștele lor căzuse tocmai în ziua de sâmbătă anul acela), ei se încolonează spre reședința lui Pilat pentru a cere cooperarea acestuia în oprirea împlinirii profeției învierii. Sigilarea mormântului și plasarea unei gărzi în fața pietrei imense ce închidea mormântul nu au putut însă risipi spaimele marilor preoți. Ziua întreagă a fost sfâșietoare deoarece îi zgândărea gândul posibilității învierii lui Isus. Pentru cei ce nu cred în divinitatea lui Isus gândul învierii produce spaime. În timp ce spaimele ucenicilor urmau să fie de scurtă durată și să se elimine cu totul peste o zi făcând loc credinței în înviere, spaimele marilor preoți urmau să crească, tocmai pentru că erau în revoltă față de Cel ce pretindea divinitatea prin înviere. „Cei răi n-au pace, ci sunt ca marea învolburată...”

Învierea lui Isus produce fie o mare bucurie, fie o mare înspăimântare, deoarece chezășluiește adevărul a tot ceea ce El a spus și pretins. Celor ce cred în El le-a promis desfătarea veșnică la venirea lui în slavă, pe când celor ce nu vor să audă de El le-a garantat că vor avea parte de judecata lui dreaptă și de condamnare. Minunăția istoriei de după Isus constă în faptul că mulți au trecut de la spaime la bucurie,  demonstrând abandonarea revoltei și necredinței prin proclamarea Celui înviat ca Domn și Mântuitor al vieții lor.

Vinerea patimilor

Ultimele cuvinte ale oamenilor sunt relevante. Ale lui Isus sunt mai mult decât relevante, sunt revelatoare. Pe cruce Isus a rostit șapte cuvinte ce au fost înregistrate de evangheliști, cuvinte cari se cuvine să fie auzite de toți oamenii.

Tată iartă-i, căci nu știu ce fac!

Măreția lui Mesia este surprinsă de Isaia în observația că s-a rugat pentru cei vinovați. Ce arată această rugăciune scurtă? 1. Că Isus a fost conștient de misiunea Sa. 2. Că nu există păcat care nu poate fi iertat. 3. Că Isus era conștient de cea mai mare trebuință a noastră. 4. Că prin rugăciune putem înfăptui lucruri și atunci când mâinile și picioarele nu ne mai sunt de nici un ajutor.

Astăzi vei fi cu Mine-n rai!

Isus manifestă prerogativele Sale de mântuitor pentru cei care cred în El și în jertfa Sa. 1. El oferă mântuirea. 2. El o oferă în dar. 3. O oferă într-un moment. 4. O oferă dând certitudine și siguranță. 5. O oferă întrecând toate așteptările noastre.

A zis mamei sale: „Femeie, iată fiul tău!” și ucenicului: „Iată mama ta!”

Vedem pe omul perfect că își onorează părinții. El ne cere să ne tratăm unii pe alții ca membri ai aceleiași familii. O numește pe Maria: „Femeie” și nu „Mamă” ca să ne arate că ea nu este răscumpărătoarea noastră, ci o ființă răscumpărată în același fel ca noi.

Eli, Eli, lama sabactani

Strigătul tradus cu Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit? reprezintă culmea suferințelor lui Isus pentru păcatele noastre. Fiul suferă plata păcatelor fiind despărțit de Dumnezeu! Despărțirea de Dumnezeu nu a fost o impresie, ci o realitate cerută de plata păcatului.

Mi-e sete!

Ne arată natura umană a Mântuitorului. Ne demonstrează intensitatea suferințelor lui. Ne comunică faptul că Fiul suferea mânia lui Dumnezeu. Ne amintește de grija lui de a împlini Scripturile chiar și atunci când era în chinul morții.

S-a isprăvit! (în sensul de terminare și perfecționare)

S-a sfârșit suferința în trup a Mântuitorului. Păcatul a fost ispășit. Opera mântuirii a fost dusă la perfecțiune. Victoria a fost câștigată.

Tată, în mâinile Tale Îmi încredințez duhul!

Isus știe că nu mâinile păcătoșilor au decizia și autoritatea finală, ci mâinile lui Dumnezeu. El își dă viața de bună voie. Își exprimă totala dependență de Dumnezeu. Ne arată locul unde trebuie să ne plasăm pentru a fi în securitate.

Joia (des)tăinuirilor

După războiul cu reprezentanții grupărilor religioase și politice ale Ierusalimului, după rostirea vaiurilor asupra fariseilor și cărturarilor, Învățătorul se retrage cu ucenicii Săi în camera de sus pentru a le oferi beneficiile legământului nou printre care și descoperirea tainelor divine. În acel moment El îi numește prieteni, deoarece le face cunoscut tot ce a auzit de la Tatăl său (Ioan 15:15). Iată câteva din tainele descoperite cu acea ocazie:

1. Taina cunoașterii adevărului: Este cunoașterea lui Isus. Implicația? Cine Îl cunoaște pe El Îl cunoaște pe Tatăl (Ioan 14:6-7), singurul Dumnezeu adevărat.

2. Taina identității lui Christos. El îi asigură că ei l-au văzut pe Tatăl, din moment ce l-au văzut pe cel care este Calea, Adevărul și Viața. De aceea le spune să aibă credință în El așa după cum au credință în Dumnezeu Tatăl (Ioan 14:8, 6, 1). Implicația? Al cunoaște pe Isus este cunoașterea supremă.

3. Taina accesului la Dumnezeu: Isus este Calea. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin El (Ioan 14:6). Implicația? Există o singură cale spre Dumnezeu. Din moment ce Isus ne-a spus că El este Calea, înseamnă că nu mai există nici o alta.

4. Taina ascultării și trăirii după porunca dragostei: Pentru prima dată Învățătorul le cere să păzească poruncile Sale și să viețuiască în dragoste (Ioan 14:15; 15:12). Taina? Doar acum le vorbește de celălalt Mângăietor care va împlini în ei cerințele Sale și va turna dragostea. Aceasta este taina viețuirii după poruncile Domnului și a trăirii în dragoste - rodirea Duhului în noi.

5. Taina plecării lui Christos: Era necesar să plece, deoarece numai astfel putea veni celălalt Mângăietor. Implicația? Plecarea lui trebuia să fie pricină de bucurie, și nu de întristare, deoarece însemna ascultarea rugăciunilor noastre, rugăciuni făcute prin Duhul, datorită mijlocirii lui la Tatăl.

6. Taina revenirii lui Christos: El se va întoarce să ne ia cu sine, să fim cu El pentru totdeauna și să vedem slava lui. Implicația? Vederea slavei lui înseamnă mai mult decît contemplarea acesteia, înseamnă participarea noastră la slava Sa, prin glorificarea ce o așteptăm datorită arvunei Duhului (Ioan 14:3; 17:24).

7. Taina păstrării în privilegiile mântuirii: El nu a pierdut pe niciunul din cei pe care I i-a dat Tatăl și nici nu va pierde (Ioan 17:12, 15). Explicația? Rugăciunea lui de Mare Preot pentru noi în acord cu voia Tatălui ca niciunul să nu se piardă. Opusul pierderii este învierea.