Învierea lui Isus

Învierea lui Isus este fie cea mai rea și cea mai vicioasă și cea mai nemiloasă farsă jucată  vreodată asupra minților umane – fie cel mai remarcabil act al istoriei (Josh McDowell)

Am pretenția că sunt un istoric. Abordarea ce eu o fac asupra clasicismului antic este aceea a unui istoric. Și afirm că dovada vieții, morții și învierii lui Hristos este autentificată mai bine decât cele mai multe fapte istorice ale acelei perioade antice (E. M. Blaiklock).

Vestea învierii nu ar fi putut fi menținută în Ierusalim nici o zi, nici o oră, dacă mormântul gol nu ar fi fost o realitate stabilită pentru toți cei ce interesați (Paul Althaus).

 Ar fi fost imposibil ca ucenicii să fi persistat în afirmarea adevărurilor pe care le-au narat dacă Isus nu ar fi înviat și dacă ei nu ar fi cunoscut certitudinea acelui fapt la fel de bine ca și certitudinea oricărui alt fapt (Simon Greenleaf).  

Moartea Fiului lui Dumnezeu – văzută de Spurgeon

Toate celelalte subiecte ale Sfintei Scripturi sunt importante, și niciunul dintre ele nu trebuie umbrit. Dar moartea Fiului lui Dumnezeu este soarele central al tuturor celorlalte lumini minore. Este marele Alfa și Omega. Subiectul acesta nu este doar eminent, ci proeminent pentru noi. Dacă există ceva în lume care ar trebuie să fie în atenția omului, acest lucru este moartea lui Hristos.  (All other topics in the Holy Scripture are important, and none of them are to be cast into the shade. But the death of the Son of God is the central sun of all these minor luminaries. It is the great Alpha and Omega. It is not only eminent, it is preeminent with us. If there is anything in all the world that ought to interest a man, it is the death of Christ.)

Scopul principal al atacului dușmanului este să elimine pe Hristos, să elimine ispășirea, să elimine suferința Lui în locul oamenilor. Unii spun că ei pot accepta restul evangheliei. Dar ce „rest” este acolo? Ce mai rămâne de fapt? O evanghelie fără sânge, fără Hristos nu este bună nici pentru îngrășarea pământului nici pentru aruncarea la gunoi.  Nu onorează pe Dumnezeu, nici nu mântuiește pe oameni. (The chief end of the enemy’s assaults is to get rid of Christ, to get rid of the atonement, to get rid of His suffering in the place of men. Some say they can embrace the rest of the gospel. But what „rest” is there? What is there left? A blood less, Christless gospel is fit neither for the land nor for the dunghill. It neither honors God nor converts men.)

Profetul anunțat și prefigurat de Moise

Scripturile vorbesc de doi izbăvitori mari ai lui Israel. Unul a fost Moise, eliberatorul evreilor din robia egipteană, eliberare sărbătorită de evrei chiar astăzi. Al doilea a fost anunțat de Moise în ultima sa scriere, Deuteronomul 18:15, 18.

      Domnul, Dumnezeul tău, îţi va ridica din mijlocul tău, dintre fraţii tăi, un prooroc ca mine: să ascultaţi de el! …Le voi ridica din mijlocul fraţilor lor un prooroc ca tine, voi pune cuvintele Mele în gura lui, şi el le va spune tot ce-i voi porunci Eu.

Profetul anunțat urma să fie un al doilea Moise pentru poporul lui Dumnezeu. Noul Testament susține că Moise a profețit despre Iisus din Nazaret. Apostolul Petru aplică profeția lui Moise la Învățătorul Iisus într-una din predicile sale adresate evreilor din Ierusalim (Faptele Apostolilor 3:22-23). Că există o asemănare izbitoare între cei doi profeți ai evreilor nu mai încape îndoială. Iată o succintă paralelă ce dovedește asemănarea celor doi, ceea ce confirmă identificarea profetului anunțat de Moise cu Domnul Iisus.

1. Amândoi și-au petrecut anii copilăriei în Egipt, fiind ascunși de cei ce voiau să le ia viața.

        

2. Amândoi au devenit personalități oferind profeții și învățătură.

3. Amândoi au postiti timp de 40 de zile.

4. Ambii sunt cunoscuți pentru legea pe care au promulgat-o pe vârful unui munte. Moise este asociat cu    Legea Sinaiului și Iisus cu Predica de pe Munte.

5. Amândoi au făcut minuni care au confirmat misiunea lor specială din partea lui Dumnezeu, inclusiv            supunerea apelor unei mări.

6. Amândoi au avut întipărită pe față gloria divină după ce au urcat pe un munte. Moise pe Sinai, Iisus pe      muntele schimbării la față.

7. Amândoi au oferit izbăvirea de moarte. După cum Moise a ridicat șarpele în pustie ca muribunzii                mușcați de șerpii veninoși să fie vindecați, tot așa Fiul Omului a fost înălțat pe cruce pentru ca oricine   crede în El să nu piară ci să aibe viață veșnică.

8. Moise a efectuat eliberarea poporului ales din robia egipteană pe baza jertfei unui miel. Isus a înfăptuit    eliberarea rasei umane din robia păcatului oferindu-se pe Sine în jertfă ca Mielul lui Dumnezeu.

9. Cine încălca Legea mozaică era condamnat la moarte. Cine refuză noua lege, credința în Domnul Iisus,      este deja judecat și condamnat pentru eternitate.

10. Amândoi au murit pe un deal și trupul fiecăruia a fost pus într-un mormânt, dar nici trupul lui Moise,       nici trupul lui Iisus nu a rămas în mormânt.

Spune-mi cu cine te însoțești, și îți voi spune la ce teologie subscrii

Uneori simpatiile pentru o teologie sau alta sunt revelate nu atât de declarațiile deschise ale celor ce le întrețin, cât de asocierile pe care le practică aceștia. Blogul ioan8 sesizează mereu simpatiile unor predicatori români pentru teologia eretică a zilei prin punctarea și deconspirarea asocierilor acestora (http://ioan8.wordpress.com/2013/03/16/ce-au-in-comun-c-barbosu-bill-hybels-miroslav-volf-si-philip-jenkins/). Un oarecare profesor se asociază cu Miroslav Volf, un oarecare păstor se asociază cu Bill Hybels, etc. Ceea ce este surprinzător este faptul că cei vizați, în loc să își corecteze pozițiile eronate prin care aduc pagube imense evangheliei, atacă credibilitatea autorului bolgului ioan8, iar negândiții, care le citesc comentariile sau le observă spumele ivite în colțul gurii, înduioșați, acceptă imediat sugestia că fratele Paul Dan ar avea o agendă de discreditare a unor buni credincioși. Fie și așa. Am dori să vedem expusă agenda lui ioan8. Până una alta, cele spuse de autorul blogului menționat sunt informații solide, verificabile. Deseori cei ce au musca pe căciulă încearcă să se disculpe, dar nu condamnând apostazia confraților întru erezie, ci interpretând tendențios poziția celui ce le semnalizează abaterile. Ca și cum discreditarea celui ce semnalizează problema ar face să dispară culpa celui expus ca eretic. Or, probabil, mucaliții luați în vizor au impresia că dacă își mențin respectabilitatea în fața maselor neștiutoare, lucrul acesta îi va favoriza și înaintea Dumnezeului care are să judece fiecare faptă a oamenilor! Sunt de-a dreptul de compătimit!
Voiesc să îi întreb pe admiratorii simpatizanților apostaziei:

Care este agenda ascunsă, sau care sunt doctrinele greșite ale autorului blogului ioan8?

De când condamnarea ereziei este lipsă de dragoste și înțelegere?

De ce exprimarea dură la adresa apostaților ar fi un argument pentru scuzarea ereticilor?

De când are adevărul nevoie neaparat de o exprimare pretențioasă pentru a fi recunoscut și apreciat?

Vinovați de încurajarea ereziei printre credincioșii români sunt nu doar promotorii acesteia, ci și cei care discreditează intenționat sau neintenționat pe cei care expun erezia.

Lauda ereziei – O altă contribuție a lui Iosif Țon la dezbaterile teologice contemporane

Antrenat pe panta preamăririi capacității omului de a face voia lui Dumnezeu, Iosif Țon a ajuns în scrierile sale recente să îl condamne pe Augustin (cel mai mare gânditor creștin dintre Pavel Apostolul și Jean Calvin) și să îl preamărească pe ereticul Pelagius.

Se știe că a existat o dispută teologică aprinsă între cei doi teologi ai secolelor IV-V, dar contrastul dintre Augustin și Pelagius nu începe odată cu controversa lor teologică, ci cu experiența convertirii lor. În timp ce Augustin are o pocăință autentică, ce o mărturisește în Confesiunile sale, pocăință ce nu a fost pusă la îndoială nici de contemporani și nici de ceice au venit după el, Pelagius nu poate spune nimic despre convertirea sa, și aceasta deoarece creștinismul său nu este unul ce a rezultat în urma convertirii și pe baza convertirii, ci în urma educației sale religioase. Teologia lui Pelagius este rezultatul unei instrucțiuni religioase ce pune accentul pe capacitatea omului natural de a trăi după voia lui Dumnezezu.

Controversa lui Pelagius cu Augustin nu are tematica sfințirii, așa cum susține Iosif Țon în cărțulia sa. El îl prezintă pe Augustin într-o lumină falsă, pretinzând că acesta nu era interesat de trăirea în sfințenie a creștinilor (Puncte de cotitură, p. 15). Mai mult, afirmă că Augustin a avansat ideea persecutării creștinilor ce nu erau de acord cu doctrinele sale, ceea ce este o aberație.

Prin contrast, Pelagius este prezentat ca un creștin foarte evlavios interesat de o biserică „alcătuită din creștini desăvârșiți” (p. 15). În conformaitate cu concepțiile acestuia, cei ce formau biserica trebuiau să fie „perfeți, autentici, fără pată morală” (p. 16). Iosif Țon nu înțelege, sau nu vrea să înțeleagă, că dezbaterea dintre Augustin și Pelagius nu era cu privire la sfințenie, așa cum greșit pretinde, susținând că unul nega posibilitatea trăirii în sfințenie (Augustin), iar altul susținea posibilitatea tăririi în sfințenie (Pelagius). Adevărul era că amândoi teologii credeau în cerința Scripturii ca creștinii să trăiască în sfințenie, amândoi credeau în necesitatea sfințeniei pentru creștini. Diferența lor teologică era în privința căii prin care se ajunge la sfințenie. Aici intervine doctrina păcatului originar și a efectului acestui păcat asupra descendenților lui Adam.

Din prezentarea problematicii cititorul poate afla care este concepția lui Iosif Țon, nu doar despre sfințenie, ci și despre păcatul originar al omenirii și efectele acestuia asupra noastră, a tuturor urmașilor lui Adam. Ei, bine tocmai aici se vădește incapacitatea lui Iosif Țon de înțelege lucrurile Duhului, care pentru el sunt o nebunie, așa cum erau și pentru Pelagius. Iată concepția pelagiano-țonistă despre păcatul originar și efectele lui asupra umanității. Conform lui Pelagius, cu care Iosif Țon este de acord, Adam a căzut pentru că era un infantil în condiția lui spirituală. Un copil cade, dar apoi se ridică. Adam „s-a ridicat în picioare și a pornit să umble din nou” (p. 16), ceea ce înseamnă că prin efortul propriu și capacitatea proprie Adam s-a redresat pe plan spiritual. Astfel, după cădere Adam era mai spiritual și mai capabil decât înainte de cădere, deoarece crescuse între timp, ceea ce contrazice Scriptura care spune că imediat după cădere Adam a ajuns mort spiritual (Efeseni 2:1-2) și incapabil de a mai face voia lui Dumnezeu (Ieremia 13:23, Ioan 6:44, 65). Mai mult, Iosif Țon nu vede depravarea spirituală care a invadat rasa umană odată cu păcatul adamic. „Neascultarea lui Adam i-a privat pe descendenții lui de o mulțime de lucruri bune, dar neascultarea lui nu a adus nicio consecință directă pentru ei” (ibidem). Iosif Țon neagă corupția naturii umane prin căderea lui Adam și implicit incapacitatea omului de a trăi după voia lui Dumnezeu în condiția naturală în care s-a născut! (p. 17). Concluzia este că pe plan spiritual căderea lui Adam nu ne-a afectat de loc. Avem intactă capacitatea de a trăi după cerințele lui Dumnezeu! În timp ce Augustin argumentează că voința omului a fost afectată de păcatul originar și omul nu poate face binele, Iosif Țon concluzionează că voința omului nu a fost afectată de păcatul originar al lui Adam, prin urmare omul poate face binele prin propria voință!

Ori Scriptura spune lămurit că prin păcatul lui Adam a intrat în rasa umană nu doar un exemplu de neascultare, ci o depravare care a afectat pe fiecare om, căci toți am păcătuit (Romani 3:23) și toți am moștenit o natură păcătoasă (Psalmul 51:5, Iov 14:4, 1 Petru 1:18-19, Romani 2:12-21, etc.), depravată, incapabilă să trăiască în sfințenie. De aceea este nevoie de harul lui Dumnezeu și de credință care să aducă nașterea din nou, și odată cu aceasta capacitatea omului născut din nou de a trăi în sfințenie, dar tot pe baza harului divin! Ori toate aceste lucruri sunt negate de Iosif Țon atunci când condamnă teologia elaborată de Augustin! Ca să facă doctrina depravării totale a omului detestabilă în ochii cititorilor, Iosif Țon aduce în discuție doctrina predestinării susținând că Augustin a predicat alegerea arbitrară a lui Dumnezeu, cât și predestinarea la pierzare a celor nemântuiți, ceea ce este o pervertire a teologiei lui Augustin! (p. 17-18).

Nu cred că există o descriere a teologiei lui Augustin mai răutăcioasă și mai deformată decât ceea ce face Iosif Țon în opusculul său. Astfel, el afirmă eronat că Augustin învață că Dumnezeu nu mai poate face nimic cu omul depravat, și că deși îl mântuiește prin har, nu are pretenția ca acesta să trăiască în sfințenie, că Dumnezeu a renunțat la cerința sa ca noi să fim sfinți cum El este sfânt și la obiectivul inițial de a ne face asemenea chipului lui Hristos, deoarece nu mai este în stare să ne ducă la acel ideal din pricina depravării noastre! La fel, eronat susține că Augustin a cerut predicatorilor creștini să nu mai îndemne la sfințeie pe creștini! (p. 18). Toate aceste idei sunt total străine de teologia augustiniană.

În sfârșit, subcapitolul ce tratează teologia lui Augustin în comparație cu cea a lui Pelagius concluzionează: Augustin a fost creatorul sistemului teologic al catolicismului. Ceea ce a produs el a dus la o mie de ani cunoscuți în istorie ca „evul întunecat.” (p. 19). Nu există vreun teolog care să fie de acord cu această evaluare a contribuției lui Augustin la formarea teologiei catolicismului. Dimpotrivă, se știe că teologia lui Augustin a fost adoptată de Jean Calvin și implicit de teologia reformată, iar teologia lui Pelagius a ajuns baza teologiei catolice ce neagă depravarea totală a omului și afirmă capacitatea omului de a câștiga merit înaintea lui Dumnezeu prin trăirea în sfințenie, ceea ce atrage în final harul mântuirii. Pentru Augustin sfințenia este rezultatul lucrării harului în omul născut depravat, dar adus la viață spirituală prin credință. Pentru Pelagius sfințenia este lucrarea omului ce decide să facă voia lui Dumnezeu, sfințenie pe baza căreia Dumnezeu îi acordă în final mântuirea. Înțelegerea lui Augustin este cea care a devenit proprie protestanților, pe când erezia lui Pelagius este poziția oficială a Bisericii Catolice. Și iată cum domnul Țon a reușit să se posteze printre altele și pe poziții catolice, ceea ce explică întunecarea spirituală medievală ce îl caracterizează în ultima vreme.

Isus e mai prezent în Coran mai mult ca și în Biblie, și de fiecare dată doar ca exemplu pozitiv

Nu am inventat noi fraza din titlu, ci ea aparține domnului Munteanu, care într-un comentariu în care se gândea să ne corecteze cu privire la credința islamică (și celelalte religii în care este expert), ținea, deasemenea, să ne motiveze la investigație cu cuvintele:­ După cum vezi, și te încurajez să aprofundezi subiectul, Islamul, Iudaismul, Creștinismul și mai toate religiile promovează cam aceleași valori.

Se vede că domnul Munteanu nu a citit nici Biblia, nici cartea sfântă a musulmanilor, altfel ar fi știut că lectura Coranului oferă foarte puține referințe la persoana Domnului Isus. În timp ce Vechiul și Noul Testament au ca subiect persoana Răscumpărătorului nostru care s-a întrupat pentru noi, Coranul se referă din când în când la Isa, fiul Mariei, desemnându-l ca profet, nimic mai mult. În tot Coranul, care este de mărimea Noului Testament, referirile la Isus sunt în jur de 50 de versete.

Cealaltă aserțiune a domnului Munteanu, cum că de fiecare dată când Coranul se referă la Isus o face în mod pozitiv, ne trezește iarăși zâmbete. Oare Noul Testament se referă la Isus în mod negativ? De fapt, criticii de talia domnului Munteanu nu sesizează că Coranul îl degradează pe Mântuitorul creștinilor, din moment ce Biblia îl prezintă ca Dumnezeu în trup uman, ca Fiul unic al lui Dumnezeu, Cel ce ni-L revelează perfect pe Tatăl, iar Coranul neagă divinitatea lui Isus și titlul cel mai important al Acestuia, Fiul lui Dumnezeu. Cât privește pretenția că toate religiile promovează cam aceleași valori, lucrul acesta ne indică iarăși confuzia totală în care se complac atât admiratorii lui Mahomed, cât și corifeii altor credințe ce revendică statut de egalitate cu creștinismul. Societatea creștină (și mă refer aici la cea autentic creștină, a credinței evanghelice) a fost singura în lume care a promovat valorile atât de îndrăgite de oameni în epoca modernă: dreptul la viață și libertate, demnitatea ființei umane bazată pe prezența chipului lui Dumnezeu ]n om, egalitatea semenilor în fața Creatorului, etc. Este o dovadă a lipsei de educație aserțiunea că toate religiile promovează cam aceleași valori. Dacă cineva are încă de studiat, acela este domnul Munteanu.

Din înțelepciunea părinților patriei

Pot să prezic fericirea viitoare a americanilor dacă aceștia nu vor îngădui guvernului să risipească munca oamenilor sub pretextul că are grijă de ei (I predict the future happiness for Americans if they can prevent the government from wasting the labors of the people under the pretext of taking care of them). Thomas Jefferson

Musulmanii chiar nu au nici o problemă cu nici o religie – debitează Marius Munteanu

Când știrile care vin de peste tot din societatea islamică indică faptul că musulmanii persecută crunt pe creștinii din societatea lor, mai sunt indivizi care cumpără sloganele oferite de ideologii jihadului, cum că credința islamică ar fi una a păcii, cum că musulmanii oferă libertate religioasă și de închinare altor religii, și alte stupidități de același gen. Unul dintre cei care cred propaganda islamică este domnul Munteanu care ne-a oferit o mostră a gândirii sale dialectice cu privire la înțelegerea fenomenului islamic. El spune: Oricum chiar si in zilele noastre musulmanii apara drepturile crestinilor fara sa-i roage nimeni (Egipt si Sudan).

Îi oferim în continuare câteva date pe care le va digera foarte greu, dacă are stomac cu care poate măcina informațiile reale din lumea islamică.

În martie 2011 un grup masiv de musulmani a atacat suburbia Mokattam din Cairo unde locuiesc creștinii coptici ai capitalei Egiptului.  Casele au fost incendiate, creștinii asaltați pe străzi, cei care s-au apărat au fost uciși pe loc, etc. Sfârșitul zilei a făcut un bilanț de 14 morți și 200 de răniți. Cei răniți și duși la spital s-au lovit acolo de refuzul personalului medical de a le acorda asistență și tratament. Iată felul cum musulmanii „apără” drepturile creștinilor fără să fie solicitați!  Pe ce lume trăiți domnule Munteanu?

Musulmanii din Sudan au practicat genocidul împotriva populației creștine din sudul țării lor timp de două decenii, până ce țara a trebuit să fie împărțită în două pe linia demarcării celor două religii. Iubitori de pace, și acești musulmani din Sudan! În Nigeria sute, chiar mii de creștini au fost uciși cu sânge rece de către musulmanii ce sunt o minoritate în țară, dar extrem de activi în acțiunea lor concertantă de a elimina credința creștină. Alegerile prezidențiale din aprilei 2011 au dat prilejul musulmanilor din Nigeria să omoare 800 de creștini și să determine 14 000 să părăsească zona unde locuiau de teama persecuțiilor. Și musulmanii din Nigeria sunt iubitori de pace și toleranți față de creștini! Domnul Munteanu poate fi mândru de ei! În Mauretania creștinii sunt vânați la fel ca și fiarele sălbatice oridecâte ori sunt găsiți închinându-se în mine părăsite sau alte locuri din pustietate. În Filipine activiștii islamici omoară fără reținere pe creștinii care apar în raza lor de acțiune (cf. Voice Of the Martyrs, decembrie 2011).

Deși constituția Indoneziei garantează libertatea religioasă, în ultimii doi ani 59 de biserici au fost arse, atacate sau vandalizate, raportează VOM, martie 2012. În Malaezia găsești centre de reeducare a creștinilor unde aceștia sunt încarcerați și supuși unui program de convertire la credința islamică prin bătăi, presiuni, torură, etc (VOM, februarie 2012). În Iran, unde forma de guvernământ este una de teocrație islamică, pastoral creștin Yousef Nadarkhani a fost arestat și pus în închisoare pentru simplu motiv că este creștin și a parăsit credința strămoșească.  El a fost condamnat la moarte de foarte toleranții credincioși islamici și numai intervenția viguroasă a guvernelor apusene a determinat pe iranieni să îl elibereze în decembrie 2012. În Somalia creștinii sunt omorâți pe loc dacă asupra lor se găsește literatură creștină. Gruparea Al-Shabab decapitează imediat pe creștinii pe care îi prinde (VOM, iunie 2012 oferă cazuri concrete de martiri ai credinței în Somalia).

Domnul Munteanu este solicitat să documenteze persecuțiile la care sunt supuși musulmanii în țările cu populație majoritară creștină! Că despre cele promovate de religia păcii am spus destule! 

Parcă am mai auzit lucrurile astea

Capitalismul și comunismul se situează la poluri opuse. Deosebirea fundamentală dintre ele este următoarea: Comunistul, când vede pe cel bogat și casa lui frumoasă, zice: „Nici un om nu ar trebui să aibă așa de mult.” Capitalistul, când vede aceleași lucruri, spune: „Toți oamenii ar trebui să aibe așa de mult.” (Capitalism and Communism stand at opposite poles. Their essential difference is this: The Communist, seeing the rich man and his fine home, says: 'No man should have so much.' The capitalist, seeing the same thing, says: 'All men should have as much.') Phelps Adams

Socialismul în general are o istorie a eșecului așa de vizibilă că numai un intelectual o poate ignora sau ocoli. (Socialism in general has a record of failure so blatant that only an intellectual could ignore or evade it.) Thomas Sowwell

Istoria sugerează că economia de piață, capitalismul, este o condiție necesară pentru liberatea politică. (History suggests that capitalism is a necessary condition for political freedom). Milton Friedman

Coranul e mai puțin violent... decât Biblia – ne spune Marius Munteanu

În articolul nostru Ce au Biblia si Coranul de face cu bunăstarea și mizeria socială?  ofeream un citat din Noah Webster după care câteva observații privind influența Bibliei și Coranului asupra societății, pe care le redăm din nou mai jos:

                Principiile și preceptele morale conținute în Scriptură trebuie să formeze baza contractelor civile și a   legilor... Toate nenorocirile și relele de care suferă oamenii ca vicii, nelegiuiri, ambiții, nedreptăți, opresiuni, sclavie și război, toate rezultă din disprețul pentru sau neglijarea preceptelor conținute în Biblie. (Noah Webster)

                "Prin opoziție, se poate spune că în societățile musulmane majoritatea nedreptăților și relelor de care suferă oamenii survin tocmai din observarea regulilor Coranului care pretinde să tratezi cu discriminare pe cei ce au o credință diferită, să impui un sistem de taxare diferit pentru adepții unor religii diferite, să persecuți sau chiar să omori pe cei care nu se convertesc la islam, să ucizi pe cei care te jignesc sau îți afectează onoarea, să tratezi cu cruzime femeile și copiii, să terorizezi pe cei care nu îți oferă privilegiile la care te crezi îndreptățit, să împingi la sinucidere copii, tineri, femei, pentru ați atinge scopurile personale,  etc. etc."

la care domnul Marius Munteanu se apucă să comenteze. Iată o parte a comentariului domnului Munteanu la cele spuse de noi:

O mare parte din nenorocirile și relele de care suferă oamenii azi (si de altfel si in trecut), pe care le-ai mentionat mai sus, se datoreaza in principal Bisericii Crestine in general, nu doar Catolica ( in caz ca vei vrea sa arati cu degetul spre ei). Coranul e mai putin violent, si mai putin absolut decat Biblia, iar musulmanii chiar nu au nici o problema cu nici o religie, fie ea crestina sau nu. (La multe si face referiri pozitive) Isus e mai prezent in Coran mai mult ca si in Biblie, si de fiecare data doar ca exemplu pozitiv. Diferenta e ca nu e vazut ca fiul lui Dumnezeu, Islamul si Iudaismul fiind credinte monoteiste pure. Crestinismul e mai liberal in aceasta privinta.

În rugăm pe domnul Munteanu să ne arate relele de care vorbește și de care s-a făcut vinovată credința creștină. Până una alta, istoricii sunt de acord că:

Credința creștină a limitat sau chiar eliminat în societatea europeană sclavia, avortul, eutanasia, luptele de gladiatori; (Mahomed a avut sclavi, femei și copii pe care i-a abuzat. A cerut musulmanilor să lupte în războaie pentru a obține sclavi).

Creștinii au înființat spitale, case de ajutorare a săracilor, practica asistenței sociale; Musulmanii vorbesc despre necesitatea milosteniei, dar până nu au venit în societatea lor banii pentru petrol nu au construit nici orfelinate, nici spitale pentru săraci, nici case de ajutorare a săracilor.

Credința creștină a emancipat femeia promovând drepturile acesteia, egalitatea cu bărbatul și căsătoria monogamă.  (Prima Epistolă a sfântului Petru cere bărbaților: Bărbaţilor, purtaţi-vă şi voi, la rîndul vostru, cu înţelepciune cu nevestele voastre, dînd cinste femeii ca unui vas mai slab, ca unele cari vor moşteni împreună cu voi harul vieţii, ca să nu fie împiedecate rugăciunile voastre. Sfântul apostol Pavel cere bărbaților să își iubească nevestele și să se jertfească pe ei înșiși pentru ele, așa cum a făcut Christos pentru Biserica Sa.  Coranul spune în Sura 4 versetul 34 că bărbatul este stăpânul femeii și acest drept le-a fost dat de Allah și pe baza acestei stăpâniri pot să le mustre, să refuze intimitatea cu ele, să le închidă și să le bată, literal să le biciuiască).  

Credința creștină a militat pentru drepturile copiilor, a deținuților,  pentru egalitatea raselor, și a altor categorii împotriva cărora se practica discriminarea. Coranul numește pe negri capete de stafide (Hadith, volumul 1, nr. 662 și volumul 9, nr. 256), probabil de aceea unii negri se alătură credinței islamice!

Credința creștină predică iubirea de aproapele și ajutorarea dușmanului. Coranul predică violența împotriva celor ce au altă religie. Domnul Munteanu nu știe că la început Mahomed avea impresia că va aputea câștiga de partea sa pe creștini și pe evrei, de aceea în revelația sa inițială vorbește de ei ca un popor al Cărții și sfătuiește la înțelegere. Ulterior, când a fost evident că creștinii și evreii nu acceptă revelația sa, i-a înfierat în textele Coranului și a cerut fie uciderea lor, fie exploatarea lor cu impozite mari, pe care musulmanii nu trebuiau să le plătească.

Îi oferim domnului Munteanu câteva texte din „sfântul” Coran, poate că va ieși din întunericul în care se complace: Spune celor necredincioși, dacă se lasă (de necredință) trecutul le va fi iertat, dar dacă persistă pedeapsa este deja în fața lor. Și fă război cu ei până când nu mai este dezordine și opresiune, și dreptatea și credința lui Alah se va impune total și peste tot (Sura 8, versetele 38 și 39). Fă război cu cei ce nu cred în Allah, nici în ziua de apoi... și cu cei ce nu recunosc religia adevărului, chiar dacă sunt poporul cărții (evreii și creștinii) Sura 9, versetele 20 și 29.

Pe unii din oponenții săi Mahomed i-a supus torturii tăindu-le mâinile și picioarele, arzându-le ochii cu fierul roșu, lăsându-i să moară de sete, smulgându-le părți ale trupului, sângerându-i până la moarte, etc. (Vezi Hadith, volumul 1, nr. 234, volumul 8, nr. 794-796).

Celelalte „perle” din comentariul în discuție le vom trata cu o altă ocazie.

De vorbă cu un dezorientat

Mai zilele trecute un cititor al unui articol mai vechi (aici) s-a gândit să ne învrednicească oferindu-ne comentariu cu intenția să corecteze conținutul articolului menționat. (aici) Este imposibil, citind comentariul, să nu te întrebi: Omul acesta, pe ce lume trăiește? Mai are oare capacitatea să raționeze cât de cât obiectiv, și este gata să privească la dovezile ce le oferă istoria, mărturiile contemporane și mai ales lectura celor două cărți aduse în discuție, Biblia și Coranul? Nici nu știi de unde să începi conversația cu un astfel de comentator care dovedește peste tot cea mai mare confuzie, dacă nu este reavoință. O să începem cu primul paragraf al comentariului domnului Munteanu Marius:

                Ce expui dumneata aici e o alterare grosolana a evidentelor. Biblia nu e un izvor, e un compendiu selectiv   inspirat din diverse lucrari mai vechi mai mult sau mai putin crestine, si cu autori diferiti. Principiile și preceptele de care pomenesti, uneori sunt si imorale (Exod 21:7, Deuteronom 22:28-29,2   Ioan 1:10,proverbe 22:15). Daca oamenii s-ar ghida dupa acestea ar fi si mai mare nenorocire. Sigur ca  exemplele negative sunt mai putine la numar decat cele constructive, morale si drepte dar nu trebuie sa fii fatarnic, sa le evidentiezi exclusiv pe cele care iti convin, si sa      inventezi raspunsuri false celorlalte, deformand realiatea. Slavim, slavim, dar nu orbeste!

Domnule Munteanu, Biblia este scrierea care a adus în ființă creștinismul, de aceea Biblia nu poate fi un  compendiu selectiv inspirat din diverse lucrari mai vechi mai mult sau mai putin crestine – după cum eronat susțineți. Când Moise scria primele cinci cărți ale Bibliei pe la 1500 î. C. nu existau creștini și nici scrieri creștine! Când profeții Vechiului Testament ne-au oferit în scris revelația ce au primit-o nu existau creștini și nici scrieri creștine! Trei sferturi din textul Bibliei a fost scris înainte de naștera lui Christos, de aceea Vechiul Testament nu poate fi suspicionat că ar fi fost influențat de scrieri creștine! Celălalt sfert conține scrierile Noului Testament, care sunt de fapt învățăturile lui Iisus pe baza cărora a început creștinismul. Din moment ce învățătura Noului Testament a dat naștere creștinismului, Noul Testament nu putea fi inspirat din diverse lucrari mai vechi mai mult sau mai putin crestine! Ce ar fi să vă treziți la realitate și să recunoașteți că habar nu aveți de conținutul Bibliei, că nu ați citit-o și că ceea ce știți despre Biblie este prin intermediul lucrurilor pe care alții le-au afirmat despre Scriptură. Când Domnul Iisus o instruit pe ucenicii Săi și le-a încredințat învățătura Sa, nu existau încă creștini. Ucenicii au pus în scris învățătura Domnului Iisus, ceea ce a dus la răspândirea credinței în Isus Christos, care ulterior a fost desemnată ca și credință creștină. Cu asta ne-ați demonstrat câtă cunoaștere corectă despre Sfintele Scripturi aveți! Și vă numiți ortodox? Să fim serioși! Dreapta credință vă este străină de-a binelea!

Nici în celelalte referiri la Scripturi pe care le faceți în paragraf nu sunteți mai norocos. Probabil le-ați cules din vreun comentariu tendențios și răutăcios la adresa Bibliei, lucru destul de frecvent în vremea noastră când oamenii nu mai pot suferi învățătura sănătoasă a Scripurilor. Poate totuși, vă veți milostivi de noi și ne veți arăta în textele invocate care sunt principiile imorale de care acuzați Scripturile. Până una alta, vă vom oferi noi textele invocate și le vom arăta conținutul. În primul rând Exod 21:7 unde vom reda tot paragraful pentru a fi înțeles, și nu pervertit (versetele 7-11).

         Dacă un om îşi va vinde fata ca roabă, ea să nu iasă cum ies robii. Dacă nu va plăcea stăpînului ei, care o luase de nevastă, el să-i înlesnească răscumpărarea; dar nu va avea dreptul s'o vîndă unor străini, dacă nu-şi va ţinea cuvîntul. Dacă o dă de nevastă fiului său, să se poarte cu ea după dreptul fiicelor. Dacă-i va lua o altă nevastă, nu va scădea nimic pentru cea dintîi din hrană, din îmbrăcăminte, şi din dreptul ei de soţie. Dacă nu-i face aceste trei lucruri, ea va putea ieşi, fără nicio despăgubire, fără să dea bani.

Unde este imoralitatea de care vorbiți în acest text? În fața practicii curente a societății în care unii oameni își vindeau fiicele ca roabe, Dumnezeu intervine în poporul său și reglementează prin lege o astfel de tranzacție. ”Vinderea” nu este altceva decât luarea în căsătorie a fetei. Cel ce o cumpăra nu putea să o vândă, nici nu putea să o trateze mai prejos decât pe celelalte neveste, dacă avea mai multe. În loc să detectați imoralitate, ar trebuie să detectați dreptatea pe care Dumnezeu o face unor astfel de fete, ca să fie tratate cu demnitate și să li se respecte drepturile!

Deuteronom 22:28-29

        Dacă un om întîlneşte o fată fecioară nelogodită, o apucă cu sila şi se culcă cu ea, şi se întîmplă să fie prinşi, omul care s'a culcat cu ea să dea tatălui fetei cincizeci de sicli de argint; şi, pentrucă a necinstit-o, s'o ia de nevastă, şi nu va putea s'o gonească, toată viaţa lui.

Și în această prevedere a Legii Dumnezeu protejează pe fata care putea să cadă victimă unui bărbat. Dacă acesta a necinstit-o, trebuie să plătească o amendă foarte mare (50 de sicli de argint erau cam $50 000!) și, din moment ce fata ar fi avut greutate să se mai căsătorească cu oun alt bărbat, cel vinovat trebuia să o ia de nevastă, să îi asigure un viitor în societate! Mai mult, dacă un bărbat avea dreptul să divorțeze de o nevastă luată în condiții normale, pe cea luată în urma violului nu avea dreptul să o repudieze! Iată felul în care Dumnezeu protejează pe cei vulnerabili din societatea aceea! Nu înțelgeți nimic din intenția prevederilor Legii, sau probabil că ați înghițit critica răuvoitorilor fără să mai verificați textul în sine!          

Ioan 1:10 El era în lume, şi lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut. Chiar că nu înțeleg ce e problematic cu acest text? În fine, ultimul:

Proverbe 22:15 Nebunia este lipită de inima copilului, dar nuiaua certării o va deslipi de el.

Implicația este că de la naștere copiii au inclinații păcătoase și rele, dar prin disciplină aceste înclinații pot fi eliminate. Domnule Munteanu, sunteți împotriva disciplinei copiilor? Nu este de mirare că unii care au adoptat fără rezerve preceptele pedagogiei mai noi au crescut monștri, copii care fac rușine familiei lor și societății. Familiile ce aplică acest precept al Scripturii în educația copiilor lor au rezultate excelente! Și copiii disciplinați au capacitatea de a gândi corect! Se vede că nu ați fost disciplinat!