O notă care face cinste unui slujitor cu Evanghelia plecat dintre noi şi acuză pe alţii rămaşi în viaţă

Am consemnat uneori că apostaţii crapă. Trebuie să consemnăm şi plecarea în glorie a celor ce au rămas credincioşi adevărului, nu doar cu gura, ci şi cu fapta. O notă transmisă de pastorul Vasile Taloş consemnează plecarea dintre noi a unui pastor care a avut curaj în societatea comunistă să urmeze exemplul de auto-jertfire a Domnului Isus, şi nu al preoţilor de la Templu (conducerea cultului) care mâncau oile grase ale turmei. Iată nota, deşi nu înţelegem de ce numele preşedintelui cultului Baptist este trecut sub tăcere:

Iubiţi fraţi colegi, 

Am aflat că fratele păstor Vereş Ernest a trecut la Domnul.  Chiar dacă putini păstori români tineri l-au cunoscut, totuşi cei ce au slujit în vremea Comunismului îşi amintesc credinţa neprefacută şi curajoasă a fratelui Vereş, care a inspirat pe multi.  Aflasem de la unul din colegii lui de seminar, că la absolvirea Seminarului, preşedintele de atunci al Uniunii Baptiste, în prezenţa reprezentantului Departamentului Cultelor, îi atenţiona pe absolvenţii acelui an, să aibă grijă cum se poartă ca să nu rişte destituirea, spunând:  „Avem puţini păstori şi multe oi care trebuiesc păstorite.  Aduceţi-vă aminte că la Templu erau jertfite oile, nu păstorii.”   Atunci, s-a ridicat din bancă absolventul Vereş Ernest şi a spus: „ Da, dar Domnul Isus a spus: Păstorul cel Bun îşi dă viaţa pentru oile Sale!”  Acest spirit de credinţă curajoasă l-a însoţit în toată slujirea.  Chiar după ce s-a pensionat din cauza bolii de inimă şi a faptului că şi-a pierdut vederea, am aflat că fratele Ernest a continuat să planteze biserici şi să slujească, într-o zonă mai puţin evanghelizată.  Doresc din inimă, mângâierea şi binecuvântarea Domnului, sorei Vereş, familiei, bisericilor pe care le-a slujit şi frăţietăţii maghiare din România!  -- Evrei 13:7 --  

Cu deosebită preţuire şi dragoste, păstor Vasile Alexandru Taloş

Atunci curajul s-a manifestat într-un fel, astăzi ar trebui să se manifeste prin semnalizarea celor ce strecoară erezii nimicitoare şi duc oile în rătăcire. Despre acest curaj auzim mai puţin în vremea nostră de la Vasile Taloş şi alţii care trec sub tăcere ereziile lui Iosif Ţon, ale străjerilor şi ale altora însemnaţi cu fierul roşu în cugetul lor. Într-un fel este tot o jertfire a oilor, din pricina lipsei de curaj a predicatorilor.