Către conducerea comunității baptiste de după 1989,
stimații președinți de Comunitate și Uniune Baptistă din România,
Mă numesc Rădoi Nicolae, am 79 de ani, sunt un credincios baptist care m-am
împotrivit regimului comunist și am fost încarcerat de către regimul comunist
pentru rămânerea mea la Adevărul lui Hristos, indiferent de amenințările și
prigoana lor. Am pătimit prigoana comuniștilor și fraților pastori compromiși
cu regimul, în anul 1978 la Caransebeș. Am menționat istoricul acestor
întâmplări în cartea scrisă de mine “O cetate de necucerit”.
M-am gândit să vă scriu această scrisoare deschisă, deoarece au trecut aproape
30 de ani de la Revoluția din 1989, când Dumnezeu a răsturnat dictatura lui Ceaușescu
și a comuniștilor.
Mă întreb, stimați frați, care ați ajuns președinți ai comunității baptiste,
oare de ce nici acum după 30 de ani nu ați dat un comunicat în care să recunoașteți
colaborarea vechii conduceri a baptiștilor din România și a multor păstori cu
securitatea și regimul comunist?
Mă întreb dragi frați din conducerea forurilor baptiste, oare de ce
credincioșii excluși de păstorii care au colaborat cu securitatea din
bisericile baptiste, au rămas tot sub vechile hotărâri ale acestor trădători și
nu ați dat un comunicat în care să reabilitați pe acești credincioși și să
faceți publice numele acestor pastori abuzatori?
Mă întreb dragii mei frați din conducerea cultului baptist, oare de ce după
Revoluția din 1989, acei pastori care au colaborat cu regimul comunist au rămas
tot în funcții și n-am văzut vreunul pus sub disciplină sau eliberați din
funcții, oare toți președinții din 1989 încoace v-ați aliat cu vechii trădători
sau ați hotărât să le duceți mai departe ștafeta comunismului?
Mă întreb dragii mei frați din conducerea baptistă actuală și de după 1989,
oare voi credeți că acceptând compromisul tăcerii și ascunderii colaborării
pastorilor trădători și a istoriei în care oameni ca mine au fost prigoniți
pentru credință, lucrarea baptistă o să prospere și o să se poată înmulți prin
Duhul Sfânt? Oare nu vă întrebați de ce comunitatea baptistă este în scădere de
la an la an în România?
Vreau să întreb pe această cale, pe pastorul baptist Viorel Iuga, unul din
președinții actuali ai comunității baptiste, oare de ce când v-am trimis mai
multe exemplare (160 exemplare) din cartea “O cetate de necucerit”, mi-ați
trimis-o înapoi? Oare doar istoria scrisă de Bunaciu înainte de 1989, în care
nu apare prigoana comuniștilor, așa cum apare în cartea mea, oare doar istoria
acestui colaborator cu comuniștii este bună și acceptată de dumneavoastră?
Mă întreb dragi frați președinți și pastori ai Bisericii baptiste, credeți că o
ascundere publică a gunoiului păcatelor colaborării multor păstori și
președinți dinainte de 1989, cumva această ipocrizie și acest fariseism o să
țină și înaintea lui Dumnezeu, atunci când fiecare vom sta la Judecata finală?
Mă întreb dragilor frați baptiști, care trăiți într-un compromis al nălucii
comuniste ucigașe, care tăceți de dragul foștilor colaboratori ai securității
comuniste, oare dumneavoastră credeți că lumea ortodoxă care ar trebui
evanghelizată de voi, oare ei nu cunosc păcatele care voi le ascundeți crezând
că astfel propășiți?
Vă întreb dragii mei frați, cei care ar trebui să fiți oamenii duhovnicești ai
baptiștilor, oamenii plini de înțelepciune și de Duhul Sfânt, acum când urmează
30 de ani de la Revoluția din 1989 și vom sărbători și Nașterea Mântuitorului,
oare puteți să aveți tihnă de aceste sărbători, știind că nici acum nouă celor
prigoniți și călcați în picioare de regimul comunist nu ne-ați onorat cu
adevărul, nu ne-ați dat cinstea spălării publice de „scuipatul” pastorilor și
fraților trădători?
Ce să spun fraților care vă numiți pocăiți, de această tăcere publică a
voastră, oare asta înseamnă doar că niște ciocoi vechi au fost înlocuiți în
timp de ciocoi noi, însă mentalitatea comunistă în cadrul comunității baptiste
a rămas la fel?
Nu știu dacă merit, eu un om simplu, un cioban, bătut de comuniști și prigonit,
eu un neînsemnat, nu știu dacă merit un răspuns de la domniile voastre, însă îl
aștept, îl aștept de 30 de ani și dacă nu-l primesc aici, atunci cu siguranță
dincola la Judecata lui Dumnezeu mă veți vedea ca unul din martorii celor care
au pătimit pentru Hristos și prin care Dumnezeu o să scoată la iveală Adevărul,
însă pentru mulți dintre dumneavoastră pocăința o să fie prea târzie.
Dumnezeu să vă binecuvinteze și aștept pocăința pocăiților ridicați în ranguri
mari, precum domniile voastre.
Iar celor care ați pătimit cu mine împreună în vremea comuniștilor și celor
care m-ați sprijinit și ați fost alături de mine, eu colegul vostru de celulă,
vă doresc o Naștere și Întrupare a Domnului plină de bucurii, plină de prezența
Duhului Sfânt și a Mielului coborât în ieslea Betleemului și la fel le doresc tuturor
creștinilor de pretutindeni.
Iar dușmanilor mei, care au colaborat cu comuniștii, le doresc pocănță,
mântuire și viață veșnică.
Nicolae Rădoi
Friday, November 22, 2019
Thursday, November 21, 2019
Comunism, pocăiți și alegeri
Comunism, pocăiți și
alegeri
Vreau ca acest mesaj să fie ultimul legat de aceste alegeri. Am putut vedea două categorii de pocăiți: o categorie care sunt de partea adevărului, care iubesc dreptatea, România și pe Dumnezeu, iar a doua care i-ați văzut în comentariile lor, inclusiv creștini evanghelici, care vor PSD-ul comunist. Ei vor ca PSD-ul să continue, deoarece "ei sunt creștini adevărați". Nu poți cunoaște oamenii cine sunt cu adevărat, numai când aleg între dreptate și nedreptate, între bine și rău. Nu înțeleg cum poate un creștin să nu vadă ce a făcut comunismul împotriva lui Dumnezeu?
Așa nu au înțeles mulți nici cartea “O cetate de necucerit” și în loc să se bucure că o biserica Autonomă anticomunistă nu a ascultat de regimul comunist și de conducătorii de cult corupți , ei s-au întristat și ne-au învinovățit. Însă noi am ascultat de Dumnezeu, biserica aceasta prigonită a fost forul superior care a apărat aceste principii sfinte ale Bibliei. Pentru aceasta, au fost excluși 140 de membrii, în doi ani jumate, pe motivul că nu și-au cerut iertare, cică au greșit că nu au respectat ordinul Uniuni Baptiste și al departamentului cultelor.
Cred că știți cine conducea acest departament, un ministru pe nume Sorin, care era de fapt un ateu, împreună cu inspectorul general pentru culte, cu numele Cristoi, la care nu i-am dat permisiunea sa vorbească când au venit in Biserică împreună cu secretarul de partid. La fel nu le-am permis să treacă la amvon nici unuia din cei 15 pastori, care au stat în bancă și au ascultat predicile celor excluși de ei. La toate aceste evenimente am înregistrările, aceasta s-a întâmplat într-o vineri seara, iar prima duminică după, am avut botezul, cu toată mafia comunistă împotrivitoare, cu conducătorii de cult corupți, pe care biserica nu i-a autorizat să predice. Nici unul nu a predicat, în ciuda armatei de informatori care o aveau în biserică. Aici în această biserică predicau numai cei excluși de cultul baptist corupt, dintre care amintesc pe fratele Liviu Olah, care a fost exclus împreună cu fratele Pavel Niculescu, fratele Aurel Popescu, fratele Gavrilovici și mulți pastori la care nu le mai amintesc numele. Acum la botez, le predica un pastorul Gavrilovici și ei ascultau, împreună cu toți conductorii comuniști, de la departamentul cultelor și cu securitatea lângă ei. Comitetul care a condus Biserica, când împuternicitul cultelor vroia să stea de vorbă cu ei, l-au întrebat dacă crede în Dumnezeu, el a spus că nu. Atunci, noi i-am răspuns că nu discutăm cu un ateu. Tot ce v-am scris poate să fie verificat, cu oameni care încă mai trăiesc.
PSD-iștii și comuniștii de astăzi, dintre pocăiți și nu numai, pot urmării înregistrarea cu aceste evenimente petrecute la Caransebeș
pe care o pot posta dacă-i nevoie s-o vedeți. Am 3 dovezi, care îmi dau credibilitatea, caseta cu înregistrările, mulți martori oculari care încă mai trăiesc și dosarul de la securitate de 929 de pagini, care vorbește de viața mea. Am spus și în cartea mea, că aveam emițătoare și în casă, prin care eram urmăriți ce vorbeam cu familia și cu prietenii, faptul că le spunem că nu voi ceda deoarece cu o moarte tot sunt dator. Am avut ieri o convorbire cu cineva din satul meu natal, persoana aceasta îmi spunea că nu trebuie să judecăm, că numai Dumnezeu judecă și că nu trebuie să ne lăudăm cu ce am trecut prin prigoana comunistă. Însă de fapt asta mi-au spus-o și toți trădătorii care au colaborat cu comuniștii, după ei ar fi trebuit să pun numele meu anonimu la mărturiile mele. Aș vrea să mă laud că am avut cinstea, eu un cioban cu 4 clase, un om fără școală, fără teologie, că am avut cinstea să-L mărturisesc pe Mântuitorul meu drag. Legat în lanțuri în fața justiției comuniste, pe motiv că încalc orice lege pe care ei o dau împotriva lui Dumnezeu și a Bibliei, în acea sală au fost zeci de martori. Nu-mi pare rău că am riscat și am pierdut, îmi pare rău că nu am făcut.mai mult, am experiență de viață acum, având în vedere prin câte am trecut, cunosc și sărăcia și bogăția, am colindat Statele Unite de la Pacific la Atlantic, am trecut prin pericole în care viața mi-a fost în pericol, însă în toate Dumnezeu m-a ajutat și m-a salvat. Două bucurii mari am avut în viață, când L-am cunoscut pe Mântuitorul meu Hristos în mod real și a doua într-o celulă grea unde am pătimit pentru Domnul meu.
Acum o săptămâna în urmă vorbeam cu prietenul meu Petrică Cocrteu și i-am spus: “’Ți-aduci aminte când iți spuneam că dacă aș muri acuma, aș fi cel mai fericit om de pe pământ să mă scap de atâta nedreptate, prin care am fost vânduți de frații noștri?” Dar am înțeles din toate acestea că viața e frumoasă, e frumoasă și-n greu și-n bine, datorită lui Hristos. Aș vrea să știți că eram în vremea aceea tânăr și în floarea vieții, aș fi putut avea destule motive să nu-mi risc viața, iar acum la bătrânețe trăiesc amintirile acestea minunate în care am văzut Mâna lui Dumnezeu cu mine, care prin credință a făcut ca imposibilul să devină posibil, așa mi-a fost întărită și încercată credința mea, ca să-L pot cunoaște pe El mai mult și mai mult. El este Dumnezeul care nu-și uită pe ai Lui niciodată, nu-i uită pe creștinii care și-au riscat viața pentru El și Evanghelia Lui minunată, nu-i uită nici pe cei care au colaborat cu securitatea, au trădat, au fost lupi în piei de oaie, trăind în Biserici și vânzându-și frații. Un Bunaciu de ieri și un Iuga de azi, v-aș întreba, ce vă veți face dacă PSD-ul o să dispară și dacă clica asta de comuniști de dinainte de 1989 și de după 1989 vor dispărea? Ce vă veți face voi creștinii care țineți partea PSD-ului dacă sistemul acesta satanic PSD-ist-o comunist o să cadă și-o să dispară?
Sunt curios dacă sub președintele Iohannis, vom putea să facem publice numele conspirative ale majorității pastorilor și colaboratorilor cu securitatea comunistă din bisericile neoprotestante. Aș vrea să văd că după căderea comuniștilor PSD-iști, fratele Iuga o să dorească și dânsul distrugerea sistemului pro-comunist din cultul baptist și deconspirarea tuturor trădătorilor pastori din vremea comuniștilor și de ce nu, să-i vedem și pe cei din vremurile de după Revoluție care au menținut gunoiul acestor păcate sub preșul cultului.
Am două națiuni care le iubesc, România și Statele Unite și mi-aș dori ca România s-o ia pe drumul bun al libertății, să înțeleagă toți ce a însemnat plaga comunistă pentru țara noastră și faptul că o vindecare nu poate să fie posibilă decât prin extirparea totală a acestui virus care ne-a decimat națiunea și care și-a întins boala până-n bisericile creștine.
De aceea vă îndemn dragii mei frați români, votați împotriva comunismului, condamnați această boală și extirpați-o din țara noastră, din mentalitatea noastră și din generațiile care vin după noi.

Saturday, November 16, 2019
Viorel Iuga, cultul baptist din România și comunismul

M-am
tot gândit, președintele cultului baptist Viorel Iuga, care a pus o întrebare
mai demult lui Iohannis, acum ar fi momentul să vorbească public creștinilor,
ca să știe în ce direcție să meargă. Ar fi bine să facă o declarație la un post
de televiziune creștin și nu pe Facebook, să pună sloganul “Jos Iohannis” și
„Votați PSD”.
La
aceste alegeri, de fapt o să se vadă cine sunt o parte din cultul baptist,
deoarece nu vor ataca comuniștii (PSD-ul), n-am văzut ca vreodată să-l atace.
În cultul baptist sunt o parte dintre colaboratorii regimului comunist care
ne-au trădat credința creștină și pe Hristos Domnul și care după căderea
comunismului în România se pare că au rămas aceeași.
Eu
sunt ferm convins că nu o să atace Iuga (sau cultul baptist) pe comuniști. Să
înțelegeți că eu nu sunt de acord cu președintele Iohannis, cu căsătoria între
persoane de același sex, dar vă întreb pe dumneavoastră care citiți: Care e mai
periculos, Iohannis sau PSD-ul?
Domnule
Iuga, dacă atacați și PSD-ul, era în regulă. De fapt PSD-ul a făcut același
păcat ca și Iohannis, dar cel mai mare rău care l-a făcut este că a distrus
România, au furat ca în codru, mai ales Iliescu fondatorul partidului, știm cu
toți ce a făcut și nimeni nu l-a pedepsit.
Mulți
români, printre care și eu, a trebuit să ne părăsim țara noastră dragă și să
mergem pe un pământ străin, unde nu ne-a fost deloc ușor. Printre cei care au
plecat sunt mulți creștini adevărați care ne-am apărat credința și libertatea,
din toate confesiunile din România, unii din noi aruncați în închisori, iar
unii obligați să ia drumul exilului. Tot un președinte și un secretar de la
comunitatea baptistă (așa ca dumneavoastră azi), ne-au semnat atunci multor din
noi sentințele de condamnare, trădători care predicau frumos și nici astăzi nu
și-au cerut iertare că ne-au greșit. Cu rușine o spun că nu comuniștii ne-au
condamnat în mod direct, ci chiar frații noștri.
Frate
Iuga, noi ne cunoaștem personal din California, m-am bucurat că ai ajuns
președintele cultului baptist pentru două motive:
1.
Că vei face demers să fie primiți înapoi toți creștinii excluși de vechea
Uniune baptistă (compromisă de comunism), dar nu ați făcut-o.
2.
Că veți condamna colaborarea unor păstori din vechea generație cu comuniștii,
dar n-ați făcut-o.
Frate
Iuga v-am trimis în sensul acesta istoria creștinilor persecutați, 160 de
cărți, pe care mi le-ați returnat înapoi. Îmi pun întrebarea, oare de ce sunt
două istorii baptiste în România, “O cetate de necucerit”, care vorbește de
persecuția creștinilor și o alta scrisă de profesorul baptist Bunaciu, care
descrie o epocă de aur comunistă lipsită de persecuție?
Deci
aici am văzut la dumneavoastră alegerea, adică istoria reală a baptiștilor
persecutați în vremea comunismului o dați deoparte, o respingeți, iar istoria
promovată de colaboratori comuniști precum Bunaciu, nimeni nu o critică. Ați
continuat același sistem trădător al înaintașilor pro-comuniști baptiști, de
aceea nu vorbiți azi de PSD nimic, frate Iuga.
Ieri
am ascultat, cu durere, un pastor baptist pe nume Liviu Neagoe și pe altul
căruia n-o să-i dau numele aici, care făceau reclamă de zor PSD-ului.
Am
văzut anumite mesaje, cu ocazia acestor alegeri, care spun că noi creștinii nu
votăm cu nimeni, ci cu Isus. Of, cum duceți lumea în eroare folosind Numele
Domnului, asta deoarece momentan nu avem candidați care să fie de partea
creștinilor și să respecte valorile creștine și pe Dumnezeu. Momentan avem de
ales între două rele, cu opțiunea de-a respinge comunismul.
Fac
un apel la toți pastorii din România, pe această cale, cei care iubiți România
, vă rog vorbiți deschis pentru ca oamenii să nu mai voteze comuniștii și
comunismul.
Dumnezeu
să binecuvinteze România!
Nicolae Rădoi
Subscribe to:
Posts (Atom)