Sunday, May 19, 2013

A înnebunit Iosif Țon?


Nu cu mult timp în urmă (parcă numai doi ani) Iosif Țon, convertitul la carismatism, era extrem de revoltat că unii critici îi asimilau noua sa poziție teologică și praxiologia derivată a acesteia cu cele mai degenerate doctrine carismatice și, respectiv, cu cele mai josnice manifestări ale adepților mișcării carismatice.

Iată însă că după un an de la lansarea sa în apele tulburi ale curentului carismatic Iosif Țon ne spune clar ce crede și la ce manifestări carismatice subscrie. În privința teologiei, a adoptat-o pe cea a lui Bill Johnson, care pretinde că în adunătura sa (pe care o numește impropriu „Biserica Betel”) se manifestă cu toată puterea Împărăția lui Dumnezeu. Iosif Țon are cele mai impresionante cuvinte când dă să descrie ceea ce se predică și se practică la Redding, California, unde este situat balamucul lui Johnson. Iată câteva aprecieri mai mult decât laudative la adresa celor ce se desfășoară la Redding în biserica lui Bill Johnson unde chipurile, „Cultura Isus” ia chip tot mai pregnant.

            Ei încep cu datul fundamnetal că „Fiul lui Dumnezeu s-a arătat ca să nimicească lucrările           diavolului” (1 Ioan 3:8) ca să împingă înapoi și să facă să se restrângă împărăția lui și să       instaleze pe planeta pământ Împărăția lui Dumnezeu în prezenta istorie...

Concepția expusă este total umanistă, și anume că omul crează împărăția lui Dumnezeu pe pământ, ceea ce este o aberație și o erezie. Cel care va aduce Împărăția lui Dumnezeu pe pământ nu este Bill Johnson, nici acoliții acestuia, ci va fi Domnul Isus la revenirea sa pe planeta noastră! Pentru a-și întemeia Împărăția, Fiul lui Dumnezeu nu are nevoie de Bill Johnson, nici de Iosif Țon, oricât de importanți s-ar crede aceștia. Încrederea într-un om pentru a împlini planurile veșnice ale lui Dumnezeu (în particular întemeierea Împărăției lui Dumnezeu pe pământ) este umanism pur, și de boala aceasta au suferit întemeietorii de culte eretice. Așa de pildă, Joseph Smith, întemeietorul ereziei mormone a pretins pe la 1835 că el va aduce împărăția lui Dumnezeu pe pământ în localitatea Independence, Missouri. La rândul lor, martorii au cumpărat o vilă impresionantă în California prin 1920 și au proclamat că acolo vor locui Avraam și Isaac și Iacov, când în 1924 se va întemeia în locul acela împărăția lui Dumnezeu pe pământ. La ora actuală Iosif Țon ne spune că Împărăția lui Dumnezeu se va materializa în Redding, California prin eforturile lui Bill Johnson.
            Ceea ce fac pastorii de la Bethel este că ei încearcă și reușesc să meargă în spatele poruncilor lui Isus și să descopere presupunerile lor de bază... Fenomenul de la Betel  este foarte cuprinzător. Se face efortul de a aplica învățătura lui Isus în toate sferele vieții și la toate vârstele...  Acum la Bethel, pastorii aceștia minunați spun: „Dacă  înțelegem corect... cine suntem noi și ce intenționează El... putem să dovedim că este posibil (să întemeieze Împărăția lui Dumnezeu n.n.) Citat din aceleași Îmbârligături, p.    37-44.

Iosif Țon ne asigură că Bill Johnson și acoliții săi „crează„ la Redding un alt fel de creștinism, ce merită adoptat de toți ceilalți creștini!

Ferească Dumnezeu! Fratele Paul Dan expune împreună cu colaboratorii săi esența ereziilor lui Bill Johnson și printre altele, arată grafic prin intermediul unui video clip monstruozitățile de la Redding ce au loc la „biserica” de balamuc a lui Johnson. Cei care urmăresc clipul menționat au parte de fenomenul „ridicării părului pe cap”, atât de strigătoare la cer sunt manifestările celor ce vor să instaureze Împărăția lui Dumnezeu pe pământ!

Urmărind video, și conștientizând faptul că Iosif Țon laudă acele manifestări și le consideră fruct al Duhului Sfânt, veți concluziona că nu există mai mare discreditare a predicatorului convertit la carismatism decât cartea lui în care le preamărește.

Printre altele, veți vedea acolo persoane care pretind că iartă păcatele altora (o femeie susține că ea a iertat păcatele unui om care era într-o comă din care nu și-a mai revenit până la deces!), persoane care postulează eroare după eroare (plasarea experienței, a senzației, a simțământului ca bază a relației cu Dumnezeu), erezie după erezie (sunt prea multe ca să le enumăr, dar menționez pe cea care apelează la îngeri pentru a fi aduși și ei în centrul închinării – vezi Coloseni 2:18), blasfemie după blasfemie (fumul trimis pe instalația de aer a clădirii este proclamat ca „gloria vizibilă a prezenței lui Dumnezeu”, manifestările demonice sunt puse pe seama Duhului Sfânt, etc.), întrerupte doar de grohăiturile lor animalice, tineri care chipurile se umplu de Duhul Sfânt, și care se rostogolesc pe jos, și zvâcnesc în convulsii demonice, scot sunete animalice, râd isteric minute în șir, sau chiar ore (este chiar mărturia lor), etc. etc.

Aceasta este Împărăția lui Dumnezeu coborâtă pe pământ la Redding pe care o laudă și o admiră și o propune Iosif Țon? Aceasta este învățătura lui Isus desprinsă de Iosif Țon din predica de pe munte și aplicată practic de Bill Johnson? Aceasta este Evanghelia completă în legătură cu  care se laudă Iosif Țon că a descoperit-o? A mai rămas ceva sănătos în rațiunea acestui om? Is there any sanity left in him?
Balamucul de la Redding este probabil, cea mai incriminatorie dovadă a teologiei eretice adoptate de Iosif Țon prin convertirea sa la carismatism! 1 Timotei 4:1-2 este conclusiv în ceea ce am expus anterior:

      Dar Duhul spune lămurit că, în vremile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor, abătuţi de făţărnicia unor oameni cari vorbesc minciuni, însemnaţi cu ferul roş în însuş cugetul lor.

A înnebunit Iosif Țon? Nu, nu a înnebunit, ci s-a alipit de învățăturile dracilor și acum le propagă cu dedicare! Apropo de faptul că tot vorbește de o manifestare a Împărăției lui Dumnezeu, și anume aceea a exorcizării duhurilor rele. Iosif Țon este primul în nevoie de exorcizare deoarece are trebuință de eliberarea de sub puterea și dominația duhurilor rele care i-au acaparat gândirea.

1 comment:

Anonymous said...

Ca unul pacalit in tinerete de o "proroaca", autorul are perfecta dreptate !