După ce m-am trezit
în libertate în America, şi am continuat să arăt interes pentru cei persecutaţi
din pricina credinţei în România, am avut ocazia să mă întâlnesc cu predicatorii
mai răsăriţi ce aveau privilegiul să predice Cuvântul Domnului la radio, fie că
era vorba de posturile din Monte Carlo şi Quito, Ecuator, fie că era vorba de
emisiunea religioasă de la postul atât de cunoscut şi ascultat al Europei
Libere.
I-am întrebat cum
se face că niciodată nu au intervenit pentru fraţii lor persecutaţi în România,
având în vedere că aveau o platformă atât de elevată de unde se adresau mulţimilor,
şi cu certitudine ar fi putut contribui la eliminarea multor abuzuri de putere?
Mi-au răspuns fiecare, parcă fuseseră înţeleşi, că ei predică Evanghelia, nu
fac politică!
Nu am fost conştient până
atunci că a apăra pe cel lovit pe nedrept înseamnă a face politică şi că a face
o astfel de politică este un lucru de condamnat! Probabil că au învăţat acest
subterfugiu de la precursorii şi mentorii lor pe care i-am întâlnit cu toţii, ulterior, în
cartea Paşi, dar în nici un caz de la
apostolul Pavel ce i-a cerut lui Timotei să sufere împreună cu el pentru
Evanghelie! Ce mai încoace şi încolo, concepţia lor era că cei mari sunt
chemaţi să predice Evanghelia, iar cei mici să sufere pentru Evanghelie!
Singurul necaz cu o astfel de concepţie era faptul că ei se considerau printre
cei mari!
No comments:
Post a Comment