Thursday, April 19, 2018



ÎNAINTÂND PENTRU ADEVĂR!!



Mircea Eliade spunea: Sunt vremuri în care nu poţi înainta decât mergând contra curentului!! Este exact sentimentul grupului anticomunist din care am făcut parte. Dacă n-am fi spus nimic, dacă nu ne-am fi împotrivit tiraniei, dacă n-am fi acționat, viața noastră nu însemna decât un compromis ieftin și o supunere lașă înaintea "Balaurului Roșu" care călca in picioare conștiințe umane, familii și Biserici! Acceptarea compromisului este îngenunchierea înaintea lui Baal, înseamnă trădare și arginți pătați înaintea Domnului. Cu ajutorul Domnului noi am înaintat împotriva curentului, și am biruit! Istoria Bisericii din Caransebeș reprezintă o piatră de aducere aminte a faptului că împreună cu Dumnezeu toate lucrurile devin posibile!
Vaclav Havel afirma: Curajul înseamnă să înfrunţi opinia majorităţii în numele adevărului!! Vreau să întorc această ultimă afirmație pe verso subliniind că: Lașitatea înseamnă ați suprima sentimentele și conștiința de frica majorității sau a unei minorități opresive!
A lupta de partea Adevărului este întotdeauna o onoare, denotă demnitate și tărie de caracter! Este o luptă pe care se merită să o ducem indiferent de prețul pe care trebuie să îl plătim! Unii au plătit această luptă, fiind denigrați, retrogradați, concediați, întemnițați, torturați sau chiar martirizați. Lupta pentru ADEVĂR, e o luptă pe care suntem datori să o ducem, pentru Domnul ISUS, pentru Biserica Sa și pentru copiii și nepoții care ne privesc, căutând să-L vadă pe Dumnezeu în noi!
În vremuri de grea restriște, prigoană și intimidare din partea sistemului draconic comunist, am fost sprijiniți la Caransebeș de patru frați: Liviu Olah, Pavel Niculescu, Aurel Popescu și Pavel Gavrilovici. Nu m-am așteptat ca după 27 de ani de la Revoluție, istoria evenimentelor din acea perioadă tristă, să întâmpine așa o mare împotrivire.
Prezentarea și răspândirea cărții a debutat în Statele Unite în toamna anului 2017, tot prin patru frați: Daniel Brânzei, Marius Lucan, Nelu Brisc și Daniel Chiu. Acești Oameni au avut curajul de a prezenta cartea într-un mediu ostil, în ciuda presiunii și dorinței de boicot a celor deconspirați în ea. Fratele Marius Lucan, a prezentat prima dată cartea, în întâlnirea păstorilor din cadrul Asociației Bisericilor Baptiste din SUA și Canada, la începutul lunii Septembrie a anului 2017, fratele Daniel Brânzei a susținut această lucrare promovând-o pe blogul său personal, fratele Nelu Brisc a prezentat apoi cartea în plenul congresului, iar fratele Daniel Chiu a prezentat și distribuit cartea la Chicago. Acești frați au îndrăznit să pășească împotriva curentului, conștienți că adevărata istorie din vremurile comuniste trebuie să fie promovată nu înăbușită, așa cum își doreau și încă își doresc mulți! Alături de cărțile fratelui Daniel Mitrofan: Pași; Pigmei și Uriași cartea: O cetate de necucerit, reprezintă un manifest istoric al adevărului, al evenimentelor desfășurate în Cultul Baptist din România, din vremea comunistă. Trădătorii nu trebuie acoperiți, ascunși ori scuzați, ei trebuie evidențiați pe nume pentru ca lumea să se cutremure! Biblia vorbește despre trădarea lui Iuda, Petru, Dima, Diotref, Anania, Safira sau Alexandru Căldăraru, arătându-ne prin aceasta că trădătorii trebuie identificați și nominalizați ca un avertisment pentru generațiile următoare. Pentru că trădarea unora face parte din adevărul istoric, ea nu poate să rămână ascunsă! Avertizez cu această ocazie și în această ordine de idei, chiar și pe acei mișei care sunt încă pe funcții în sistem, și voi veți fi nominalizați la rândul vostru de generațiile viitoare! Iar copiii voștri vor purta rușinea unui Iuda ca tată sau bunic! În următoarea ediție a cărții voi publica articole suplimentare ale fraților care au suferit, ale Bisericilor călcate de escavatoare, istorii care nu au avut loc în carți ale comuniștilor consacrați, precum Istoria Baptiștilor din România, scrisă de Ioan Bunaciu, om al sistemului cu sute de pagini raportate în arhivele securității. O, nu, în istorisirile de acest gen nu veți găsi trădare, suferință, persecuții și vinovați, ci doar progres, oameni noi și o epocă de aur, în armonie cu învățătura primită de la centru.
În ciuda împotrivirii atroce, cartea: O cetate de necucerit, Istoria Bisericii din Caransebeș în lupta cu autoritățile comuniste, s-a răspândit cu repeziciune atât în America cât și în România. Mulțumesc aici și fraților Ovidiu Rauca și Valer Monafu pentru facilitarea distribuirii cărții la San Francisco și împrejurimi! Fratelui Codreanu Viorel îi mulțumesc pentru susținerea permanentă și promovarea articolelor mele pe blogul Barthimeu.
În România doresc să aduc mulțumiri speciale fraților care au agreat și promovat distribuirea cărții în Bisericile și localitățile unde slujesc:
La Caransebeș, fratelui Dănuț Vrâncilă, pastor în Biserica Ghețimani, biserică în care s-au întâmplat evenimentele descrise în carte, fratele Vrâncilă a stat de partea adevărului, susținând autonomia Bisericii chiar și în vremurile moderne în care unii au respins și sabotat distribuirea cărții!
La Oradea, fraților Paul Negruț și Dorin Hnatiuc
La Arad, Onisim Mladin și Doru Iștoc
La București, fratelui Vasile Taloș
La Timișoara, fratelui Viorel Briscan și Ioan Târziu
În Moldova, fratelui Viorel Candrianu și a celorlalți pastori din comunitatea Baptistă Suceava
La Lugoj, fraților Adam Florea, Georgel Jivan
La Turnu Râieni, fratelui Doru Pătruța
La Băuțari, frații Petrișor Stancioni și Petrică Găină
La Oțelul Roșu, fratelui Iosif Curelaru
La Pitești, fratelui Corneliu Pelease
La Craiova, Motru și Turnu Severin, fratelui Georgel Jivan
În Germania, fratelui Nicu Craioveanu
Cartea se distribuie la ora actuală și în Austria, Spania și Italia. Dacă am uitat vre-un nume, vă rog să mă iertați!
Cartea va fi în curând disponibilă și în format electronic, iar distribuirea ei se va face ultrarapid și prin aceste mijloace moderne de comunicare, email, facebook și kindle, urmând să fie retipărită și în format clasic. Vă sfătuiesc să iubiți adevărul, să trăiți în adevăr, și să rostiți adevărul, indiferent de puterea curentului care merge împotriva voastră! Nu uitați, Cel ce este în noi este mai tare decât cel ce este în lume și noi suntem mai mult decât biruitori prin Acela care ne-a iubit! A Lui să fie slava în vecii vecilor!
                                                                                                                                  Nicolae Rădoi

7 comments:

Crocodile Dundee said...

E bine sa fim mereu de partea Domnului. Oamenii care au suferit si sufera pentru Evanghelie merita tot respectu iar tradatorii nu sunt decat niste morminte varuite, cum ii numeste si Biblia. Frate Radoi, cainii latra, ursul merge!

Simona Sarac said...

Fiecare generație a avut şi îşi are eroii ei. Citind cartea dumneavoastră am avut două sentimente contradictorii. Pe de o parte am fost îngrețoşată de uşurința cu care unii şi-au vândut sufletul, Mireasa lui Hristos şi frații, fără scrupule, lipsiți de orice onoare... iar apoi am fost încurajată să văd mişcarea de rezistență, luptând contra comunismului şi înaintând pentru adevăr. Chiar dacă vânzătorii s-au tolănit confortabil în vilele lor pătate de sânge şi cu carnetele lor de trădători vizate la zi, în caz de prigoană îmi doresc să fiu identificată în grupul celor care nu îşi vând frații, ci suferă de dragul Evangheliei. Doamne ajută-mă!

Radoi Nicolae said...

Domnul Ton Iosif a fost la mine acasa, in timp ce eram in temnita, incercand sa o convinga pe sotia mea sa pledez vinovat in dreptul acuzatiilor mincinoase comuniste. El facea slujba securitatii. Generatia tanara trebuie sa stie cine a fost adevaratul Iosif Ton, in vremuri de prigoana nu de libertate. Faptele sunt mai importante decat vorbele!! Din nefericire faptele multora dintre asa numitii nostri "frati" au fost rusinoase.

Radu D. said...

Frate Radoi, mă bucur din inimă că s-a răspândit cartea în toată Europa şi America! Contrar împotrivirilor tovarăşilor a ieşit adevăru la iveală. Lumina luminează în întuneric!! Binecuvântarea Domnului să vă umple casa şi să vă bucurați de răsplata pregătită de Domnul Isus în Cer!!!

Pop Octavian said...

Din fericire Dumnezeu este onorat în toată istoria prin oamenii care au înaintat în Numele Lui. Cât despre fricoşi, vânzători şi mincinoşi... partea lor e pusă deoparte.

elisa said...

Iosif Ton venise la Brasov in 1994/5 sa tina o conferinta; un frate m a invitat acolo; eram proaspat intoarsa la Dumnezeu. Cand am iesit afara cu frica i am spus fiului meu "nu mi place omul asta, are ceva care nu mi place"Duhul meu a simtit prefacatoria sa, desi eram copil in credinta.

elisa said...

Iosif Ton venise la Brasov in 1994/5 sa tina o conferinta; un frate m a invitat acolo; eram proaspat intoarsa la Dumnezeu. Cand am iesit afara ,cu frica i am spus fiului meu "nu mi place omul asta, are ceva care nu mi place"Duhul meu a simtit prefacatoria sa, desi eram copil in credinta.