Cele câteva săptămâni de când asistăm la lupta pentru obținerea investiturii unuia din cele două partide politice ne-au oferit posibilitatea să identificăm culorile fiecărui candidat.
La partidul democrat se întrec doi demagogi de clasă mare, Hillary Clinton - campioana homosexualilor și a tuturor celorlalți depravați și declaratul socialist Bernie Sanders, care nu se sfiiește să spună că în cazul în care va ajunge președinte o să mărească impozitele până la 95%.
De partea partidului republican se înfruntă trei candidați mai importanți, cu șanse de câștigare a luptei. Cel care a obținut până acum votul cel mai substanțial este Donald Trump, un aventurier, un lăudăros, un fanfaron, ceea ce dovedește cât de dezorientați sunt cei ce votează în partidul republican.
La cealaltă extremă este Marco Rubio, favoritul mașinii de vot republicane, dar care nu a convins electoratul că este de preferat fanfaronului menționat mai sus.
Se pare că singurul candidat care poate arăta un palmares substanțial și poziția consecvent conservatoare pe care a demonstrat-o pe tot parcursul carierei lui politice este dat la o parte sau marginalizat nu numai de presa liberală, dar și de gruparea evanghelică. Ted Cruz este un credincios eminent. Un pocăit care nu se sfiește să își mărturisească întoarcerea la Domnul și dragostea pentru Mântuitorul Isus Hristos. Se pare că Ted Cruz are toate calitățile ce se așteaptă de la un politician serios ce poate îndrepta lucrurile: credincios, conservator, curajos, de cuvânt etc.
Tristețea este că așa cum Obama a reușit să înșele vigilența unor așa ziși evanghelici, pe care i-a prostit să îl voteze, tot așa fanfaronul Donald Trump reușește să îmbrobodească pe alegătorii repubicani care vor o schimbare reală în domeniul politic. Schimbarea reală însă nu poate veni de la unul care în mândria prostească ce îl caracterizează crede că nu are nevoie de iertarea lui Dumnezeu, nu invocă pe Dumnezeu în discursurile sale, nu știe să își ceară iertare, dar știe să jignească pe toți cei care nu îi cântă în strună și nu se sfiește să îi declare mincinoși pe oponenții lui oridecâte ori aceștia o iau înaintea lui în sondaje și dovedesc că au priză la mase.
Este timpul ca evanghelicii să se trezească și să voteze un om care a dovedit că este integru și are curajul să înfrunte caracatița politică de la Washington. Împreună putem lua America înapoi. Împreună cu Ted Cruz!
No comments:
Post a Comment