Adesea, timpul a dovedit că: “Istoria a fost scrisă de către cei ce au spânzurat eroi.”[1]
Istoria comunismului din România, încă, în cea mai mare parte a ei, este scrisă de către supușii fostului sistem, de către adulatorii dictatorului, care subit, după “Revoluție”, au devenit mari susținători ai democrației. Istoria prezentată de acești oameni, este din fașă, una compromisă! O istorie trunchiată, amputată, sfâșiată de hienele care caută să își ascundă duhoarea cadavrelor ronțăite. Este logic să fie așa. Doar nu se vor auto-compromite rostind Adevărul și riscând linșarea din partea urmașilor victimelor lor! În acest neo-comunism numit democrație, haitele sunt bine organizate, burdușite cu gologani și rostind “adevăruri” ce nu-i jenează.
Cartea lui Nicolae Rădoi: O cetate de necucerit: Istoria luptei Bisericii Baptiste din Caransebeș cu autoritățile comuniste – este o altfel de istorie! Ea n-a fost scrisă de un om al sistemului, ci de unul prigonit și întemnițat de sistem! În această ordine de idei, cartea, pentru un anumit grup, este foarte deranjantă.
Am avut privilegiul de a intra în posesia unuia din primele 14 exemplare sosite în Statele Unite. Am citit cartea pe nerăsuflate, trăind, subliniind, meditând și uneori suspinând adânc, nedreptățile descrise în ea. Cartea prezintă evenimente istorice, trăite de autor și dovedite de arhivele secrete ale securității, făcute publice în anii 2015-2016. Cartea arată îndrăzneala Bisericii Creștine Baptiste din Caransebeș de a lupta pentru autonomie religioasă, într-o vreme în care mulți pastori din conducerea Cultului erau compromiși. Îndrăzneala acestei Biserici poate fi comparată cu a celor trei tineri din Daniel capitolul 3. Biserica din Caransebeș, în anul 1978 a refuzat să se închine “chipului împăratului”, iar protagoniștii acestei mișcări Revoluționare periculoase, au fost întemnițați. Fratele Rădoi, scrie această carte doar acum, în lumina dosarelor din arhiva securității, deoarece fără dovezi imbatabile mărturia lui ar fi fost ușor contrazisă. Această carte strălucește prin accentul Harului lui Dumnezeu peste credincioșii Săi, în prigoană, în suferințe și chiar în temniță! Dumnezeu a continuat să îi binecuvinteze pe acești oameni, asemenea lui Iosif, dându-le propășire, chiar și între dușmani.
Cartea este incomodă datorită numelor deconspirate în ea. Deși profetul Daniel nu face cunoscut numele celor ce s-au închinat, trădând pe Dumnezeu, Evangheliile și Epistolele îi menționează pe: Petru, Iuda, Anania, Safira, Dima, Alexandru Căldăraru și alții, oameni care au trădat pe Domnul, și dintre care primul s-a pocăit. Fratele Rădoi dă nume, arătând cât de gravă a fost trădarea dintre „frați” și sperând în pocăința sinceră a celor ce sunt încă în viață. Mărturisesc că unele nume nu m-au surprins deloc, deoarece trădarea lor era cunoscută de toți, în timp ce altele mi-au tăiat răsuflarea.
Într-o vreme, când realitățile istorice dinainte de Revoluție, sunt încă, în cea mai mare parte a lor, distorsionate intenționat de cei compromiși, vă încurajez să citiți cu atenție, mărturia unui întemnițat, a unuia care a făcut pușcărie pentru Christos și Mireasa Lui, care a stat în “celula morții” – pentru Domnul Vieții!
Dumnezeu să ne ajute să îi fim credincioși fără a face compromisuri, cercetând pe cei ce le-au făcut, spre o pocăință sinceră, a căror lacrimi vor fi apreciate de toți.
păstor, Marius Gabriel Lucan
Braveheart movie quote - 1995
No comments:
Post a Comment