Wednesday, February 28, 2018

TU DE PARTEA CUI EȘTI???


PRIGOANA CREȘTINĂ DIN ROMÂNIA...
Toți știm foarte bine ce s-a întâmplat pe vremea comunismului în România! Modul în care eram, ca pocăiți, batjocoriți în școală, retrogadați din poziții înalte și nedreptățiți în societate, pentru CREDINȚĂ! Aceste realități istorice sunt arhi-cunoscute de către cei ce au trăit atunci. Marea mirare este că unii încearcă să acopere aceste fapte istorice, să mușamalizeze crimele sistemului opresiv de odinioară, CA ȘI CUM NU S-AR FI ÎNTÂMPLAT NICIODATĂ!!!
Dosarele securității însă dovedesc trădarea mizerabililor ce și-au vândut frații pentru o ciorbă satanică, pentru o pungă de arginți însângerați!  
O parte însemnată dintre acești trădători, sunt în viață și mișună prin politica și prin bisericile contemporane, atât din România cât și din Diaspora Românească! 
În vremuri de tăcere vinovată, de frică controlată și de lașitate rușinoasă, Biserica Baptistă din Caransebeș a luptat pentru libertatea religioasă și de conștiință! În vreme ce Uniunea din acea vreme făcea jocul partidului opresiv iar comunitățile erau doar tentaculele acestui balaur putred!
În această situație de criză și compromis, pastorii partidului, luptau împotriva Cuvântului lui Dumnezeu, a fraților lor, trădând în loc să riște, vânzând în loc să plătească prețul vestirii Adevărului Divin! În vremuri în care Creștinii adevărați câștigau suflete pentru Domnul Isus, acești oameni își vindeau propriile suflete pentru siguranță, confort financiar și libertatea de a călători în străinătate - având sarcini stabilite de Securitate.
Pe securiștii societății, îi judecă societatea; iar pe securiștii Bisericii, îi judecă Biserica! Nu așa ne învață Cuvântul lui Dumnezeu? (1 Corinteni 5:12, 6:2..)  Problema este că acești oameni nu erau pocăiți și nu se pocăiesc nici azi de mizeriile în care au trăit. Ei caută și astăzi să se dezvinovățească și să acuze pe cei ce vor să spună adevărul, să-i discrediteze, să îi împroaște cu noroi, crezând că dacă murdăresc mesagerul, vor discredita mesajul. 
Eu am stat în închisoare pentru Domnul Isus Hristos, am suferit pentru Credința biblică și am trasat o linie dreaptă pentru generația care ne privea! Oamenii din lume și judecători necredincioși mi-au sărit în apărare, optând pentru o reducere a sentinței, în timp ce "frații mei", cereau ca pedeapsa să fie cât mai severă și exemplară pentru a arăta tuturor că autoritățile trebuiesc respectate fără murmur, fără cârtire!
Eu, Nicolae Rădoi, un simplu cioban, copil de Dumnezeu, nu am putut să tac, să accept nedreptatea și interferențele partidului în viața și direcția Bisericii! Am considerat mereu că Biserica este a Domnului, și pentru asta am stat drept, indiferent de consecințe! 
În ce privește cartea: O cetate de necucerit! opiniile oamenilor sunt împărțite în două tabere. Grupul celor care recunosc realitățile istorice și acceptă cartea în raport cu informațiile pe care le cunosc și care sunt dovedite de arhive și pe de altă parte grupul celor care critică și disprețuiesc cartea, din pricină că le scoate la iveală faptele întunecoase și nedemne din acea vreme! 
Te întreb drag frate și soră, tu de partea cui ești??? De partea celor care au suferit prigoana, au răbdat durerea și au stat drepți pentru Domnul, sau de partea celor care au tăcut, trădat și chiar întemnițat pe copiii lui Dumnezeu? După ce am tipărit cartea am început să descopăr care sunt adevărații slujitori ai Domnului și care sunt slujitorii oamenilor sau ai sistemului încă activ!
Tu de partea cui ești?
                                 

                                                                        Nicolae Rădoi 

2 comments:

Vasile Ursu said...

Noi trebuie să fim de partea Domnului şi nu să facem politică. Frate Rădoi, nu mai atacați pe trădători, iertați şi uitați că mai bine faceț.

Radoi Nicolae said...

Frate Vasile Ursu, dumneata esti de partea oilor sau a ursilor? Acesti oameni au facut prapad in Turma Domnului Isus, ei nu pot fi menajati nici uitati. Pavel spune: Alexandru, căldărarul, mi-a făcut mult rău. Domnul îi va răsplăti după faptele lui. Păzeşte-te şi tu de el, pentru că este cu totul împotriva cuvintelor noastre. 2 Timotei 4:14-15
Daca Biblia ii condamna pe tradatori si pe cei ce lupta impotriva Evangheliei, numindu-i, noi de ce sa facem altfel?
Parafrazandu-l pe Caragiale: "tradare sa fie dar s-o stim si noi", as spune, "tradatori au fost, dar sa-i stim si noi". De ce sa nu ii stim? De ce sa ii trecem cu vederea? De ce sa nu spunem in gura mare, cine au fost vanzatorii fratilor si surorilor lor? Ba da frate, vom spune tuturor, lasand lumea sa stie ca tradarea iese la iveala, ca tradatorii, mai devreme sau mai tarziu, sunt identificati...