Deținuții
României comuniste se chestionau unii pe alți cu privire la locul unde au
servit sentința prin întrebarea: „Unde ai făcut facultatea?” Unii o făcuseră la
Aiud, alții la Gherla, alții la Jilava sau Sighetul Marmației, toate având
sinistra reputație de închisori ale morții. Cei care l-au cunoscut pe Domnul ca
mântuitor au constatat mai târziu că la închisoare au focut într-adevăr o
facultate, locul morții devenind un loc al învierii spirituale și al progresiei
pe plan lăuntric și al maturizării. Oamenii trecuți de Dumnezeu prin cursurile
universităților închisorilor au devenit servi eficienți în societate, lucru
care ar fi fost imposibil dacă nu ar fi avut loc educația din celulă.
Dumnezeu a
folosit nu doar închisorile din Romînia pentru a oferi oamenilor Săi diplome
universitare, ci și cele din alte țări, inclusiv închisorile din lumea liberă. Cu
două zile în urmă a plecat în prezența Domnului Chuck Colson, fondatorul
organizației Prison Fellowship, cea
mai mare instituție creștină ce se ocupă
de asistența în primul rând spirituală a celor din închisori. Eficiența
slujirilor oferite de Prison Fellowship este
explicabilă din moment ce însuși întemeietorul
ei a trecut prin închisoare după ce a servit ca și Sfătuitor Special (Presidential Special Counsel) în
cabinetul președintelui Nixon. La 39 de ani Charles Colson a ajuns pe culmile
succesului politic, având un birou lângă cel al președintelui la Casa Albă. Ca
putere și influență s-a buc urat de a doua poziție în administrația Nixon. Împreună
cu alții a creat ceea ce istoricii au numit președinția imperială a Statelor
Unite, el fiind ctitorul cel mai important. Faptul că a ajuns la o asemenea
poziție amețitoare nu i-a adus deloc satisfacție profesională. Dorea ceva miai
mult. Unde poți merge mai departe, sau mai sus de asemenea altitudini?
Răspunsul l-a oferit Dumnezeu care l-a dus la închisoare și la cruce. Datorită
implicației sale în scandalul Watergate a fost condamnat la închisoare unde a
servit șapte luni. În timpul procesului a ajuns să cunoască jertfa care ne
eliberează de orice vinovăție și a acceptat-o prin credință. Ca urmare a convertirii sale a scris cartea Born Again, un best seller.
După ieșirea din
închisoare a fost chemat de președintele Nixon care l-a chestionat cu privire
la „religiozitatea” nouă pe care a dobândit-o. Când i-a confirmat că este
născut din nou și ca urmare vrea să trăiască pentru Christos, Nixon l-a sfătuit
să nu se pripească, ci să aștepte până îi trece entuziasmul pentru experiența
sa, și după ce va reveni cu picioarele pe pământ să se avânte în lumea
afacerilor pentru care este în mod real dotat. Chuck nu a mai revenit cu
picioarele pe pământ, ci a început să Îl slujească cu pasiune pe
Răscumpărătorul Său. Timp de 40 de ani a scris, a produs emisiuni transmise la
radio (BreakPoint), a dezvoltat
programe de asistență a tinerei generații în dobândirea abilității de a apăra
punctul de vedere creștin (Centurions),
etc. A apărat fără compromis Evanghelia harului, poziția pro-choice, implicarea
socială a creștinilor, condamnând imoralitatea (inclusiv homosexualitatea),
corupția, arivismul, și celelalte vicii ale societății contemporane și ale
bisericilor abătute de la adevăr.
În fața valului
de lașitate și ambiguitate atât de evidente în cazul celor mai mulți creștini
ce fac umbră pământului la ora actuală, exemplul lui Chuck Colson rămâne unul
de referință. Un soldat al lui Christos a plecat acasă și se cuvine să îi dăm
onorul, noi, cei care ne decalrăm la rândul nostru soldați. Probabil că pentru
a avea mai mulți ostași incoruptibili ar fi nevoie de un nou val de persecuție
care să îi ducă în universitatea închisorilor pe cei care au datoria de a apăra
Evanghelia. Cu diplome obținute acolo am avea mai puțini dezertori și ulterior mai
puțini detractori.
No comments:
Post a Comment