Alb - Negru

Acesta este un al doilea posibil scenariu pentru viața Țesătorului din Lupașa. În conformitate cu acest scenariu, Iosif Țon a avut o perioadă albă de existență în care a călcat pe urmele membrilor familiei sale și a devenit un credincios baptist având intențiile cele mai bune de a trăi o viață de creștin așa cum a văzut la cei din comunitatea religioasă în carea a crescut și în care a acceptat credința creștină. Atunci a țesut o pânză curată, dar perioada aceasta nu a fost lungă.

După studiile superioare pe care le-a făcut la Cluj în filologie, mânat fiind de ambiția de a deveni cineva în Cultul Baptist, s-a orientat spre Seminarul Baptist din București, unde a intrat mai întâi ca student, urmând să urce ulterior pe scara profesională și să ajungă profesor de Seminar. În timpul în care a studiat la Seminarul Baptist din București (1955-1957), s-a întâmplat ceva ce a dus la o turnură și schimbare puternică în viața lui. Unii spun că ceea ce l-a determinat să părăsească credința baptistă a fost întâlnirea lui cu teologia liberală (aceasta este și explicația oferită de Iosif Țon). Alții spun că a fost un conflict de interese cu profesorii Seminarului, și orgolios fiind, Iosif Țon nu a putut accepta să nu fie în frunte, ceea ce l-a determinat să trădeze Cultul Baptist și să încerce o carieră seculară. Cert este că Iosif Țon a părăsit Seminarul după doi ani de studii, a părăsit și Biserica Baptistă și s-a orientat spre o viață de plăceri. Așa a început perioada a doua a vieții sale, colorată în negru.

În această perioadă a fost contactat de Securitate și invitat să își ofere serviciile acesteia. Fiind într-o eclipsă spirituală, Iosif Țon a acceptat oferta și a deveni unul din cei mai buni agenți ai Securității, folosit atât în țară, cât și în străinătate pentru promovarea interesele guvernului român ce încerca să își construiască o imagine pozitivă în Apus. A slujit cu fidelitate acelor interese ale României comuniste la Oxford, unde a discreditat activitatea și organizația lui Richard Wurmbrandt și a început teoria despre „locul creștinului în socialism”; a slujit aceleași interese după întoarcerea în România în 1972, când comuniștii l-au folosit să scoată la iveală elementele refractare ale cultului pe care urma să le discrediteze (așa cum a făcut cu luptătorii ALRC și membrii comitetului din Biserica Baptistă din Caransebeș), și pe care comuniștii le-au eliminat din România; și l-au folosit în același scop după trimiterea lui în Statele Unite în 1981, unde, pentru a avea succes, „s-a deghizat în dușmanul țării sale” ca să îi folosim expresia din declarația dată în 1981 Securității române ce îl grăbea să acționeze mai repede. Conform acestui scenariu, Iosif Țon a rămas în serviciul Securității după decembrie 1989 și este și astăzi în cooperare cu aceleași servicii, care și-au schimbat numele, dar nu identitatea și scopurile. Deci, după 1957 Iosif Țon a cunoscut o perioadă neagră de cooperare continuă cu Securitatea.

Ce anume pledează pentru acest scenariu? Faptul că Iosif Țon nu a avut niciodată intenția să mărturisească ceva despre trecutul său în slujba Securității, dacă nu ar fi intervenit situația în care dosarele Securității au fost deschise (parțial) pentru a fi cercetate de public. În cazul în care în viața sa ar fi intervenit o perioadă albă după cea neagră, acest lucru s-ar fi obiectivat într-o mărturisire a cooperării sale cu Securitatea după convertirea sa, ceea ce nu s-a întâmplat. Cercetătorul Daniel Mitrofan, analizând dosarele unora din Cultul Baptist ce au cooperat cu Securitatea, a dat peste informație incriminatorie la adresa lui Iosif Țon, și l-a contactat, în 2006,  pentru a clarifica unele problematici legate de acele informații. Timp de câteva luni Iosif Țon a ignorat cererile repetate ale fratelui Daniel Mitrofan de a clarifica semnele de întrebare care se ridicau în dreptul său, dar în momentul în care acesta i-a comunicat că va face publice informațiile, subit Țesătorul a acceptat să coopereze și să poarte dialogul solicitat. Își închipuia că va putea să aducă explicații care să îl scoată cu fața curată înaintea publicului pe care îl înșelase atâția ani. Atunci a venit cu Mărturia completă a preotului Iosif Țon publicată la BBC în 2007, prin care încerca să pareze loviturile pe care le anticipa din accesarea informațiilor dosarelor de Securitate. În acea mărturie, nu mai avea tonul condamnator la adresa pastorilor colaboratori, așa cum o avusese cu ani înainte, ci îi scuza și încerca să câștige simpatie pentru ei la publicul cititor, deoarece simțea că avea și el nevoie de înțelegere, date fiind informațiile compromițătoare ce urmau să apară.

Alb urmat de Negru... E acestea scenariul care explică cel mai bine viața lui Iosif Țon? Îndoielnic! Mai există două scenarii posibile. (Va urma)

Alb – Negru – Alb

Așa percep unii cariera lui Iosif Țon, de predicator, transformat în informator de securitate, și redevenit predicator de succes în România, și ulterior în diaspora românească. Este prima variantă de scenariu dintre multele posibile în cazul încercării de creionare a activității semi-obscure a lui Iosif Țon. Cel puțin așa ar vrea el însuși să apară în fața publicului care îi scrutează trecutul. Aceeași dorință o au și susținătorii predicatorului cu avataruri multiple și imprevizibile.

În ce constă scenariul propriu zis? Iosif Țon ne-a obișnuit, datorită mărturiei sale, să credem că viața lui și cariera lui de predicator are trei faze.

Faza 1 (1955-1958)

E faza ce începe cu anul 1955, în care absolvent fiind al facultății de filologie din Cluj, s-a decis să studieze teologia și drept urmare s-a înscris la cursurile Seminarului Baptist din București. Urma ca seminaristul să devină păstor, sau profesor la Seminar. În această perioadă sunt semnalate anumite fapte ce indică erijarea lui ulterioară în luptător pentru libertăți religioase, cum ar fi nota dată securității de Ioiachim Țunea cum că la amvonul Bisericii Baptiste de pe Titulescu în noiembrie 1957 Iosif Țon a făcut afirmația inflamatorie că toți cei ce dau oamenilor altă învățătură decât învățătura lui Hristos sunt hoți și tâlhari. Afirmația putea fi interpretată că Iosif Țon atacă învățătura marxist-leninistă și pe propagandiștii Partidului Comunist, drept urmare I. Țunea se crede îndreptățit să înainteze o notă informativă Securității (Pași). Tot în această perioadă Iosif Țon este desemnat predicator la Biserica Baptistă Speranța, Arad. Din nefericire, ne spune Iosif Țon, i-a căzut în mână o carte a unui teolog liberal (Leslie Weatherhead) care l-a contrariat și l-a îndemnat să ceară lămuriri de la un profesor al Seminarului unde se înscrisese la studii. În scrisoarea pe care o adresează lui Iancu Moscovici în ianuarie 1959 Iosif Țon îl identifică și pe teologul american Emerson Fosdick ca o cauză a întrebărilor sale. Datorită faptului că și profesorul dela Seminarul Baptist din București (scrisoarea către Moscovici îl identifică a fi Alexa Popovici - Pași) a agreat cu teologia liberală a cărților lecturate de Iosif Țon, acesta și-a pierdut credința.

Faza 2 (1958-1968)

A urmat o perioadă neagră, de zece ani, între 1958 și 1968, când Iosif țon a stat departe de Biserică și de credință, perioadă când a funcționat ca profesor de limba română în zona Cluj și ghid turistic pentru străinii din Apus ce vizitau România. În această perioadă a mărturisit că a avut o viață imorală și a intenționat să divorțeze de nevasta lui. El justifică noua lui orientare prin acțiunea a mai mulți factori: a început să gândească critic și să se lase influențat de lecturile sale liberale, cât și de atitudinea unor creștini care și-au dat arama pe față. Când s-a reîntors în sânul Cultului Baptist, Iosif Țon a mărturisit cele mai multe aspecte ale înstrăinării sale, dar nu a expus un aspect, și anume colaborarea lui cu Securitatea. Această omisie este explicată de Iosif Țon ca fiind determinată de lipsa de curiozitate a membrilor comitetului Bisericii Baptiste din Iris - Cluj de a-l întreba despre păcatele perioadei căderii, deși el a hotărât să mărturisească cu curaj totul, dacă ar fi fost chestionat. Ca urmare a discuțiilor sale cu Richard Wurbrandt și Simion Cure, Iosif Țon a fost restaurat în credință. El atribuie această schimbare felului în care Richard Wurbrandt i-a explicat doctrina ispășirii (Pași).

Faza 3 (1968-prezent)

E perioada ce a început în 1968 și s-a prelungit peste patru decenii. În acest răstimp Iosif Țon a predicat cu curaj Evanghelia în România și în Statele Unite și a luptat pentru drepturile religioase ale creștinilor din România. Evenimentele mai proeminente ale perioadei ar fi următoarele:

-        Anul 1868, când Iosif Țon a reluat legăturile sale cu Cultul Baptist a fost petrecut în mare parte colindând bisericile din România unde și-a prezentat mărturia întoarcerii. Colidatul se oprește brusc în ianuarie 1969 când, în urma cererii de a vizita Viena a plecat din România. De la Viena a ajuns la Londra, unde s-a înscris la Facultatea Regent din cadrul Universității Oxford, unde studiază teologia. În timpul acesta i se face propunerea să rămână în Apus, dar Iosif Țon nu acceptă să își trădeze frații a doua oară, așa că refuză oferta ce venea din partea predicatorului Wurmbrandt (Pași) și în 1972 se întoarce în România.

-        Din 1972 până în 1981 este activ ca pastor (Ploiești și Oradea) și profesor (cu intermitență) la Seminarul Baptist din București. În această perioadă se consacră luptei pentru libertate religioasă și scrie Manifestul Creștin și Cine își va pierde viața, două lucrări în care arată care este locul creștinului în socialism.

-        În 1981 este expulzat din țară și se stabilește în SUA unde activează în continuare pentru promovarea libertății religioase în România. Este activ la Radio Europa Liberă, devine președintele Societății Misionare Române și traduce lucrări teologice pentru educația păstorilor din România.

-        În 1990 se întoarce în România, revine la Oradea unde fondează Institutul Emanuel. Din 1997 se dedică unui program de maturizare a credincioșilor printr-un ciclu de mesaje pe care le prezintă din biserică în biserică.

-        În 2004 se publică un volum de studii teologice în care i se aduc elogii de către prietenii săi.

-        Deși ajuns septagenar, Iosif Țon rămâne un pionier și un adevărat deschizător de drumuri și în 2010 declară public că a dobândit convingeri carismatice și se alătură mișcării Străjerilor. Este purtat din triumf în triumf prin bisericile penticostale unde le mărturisește că el a primit botezul limbilor în 1969 la Londra. Iosif Țon declară că va elabora un sistem teologic ce va aduce în ființă un nou tip de creștinism. Adepții săi deschid o biserică carismatică la Portland, locul unde se așezase de mai mulți ani. În următoarele luni Iosif Țon călătorește în alte țări, printre care și Brazilia unde intră în contact cu  lideri religioși care au experiență în domeniul minunilor și vindecărilor. Înarmat cu cărțile acestora, Iosif Țon se întoarce în SUA unde face vindecări în comunitatea românească din  Atlanta și în cea din Portland.

Deci din 1968 când a revenit în sânul comunității baptiste până în prezent, Iosif Țon a dovedit că este un lucrător devotat Evangheliei și Domnului. Un curs continuu ascendent. Iată faza a treia a vieții lui Iosif Țon.

Ce anume pledează pentru un asemenea scenariu?

În primul rând declarațiile sale. E drept că uneori nu se potrivesc unele cu altele, dar contradicțiile pot fi explicate în funcție de timpul în care au fost făcute, în funcție de circumstanșele în care au fost făcute și în funcție de auditoriul în fața căruia au fost făcute. Un om mare are dreptul să facă declarații contradictorii.

În al doilea rând sunt depozițiile prietenilor săi, care sunt dispuși să declare sus și tare că Iosif Țon este un om de treabă de când a revenit la credință în 1968. La rândul lor, acești prieteni pot explica acțiunile vieții lui Iosif Țon care aparent contrazic scenariul descris. Și, ceea ce este impresionant, ei sunt capabili  să ofere o explicație a faptelor care contrazic scenariul propus și atunci când Iosif Țon nu are niciuna. Prietenul bun la nevoie se cunoaște. Și Iosif Țon a fost de multe ori în nevoie. În afacerea de la Caransebeș, în trădarea prietenilor săi Aurel Popescu și Pavel Nicolescu, în trădarea seminariștilor care i-au sărit în apărare și care au fost dați afară din Seminar fără ca lui Iosif Țon să îi pese, etc., etc. Important este că pentru fiecare cacealma a eroului pentru lupta de eliberare de sub jugul dușmanului de clasă prietenii s-au dovedit răbdători și i-au sărit în ajutor cu explicații bine venite pentru toți cei care cred și nu cercetează. (Va urma)

Ițele războiului țonist

Încurcate mai sunt! Și câți nu s-au încurcat și sucit în ele, ca să nu mai vorbim de cei derutați și descumpăniți. Dar vina pentru încurcătura acestor ițe o poartă singur cel ce le-a pus intenționat astfel în război. Mai mult, țesătorul de pânze de păianjen (ce concomitent clocea ouă de basilic) consideră că tocmai încurcătura ițelor îl va ajuta să țeasă ceva frumos, în ciuda faptului că firele sunt nu doar încâlcite, ci și murdare și otrăvite. Iosif Țon putea să iasă la interval cu o mărturie onestă, care să pună capăt odată pentru totdeauna suspiciunilor și speculațiilor cu privire la cariera lui de predicator, agent de securitate, predicator-agent, agent-predicator, etc. Ar fi putut-o face în decembrie 1989 și precis ar fi făcut-o dacă avea caracter și nu mai era în slujba securității. Dar cum caracterul îi lipsea și slujba încă o avea, căci nu pusese punct la colaborarea laborioasă, i-a fost imposibil să mărturisească trecutul mai vechi și mai nou petrecut în solda și vraja miriapodelor cu ochi albaștri. Iarăși, putea să o facă în 2007, când dosarele miriapodelor deveniseră puțin mai transparente și puteau fi filate, deși nu cercetate exhaustiv, dar din nou, Țesătorul din Lupașa, a hotărât că o declarație întortocheată și bine ticluită îl va scoate cu fața curat sulemenită din încurcătura ițelor ce se strângeau de acum în jurul gâtului său. Era credința Țesătorului că partea de vorbire adjectivală „completă” așezată lângă substantivul cu rezonanță de onestitate „mărturie” (Țesătorul avea studii filologice) îi va determina pe toți cei pe care i-a înșelat pe parcursul anilor să se declare mulțumiți cu confesiunea sa tardivă și mirosind din greu a măsluire. Ceea ce Iosif Țon a oferit atunci sub titlul O mărturie completă a preotului Iosif Țon nu a fost mărturie, nici nu a avut caracterul complet și nici nu a venit dintr-un spirit preoțesc. A fost o dezinformare (care a inclus datele ce se știau deja din informațiile culese de unii din fragmentele de dosare făcute accesibile de voie de nevoie), și apoi multă justificare a actelor de trădare ce au ajuns la cunoștința publicului. Site-ul nostru a făcut o analiză a acelei scrisori de justificare și i s-a arătat caracterul incomplet și înșelător.

(vezi articolele Cât de completă este „Mărturia completă a preotului Iosif Țon” și Cât de credibil este Iosif Țon din august 2011 pe acest blog) .

Faptul că ițele războiului țonist au rămas încurcate îi face pe unii susținători ai Țesătorului să declare că recenta și voluminoasa publicație Pași a lui Daniel Mitrofan îl disculpă pe Iosif Țon. De fapt, autorul nu face altceva decât să publice materialul fragmentar la care a avut acces și să îl complementeze cu încercarea de a pune cap la cap informațiile sugerând anumite concluzii. Este normal ca autorul să fie atent lăsând loc pentru posibile interpretări, altfel și-ar nega rolul de istoric. Ceea ce nu îndreptățește pe prietenii Țesătorului să concluzioneze că autorul Daniel Mitrofan și-a schimbat în ediția tipărită poziția sau tonul pe care le-a demonstrat în ediția electronică.

Deoarece cel care a încurcat ițele refuză să le descâlcească, o să facem noi lucrul acesta în zilele următoare când vom oferi informație menită să elucideze traiectoria meandrică a Țesătorului. Totodată ne exprimăm bucuria pentru informația nouă ce a fost oferită de fratele Mihai Coldea la Vindecătorul cu privire la ofițerul de securitate clujean care nu se teme să spună adevărul despre Iosif Țon. Oare ce stratagemă de re-interpretare vor adopta prietenii Țesătorului pentru a discredita datele la care face referire fratele Mihai Coldea? Ne vor oferi ceva din puii nou ieșiți din ouăle de basilic depuse și incubate între timp?

Un alt imperiu carismatic se prăbușește!

Începând cu anii 1980 au căzut la fel ca piesele dominoului o serie de imperii carismatice. S-a început cu imperiul lui Jim și Tammy Baker (imperiul PTL, acronim pentru Praise the Lord, care în realitate nu a adus laudă Domnului, ci mai curând hulă), s-a continuat cu cel al lui Jimmy Swagart, curvarul ce plângea cu lacirimi de crocodil, dar condamna pe alți curvari carismatici cu care se afla în concurență, apoi cel al lui Benny Hinn, alt curvar ce manevrează milioane de dolari furați de la contribuabilii ignoranți și care a divorțat și trăiește în concubinaj cu o vedetă a lumii carismatice, Paula White, a cărui imperiu a căzut în 2004 când IRS-ul a început investigarea afacerilor scabroase ale „bisericii” pe care ea o „păstorește”  numită Without Walls International Church  (mai potrivit ar fi Without Shame International Babilon), etc. Lista poate fi prelungită. Organizație după organizație carismatică își aruncă gunoaiele și își spumegă rușinile în fața lumii. 

De câteva luni a sosit rândul unei alte organizații carismartice să i se dea în vileag afacerile necurate.

Cea mai mare rețea de televiziune „creștină” din Statele Unite numită TBN (Trinity Broadcast Network) este în pragul prăbușirii datorită dezvăluirilor unor foști angajați ai rețelei care au dat în judecată compania pentru multele abuzuri și ilegalități înfăptuite de cei de la conducerea afacerii  (căci nu este decât o afacere, și încă una scabroasă). Condusă de Paul and Janice Crouch, rețeaua a adunat bani cu nemiluita din donațiile prostimii care a crezut în „lucrarea” lor (cam de aceeași natură sunt toate „lucrările” cu care se laudă în fanfaronadă carismaticii), ajungând să dețină averi lichide în valoare de $800 000 000. Conducerea rețelei este acuzată și dată în judecată pentru modul nelegiuit în care mânuiește fondurile trimise de contribuabili pentru evanghelizare și misiune. Misiune? Da! Misiuni secrete, clandestine, ilegale,amoroase, pentru care compania a plătit milioane de dolari ca să le țină sub obroc, departe de ochii autorităților și ai publicului. Familia lui Paul Crouch trăiește pe picior mare având câteva palate în California și Florida, un avion în valoare de $50 000 000, armate de servitori și mașini luxoase fără număr. Până și mebrul canin al familiei norocite de ursită a primit cadou o casă pe roate în valoare de peste $100 000! Ce viață de câine! Și ce mulțumiți ar trebui să fie contribuabilii știind cât de bine sunt folosite fondurile rezultate din donațiile lor! Astea da, lucrări carismatice!

De câțiva ani au circulat zvonuri despre nelegiuirile celor din conducere, și organizația MinistryWatch a avertizat donatorii cu privire la lipsa de integritate a celor din vârful piramidei imperiului. În urma investigațiilor făcute de Los Angeles Times, MinistryWach și Trinity Foundation, o companie care monitorizează felul în care organizațiile religioase administrează fondurile, au apărut dovezi compromițătoare și incriminatorii. Ca urmare a dezvăluirilor donațiile au scăzut vertiginos, anul 2010 aducând un deficit de $10 000 000 și o scădere a valorilor lichide cu $30 000 000. Colac peste pupăză, anul 2012 a adus un litigiu în care conducătorii rețelei sunt dați în judecată de foști angajați care cunosc dedesupturile întunecoaselor afaceri ce s-au derulat în numele Evangheliei de ani de zile în spatele camerelor de luat vederi! Și într-adevăr, au luat vederile multor creduli. Din pricina carismaticilor Numele lui Dumnezeu este hulit printre oameni!

Paul Crouch este unul din mulții predicatori carismatici care răspândesc cu zel constant doctrine eretice. Pe rețeaua lui de TV (o babilonie religioasă) îi găsești angajați în afacerile imperiului pe toți ereticii zilei, ajunși experți  în  manipularea psihologică a mulțimilor de creduli ce dăruiesc ultimul lor bănuț, ba mai mult, intră în datorii ca să îi îmbogățească pe „conducătorii preaiubiți” ce trăiesc în somptuozitate, imoralitate și iresponsabilitate. Soția lui Paul Crouch este ușor de recunoscut, deoarece se machiază și se îmbracă mai ceva decât curvele de la Hollywood. De fapt Paul și Janice Crouch sunt copiile lui Jim și Tammy Baker, de la care au învățat arta cabotinajului și a camuflării nelegiuirilor, când de fapt ar fi trebuit să învețe că ceea ce se face în ascuns se va trâmbița de pe acoperișul caselor.

Câte imperii carismatice mai trebuie să cadă pentru ca orbii care îi urmează pe cei care le cosntruiesc să vadă în sfârșit lumina? Îi sugerăm imberbului pedagog de școală nouă (supărat foarte pe fundamentaliști și prin opoziție înamorat de carismatici) o temă de casă foarte simplă. Să determine care tabără aduce hulă Numelui Domnului, cea fundamentalistă sau cea carismatică? Nu ne îndoim, că doctoratele pe care le dețineși ochelarii care îi poartă în vârful nasului îl vor ajuta să ajungă la o concluzie corectă!

A mai căzut un imperiu carismatic. Numai că atunci când un imperiu se prăbușește, odată cu acesta se prăbușesc multe vieți! Dumnezeu le trimete o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună: pentruca toţi cei ce n'au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osîndiţi.

E potrivit să cităm și cuvintele de bucurie din Apocalipsa 18:

        A căzut, a căzut, Babilonul cel mare! A ajuns un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urîte; pentrucă toate neamurile au băut din vinul mîniei curviei ei, şi împăraţii pămîntului au curvit cu ea, şi negustorii pămîntului s'au îmbogăţit prin risipa desfătării ei.” … Bucură-te de ea, cerule! Bucuraţi-vă şi voi, sfinţilor, apostolilor şi proorocilor! Pentrucă Dumnezeu v'a făcut dreptate, şi a judecat-o.”

Și mai repetăm o dată: Câte imperii carismatice mai trebuie să cadă pentru ca orbii care se lasă călăuziți de cei ce le construiesc să vadă în sfârșit lumina?