Care este nevoia cea mai mare a Bisericilor?

După 1990 Charles Colson a călătorit mult în ţările eliberate de comunism, cu dorinţa de a observa cauza vitalităţii bisericilor sub totalitarismul marxist. Şi-a îndreptat atenţia apoi  spre informaţiile istorice care le avem despre bisericile protestante care au schimbat faţa Europei după 1500 scoţând-o din evul întunecat, şi s-a întrebat din nou, care a fost cauza acestui succes.  În cele din urmă a confruntat ceea ce a aflat cu informaţiile scripturale despre bisericile primului secol, biserici responsabile de cea mai mare trezire spirituală a veacurilor. Constatarea lui? Frica mare de Domnul prezentă în Biserica din Ierusalim şi în celelalte biserici ale erei apostolice a fost cauza răspândirii cu putere a credinţei creştine şi a succesului misionar din primul secol. Oriunde în istoria bisericii această frică a fost reînviată rezultatul a fost acelaşi. Şi iată şi concluzia lui Charles Colson:  

Cea mai mare nevoie a Bisericii, cea mai disperată nevoie e frica sfântă. Dorinţa arzătoare de a fi plăcut lui Dumnezeu mai mult decât dorinţa de a fi plăcut culturii şi societăţii în care petrecem aceşti puţini şi scurţi ani. (What the church needs most desperately is holy fear. The passion to please God more than the culture and community in which we spend these few, short years).

Nu ar strica dacă predicatorii români ce s-au acomodat la cultura bisericească americană ar renunţa la bancuri şi mesaje hazlii şi s-ar apuca serios să insufle membrilor bisericilor pe care le păstoresc o doză de frică de Domnul. Dar dacă ei înşişi nu o au, cum vor putea să o dea altora? Nu putem da ceea ce nu avem. Concluzia noastră? Cea mai mare nevoie a bisericilor  este să aibe predicatori cu frică de Domnul care să insufle şi congregaţiilor pe care le păstoresc aceeaşi frică sfântă.