A blestemat Dumnezeu pe Adam și Eva?

Într-o schiță intitulată „Blesteme divine” Barzilai înșiră opt blesteme pe care le atribuie lui Dumnezeu. Al treilea blestem este rostit și pus, chipurile, asupra femeii și al patrulea (tot atât de „justificat” ca și cel anterior) asupra lui Adam. Problema este că nu citim nicăieri că Dumnezeu a blestemat pe Adam și Eva, ci a rostit cuvântul blestem în legătură cu pământul și șarpele. Cei doi (Adam și Eva) au suportat consecințe ale blestemului sub care a fost plasat pământul odată cu deteriorarea prin păcat a creației, dar Dumnezeu nu a blestemat pe Adam și Eva.

Mai mult, o citire atentă a relatării biblice referitoare la creație și cădere va releva că în cazul binecuvântării verbul este la activ („i-a binecuvântat”), pe când în cazul blestemării verbul este la pasiv („blestemat ești, blestemat este pământul”), ceea ce arată că Dumnezeu stă în relație directă cu binecuvântarea (vine de la El) și în relație indirectă cu blestemul (vine din acțiunile altora).

Chiar când textul biblic arată că blestemul este acțiunea directă a lui Dumnezeu („voi blestema pe cine te va blestema”)  implicația este că blestemul ce vine de la Dumnezeu este determinat de blestemul anterior al omului ce blestemă pe aleșii lui Dumnezeu, altfel spus se opune binecuvântării lui Dumnezeu. Ori opoziția față de binecuvântarea divină duce implicit la asumarea blestemului.

Concluzia este că atunci când pretindem că elaborăm teologie ar trebui să fim mai atenți. Să nu susținem ceea ce Biblia nu susține. Dumnezeu nu a blestemat nici pe Eva nici pe Adam. Ei au ajuns sub blestem datorită plasării lor deliberate în afara binecuvântării promise prin ascultare.