Deși cu întârziere, pentru care ne cerem iertare, oferim răspunsul dat de Vestea Bună la comentariul lung al lui Doru Radu referitor la colaboraționismul unor păstori. Credem că problema colaborării nu trebuie privită superficial și oferind scuze cellor ce și-au încărcat cugetul cu trădarea fraților lor, ci cu responsabilitatea cel o avem de a mustra pe cei ce păcătuiesc și a-i ajuta să se pocăiască.
Doru Radu, e ceață din tot ce-ai scris.
Vădan trăiește și chiar e membru cu drepturi depline în biserica în care și-a turnat ”enoriașii” timp de cincinale. Să râzi, să plângi? Doar că enoriașii s-au schimbat. Trădații au murit sau au emigrat. Fiii lor au fost învățați de alde Vădan și clica (dacă citești bine blogul lui Barthimeu vezi că a fost o clică acolo, nu doar Vădan).
Dar să lăsăm puțin, să vorbim despre atitudine. Doru Radu, tu apeși pedala cugetului: că adică au avut și informatorii momente când le-a tremurat pixul, că au avut cuget, că n-au fost fiare, că ”oameni” sunt și ei. Eu zic că să nu vorbim de cuget la informatori, să vorbim de teatru, căci asta a fost: un teatru perfect. Ca să-ți reamintești, citește cel puțin postarea asta:
https://barthimeu.wordpress.com/2013/05/15/bodea-dorel/
Dacă ai mai mult timp treci și pe aici: https://centruldeistoriesiapologetica.wordpress.com/2007/12/08/fratele-olah-liviu-in-obiectivul-securitatii/
sau aici: https://barthimeu.wordpress.com/2014/05/07/deci-este-clar-o-convingere-bumerang/
Despre cuget ar trebui să vorbim la cei ce postăm sau la actualii membrii ai bisericii unde e membru DECEBAL.
De exemplu eu, dacă n-aș scrie acest comment m-ar mustra cugetul.
Pe tine, Doru Radu, ar trebui să te mustre cugetul că nu judeci bazat pe evidența faptelor (așa scrie la Scripturi: ”după fapte îi veți cunoaște”), ci presupui circumstanțe atenuante...cu ce scop? (vezi ce rău e să presupui...subminezi încrederea!)
Pe cei de la Iris ar trebui să-i mustre cugetul că după tot ce s-a arătat și scris nu și-au judecat istoria.
Deci alegând între presupuneri mârșave, stări de cuget și fapte, zic că trebuie să rămânem la fapte.
Din fapte să învățăm și indiferent cine și câți se pocăiesc sau nu, cei cu lecția învățată adună o comoară în ceruri. Ce ai scris tu, Doru Radu, nu e lecție, e ceață, așa-mi pare.
PS. Cu cele două comentarii încerci s-o dregi, dar de fapt ocolești subiectul și provoci lehamite. Îi lauzi pe prigoniți, când de fapt subiectul era ”pastorii prigonitori”. Deviezi subtil discuția, rămâne ceață.
8 comments:
Bine spus frate Nicolae !!!!
@”Credem că problema colaborării nu trebuie privită superficial și oferind scuze cellor ce și-au încărcat cugetul cu trădarea fraților lor, ci cu responsabilitatea cel o avem de a mustra pe cei ce păcătuiesc și a-i ajuta să se pocăiască.”
Tocmai, tocmai ca nu trebuie privita superficial.
Citeva consideratii fugare:
1 Scriptura: Cronicii si Imparatii sunt istorii Cum sunt scrise ele de Duhul Sfint? Imparatii sunt scrisi cu fatele lor bune si rele. Cutare a facut ce este bine… totusi n-a darimat inaltimile… Cutare a fost bun cit a trait marele preot. Pe cutare imparat (bun) l-a apucat mindria si .. s-a umplut de lepra… etc altii au trebuit pedepsiti de Domnul dar nu in timpul vietii lor.
a) Asa am propus sa privim si pe cei ce-au colaborat cu secu. Fr. Radoi –cotat ca un radical- a acceptat ca unii pastori au fost sinceri o vreme apoi au fost “incovoiati”. Vestea buna prefer varianta: praf si pulbere de la inceput pina la sfirsit; atit trebuie retinut, in aceasta varianta.
2 Istoria traita. Sunt cu vreo 10 ani mai batrin decit vestea buna si cu vreo 13-14 mai tinar decit fr Radoi
3 Eu sunt un intransigent cu colaborationistii… dar incerc sa fiu drept. Imi cer iertare daca uneori am fost insensibil fata de cei ce-au suferit.
a) Colaborarea cu regimul nu s-a redus la cea cu Secu. La urma urmei, singurele biserici ce n-au colaborat vreodata au fost: baptistii neinregistrati din URSS, bisericile din case din China comunista si biserica din Caransebes in scurta perioada de independenta. In rest, o anumita colaborare cu regimul a fost la orice official. Desigur, cea mai grava a fost cea cu Secu, organul represiv oficial al regimului comunist, pumnul sau de fier.
A1) Pastorii cuminti. Au fost pastori care n-au colaborat cu Secu dar au aplicat draconic toate intructiunile scrise sau verbale ale regimului. Pina in ’74 nimeni nu era botezat fara aprobare, niciun vorbitor neacceptat de oficiali n-avea voie in biserici, subiectele sociale dominau predicile; orice continut spiritual era evitat. Misticismul/ fanatismul era combatut. Au accceptat interzicerea anumitor subiecte tabuu: venirea Domnului, etc. Cintarile acceptate erau doar cele din imnologia baptista; orice miscare a tinerilor era suspecta si interzisa. Excluderi ale celor ce fluierau in biserica abundau. Paradoxal Secu nu i-a recrutat; erau nefolositori. Securitstii i-au preferat pe talentatii cu trecere la public. Constienti sau nu, cumintii (erau si prezbiteri printre ei) au sugrumat viata bisericii.
A2) Pina pe la sf. Anilor ’60, numarul inspectorlor de cult era foarte mare; pina si orasele mici aveau inspectorul lor. In fiecare luni, pastorii erau chemati la raport. Daca erai official/cu carnet ceva trebuia sa raspunzi la intrebari: de ce-a predicat cutare? De ce s-a cintat cintarea cutare?... Tinerii sa fie lasati in pace; educatia trebuie lasata pe seama scolii…. Nu stiu cind au incetat; poate dupa memorial celor 42 de pastori. Pastorii care mergeau acolo incercau s-o scalde, altii se supuneau cu zel. Nu toti erau informatori; dar aproape toti mergeau… altfel… carnetele se pierdeau usor. La Arad, Trutza si-a pierdut carnetul pt c-a tinut serciul peste ora admisa (imediat dupa arondare impunerea regulilor a fost foarte aspra)… Prin anii ’70 chestia asta s-a mai relaxat. La un moment dat, Ceasusescu a mai redus numarul inspectorilor. Cel din Arad raspundea si de jud Hunedoara; nu mai puteau controla fizic vorbind totul… au inventat altceva, notele de protocol
A3) Notele de protocole vs. strainii. Cu asta i-a prins pe multi. Oficial, astia nu sunt informatori pt ca nu aveau angajament cu Secu. Notele de protocol se dadeau la department sau la secretaru primariei; ele au fost introduse si in intreprinderi pt cadre de conducere. Multe din notele de protocol publicate au fost interpretate drept note informative. Nu erau. Stricto senso autorii nu erau informatori
B) Informatorii. Unii informatori s-au incadrat in toate categoriile de mai sus. Ma consider un intransigent pt ca eu cred ca toate cazurile de mai sus antrenau nevoia de pocainta. Nimeni nu putea sa zica cum ca n-are nicio vina si ca niciodata n-a cedat vreo “unghie” lui Faraon.
B1) Informatorii… despre ei s-a scris deja…
B2) Declaratiile de Ancheta nu trebuiesc confundate cu notele informative… Unii rezista mai putin altii, mai mult…. Notele informatorilor sun tuna iar declaratiile in care unii s-au scapat sunt altceva; si astea pot antrena o cerere de iertare fata de cel ce-a suferit eventual…
Intr-un fel nu e drept c-au fost doar desconspirate anumite perioade/zone sau anumiti informatori. Ceilalti par usa de biserica. Mitrofan a fost acuzat c-ar fi ascuns pe unii; il cred atunci cind zice c-atita a apucat sa lucreze. (I-am crezut pe informatori de ce nu l-as crede pe el?). A mai publicat si Silvesan altele. Dar centre puternice baptiste au fost scutite pina acum: Oradea, Arad, Timisoara, Cluj, si din nou Oradea. Poate Domnul va ingadui sa iasa si astea… sau poate nu. El stie. Mai intii, ca si atitudine incerc s-aplic avertizarea ca judecata va fi fara mila pt cei ce n-au avut mila; iar eu am nevoie de mila. Apoi, lucrurile sunt mai complicate. N-am fost niciodata de-acord cu delatiunea de vreun fel; am cerut alaturi de dvs pocainta vinovatilor. Daca va ingadui Domnul sa se dea informatii despre centrele pomenite veti vedea ca si cei imaculati au jucat un balet pe sirma extrem de complex chiar daca nu au fost informatori. E cam greu sa te bati pe piept cu “n-am colaborat sub nici-o forma”.
Apoi, faceti dvs o transpunere in timp; daca fr. Radoi, ALRC, Tzon sau Paul Negrut ar fi facut ce-au facut in anii ’50 si nu in ’70-’80 ar fi fost de mult “sub glie, taica, si sub cruce”. Cei din anii ’47-’75 L-au avut doar pe Dumnezeu ca sprijin. Dupa Helsinki, curajosii nostri au invatat de la dizidenti sa se protejeze transmitind informatii in afara tarii, facindu-se cunoscuti ambasadelor straine… si daca nimic nu mergea raminea varianta emigrarii… toate astea nu le-au avut cei din perioada stalinista.
Radu Cruceru si (probabil) Gherman au fost lichidati pt ca n-a stiut nimeni din afara de ei. Pastorii rau vazuti mergeau de ziua Americii la Ambasada prin anii ’80. Regretatul D. Popa a fost retinut de Militie pe aeroportul Arad, dar colegul sau Contiu a mers la Ambasada avertizind de posibila arestare a lui Popa. Cum era in anii ’60? Pitt Popovici povesteste cu umor ca pe cind s-a dus la ambasada Americana din Bucuresti pt emigrare, fratele sau Alexa n-a avut curaj nici sa se apropie de ea; i-a spus doar cum sa ajunga acolo. Incercarea de-a contacta strainii, de-a trimite o scrisoare sau doar a avea rude putea sa te coste mult pina pe la mijlocul anilor ’60. E usor sa le ceri celor ce-au acceptat arondarea (1957?) sa fi riscat totul si sa se increada in Domnul. Paradoxul e ca si Mitorfan si Tzon (vezi “Cine isi pierde viata”) le-au reprosat acelasi lucru conducatorilor din ’57. Dar acuzatorii lui Tzon nu-l desciu ca si cind acesta, cind i-a venit lui rindul, ar fi fost atit de intransigent cu Secu. Gresesc?
Sunt total de-acord cu cei ce-au avut curaj in anii ’70-’80 si cu faptul ca au cerut spirjinul strainatatii, dar luxul acesta nu-l avusesera cei din perioada stalinista. Sunt de-acord cu concluzia lui Mitrofan pt baptistii din Stalinism. El scrie ceva de genul: in loc sa se bazeze pe Domnul si sa riste persecutia, ei au mers pe metoda relatiilor (aluzie la relatia dintre Rusu & Dan si Petru Groza- prim ministru marioneta a rusilor) si a plecarii capului pt a evita necazurile. Tot el spune bine ca cei ce-au iesit din Stalinism au fost atit de timorati incit nici dupa ce s-a mai relaxat n-au renuntat la atitdinea de resemnare si acceptare.
Unde nu sunt de-acord cu Mitorfan e acolo ca nu vad de ce-a fost sa se recurga la relatii atita doar ca nu trebuiau sa cedeze la presiuni atunci cind relatiile nu mai ajutau. Si generatia urmatoare a apelat la relatii… dar in Vest si nu in Est. Era rau? Nu. Dar nici ei nu s-au bazat exclusiv pe Domnul. Pt a ilustra prapastia dinte noi si conducatori as cita pe un conducator care se prezenta pe sine ca si “cureaua de transmisie dintre department si credinciosi”. Dumnezeule mare! Doar atit? A fost revolutionara mentiunea facuta de ALRC Timisoara intr-un document: “sa se renunte la a privi Departamentul Cultelor ca pe organul superior al Uniunii baptiste!” Aveau dreptate… dar conducatorii baptisti asa il priveau. La niste alegeri la Arad lucrurile n-au mers cum trebuia si Mara (atunci presedinte de Uniune) a spus simplu: “stati sa merg sa dau un telefon”. A venit si-a zis: “mai fratilor, nu se accepta”. Unde-o fi dat telefon? La 5015? Vorbeam de pastorii docili. Unul dintre ei, dovedit ulterior si informator, spunea deschis credinciosilor: “nu faceti asta ca daca ma intreaba trebuie sa le spun; nu pot sa mint”… Nu, nu era complet deschis pt ca nu spunea ca se duce el singur sa le spuna si fara sa-l cheme “ei”. Dar era modul lui de-a-i proteja pe frati si pe sine. Cind n-a mai putut evita invitarea unui frate ce-a avut o moarte clinica le-a spus ceva de genul: “eu plec in concediu in luna……, aveti grija sa nu faceti ceva ce nu trebuie”… cu alte cuvinte, le-a facut aluzia sa-l cheme cind el era in concediu. Nu, nu-l admir si nu sunt de-acord. Dar astfel de chestii arata ca si ei se simteau vinovati si incercau sa nu aiba informatii de dat. Cunosc si cazuri cind pastorii plecau ca sa nu fie de fata la ceva mai deosebit. Cel de mai sus evita plecarile in strainatate spre mirarea colegilor; banuiesc ca pt a nu fi silit sa dea note.
Silvesan publica un fapt necunoscut mie . La un moment dat, Ioan Bunaciu nu mai acepta sa fie informator pt ca “nu-l lasa constiinta”… si l-au scos din retea. Asa cum am scris intr-un comentariu precedent, dinsul a continuat colaborarea intr-alt fel “raminind pe linie”. De ce l-o fi mustrat constiinta daca nu era nicio problema sa fii informator?
Fr. Radoi il lauda pe buna dreptate pe Gavrilovici pt curajul sau de la Caransebes. O merita! Numai ca prestigiul sau in Arad nu era cel prin care-l descrie Nicolaie Radoi. Adevarurile partiale (intentionat sau nu) sunt si ele o nedreptate pt cei ce-au fost deconspirati complet. Compromisurile n-au inceput si n-au sfirsit cu delatiunea la Secu desi acest compromis a facut cel mai mult rau in comunism.
Doru Radu, Daniel Branzai, Iosif Țon… Sofisme, sofisme, sofisme
Nu putem să nu observăm că Doru Radu, la fel ca și Iosif Țon și Daniel Branzai, vrea să îi pună pe toți predicatorii pe lista colaboratorilor cu explicația că această colaborare a avut loc, fie că aceștia au știut de colaborarea lor, fie că nu au fost conștienți. Că lucrurile nu au stat așa ne arată dosarul lui Liviu Olah. La întrebarea: „În ce măsură s-a făcut vinovat de colaborare Liviu Olah?” Răspunsul este unul singur: „În nici o măsură!”Și ca el au mai fost și alții, deși nu așa proeminenți.
Iar teza că și cei din perioada stalinistă și cei din perioada ceaușistă au apelat la relații (primii cu comunștii, cei din urmă cu Apusul) și așa s-au făcut toți vinovați de colaborare sau apelare neprincipială la autorități, este o altă încercare de a-i face pe toți o apă și un pământ și de a oferi o altă scuză colaboratorilor. Ca și alte teze ale lui Doru Radu, nu stă în picioare. Primii au întreținut relații cu autoritățile comuniste din dorința de a-și apăra pielea și a-și menține privilegiile cu prețul trădării și vânzării fraților lor. În timp ce aceștia își mențineau pozițiile de conducere, alți frați mergeau la închisoare (Simion Cure de exemplu). Cei din a doua grupă huliți de Doru Radu că au apelat și ei la relații pentru a se pune la adăpost, realitatea este că au apelat la autoritățile internaționale sau apusene dar nu din dorința de a se pune pe ei la adăpost, ci din dorința de a apăra pielea fraților lor și a promova libertatea de închinare cu riscul de a-și pune propria piele la bătaie. E o deosebire pe care Doru Radu o estompează cu sofisme.
Mai mult, în timp ce reprezentanții acestei a doua grupe de credincioși „colaborează” cu Apusul dorind să arate realitățile „raiului” communist și să producă schimbări în sistem, reprezentanții oficiali ai evanghelicilor se străduiau să convingă Apusul că totul este roz în societatea socialist multilateral dezvoltată și credincioșii se bucură de toate drepturile posibile. Și unii și alții au apelat la autoritățile apusene, dar cu scopuri diferite. Trădătorii au primit aplauzele guvernului communist pe când cei ce spuneau adevărul erau hăituiți de autoritățile comuniste. Este, din nou, o deosebire pe care Doru Radu o estompează cu sofisme.
Dinu:
Va multumesc pt raspuns.
Dvs n-ati inteles bine ce am spus eu pt ca eu n-am fost clar.
Eu m-am referit la criticile pe care Mitrofan le aducea in Pigmei si Uriasi si alte scrieri anume ca acei conducatori baptisti de la venirea comunistilor la putere au preferat metoda relatiilor si a acceptarii pt a-si scapa pielea in loc sa fi refuzat orice compromis, riscind inchisoarea si bazindu-se doar pe Domnul. Am fost de-acord atita doar ca era omeneste sa-si incerce relatiile dar unde astea nu ajutau nu trebuiau sa cedeze oricit era de greu. Am spus ca si cei mai curajosi in ultima perioada au apelat la relatii. Sunt dispus sa-i privesc cu mai multa ingaduinta pe informatorii din perioada stalinista decit pe informatorii din ’75-’89. Unii (nu toti) dintre ultimii au facut-o spre-a obtine un pasaport sau o functie de conducere. Situatia celor din primii ani a fost incomparabil mai grea. Am fi nedrepti daca n-am lua in considerare relaxarea dupa ’64 dar mai ales dupa ’68 sau Helsinki. Presupun ca le stiti pe toate astea.
Desigur Tzon, Popescu & ALRC au apelat la Vest pt a ne apara pe noi… dar eu nu m-am referit doar la asta… cei ce-au apelat la Vest au facut-o si pt a se apara pe ei si familiile lor. Iar eu sunt complet de-acord cu ei. Dar, nci ei –ca si primii- nu s-au bazat doar pe Domnul. Putem exclude latura umana fiind hiperspirituali dar atunci ar trebui s-o facem cu toti.
Dinu:
Nu e adevarat ca eu am spus ca toti au colaborat cu Securitatea. Foarte multi frati, inclcusiv pastori nu au colaborat cu Securitatea. Dar o colaborare cu regimul communist a existat la oricine era recunoscut oficial. Cel mai banal exemplu esta ca atunci cind eu m-am botezat, lista cu candidatii era dusa la aprobare la Inspectorul de culte. Pe lista scriau datele mele personale, scoala unde invatam, adresa, etc. Ce credeti ca facea inspectoru’ cu lista? A doua zi dupa aprobare, prietenul meu (copil de 17) ani a fsot chemat la scoala si intimidat. Spre cinstea lui, el n-a cedat. Apoi, sa nu mai spunem ca unii erau respinsi de la botez, etc… E doar un exemplu… Iar pastorul meu era un om care a suferit mult de pe urma Secu… dar nu putea boteza official decit aprobatii. Iar notele de protocol unde credeti ca ajungeau"? Am fost traducator; in unele bisericii mi se cerea numele exact. De ce credeti? Dar respectivii nu erau informatory. Unde ajungeau notele lor in final? Se pot da exemple multe de toate felurile. Pacatele noastre trebuiesc interpretate in contextul in care s-au produs. Iar la acea data a fi colaborator al Securitatii era un pacat grav condamnat de frati; mai grav decit e inteles astazi. Dar si judecarea celor care au cazut trebuie sa tina cont de dramatismul vremurilor respective (cu perioade mai dure si mai relaxate). Un pastor mi-a spus ca tatal sau (tot pastor) a fost recrutat de Secu sub ameintarea ca-i vor viola sotia (femeie tinara). Pastorul junior este un om care a contribuit la deconspirare dar cum am putea sa nu avem intelegere umana pt un astfel de caz? Pledoaria mea este pt o discutie cinstita si curajoasa; regretul meu este mare pt cei la care nu ma asteptam sa cada si mai ales la cei de la care ma asteptam sa marturiseasca. Nu ma astept sa acceptati; sper macar sa intelegeti.
Post a Comment