Oare Obama cunoaște vreo persoană cinstită? Ministrul său de justiție a vândut arme gangsterilor mexicani (este de aceeași teapă cu aceștia) și a mințit în fața Congresului negând faptul. Ministrul său de finanțe a înșelat statul neplătind impozitele. Un hoț! (DA! Așa am fi numiți noi de către IRS dacă am face la fel). Ambasadorul său de la Națiunile Unite a mințit cu privire la crimele din Bengazi. Cel proaspăt numit ca șef al CIA-ului a demisionat cu rușine. Generalul de patru stele al Corpului African a fost degradat pentru că a folosit banii publici pentru călătorii extravagante. Conducătorul militar din Afganistan e investigat din pricina comportamentului sexual scandalos. Repet o întrebare serioasă: Oare Obama cunoaște vreo persoană cinstită? Toți cei cu care lucrează, atât înainte, cât și după ce îi instalează la Casa Albă sunt radicali, stricați, or rasiști. Oare Obama cunoaște vreo persoană cinstită?
A Serious Question
Does Obama even know an
honest person? His AttorneyGeneral sold guns to Mexican gangsters (“Birds of a
feather?”) and lied to Congress about it. His Sec. of the Treasury cheated
(YES! That’s what the IRS would call it if it was you or me.) His UN Secretary
lied about the Benghazi murders. His newly appointed head of the CIA just
resigned in shame. The four star general that was the head of Africa Command
has been demoted for misusing taxpayer money on extravagant travel. The
military head of Afghanistan is being investigated about sexual misconduct. I
repeat a serious question: Does Obama even know an honest person? All of the
people he moves with, both before & after being installed in the White
House are radicals, crooks, or racists. Does Obama even know an honest person? (www.samgipp.com)
2 comments:
Normal ca nu. Cine se aseamana, se aduna.
Nimeni nu și-a închipuit cu două decenii în urmă că electoratul american se va degrada în asemenea grad încât să voteze a doua oară pe un om care și-a încălcat tot timpul promisiunile făcute în campania electorală (de transparență și principialitate). Este cel mai declasat cabinet pe care l-a avut America vreodată.
Post a Comment