Friday, March 15, 2013

Isus e mai prezent în Coran mai mult ca și în Biblie, și de fiecare dată doar ca exemplu pozitiv


Nu am inventat noi fraza din titlu, ci ea aparține domnului Munteanu, care într-un comentariu în care se gândea să ne corecteze cu privire la credința islamică (și celelalte religii în care este expert), ținea, deasemenea, să ne motiveze la investigație cu cuvintele:­ După cum vezi, și te încurajez să aprofundezi subiectul, Islamul, Iudaismul, Creștinismul și mai toate religiile promovează cam aceleași valori.

Se vede că domnul Munteanu nu a citit nici Biblia, nici cartea sfântă a musulmanilor, altfel ar fi știut că lectura Coranului oferă foarte puține referințe la persoana Domnului Isus. În timp ce Vechiul și Noul Testament au ca subiect persoana Răscumpărătorului nostru care s-a întrupat pentru noi, Coranul se referă din când în când la Isa, fiul Mariei, desemnându-l ca profet, nimic mai mult. În tot Coranul, care este de mărimea Noului Testament, referirile la Isus sunt în jur de 50 de versete.

Cealaltă aserțiune a domnului Munteanu, cum că de fiecare dată când Coranul se referă la Isus o face în mod pozitiv, ne trezește iarăși zâmbete. Oare Noul Testament se referă la Isus în mod negativ? De fapt, criticii de talia domnului Munteanu nu sesizează că Coranul îl degradează pe Mântuitorul creștinilor, din moment ce Biblia îl prezintă ca Dumnezeu în trup uman, ca Fiul unic al lui Dumnezeu, Cel ce ni-L revelează perfect pe Tatăl, iar Coranul neagă divinitatea lui Isus și titlul cel mai important al Acestuia, Fiul lui Dumnezeu. Cât privește pretenția că toate religiile promovează cam aceleași valori, lucrul acesta ne indică iarăși confuzia totală în care se complac atât admiratorii lui Mahomed, cât și corifeii altor credințe ce revendică statut de egalitate cu creștinismul. Societatea creștină (și mă refer aici la cea autentic creștină, a credinței evanghelice) a fost singura în lume care a promovat valorile atât de îndrăgite de oameni în epoca modernă: dreptul la viață și libertate, demnitatea ființei umane bazată pe prezența chipului lui Dumnezeu ]n om, egalitatea semenilor în fața Creatorului, etc. Este o dovadă a lipsei de educație aserțiunea că toate religiile promovează cam aceleași valori. Dacă cineva are încă de studiat, acela este domnul Munteanu.

No comments: