O trezire ce se lasă așteptată

Domnul Cristian Ionescu s-a trezit din admirația ce o avea pentru Iosif Țon. I-au trebuit cam doi ani pentru a experimenta trezirea, dar, în sfârșit, a reușit. Acum că Iosif Țon și-a recunoscut adeziunea la teologia lui Randy Clark și Bill Johnson, doi excroci renumiți care lucrează cu duhul ereziei lui William Branham, domnul Ionescu s-a lepădat de noul carismatic ce pășește tot mai mult pe ulei. Trezirea lui este binevenită. Cât să mai așteptăm însă după domnul Petre Lascău? Acesta este în continuare slugarnic față de cel care i-a fost șef cu ani în urmă la Societatea Misionară Română, și de aceea încă îl prezintă laudativ pe blogul său. Oare câtă erezie să mai curgă din pana neagră a lui Iosif Țon ca reverendul Lascău să vadă, în sfârșit, și el lumina, deși de mai mulți ani se străduie să ne convingă că face pași spre lumină?