Tuesday, June 17, 2014

Examenul Final pentru profesori

Seminarul Teologic Baptist a fost mulți ani sub dominația unor elemente repulsive. După ce Ioan Bunaciu (plasat de comuniști pentru câteva decenii în funcția de conducător)  a reușit prin incompetența lui să distrugă spiritul educației la menționatul institut, a pasat ștafeta unuia la fel de slugarnic și incompetent, Vasile Talpoș. Cele două nulități au stins în studenți inițiativa, creativitatea, studiul independent etc. venind în fața lor cu cursurile proprii (mucegăite și submediocre) din care citeau la cursuri și pe care pretindeau studenților să le memoreze fără comentarii.

Orice încercare a studenților de a comenta ceea ce au scris cei doi pedagogi de școală nouă era aspru pedepsită prin căderea la examene a studenților refractari.  Ca să nu poată fi dovedit că poartă ranchiună și că tratează cu lipsă de obiectivitate cunoștințele studenților, Vasile Talpoș a refuzat să aibe examene scrise. Vezi, scripta manent...  Astfel se face că studenții ce nu s-au încadrat în sistemul stalinist al Seminarului erau picați la examenele orale ale Profesorului (numele conspirativ al lui Vasile Talpoș în documnetele de partid!).

Cine erau nefericiții? În primul rând cei ce refuzau să devină informatorii Profesorului. Nu era glumă! Profesorul își recruta informatorii dintre studenții admiși la Seminar și pretindea informații la zi asupra tuturor lucrurilor ce erau de interes pentru Securitate. Cozile de topor își asigurau trecerea la examene. Cei ce refuzaseră invitația de a fi informatorii Profesorului plăteau la examenele finale.  

În al doilea rând erau cei ce comentau cursurile Profesorului, sau aveau curajul să semnalizeze erori în cursurile respective. Un exemplu a fost acela al studentului Cosmin Andone, care l-a corectat pe eruditul Profesor agent într-o chestiune legată de limba ebraică. Profesorul a înghițit pentru moment gălușca, știind bine că studentul avea dreptate, dar și-a amintit de el la examenul sfârșitului de an.


Bănuim ce se va întâmpla la Examenul Final când Profesorul va trebui să stea înaintea Învățătorului pe care L-a trădat și pe ai cărui ucenici i-a persecutat.

No comments: