Nu mai trebuie să
argumentăm că protipendada instalată la conducerea Uniunii Bisericilor Baptiste
din România era un instrument de persecuție a credincioșilor ce voiau să
trăiască după îndemnurile Domnului Iisus din Sfânta Scriptură. Noi, cei din
Caransebeș, care am refuzat amestecul autorităților în problemele interne ale
Bisericii Baptiste, am fost aspru persecutați de pastorii baptiști aflați în
solda Partidului și în fruntea cultului. Ei ne-au făcut proces de trimitere în
judecată și au cerut condamnarea noastră la închisoare. Ei persecutau pe frații
noștri care nu ascultau de ordinele Partidului de a fi tăcuți și supuși
măsurilor menite de a reduce la tăcere mărturia creștină.
Cazul nostru, al celor
din Caransebeș a devenit cunoscut la Radio Europa Liberă și în Congresul Statelor
Unite. Dar a ajuns cunoscut nu prin cei de la care ne așteptam la asistență
frățească! Ne gândeam că frații noștri baptiști aflați în libertatea Americii
erau dornici să intervină pentru noi atât la autoritățile americane cât și al
cele ale României. Ei trăieseră în România și știau mai bine ca toți ceilalți
ce însemna teroarea roșie. Acum trăiau în libertate și credeam că dau atenție
cerinței Sfintei Scripturi din Epistola Sfântului Apostol Pavel către Evrei
13:3
Aduceţi-vă aminte de cei închişi, ca şi cum aţi fi
închişi cu ei; aduceţi-vă aminte de cei
ce îndură rele, întrucât şi voi sunteţi în trup.
Am fost sincer dezamăgiți
când am aflat că niciunul din „frații” noștri baptiști din America, cei care se
aflau la cârma Asociație, nu a intervenit în favoarea noastră! Nu știam
motivul: Nu ajunseseră să cunoască realitatea de la Caransebeș? Nu au fost
încunoștințați de ceea ce survenise acolo?
După eliberarea de la
Popa Șapcă am ajuns cu familia în Statele Unite. Din primul an am avut dorința
să particip la Congresele Asociației, ca să motivez pe cei din conducerea
Asociației să intervină pentru cei care rămăseseră în România și erau în
continuare persecutați de comuniști! Știam că poziția lor și cuvântul lor era
important pentru guvernul de la București!
Zis și făcut! M-am
apropiat de cei din eșalonul superior al Asociației și i-am solicitat să acționeze
de la nivelul poziției lor în folosul fraților persecutați. Știam că au la
îndemână tribuna Radioului Europa Liberă și Transworld Radio din Monte Carlo.
Știam că în fiecare an la finele congresului se adresează rezoluții atât celor
din guvernul american cât și celor din guvernul României! Credeam că pot să îi
motivez să facă ceva pentru frații noștri și ai lor!
Când am întrebat de ce
până atunci nu s-a luat poziție în favoarea credincioșilor prigoniți din
România și am solicitat ca măcar din acel moment să se facă ceva pozitiv pentru
ei, mi s-a răspuns diplomatic: „Noi nu cerem drepturi! Noi nu facem politică!”
Acest răspuns m-a descumpănit,
deoarece am recunoscut imediat fățărnicia celor ce îl formulaseră. Ei își
ceruseră dreptul să vină în America, dar considerau că ceilalți creștini din
România nu au dreptul la a li se face dreptate! Cât fariseism! Câtă ipocrizie!
Câte lașitate și perversitate în felul în care își justificau inacțiunea! În schimb torționarii
fraților noștri din România (cei din conducerea Uniunii Baptiste ce slujeau
interesele Partidului) erau invitați la Congresele Asociației și primeau
cuvântul de fiecare dată!
Revoluția de palat din
decembrie 1989 nu a schimbat nimic la Cotroceni și nici în Cultul Baptist din România. Acolo (în cult) nu
au existat luptători care să ceară demiterea colaboraționiștilor și condamnarea
lor publică. S-a sperat că timpul îi va înlătura fără a crea tulburare! După 25
de ani constatăm că nu s-a schimbat nimic. În locul tatălui colaboraționist a
fost instala fiul colaboraționist! Și în locul celor ce au fost în fruntea
Asociației Bisericilor Baptiste din America și au fraternizat cu prigonitorii
fraților lor din România pe vremea comuniștilor, au venit alții (din aceeași
plămădeală) care recent au fraternizat și ei cu compromișii din fruntea
Cultului Baptist din România.
Nici aceștia nu cred că
trebuie să facem politică. Bineînțeles este vorba de politică dreaptă. De aceea
își permit să facă o politică murdară, prin care se fac una cu foștii și noii
trădători ai fraților lor!
Cum a ajutat Asociația
Bisericilor Baptiste din America pe dizidenții creștini din România în vremea
regimului comunist? I-a ajutat întorcând spatele acestora, fără să le pese de
suferința lor! Cum a luat atitudine Asociația Bisericilor Baptiste din America față
de cei din conducerea Cultului Baptist care prigoneau pe frații lor? Exact așa
cum a luat atitudine prezenta conducere a Asociației față de noii conducători, care
la rândul lor, au în trecutul lor păcatul trădării de care nu s-au pocăit. I-au
invitat pe aceștia la amvonul Asociației și i-au privit cu mare bucurie!
6 comments:
Asociația Bisericilor Baptiste din America a intors spatele dizidenților creștini din România în vremea regimului comunist pentru ca printre liderii lor se aflau persoane care la plecarea lor din tara au depus un juramant ca vor indeplini sarcinile date de securitatea romana in schimbul unui pasaport, a unor pozitii in biserici si alte favoruri. Acestia primeau in schimb sarcini de a tine sub observatie si sub control toti membrii Asociatiei.
Biblia ne spune ca cei care vor sa traiasca cu evlavie vor fi prigoniti. E trist cand suntem prigoniti tocmai de liderii religiosi, la fel ca Domnul Isus.
Teo
Cum a luat atitudine prezenta conducere a Asociației față de noii conducători care sustin pe tradatorii din Romania ?
Numindu-i prin rotatie tot celeasi pastori tineri in functiile importante ale Asociatiei. Au indepartat pe toti pastorii care mai au frica de Dumnezeu si care vestesc curat Cuvantul Evangheliei, unii din ei pastorind biserici numeroase. Ei isi motiveaza actiunile acestea spunind ca acum e liniste, ...da o liniste de mormant.
La sedinta cu pastorii de la Conventia 2014, Hickory un frate in varsta, serios si bun pastor s-a ridicat sa puna o intrebare liderilor care e motivul pentru care mai mult din jumatate din numarul pastorilor au gasit cu cale sa nu participle la acest Congres, ce se intampla in cadrul Asociatiei ? Desi traim intr-o tara libera, free speech , acest frate a fost redus la tacere spunandu-i sa stea jos de un pastoras mult mai tinar dar cu functii insemnate in Asociatie. Unde e respectul si unde e frica de Dumnezeu ? Atunci care e rostul Asociatiei ? Doar sa ne intilnim cu fratii romani odata pe an sa cantam si sa mancam bine.
Curat adevarat! Curat murdar!
Niste nume ar fi fost relevante--cine era in conducerea baptista la vremea aia?
Mulți ani șeful Asociației Bisericilor Baptiste din SUA a fost reverendul Arsenie Lucaciu, un agent comunist despre care generalul Pacepa dă informații în cartea sa Pinstripes and Reds. Acesta a fost la conducerea Asociației când noi ne aflam în închisoare. Corespondența lui cu Ioan Bunaciu și ceilalți trădători din fruntea cultului Baptist din Romnia arată că știa de cazul celor loviți de Securitate, dar deoarece el însui era un agent al lor , nu a intervenit în nici un fel în favoarea lor, deși a fost în vizită în România tocmai în acea perioadă. La conducerea Asociației Bisericilor Baptiste din SUA el a fost urmat de alții care au dovedit la fel, totală indiferență față de frații lor din România ce erau persecutați, puși în închisori sau chiar uciși.
La deschiderea cărților faptelor în prezența Celui ce va ședea pe marele tron alb, vor fi revelate toate lucrurile care acum sunt încă ascunse. Trădătorii ce mai sunt în viață au încă timp să se pocăiască mărturisind faptul că i-au uitat pe frații lor când aceștia erau în temniță, ba mai mult, unii i-au trimis ei cu mâna lor la închisoare, făcând plîngere la autorități împotriva acestora și cerând condamnarea lor! Așa au fost Cornel Mara, Paul Bărbătei, Ioan Buncaiu și alții aflați în solda Securității.
" Atunci care e rostul Asociatiei ? Doar sa ne intilnim cu fratii romani odata pe an sa cantam si sa mancam bine."
Cam prin anul 2001 a avut loc un Congres tinut de biserica lui Branzei, ceea ce a fost cu totul unic in istoria Conventiilor Baptiste Romane e faptul ca toata fratietatea prezenta a fost trimisa pe la restaurantele fast-food din imprejurime sa serveasca masa, pe motivul ca biserica nu are posibilate financiara. Anul viitor Conventia va fi pe coasta de vest, oare care biserica se va invrednici sa o gazduiasca ?
Corneliu
Post a Comment