Monday, September 1, 2014

Din aceeași plămădeală

România nu a scăpat de comuniști și de oamenii securității. Aceștia au rămas mai departe la cârma țării fie direct, fie prin progeniturile lor. Situația este identică la nivelul cultelor religioase din România. Doar oamenii care au slujit cu scumpătate interesele partidului au fost promovați și au condus Cultul Baptist în tot timpul cât comuniștii s-au aflat oficial la conducerea țării. După Decembrie 1989 colaboraționiștii au continuat să funcționeze în posturile lor fără să fie deranjați de vreo acțiune de epurare. Mai mult, aceștia și-au promovat progeniturile în funcțiile de conducere ale Cultului Baptist. Așa se face că și la ora actuală Cultul Baptist din România este condus de foștii și noii colaboratori ai Securității.

Nu avem nici un fel de explicație pentru această realitate. De ce membrii Cultului Baptist din România tolerează această situație revoltătoare, nu înțelege nimeni? O explicație ar fi faptul că păstorii Bisericilor Baptiste din România sunt fie inconștienți, fie corupți și manipulează masele în favoarea acestor cozi de topor. Au interese străine de Evanghelie, ceea ce îi determină să promoveze elemente stricate în fruntea cultului pe care îl reprezintă.

Că în Cultul Baptist din România lucrurile sunt putrede, este oarecum explicabil. Tentaculele guvernului totalitar machiat în guvern democratic sunt lungi și puternice. Cei înfășurați în ele nu scapă din această îmbrățișare de dragoste. Prin manipulări discrete foștii și noii colaboratori s-au menținut în fruntea Cultului Baptist. Ioan Bunaciu și fiul acestuia, Otniel, au sprijinul nu doar al Securității din România ci și al conducerii Alianței Baptiste Europene, ai cărei reprezentanți au fost (și sunt) simpatizanți ai sistemului comunist.

Trecem peste Oceanul Atlantic și găsim în America aceeași situație. Asociația Bisericilor Baptiste Române din Statele Unite și Canada și-a desfășurat lucrările între 30 august și 1 septembrie, la Hickory, North Carolina. Acolo au fost adunați păstorii și alți conducători ai bisericilor baptiste româno-americane. Cine a fost invitatul de onoare al acestui Congres? Nimeni altul decît domnul Otniel Bunaciu. Este culmea ironiei! În lumea liberă, păstorii bisericilor baptiste române invită la congresul lor pe un colaborator al Securității, pe un vânzător de frați, pe unul care în timp ce noi mergeam la închisoare pentru credință, era trimis la studii în Anglia!

Securitatea și-a pregătit cu atenție cadrele de care urma să se slujească în interiorul fiecărui cult din România. Pe cei selectați îi trimetea la studii în străinătate. Așa a fost Ioan Bunciu – cel mai incapabil profesor al Seminarului Baptist din București sub comuniști; așa a fost Vasile Talpoș – o altă incapacitate pregătită și promovată la nivelul superior al Seminarului, unde a stricat la rândul lui o serie de generații de păstori; așa a fost Otniel Bunaciu, recrutat ca și tatăl său pentru a fi plasat în eșalonul superior de unde să slujească aceluiași stăpîn. În anii 1980 în timp ce tată lui Otniel Bunaciu persecuta feroce pe Doru Popa, un păstor tânăr ce se opunea amestecului Securității în Bisericile Baptiste, fiul, Otniel Bunaciu, era trimis de comuniști la Oxford. Trădare la toate nivelurile.

Cine are interesul ca domnul Otniel Bunaciu, trădătorul fraților săi, incompetentul președinte al Cultului Baptist din România ales prin fraudă electorală, să fie invitat la Congresul Asociației Bisericilor Baptiste din America? Cine alții, decât colaboratorii și simpatizanții tatăului său? Păstorii formați ca și colaboratori ai Securității sub supravegherea lui Ioan Bunaciu, pe care Securitatea i-a trimis în America, trag sforile și își demonstrează până astăzi fidelitatea față de fosta Securitate și față de elementele corupte din sânul Cultului Baptist din Romînia.

Vinovați de părtășia cu colaboratorii sunt toți reprezentanții Asociației care deși știu cine este Otniel Bunaciu, nu au exprimat nici cea mai mică opoziție sau rezervă față de invitația acestuia la Congres. Bănuim că cel care a avut cea mai mare influență în această invitație nefastă este prietenul familiei Bunaciu, pastorul Daniel Branzai. Nu putem decât să concluzionăm că reprezentanții Asociației Bisericilor Române Baptiste din America sunt rupți din aceeași plămădeală ca și păstorii colaboraționiști din România.

4 comments:

Anonymous said...

Banzai la randul lui este tot spion securist si Mossad, stiati asta ?

Anonymous said...

Ma intreb oare la Conventia Baptista 2014 nu ar fi meritat si un "amarit" dar un bun si smerit frate pastor din Romania sa fi fost invitat al acest eveniment ? Sa I se fi facut bucurie unuia care trudeste greu pe campul Evangheliei acolo in tara.
Tot de Otniel Bunaciu avem nevoie si aici in USA ? Sunt curios cati pastori din bisericile baptiste s-au prezentat la Conventie la Hickory ? Si cei mai multi care nu s-au dus, din ce motive nu s-au dus ( ma refer la cei mai maturi )
Aurel

Radoi Nicolae said...

Lui Anonymus:

Nu, nu știam că domnul Branzai este spion, așa cum susțineți. Aveți vreo dovadă? Știam că este un colaborator al colaboratorilor, un simpatizant al celor ce au jucat după ordinele comuniștilor, el însuși deformat din cauza faptului că vrea să fie și cu mândra și cu draga.

Sfatul meu? Nu spuneți lucruri care nu pot fi dovedite. Suspiciunile nu fac bine nimănui.

Radoi Nicolae said...

Frate Aurel,

Sunt de acord cu ceea ce spuneți. Din păcate nu cei care trudesc sunt prețuiți de Asociație, ci cei promovați de fosta și permanenta Securitate din România.

Am dori să auzim de la păstorii care nu s-au dus la Convenție, sau de la cei care și-au exprimat rezervele față de prezența domnului Bunaciu la Convenție, dar al căror glas a fost suprimat de cei din conducere. Știu că există și astfel de păstori în Asociație, dar ei sunt marginalizați și reduși al tăcere. Exact ca și sub Ceușescu în timpul Congreselor Baptiste de la București!