Duminica Finicilor

Ramurile de finic sunt folosite în Noul Testament ca simbol al victoriei (Apocalipsa 7:9). La celebrarea intrării triumfale în Ierusalim Isus a fost întâmpinat de oameni care aveau în mâini ramuri de finic (Ioan 12:13). Triumful lui Isus din ziua aceea nu a constat însă în faptul că a fost întâmpinat de mulțimile ce îl aclamau  ca Fiul lui David și Îl recunoșteau ca regele lui Israel. Triumful lui a fost câștigat pe alte planuri, unde se dădeau luptele reale. Trei au fost victoriile lui Isus în ziua intrării în Ierusalim.

Întâi El a câștigat lupta cu ispita mândriei. Ierusalimul își deschidea porțile înaintea lui și I se oferea ca și capitală. Mulțimile entuziaste îl aclamau și îl recunoșteau ca rege legitim al lui Israel. Tronul lui David îi fusese promis de când se născuse! Isus avea în față un dușman teribil, orgoliul, cu care a dat o luptă impresionantă, o luptă nesesizată de mulțimile ce îl înconjurau. A venit ca monarh, așa cum profețise Zaharia, dar ca unul blând și smerit, călare pe un măgar. Fiind ispitit în toate lucrurile ca și noi (însă fără păcat), Isus a luptat în ziua aceea cu mândria și a biruit manifestând smerenie. Putem învăța de la El călcându-I pe urme, deoarece El este într-adevăr blând și smerit.

A doua victorie câștigată a fost aceea că El a respins calea ușoară (dar chestionabilă) de a obține rezultatele urmărite și a mers pe calea grea (dar dreaptă). Mulțimile așteptau ca El să întindă mâna și să apuce sceptrul lui David. Și de fapt putea să o facă, fără probleme. Dar Isus a învins tentația de a alege calea ușoară și promițătoare de rezultate instantanee, care însă nu era în conformitate cu voia Tatălui.  Dumnezeu a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferință... Ca și prințul Nopții de Decembrie a lui Macedonski, El preferă să moară mergând pe drumul drept, drumul plăcut Tatălui. Ispita căii ușoare a fost învinsă de Cel care a venit să facă nu voia Sa, ci voia Tatălui.

A treia victorie a zilei a constat în învingerea instinctului de conservare. Grecii au venit să Îi propună o alternativă ispititoare. Isus însă își amintește Sieși (și totodată nouă) că bobul de grâu care nu cade la pământ și nu moare rămâne singur. Conservarea era negarea scopului pentru care venise. Instinctul este înfrânt și Isus rămâne în cetate pentru a cădea la pământ în vederea roadei care urma să se realizeze pentru veșnicie. De fapt victoria săptămânii a fost câștigată nu atât la Golgota, cât a fost câștigată în ziua intrării în Ierusalim când Domnul nostru a repurtat o întreită victorie asupra mândriei, asupra dorinței de a evita calea grea alegând pe cea ușoară, și asupra instinctului de conservare. Punctul critic al marii bătălii a fost câștigat în Duminica Finicilor. Golgota urma să fie confruntatea de vârf ce punea dușmanul în derută definitivă.