Marțea întrebărilor

În ziua de marți Învățătorul s-a confruntat cu reprezentanții partidelor religioase și politice ale evreilor prin întrebările ce i-au fost adresate de aceștia. 

La întrebarea preoților și bătrânilor lansată după curățirea Templului: Cu ce autoritate faci este lucruri? El le-a răspuns cu o întrebare la care interlocutorii Săi au refuzat să răspundă, pentru că se incriminau singuri. Isus îi trimetea înapoi la botezul lui Ioan, pe care cu trei ani în urmă, confruntați fiind cu adevărul lui Dumnezeu ce cerea pocăință, îl respinseseră. Înainte de a înțelege de unde venea autoritatea lui Isus ei trebuiau să răspundă la întrebarea de unde venea botezul lui Ioan pe care Îl respinseseră. Când ei declină răspunsul, Isus refuză să le satisfacă curiozitatea privind autoritatea lui. Preoții și bătrânii nu se puteau aștepta la lumină mai mare din moment ce suprimaseră lumina primită anterior. Refuzul lui Isus de a le răspunde la întrebare era justificat moral. Să nu ne mirăm că unele minți foarte iscoditoare și dornice să primească răspunsuri sunt lăsate de Domnul în întuneric.

Întrebarea ce urma să Îl încolțească fără posibilitate de ieșire pe profetul din Nazaret a fost adusă pe tapet de farisei și irodieni cu pretextul că vor să știe dacă se cuvine sau nu să plătească bir Cezarului. Aceștia au pregătit terenul înainte de a pune întrebarea printr-o pretinsă observație ce urma să îl măgulească pe Isus și să elimine alternativa de a nu răspunde, așa cum făcuse în cazul precedent. Învățătorule – au spus ei, știm că nu ești fals și înveți pe oameni adevărul fără să îți pese de nimeni  pentru că nu cauți la fața oamenilor... Apoi au venit cu întrebarea fără ieșire: Se cade sau nu să plătim bir Cezarului? Domnul Isus le-a răspuns magistral, fără să Îi pese de conveniențe și de intenția lor de a-L înfunda. Dați Cezarului ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu, răspuns ce i-a uimit pe cei ce Îl crezuseră încolțit fără ieșire, a rămas un dicton prin care Domnul ne-a învățat cum să mânuim cele două seturi de responsabilități ce le avem. Pentru profetul din Nazaret nu existau întrebări fără ieșire.

A treia întrebare a venit din partea saducheilor, ce voiau nu atît să pună întrebări, cât să arate cât de ridicolă este credința în învierea morților. Dacă în cazul fariseilor și irodianilor Isus le-a expus intențiile nu prea lăudabile spunându-le: Pentru ce mă ispitiți, fățarnicilor?, putem să concluzionăm că aceeași intenție a existat și în întrebarea saducheilor, deși fățărnicia lor nu a fost relevată de Cel întrebat. Dar ispitirea lui Isus prin întrebarea saducheilor și-a avut originea nu în mintea omenească, ci din altă parte, și anume în mintea Ispititorului cu care Isus se confruntase deja în pustie. Prin întrebarea saducheilor ce ridiculiza învierea, Ispititorul oamenilor încerca să Îl abată pe Isus de la cruce sugerând că nu există înviere! Dacă duminică, cu cele mai bune intenții îl ispitiseră grecii să renunțe la moarte, acum, cu alte intenții, făcea același lucru domnul infernal al saducheilor. Oricum, Isus răspunde întrebării expunând ignoranța lor privind Scripturile și puterea Dumnezeului celor vii.

Fariseii, care credeau în înviere, au fost extrem de mulțumiți că Isus astupase gura saducheilor. Și de aceea, cu condescendență de acum, s-au apropiat din nou de Isus. Unul dintre ei a pus o întrebare referitoare la cea mai mare poruncă. În răspunsul Său Domnul leagă ascultarea de iubirea Domnului și a aproapelui. Învățătorul Legii care avansase întrebarea, își arată sincer aprecierea pentru răspunsul lui Isus, iar Acesta îi comunică faptul că nu este departe de împărăția lui Dumnezeu.

Acum vine rândul lui Isus să pună întrebări. Al cui fiu este Christosul?  - întreabă El. Întrebarea pare foarte simplă fariseilor, cari imediat se grăbesc să răspundă că Christosul este fiul lui David. Dar la răspunsul dat Isus mai aduce o întrebare care demonstrează superficialitatea lor în ce privește înțelegerea corectă a identității lui Mesia.  Cum de David, inspirat de Duhul, îl numește Domn? – întreabă Isus. La această întrebare interlocutorii rămân muți. De fapt, Isus îi invită pe interlocutorii Săi să Îi recunoască natura divină.

În marțea chestionărilor El răspunde întrebărilor cu întrebări înfundând pe cei ce încercaseră să Îl înfunde. Întrebările încuietoare nu vin din partea omului pentru Dumnezeu, ci, adversial, din partea Lui pentru noi. Celor ce se smeresc Domnul le pune în față nu doar întrebări, ci și răspunsuri.