2)Colaborarea cu Securitatea
Capitolul acesta este cel mai tenebros din toată viața și activitatea lui Iosif Țon. Nici până în momentul de față nu știm măcar în linii mari lucrurile legate de colaboratea lui cu ”băiații cu ochi albaștri”. Subiectul a constituit un adevărat tabu până în clipa când autoritățile române s-au hotărât să dezvăluie dosarele Securității comuniste. Atunci, văzându-se cu spatale descoperit, a început să spună pe ici, pe colo, că și el a colaborat cu securitatea, dar numai în timpul cât a fost căzut de la credință (să mai spună cineva că respectiva cădere, n-a fost bună chiar la nimic!!!)
Dar pentru început să acceptăm spusele sale. Chiar și din această concesie vom constata din nou micimea caracterului său. Un om de caracter, dacă s-ar întâmpla să-și piardă credința, rămâne pentru un timp nedeterminat într-un fel de căutare, de lupte lăuntrice, de incertitudini care se vor rezolvate într-un anumit fel. Dar Iosif Țon s-a aruncat imediat în brațele Securității și a plăcerilor lumești. Conform unor mărturisiri personale, în acel timp, el n-a cruțat nici o plăcere, și nu s-a dat în lături de la nici un păcat. În relațiile lui cu Securitatea, nu s-a mulțumit să fie un oarecare, ci s-a străduit să braveze chiar și-n acest domeniu. Purtând numele conspirative ( Cristea Ioan, Micu Victor) el și-a luat în serios rolul de securist turnându-și frații așa cum nu mulți au făcut-o, și pricinuindu-le acestora (celor turnați) dureri de neimaginat. Care este explicația acestui cinism? Ce-l mâna întru aceasta? Nimic altceva decât dorința de a brava, de a fi mare cu orice risc, chiar dacă trebuia să calce pe cadavrele altora.
Dar a venit timpul (după aproape 11 ani de rătăcire, de minciună și trădare de frați) când Iosif Țon s-a-ntors înapoi în biserică. El spune că acea întoarcere a fost una veritabilă, când cu adevărat s-a predat Domnului, cu tot ce avea și era el. Dacă ar fi fost așa, normal ar fi fost să fi renunțat definitiv și la a fi slugoiul Securității. Când Wurmbrand s-a făcut creștin, primul lucru care l-a făcut a fost că a renunțat în mod definitiv, atât la ideile lui comuniste, cât și legăturile cu foștii lui camarazi comuniști. Care a fost urmarea acestui fapt în cazul lui Wurmbrand? Nimic altceva decât 14 ani și jumătate de pușcărie în regim de exterminare! Dar Iosif Țon a fost mult mai isteț decât Wurmbrand! El a rămas pe mai departe sluga credincioasă a Securității. Dovezile? Sunt multe! Cea mai mare și mai palpabilă este plecarea lui imediată la Viena și apoi în Anglia, atunci în acel timp când nici pasărea nu putea să zboare peste granița comunistă a României. Pentru noi cei naivi, Iosif Țon ne spune că el a plecat datorită Primăverii de la Praga, că apoi prin minuni dumnezeiești și coincidențe a ajuns la Oxford, deoarece Dumnezeu l-a trimis acolo pentru că el trebuia să studieze ”la un Seminar de mâna întâi”. Dar noi știm acum din dosarele deconspirate ale Securității că el a ajuns atunci în Occident pentru a urmări pe un oarecare Moscovici Iancu (și bineînțeles, pentru alte și alte scopuri securistice). Apoi, după o ședere de 3 ani în Occident, în acele condiții ale anilor 60-70, el s-a întors în Romania unde a făcut tot ce a voit, fără ca Securitatea să-l aresteze. Nimeni nu putea să facă ce a făcut el dacă nu ar fi fost agentul ascuns al Securității. Iar el ne spune nouă, naivilor care vrem să-l ascultăm, că-n tot acest timp, el era trimisul lui Dumnezeu pentru salvarea noastră!
În anul 1978 Iosif Țon a făcut o mutare greșită în jocul lui macabru cu Securitatea (încă nu se știe cu exactitate în ce anume a costat această mutare greșită) , și așa s-a-ntâmplat că atunci au ieșit la iveală două scrisori-rapoarte pe care el obișnuia să dea șefilor lui cu ochi albaștri. Din ambele reiese slugărnicia cu care se achita de mizerabila-i muncă de turnător, dar și spiritul de mărire în care se complăcea numindu-și farții de credință ”creduli”. Atunci Aurel Popescu ascris memorabila scrisoare intitulată Cine ești dumneata Iosif Țon?, iar mai apoi cea intitulată Prietene!
Cineva citind aceste rânduri poate că va obiecta spunând: ”Bine, bine, dar atunci cum se face că a fost în repetate rânduri percheziționat de Securitate, interogat, etc?” Perchezițiile și interogările nu au fost decât apă de ploaie și praf aruncat în ochii ”credulilor”! Stăpânii lui trebuiau să facă ceva pentru a nu da de bănuit naivilor. Să nu uităm că imediat după acele așa zise hărțuieli, lui Iosif Țon i s-a facilitat ajungerea la Oradea pentru a distruge trezirea spirituală ce era acolo, după ce în prealabil, tot el, a făcut tot ce a putut, pentru a-l îndepărta de acolo pe Liviu Olah.
Esta clar că pe tot parcursul vieții lui, Iosif Țon a colaborat cu Securitatea. Dar de partea noastră, a celor credincioși, el brava în victima Securității, iar de partea lor, a securiștilor, ne prezenta pe noi cei credincioși drept naivi și creduli, erijându-se pe sine într-o poziție din care să se laude că el era ”tot ce au baptiștii mai bun”!
No comments:
Post a Comment