PIGMEUL CU ALIBIURI DE TITAN

Redăm mai jos un articol ce ne-a parvenit de la fratele Timotei Pop care arată camelionismul pe care l-a demonstrat în viață Iosif Țon. Citind informațiile oferite ne umple mila de cel care a căzut atât de tare și atât de des, dar nu are curajul să se pocăiască în mod real.

Pigmeul cu alibiuri de titan

Pigmeul este o specie negroidă pitică de homo sapiens care la fel ca alte specii de oameni, se bucură de viață acolo unde Dumnezeu a hărăzit-o să trăiască. Pigmeii se simt bine în și cu  statutul lor de pitici, și dacă n-ar ști că mai sunt și alte specii umane diferite de ei, nici prin cap nu le-ar trece că nu la fel ca ei sunt toți oamenii de pe pământ.

            Dar  titanul?

            Titanul nu este nimic. O închipuire (poate bolnăvicioasă) din mintea unui grec antic, a scornit nu doar titani, ci , așa cum spune Pavel apostolul, tot felul de ”basme meșteșugit alcătuite”. Prometeu, Atlas,etc, etc, nu sunt nimic, după cum tot același apostol ne spune că un idol nu este nimic.  Și totuși un idol devine ceva când în spatele lui se ascunde un demon care vrea să fie adorat, care vrea să primească închinarea ce se cuvine numai lui Dumnezeu. La fel și titanul (care în mod categoric nu este nimic), prinde și el contur în imaginația cuiva, care are plăcerea să se creadă pe sine unul coborât din legendara lume a titanilor.

            Ținând cont de aceste precizări, putem afirma cu tărie că un pigmeu nu va deveni niciodată un titan, oricât de mult efort ar depune, și indiferent de alibiurile pe care le-ar avea. Pe lângă cele spuse mai sus despre pigmei, mai trebuie adăugat că ei sunt cuminți, și nu se cunoaște nici măcar un singur caz când  vre-unul din ei să fi încercat să urce pe scara evoluției darwiniste până la amețitoarea culme a titanilor. Și totuși, pigmeilor li s-a făcut o mare nedreptate:  datorită faptului că sunt  mici de statură, oamenii mai  crescuți fizic,  i-au asociat pe pigmei  cu  oamenii mici de caracter. În sensul acesta, se cunosc nenumărate cazuri când  oameni mici de caracter, au făcut tot ce le-a stat în putintă pentru a părea  în fața semenilor lor, adevărați titani coborâți din legendele grecești.

            În toate  predicile și scrierile lui, Iosif Țon se laudă că principala lui preocupare de-o viață, a fost formarea caracterului înalt la cei ce-l ascultă sau îi citesc orera. Dar cum crede el că va forma caractere înalte, când el însuși este unul din cei mai fără caracter oameni (influenți) pe care i-a avut România?!

            Sunt multe momentele din viața sa când a dovedit cum nu se poate mai clar micimea caracterului lui (de pigmeu), dar în care a aspirat călcând pe cadavre la statutul de  titan. Iată doar câteva din  cele mai reprezentative:

-Momentul Seminarul Teologic București

-Colaborarea cu securitatea

-Momentul Caransebeș

-Momentul Oradea

-Războiul de la Portland

            Să le luăm pe rând.

1)Momentul  Seminarul  Teologic  București

            După terminarea facultății de filologie de la Cluj, IȚ spune că a simțit chemarea Domnului  pentru a se implica  în Lucrarea Sa, și de aceea s-a dus să studieze la Seminarul Teologic Baptist de la București.         Nimic mai vrednic de laudă decât o astfel de atitudine!  Auzi: să părăsești o carieră de intelectual al României anilor 1950, doar cu scopul slujirii lui Cristos!...

            Dar oare chiar așa au stat lucrurile?

            Acum după ce anii au trecut, și după ce se face lumină în tenebrele comportamentului acestui om ciudat, se pare că lucrurile nu au stat chiar așa cum îi place lui să le prezinte.  Se pare că el s-a dus la Seminar, având în vedere două scopuri la fel de  ”titanice”: in primul rând s-a dus acolo pentru a se grozăvi de-a lungul perioadei celor patru ani, iar apoi, după ce va termina studiile, s-a gândit că poate parveni, devenind cel mai mare predicator baptist care a existat vreodată. Să detailăm.

            Din cercetările istoricului  Daniel Mitrofan, reiese că la Seminar la București, IȚ nu participa la cursuri decât numai pentru a se da mare în fața profesorilor, și aceasta chiar în timpul orelor de predare. Și-o fi zicând filologul nostru:  ”Cine mi-s eu! Eu am studii superioare terminate, iar voi, bieți nenorociți, veniți de la coada oilor!” Dar dacă așa stau lucrurile, atunci reiese clar caracterul de pigmeu pe care îl are vrând cu orice preț să fie mare, să pară titan, indiferent de mediul în care se află și indiferent de împrejurări.

            Dar oricum Scriptura spune că ”mândria merge în fața caderii” și lucrul acesta este o lege spirituală cu aplicativitate universală. Pentru indisciplina de-a-și întrerupe profesorii, manifestată la cursuri (cît și pentru alte motive mult mai tenebroase!), IȚ a fost dat afară din Seminarul Teologic, după primul an de studii. Dar după un an de lipsă, a revenit la Seminar, unde  ”un profesor liberal”, i-a pus în mână ”cărți teologice liberale”. Și aceasta este cauza pentru care - pretinde Iosif Țon - s-a lăsat de pocăință!

            Dar, întreb eu, un profesor liberal și-o broșurică oarecare – chiar liberală find – pot să dărâme pe un credincios sincer? Explicațiile aduse de Iosif Țon sunt pretexte care încearcă să justifice lepădarea sa de Cristos!

            Eram tânăr de tot atunci când am auzit pentru prima dată în viața mea, din însăși gura lui, relatarea  aceasta despre ”profesorul liberal” și ”cartea liberală”. Atunci, în naivitatea aceea copilărească, l-aș fi prins pe acel ”profesor liberal” , dacă mi-ar fi stat în putință, și l-aș fi adus la județul sărmanilor! Cât despre ”cartea liberală”... (ce-o mai fi și aceea?... nu înțelegeam pe atunci exact despre ce era vorba, dar îmi imaginam că este ceva foarte grav).   Acum însă, după trecerea anilor, îmi dau seama că relatarea aceasta privind motivul căderii lui, este bună doar pentru naivi și copii. Un om matur și responsabil vede imediat în  motivația acestei căderi cel puțin două lucruri:

i)Transferul de vină.  IȚ nu –și  asumă curajul responsabilității personale pentru nerozia săvârșită, și dă vina pe oricine și pe orice. Ca mama noastră ancestrală: ”Nu eu, ci șarpele!”. Sau ca  Adam: ”Doamne, dacă vrei să știi adevărul, uite-l: Nu eu sunt de vină, ci femeia pe care Tu mi-ai dat-o; sau ca să fiu și mai concis... cred că Tu Doamne ești cel mai de vină, deoarece Tu mi-ai dat femeia!”.  Și la Eva, și la Adam, și la Țon, și la mulți alții, același fenomen: transferul de vină. Dar a proceda așa, denotă micime de caracter, și ne arată cât de dispus la cotituri era titanul.

ii)Instabilitate și micime spirituală.  În perioada studenției sale la filofogie la Cluj, IȚ s-a lăudat că a fost printre leaderii studenților creștini de atunci. O fi fost, cine știe!... Apoi s-a dus la Seminar; apoi a devenit pastor la  biserica Speranța – Arad; apoi din nou este seminarist... Iar apoi, dintr-o dată, se leapădă de credință. Ce poate să să însemne aceasta decât micime  spirituală și instabilitate de grad superior.

            De când am aflat din gura lui despre acele două motive, am nutrit o ascunsă  dorință de a ști concret cine a fost acel profesor liberal, și cum s-a intitulat acea carte liberală.  Anii au trecut cu zecile, și abia anul acesta, din relatările și scrisorile lui (a lui Iosif Țon) publicate pe Internet, am aflat cine a fost acel profesor liberal, și de asemenea, cum s-a numit acea carte liberală buclucașă. Și, culmea culmelor! Acel profesor liberal, nu a fost altul decât Alexa Popovici, marele nostru pastor, scriitor și istoric, arădeanul Alexa Popovici, fratele mai mare a nanogenarului nostru, Pitt Popovici. În scrisoarea unde este deconspirat fratele Alexa ca fiind acel profesor liberal, se dă un oarecare motiv al acestei învinuiri. Dar motivul are valoarea de doi bani ruginiți.

            Iar cartea liberală?  Cu aceasta este puțin mai complicat. După ce am aflat titlul și autorul ei, imediat am căutat-o pe Amazon, și am făcut rost de ea. Cartea  respectivă nu este propriu-zis o carte, ci o broșură de 150 de pagini, format mic de buzunar. Se numește: A plain man looks at the cross, și este scrisă de  Leslie D. Weatherhead. Cartea este într-adevăr una liberală, dar pe departe, nu este una chiar atât de periculoasă, cum ar vrea IȚ să sugereze. Ideea de bază  îmbrățișată de autor este ura lui, sau mai bine zis, pornirea lui vehementă împotriva doctrinei ispășirii omenirii prin sângele lui Cristos. Apoi bineânțeles, de la negarea ispășirii, pornesc alte și alte idei liberale menite a contrazice învățătura biblică. Dar cine citește cartea respectivă și de asemenea știe viața lui IȚ, nu poate să nu remarce un lucru cutremurător: toată schema generală a cărții respective, și-a găsit aplicare fidelă în viața și învățătura lui Iosif Țon pe parcursul carierei lui de teolog. Lui Leslie îi aparține ideea aceea pe care IȚ o crede ”genială”, și anume de a-și clădi toată teologia numai pe învățătura Domnului Isus, și de a lăsa la o parte teologia lui Luther, Calvin, sau chiar și a apostolului Pavel ( vezi:  Leslie D. Weatherhead, A plain man looks at the cross, London, Independent Press LTD, Memorial Hall,E.C.4, 1945, pagina 34). Tot lui Leslie îi aparține atât de îndrăgita idee de unire cu Cristos pe care IȚ o preamărește de-a lungul și de-a latul așa zisului lui Curs de creștere spirituală, care din păcate, numai ceea ce spune numele, nu este! (vezi din nou cartea lui Leslie, pag. 118-129).Acum, că Iosif Țon preamărește ideile cărții menționate, ne întrebăm, de ce este chiar atât de vinovat Leslie W. de căderea lui ( a lui IȚ)?

           Ei, bine, dacă aceste două motive invocate de IȚ nu prea țin apă, de ce a făcut turnura menționată, de ce totuși a căzut el? (Presupunem că a avut de unde!) De ce? Deoarece se pare că în acele momente și împrejurări, el a înțeles că nu prea poate face carieră de titan,  dacă-și păstrează statutul de credincios. Vroia neapărat să braveze în viață. Atunci erau anii aceia când un nimenea în drum, dacă striga tare ”Trăiască partidul comunist!”, imediat devenea cineva în societate. Astfel, atunci și acolo,  eroul nostru s-a lepădat de Cristos, având înaintea lui promisiunea unui ”blid de linte” roșiatică. (Și încă ce culoare roșie! Era expusă peste tot, începând cu  E roșie cravata mea ca focul și sfârșind cu Steagul Partidului mânjit de sânge).Ce trist, ce lipsă de caracter să-l vinzi pe Cristos pentru un blid de linte!  Esau era rupt de foame atunci când și-a vândut dreptul de întâi născut pentru acel blestemat de blid de linte. Dar IȚ nu era nici flămând nici dezbrăcat. Iuda și-a vândut Învățătorul pentru câțiva gologani urgisiți, dar IȚ s-a lepădat de Cristos  pentru un presupus statut de titan în raiul comunist! Iată ce tranzacție a fost gata să facă Iosif Țon! S-a lepădat de Domnul pentru o posibilă poziție într-un sistem condus de Diavolul!