Negru – Negru – Negru

Este al treilea scenariu posibil al veiții lui Iosif Țon, ceea ce ne spune că cele trei faze ale vieții sale așa cum le-a delimitat el în Mărturia incompletă nu sunt decât delimitări menite să înșele pe cei care îi chestionează trecutul. Nu sunt puțini aceia care cred că Iosif Țon a fost de la început un agent al securității introdus în cultul baptist cu scopuri precise încă de la debutul carierei sale de predicator și a continuat să fie un astfel de agent pe tot parcursul vieții sale.

Există informații care pledează pentru acest scenariu. Cartea Pași a lui Daniel Mitrofan arată că apariția lui Iosif Țon la Seminarul Baptist din București în 1955 a fost o mișcare dirijată din nu se știe care cerc sau instituție. Profesorii Seminarului au primit ordin să îl accepte la Seminar. Oare de la cine au primit acest ordin?  

Plecarea lui la studii în străinătate a fost efectuată pentru ca Securitatea să primească informațiile cerute despre oamenii Apusului de care se interesau îndeaproape. Iosif Țon le-a promis că le va oferi informațiile cerute.

Securitatea a aceptat să facă falsuri în actele dosarului lui Iosif Țon pentru ca acesta să obțină statutul de student străin legal în Marea Britanie. Oare de ce s-au dat peste cap cei cu ochișori albastri pentru a-l ajuta pe Iosif Țon, dacă din 1968 acesta s-a convertit și a devenit un bun credincios? De ce ar fi fost Securitatea interesată să îl ajute cu un fals pe Iosif Țon, dacă acesta nu era omul lor? Poate ne răspund prietenii lui, deoarece el nu s-a străduit niciodată să răspundă la aceste întrebări.

Șederea lui Iosif Țon în Anglia s-a desfășurat sub cerințele contractului pe care îl avea cu Securitatea de a ponegri pe Richard Wurmbrandt și a impune o imagine pozitivă a condițiilor ce le aveau credincioșii baptiști în România. Iosif Țon și-a îndeplinit ambele misiuni primite.

Întoarcerea în țară a lui Iosif Țon s-a făcut fără de probleme. A fost primit cu brațele deschise de guvernul României, deși „o ștersese” ilegal din Austria în Anglia. Venea cu o pregătire teologică, ceea ce era total împotriva intereselor Departamentului Cultelor, ce avea misiunea de a ține predicatorii baptiști la un nivel cultural mediocru. Oare de ce au fost așa de dornici comuniștii să îl aibe pe dizidentul Iosif Țon înapoi în România după ce încălcase legile țării? Și de ce nu a avut nimic de suferit în urma încălcării lor? Poate au un răspuns prietenii lui Iosif Țon, că el nu s-a obosit să dea vreunul niciodată.

Bine, dar în 1973 Iosif Țon a rupt-o cu Securitatea, în acord cu declarația dată lui Daniel Mitrofan în 2007. Să nu uităm însă că această declarație venea după declarația dată la BBC în care spunea că a rupt-o în 1968! Mai întâi, că dacă a rupt-o în 1968, nu putea să o rupă din nou în 1973, decât dacă revenea la cooperare, ceea ce Iosif Țon nu este gata să admită (el a fost întotdeauna consecvent și nu a avut cotituri în viață!). Dar dacă nu a fost o nouă racolare a lui, și el a rupt colaborarea în 1973, rezultă că în 1968 era tot în solda lor, deși în declarația lui „completă” spunea că a terminat-o cu serviciile față de Securitate în anul convertirii sau reconvertirii. E greu de spus când a avut loc convertirea lui Iosif Țon, și când a avut loc reconvertirea, pentru că el nu ne spune acest lucru. E greu, de asemenea, să știm care este anul în care Iosif Țon, după pretenția lui, a rupt-o cu Securitatea. În mărturia lui ne spune că a terminat-o în 1968, pe când în dialogul cu Daniel Mitrofan ne spune că a terminat-o în 1973.

Acum, dacă a terminat-o în 1973, cum se face că în 1974 a dat o declarație la Securitate deconspirând activitatea lui Allen Scarfe, angajatul lui Keston College, venit în România sub pretextul că vrea să studieze ortodoxia, dar în realitate pentru a aduna date despre persecuțiile credincioșilor din țara noastră? O fi revenit oare asupra deciziei de a o rupe definitiv cu Securitatea? Sau poate „definitiv”, în înțelegerea lui Iosif Țon, nu avea semnificația pe care el dorea să o aibe în cazul cititorilor declarațiilor sale contradictorii? Poate ne pot lămuri prietenii săi, că Iosif Țon nu a prididit să lămurească pe nimeni cum ruperea sa definitivă cu Securitatea din 1973 a avut ca rezultat declarația dată Securității în 1974 în care el îl deconspira pe britanicul venit să ajute pe credincioșii din România!

În sprijinul scenariului de negru – negru – negru se înscriu și faptele sale din 1978 când a condamnat pe luptătorii pentru libertate religioasă din ALRC, pe cei din Caransebeș, pe Pavel Nicolescu și pe alții care luptat pentru recunoașterea drepturilor credincioșilor garantate de Constituția României și de acordurile internaționale semnate de România. Tot aici se înseriază și jocul lui cu Aurel Popescu, pe care l-a capacitat să nu acționeze public arătându-i acțiunile mârșave sub promisiunea că se va schimba. După plecarea lui Popescu din România, Iosif Țon și-a continuat mai departe acțiunile de opoziție față de cei care luptau cu prețul libertății și al vieții pentru a aduce o schimbare în raporturile statului comunist cu Bisericile și cu credincioșii.

Scenariul este apoi susținut de trădarea pe care a efectuat-o în cazul seminariștilor care au început un protest puternic în favoarea lui cerând să fie adus profesor la Seminar. Rezultatul acelor proteste a fost că Iosif Țon a primit o catedră de profesor la Seminar, dar doi seminariști au fost dați afară. În loc să intervină în favoarea acestora, Iosif Țon i-a îndemnat să devină și ei colaboratori, iar când aceștia au refuzat, i-a abandonat în gura leului.

În 1980 Iosif Țon își dovedea din nou slugărnicia față de regimul comunist mergând la Congresul Aliaței Baptiste în Thailanda unde a informat toată lumea despre locul și libertățile baptiștilor din România. La întoarcerea în țară a dat un raport superiorilor săi despre misiunea îndeplinită.

Ce să mai spunem despre informațiile ce le avem despre plecarea lui din România în 1981! Ani de zile Iosif Țon a susținut că a fost exilat din România de către autoritățile comuniste, ca după studierea documenteleor să se afle că, de fapt, el a cerut să plece și Securitatea i-a aprobat acest lucru. Mai știm și care i-a fost misiunea trasată de Securitate, misiune despre care spunea în declarația dată Securității în același an că o știe și cerea respectuos să nu fie grăbit deoarece unii îl suspectează, deși s-a deghizat în dușmanul țării sale.

Negru... De la început și până la sfârșit. Iată un scenariu al vieții lui Iosif Țon. În conformitate cu acest scenariu actele de convertire și de opoziție față de guvernul comunist nu au fost alt ceva decât modalități prin care să câștige încrederea Cultului Baptist. În conformitate cu acest scenariu înmatricularea sa la Seminarul Baptist în 1955 a fost făcută la cererea Securității. Reconvertirea sa a fost iarăși un mod de a recâștiga încrederea credincioșilor baptiști pentru a-și crea cadrul de lucrare în folosul aceleași Securități. Lucrările sale prin care critică opresiunea comunistă exercitată asupra Bisericilor Baptiste este de asemenea o procedură de câștigare a aureolei de luptător pentru libertate a Baptiștilor, ceea ce i-ar fi permis să acționeze în Apus în folosul regimului comunist.

Și totuși, nu acesta este scenariul care surprinde cel mai bine sau cel mai corect viața lui Iosif Țon... De fapt nu credem că scenariul vieții sale a fost Alb – Negru – Alb, nici Alb – Negru, nici Negru – Negru – Negru. Atunci care a fost? (Va urma)