Pestriț

Probabil cuvântul care descrie cel mai bine viața și activitatea lui Iosif Țon este cel care îmbină fără logică albul cu negrul dând mereu la iveală unele zone de lumină, în complementaritate cu griuri, colțuri întunecate și obscurități. O amestecătură de pioșenie și apostazie, curaj și lașitate, avânt cu bravură impresionantă urmat de rușinoasă fugă cu teamă de persecuție, elan în antrenarea altora în acte de curaj și rezistență la despotism urmat de abandonarea colaboratorilor și trădarea inexplicabilă a celor pe care i-a entuziasmat și antrenat în luptă pentru libertate religioasă, iată țesătura reală a vieții lui Iosif Țon.

Ce anume a determinat acest curs permanent meandric? Cum se explică bi-polaritatea lui Iosif Țon care i-a contrariat și dezamăgit pe prieteni și a dat ocazie de critică incisivă celor ce nu l-au simpatizat niciodată? Cred că găsim o explicație satisfăcătoare. În timp ce se cuvine să admitem că Iosif Țon a a vut o relație reală cu Domnul în tinerețea sa, trebuie să arătăm că viața lui a fost guvernată de impresii false pe care și le-a hrănit mereu datorită orgoliului care i-a dominat gândirea.

Schimb de favoruri

O impresie falsă cu care a trăit toată viața a fost aceea că el trebuie să parvină și să ajungă în fruntea grupării cu care se asociază datorită potențialului său deosebit. Acest mod de gândire ce l-a dominat este responsabil de greșelile făcute la începutul carierii sale de predicator. A intuit că pentru a parveni trebuie să ajungă la Seminarul Baptist, și de aceea a mișcat lucrurile într-un mod obscur, care nu a fost lămurit până astăzi. Anul 1955 marchează intrarea sa la Seminarul Baptist din București, și informațiile zgârcite ce le avem punctează înspre o posibilă introducere a lui în Seminar prin decizia organele însărcinate cu supravegherea Bisericilor Baptiste. O declarație a agentului Fagure (Țunea Ioiachim) arată că aducerea lui la Seminarul Baptist s-a făcut la cererea Departamentului Cultelor, care probabil că a primit directive de la alt for, desigur Securitatea (Pași p. 426). Dacă autoritățile comuniste au decis integrarea sa în Seminarul Baptist, desigur că acest favor venea cu un preț. Nu știm ce a promis în schimb Iosif Țon, dar vedem că acest schimb de favoruri a fost prezent în viața lui din nou și din nou.

Anul 1968 când decide să plece în Apus stă sub vraja unui asemenea schimb. Securitatea i-a promis că îi va facilita plecarea la Viena dacă acceptă să dea informații despre străinii ce veneau frecvent din Viena în România. Iosif Țon a acceptat fără mustrări de conștiință o astfel de afacere, deoarece așa putea să studieze într-un „seminar de mâna întâi”. Dorința de a parveni și a ajunge în fruntea Cultului Baptist l-a determinat pe Iosif Țon să facă tot felul de concesii în legătură cu cerințele Securității de a deveni omul lor.

Așa se explică colaborarea lui cu Securitatea în anii de după întoarcerea din Anglia, și în anii de după plecarea lui în SUA. Uneori însă schimburile de favoruri nu au fost pe măsura așteptărilor și de aceea s-a ajuns și la conflict. Iosif Țon a știut să explice aceste conflicte ca fiind dovada luptei sale pentru libertăți religioase și a opoziției sale față de Securitate.

Datoria neplătită de Cultul Baptist

O altă impresie falsă cu care a trăit Iosif Țon a fost aceea că credincioșii baptiști îi datorează foarte mult, din moment ce el era un predicator eminent, un învățător abil și un vizionar capabil să reorienteze Cultul Baptist din România. Nu de puține ori a fost surprins spunând despre sine că el este o mare binecuvântare pentru baptiștii români. Această idee nu l-a părăsit până în 2007, când prin scrisoarea în care pretindea că pune diagnosticul lucrării cultului Baptist încerca să arate că el este speranța Cultului și prin urmare se cuvine să fie promovat la conducere. Scrisoarea de care vorbim s-a intitulat Ce aş dori eu să spun cultului baptist din România – Rădăcinile şi implicarea mea in Uniunea Baptistă, și a avut ca scop, după declarația lui Daniel Mitrofan, de a discredita pe cei din conducerea Cultului, și, adăugăm noi, întreținea ultima speranță că baptiștii din România îi vor recunoaște valoarea și îi vor conferi o poziție în conducere pe măsură.

Ca urmare a faptului că i s-a „datorat” atât de  mult, Iosif Țon a avut pretenții de la credincioșii baptiști, dar aceștia l-au dezamăgit mereu, deoarece nu i-au oferit o trambulină de pe care să se lanseze în funcțiile importante de conducere ale Cultului. Așa se face că în 2010, după maturizarea dezamăgirilor, Iosif Țon a hotărât să treacă de la baptiști la penticostalii carismatici. Se imagina în fruntea mulțimilor adunate de mișcarea incoerentă a carismaticilor din România, și se declara teologul acestei mișcări.

Schimbări de teologie

Din câte se vede peregrinările lui, Iosif Țon nu a avut convingeri teologice personale, ci a adoptat întotdeauna acele poziții care i-au adus un avantaj momentan. S-a convertit între baptiști. Dezamăgit de aceștia a schimbat foarte ușor convingerile sale religioase cu doctrine liberale ce insultau creștinismul istoric. Revenit între baptiști pleacă în Anglia pentru a studia în „școlile cele mari”, ca și Budulea Taichii. Acolo vine în contact cu carismaticii lui Ted Kent, și îmbrățișează doctrina carismatică a vorbirii în limbi. Rupând legăturile cu gruparea lui Ted Kent, deoarece acesta nu îl putea ajuta în privința visului cu școlile cele mari, nu mai vede nici un avantaj pentru aventrura sa carismatică și o trece sub tăcere timp de patru decenii. Revenit în România, este un bun baptist (amilenist și arminian). Ajuns în America, înțelege că nu poate accesa cercul marilor bisericii baptiste din SUA decât dacă se declară premilenist. O face fără reținere. Mai mult, este dispus să de declare  fundamentalist calvinist în cercurile cu această orientare. Reîntors în România după 1990 recidivează în amilenism și arminianism. Urmează fiasco de la Oradea și Iosif Țon se vede exclus din facțiunea care are un cuvânt de spus în Cultul Baptist. Trec anii, însă odată cu ei trec și posibilitățile lui de a parveni și a ajunge la cârma Cultului Baptist. O ultimă încercare o face cu Ce aş dori eu să spun cultului baptist din România – Rădăcinile şi implicarea mea in Uniunea Baptistă, unde critică deschis Cultul Penticostal pentru poziția acestuia cu privire la darurile Duhului Sfânt și perorează pe ideea cât de avantajos ar fi pentru Cultul Baptist să îl promoveze în vârf. Cei de al cârma Cultului Baptist aparținând gerontocrației de factură comunistă nu au urechea deschisă pentru propunerile lui Iosif Țon, care nu erau lipsite de merit. Ușile i se închid din nou în față.  Și totuși, la orizont se întrevede o posibilitate de a ajunge iarăși înaintea mulțimilor. Ea îi este oferită de mișcarea străjerilor, o adunătură pestriță de negândiți care promite mult pentru Iosif Țon. O singură problemă. Cu trei ani înainte Iosif Țon se pronunțase împotriva carismelor carismaticilor. Dar și-a adus aminte de experința sa cu Ted Kent și la momentul oportun o scoate de pe mânecă și ia ochii carismaticilor români care, având experiențe lungi, dar minte scurtă, ajung să îl aduleze. Iosif Țon jubilează. E din nou în centrul atenției și poate să reproșeze în această manieră Cultului Baptist că nu a fost sensibil la dorințele sale. Acum începe să elaboreze o teologie „originală”, care stârnește însă râsul tuturor celor ce știu puțină teologie. Convingerile teologice ale lui Iosif Țon? Ele nu există decât într-un context dat și în dependență de acel context. Totul este negociabil în funcție de interesele zilei. (Va urma)