Tuesday, July 24, 2012

Pestriț (II)


Alianțe și mezalianțe

O altă impresie falsă cu care a viețuit Iosif Țon a fost aceea că anumite elemente angajate în lucrarea Cultutlui Baptist din România îi vor putea asigura ascensiunea dacă se aliază cu acestea și „luptă” pentru obiectivele acestora. O primă țintă a lui Iosif Țon a fost aceea de a ajunge sus la Semniarul Baptist din București și de aceea prima acțiune de afirmare a fost în direcția subminării mediocrităților instalate la cârma Seminarului Baptist. Se pare că era simpatizat de unii conducători ai Cultului, care ar fi dorit și ei o schimbare la vârful Seminarului. Dar criticile lui devin un rateu jenant. Confruntat de Bălgrădeanu, inițial neagă criticile, ca apoi să le recunoască și să își ceară iertare (Pași, p. 592).  Continuă însă acțiunile de critică ale profesorilor de la Seminar cu sprijinul unor păstori din partea de apus a țării unde este promovat ca păstor (Speranța, Arad). Impacineța și inflamarea conducerii Semninarului cu Iosif Țon se vede din decizia acesteia de a-l da afară din Seminar (1957) și criza care urmează în viața lui Iosif Țon îl determină să facă război cu tot cultul baptist, declarându-se ateu. Lipsit de orice satisfacție în aniii următori, se decide să se reîntoarcă în sânul cultului baptist ceea ce se întâmplă la începutul anului 1968 când decide să plece în Apus pentru a abține o educație superioară celor ce îl umiliseră la Seminar.

Reîntors în țară în 1972 Iosif Țon crede că viitorul său este legat de mișcarea dizidenței baptiste (care începuse să se contureze), și de aceea intreprinde lucruri care să îl plaseze în fruntea acestei mișcări. Acum scrie Cine își va pierde viața și Manifestul Creștin. Valul creat de aceste lucrări îi permit să savureze timp de câțiva ani aureola de martir al mișcării baptiste din România. Păstorii baptiști (Memoriul celor 50) acționează pentru a elimina reglementările abuzive ale Departamentului Cultelor și obțin rezultate. Este perioada când guvernul proletar încearcă să proiecteze în Apus o imagine mai umană cu privire la socialismul românesc (Iosif Țon contribuise în Apus cu scrierile sale în care vorbea de locul creștinului în socialism), și de aceea nu acționează hotărât pentru oprirea dizidenței.

Lucrurile se schimbă din 1975 când Departamentul Cultelor la cererea guvernului (care își dădea seama de greșala făcută) începe să acționeze pentru eliminarea dizidenței dintre baptiști și pune presiune pe conducerea Uniunii Baptiste să procedeze ferm la eliminarea acestei mișcări. Scrierile și poziția lui Iosif Țon determinaseră schimbări de atitudine în mai multe locuri din țară. Seminariștii îl cereau ca profesor la Seminar și Iosif Țon îi încuraja să acționeze concret, astfel că în 1976 seminariștii amenință că nu vor mai participa la cursuri dacă cererile lor nu sunt satisfăcute. Între baptiști se constatau câteva focare de reformă ce influențau întreaga țară. Oradea era un astfel de centru, unde Liviu Olah refuza orice compromis cu autoritățile. Urmează exemplul Caransebeșului, care alege un comitet decis să nu mai permită autorităților să dicteze în Biserică. La București se formase grupul Aurel Popescu, Pavel Nicolescu, Iosif Serac, Pascu Geabou și Vasile Taloș care milita deschis pentru drepturile credincioșilor baptiști așa cum erau garantate de Constituție. Seminarul era în fierbere datorită cererilor studenților de a se remania corpul profesoral. ALRC-ul devenise cunoscut în toată România pentru scrisorile deschise publicate la Europa Liberă în care se cerea insistent ca autoritățile să înceteze abuzurile practicate de ani de zile față de credincioșii baptiști. Situația era explozivă.
Securitatea, organele locale și conducerea coruptă a baptiștilor acționează în consonanță pentru a elimina mișcarea dizidentă dintre baptiști. Începe interogatoriul lui Aurel Popescu, Pavel Nicolescu și Iosif Țon. Primii doi sunt bătuți de Securitate și dați afară din cultul baptist. Al treilea stă la negocieri cu Securitatea și se lasă momit să își schimbe orientarea. Când se procedează la represiunea seminariștilor, la arestarea conducătorilor de la Caransebeș și la eliminarea lui Olah de la Oradea, Iosif Țon înțelege că valul dizidenței pe care călărea de câțiva ani nu îi mai asigură succesul dorit, de aceea trece de partea Uniunii și începe să facă jocul Securității care îl folosește să oprească botezul de la Criș, să elimine pe Liviu Olah de la Oradea, să condamne pe cei întemnițați la Caransebeș și să pacifice pe seminariști. Doi seminariști care au stat neclintiți în lupta pentru a schimba realitatea de la Seminar au fost dați afară fără ca Iosif Țon să intervină în favoarea lor. Dimpotrivă, a sugerat acestora că vor putea rămâne dacă acceptă colaborarea cu autoritățile. Din această cooperare cu Uniunea și autoritățile Iosif Țon este răsplătit cu pastoratul Bisericii de la Oradea și cu un post de profesor la Seminar.

Iosif Țon și-a închipuit că poate manipula percepția maselor de credincioși baptiști să îi convingă că el a rămas același, deși faptele lui indicau clar orientarea lui diferită. Scrisoarea scrisă împotriva celor arestați și condamnați la Caransebeș dovedește că încă își făcea iluzii că va putea condamna pe martirii luptei pentru libertate și în același timp să își mențină personal aureola de luptător pentru drepturile credincioșilor din România. Schimbarea macazului însă i-a adus oprobiu din partea foștilor colaboratori (Aurel Popoescu scrie faimoasa scrisoare Cine ești dumneata, domnule Iosif Țon?) și din partea tuturor credincioșilor ce au rămas integri în lupta cu autoritățile comuniste. Lucrul acesta l-a durut mult pe Iosif Țon, care și-a dat seama că nu mai poate rămâne în țară cu clopoțeii pe care i-a dobândit. De aceea s-a gândit la o ieșire „onorabilă” și a cerut plecarea în străinătate promițând Securității că îi va face servicii după ca va ajunge în libertate.
Asocierile contradictorii ale lui Iosif Țon când cu dizidenții, când cu conducerea coruptă a Cultului Baptist, când cu ofițerii Securității nu au fost altceva decât rezultate firești ale dorinței lui de a ajunge în vârful piramidei pentru care s-a slujit de aceste entități în evoluția lui crezând uneori că dizidenții îi vor asigura ascensiunea, altă dată sperând că Uniunea are cheia succesului pentru el, și uneori măgulindu-se că făcând servicii Securității va ajunge, cu ajutorul acesteia, în vârful piramidei Cultului. Perioadele de simpatie pentru aceste entități corespund convingerilor pe care le-a avut la un moment dat că asocierea cu acești factori îi va asigura ascensiunea și succesul în final. Abandonarea pe rând a acestor entități corespunde dezamăgirii legate de constatrea că entitățile respective nu îl vor ajuta în ascensiunea sa. Se observă în anii 1974 - 1977 o oscilare permanentă a lui Iosif Țon între dizidență și Uniunea Baptistă. În public Iosif Țon promovează lucrări prin care se solidarizează cu dizidența baptistă, pe când la întrunirile de Comunitate și Uniune face corp comun cu cei din conducerea coruptă a baptiștilor. De exemplu, la întrunirea păstorilor din Comunitatea de București din 12 februarie 1974 (Pași p. 478), în prezența nu doar a conducătorulor cultului, ci și a multor împuterniciți, declară că el nu este de partea dizidenței, că regretă că lucrările sale au ajuns în Apus și au contribuit la „denigrarea țării noastre”, se desolidarizează de dizidenți și este gata să dea o declarație prin care să arate„că noi avem o conducere înțeleaptă care ascultă și rezolvă problemele noastre”, face „apel la unitate în jurul conducerii cultului și își exprimă atașamentul față de Uniune și față de autoritățile de stat” la care spune că „a găsit o înțelegere nevisată”. Toate acestea erau exprimate la câteva zile după ce criticase vehement conducerea Uniunii pentru gravele încălcări ale drepturilor credincioșilor baptiști! „Curat pestriț”, ca să nu spumen „murdar”.  Oscilarea lui Iosif Țon între dizidență și conducerea coruptă a Uniunii se continuă până în 1978, când trece deschis de partea Uniunii prin scrisoarea din noiembrie în care condamnă pe martirii de la Caransebeș și apără cu multe „argumente” acțiunile Uniunii prin care aceștia au fost vânduți și dați pe mâna Securității. În tot acest timp Iosif Țon face și jocul Securității ajutând pe ici și pe colea la împlinirea scopurilor acesteia în lupta lor contra baptiștilor.
(Va urma)

No comments: