Alianțe și mezalianțe
O altă impresie
falsă cu care a viețuit Iosif Țon a fost aceea că anumite elemente angajate în
lucrarea Cultutlui Baptist din România îi vor putea asigura ascensiunea dacă se
aliază cu acestea și „luptă” pentru obiectivele acestora. O primă țintă a lui
Iosif Țon a fost aceea de a ajunge sus la Semniarul Baptist din București și de
aceea prima acțiune de afirmare a fost în direcția subminării mediocrităților
instalate la cârma Seminarului Baptist. Se pare că era simpatizat de unii conducători
ai Cultului, care ar fi dorit și ei o schimbare la vârful Seminarului. Dar
criticile lui devin un rateu jenant. Confruntat de Bălgrădeanu, inițial neagă
criticile, ca apoi să le recunoască și să își ceară iertare (Pași, p. 592). Continuă însă acțiunile de critică ale
profesorilor de la Seminar cu sprijinul unor păstori din partea de apus a țării
unde este promovat ca păstor (Speranța, Arad). Impacineța și inflamarea
conducerii Semninarului cu Iosif Țon se vede din decizia acesteia de a-l da
afară din Seminar (1957) și criza care urmează în viața lui Iosif Țon îl
determină să facă război cu tot cultul baptist, declarându-se ateu. Lipsit de
orice satisfacție în aniii următori, se decide să se reîntoarcă în sânul
cultului baptist ceea ce se întâmplă la începutul anului 1968 când decide să
plece în Apus pentru a abține o educație superioară celor ce îl umiliseră la
Seminar.
Reîntors în țară
în 1972 Iosif Țon crede că viitorul său este legat de mișcarea dizidenței
baptiste (care începuse să se contureze), și de aceea intreprinde lucruri care
să îl plaseze în fruntea acestei mișcări. Acum scrie Cine își va pierde viața și Manifestul
Creștin. Valul creat de aceste lucrări îi permit să savureze timp de câțiva
ani aureola de martir al mișcării baptiste din România. Păstorii baptiști (Memoriul celor 50) acționează pentru a
elimina reglementările abuzive ale Departamentului Cultelor și obțin rezultate.
Este perioada când guvernul proletar încearcă să proiecteze în Apus o imagine
mai umană cu privire la socialismul românesc (Iosif Țon contribuise în Apus cu
scrierile sale în care vorbea de locul creștinului în socialism), și de aceea
nu acționează hotărât pentru oprirea dizidenței.
Lucrurile se
schimbă din 1975 când Departamentul Cultelor la cererea guvernului (care își
dădea seama de greșala făcută) începe să acționeze pentru eliminarea dizidenței
dintre baptiști și pune presiune pe conducerea Uniunii Baptiste să procedeze
ferm la eliminarea acestei mișcări. Scrierile și poziția lui Iosif Țon
determinaseră schimbări de atitudine în mai multe locuri din țară. Seminariștii
îl cereau ca profesor la Seminar și Iosif Țon îi încuraja să acționeze concret,
astfel că în 1976 seminariștii amenință că nu vor mai participa la cursuri dacă
cererile lor nu sunt satisfăcute. Între baptiști se constatau câteva focare de
reformă ce influențau întreaga țară. Oradea era un astfel de centru, unde Liviu
Olah refuza orice compromis cu autoritățile. Urmează exemplul Caransebeșului,
care alege un comitet decis să nu mai permită autorităților să dicteze în
Biserică. La București se formase grupul Aurel Popescu, Pavel Nicolescu, Iosif
Serac, Pascu Geabou și Vasile Taloș care milita deschis pentru drepturile
credincioșilor baptiști așa cum erau garantate de Constituție. Seminarul era în
fierbere datorită cererilor studenților de a se remania corpul profesoral. ALRC-ul
devenise cunoscut în toată România pentru scrisorile deschise publicate la
Europa Liberă în care se cerea insistent ca autoritățile să înceteze abuzurile
practicate de ani de zile față de credincioșii baptiști. Situația era
explozivă.
Securitatea,
organele locale și conducerea coruptă a baptiștilor acționează în consonanță
pentru a elimina mișcarea dizidentă dintre baptiști. Începe interogatoriul lui
Aurel Popescu, Pavel Nicolescu și Iosif Țon. Primii doi sunt bătuți de
Securitate și dați afară din cultul baptist. Al treilea stă la negocieri cu
Securitatea și se lasă momit să își schimbe orientarea. Când se procedează la
represiunea seminariștilor, la arestarea conducătorilor de la Caransebeș și la
eliminarea lui Olah de la Oradea, Iosif Țon înțelege că valul dizidenței pe
care călărea de câțiva ani nu îi mai asigură succesul dorit, de aceea trece de
partea Uniunii și începe să facă jocul Securității care îl folosește să oprească
botezul de la Criș, să elimine pe Liviu Olah de la Oradea, să condamne pe cei
întemnițați la Caransebeș și să pacifice pe seminariști. Doi seminariști care
au stat neclintiți în lupta pentru a schimba realitatea de la Seminar au fost
dați afară fără ca Iosif Țon să intervină în favoarea lor. Dimpotrivă, a
sugerat acestora că vor putea rămâne dacă acceptă colaborarea cu autoritățile.
Din această cooperare cu Uniunea și autoritățile Iosif Țon este răsplătit cu
pastoratul Bisericii de la Oradea și cu un post de profesor la Seminar.
Iosif Țon și-a
închipuit că poate manipula percepția maselor de credincioși baptiști să îi
convingă că el a rămas același, deși faptele lui indicau clar orientarea lui
diferită. Scrisoarea scrisă împotriva celor arestați și condamnați la Caransebeș
dovedește că încă își făcea iluzii că va putea condamna pe martirii luptei pentru
libertate și în același timp să își mențină personal aureola de luptător pentru
drepturile credincioșilor din România. Schimbarea macazului însă i-a adus
oprobiu din partea foștilor colaboratori (Aurel Popoescu scrie faimoasa
scrisoare Cine ești dumneata, domnule
Iosif Țon?) și din partea tuturor credincioșilor ce au rămas integri în
lupta cu autoritățile comuniste. Lucrul acesta l-a durut mult pe Iosif Țon,
care și-a dat seama că nu mai poate rămâne în țară cu clopoțeii pe care i-a
dobândit. De aceea s-a gândit la o ieșire „onorabilă” și a cerut plecarea în
străinătate promițând Securității că îi va face servicii după ca va ajunge în
libertate.
Asocierile
contradictorii ale lui Iosif Țon când cu dizidenții, când cu conducerea coruptă
a Cultului Baptist, când cu ofițerii Securității nu au fost altceva decât
rezultate firești ale dorinței lui de a ajunge în vârful piramidei pentru care
s-a slujit de aceste entități în evoluția lui crezând uneori că dizidenții îi
vor asigura ascensiunea, altă dată sperând că Uniunea are cheia succesului
pentru el, și uneori măgulindu-se că făcând servicii Securității va ajunge, cu
ajutorul acesteia, în vârful piramidei Cultului. Perioadele de simpatie pentru
aceste entități corespund convingerilor pe care le-a avut la un moment dat că
asocierea cu acești factori îi va asigura ascensiunea și succesul în final.
Abandonarea pe rând a acestor entități corespunde dezamăgirii legate de
constatrea că entitățile respective nu îl vor ajuta în ascensiunea sa. Se
observă în anii 1974 - 1977 o oscilare permanentă a lui Iosif Țon între
dizidență și Uniunea Baptistă. În public Iosif Țon promovează lucrări prin care
se solidarizează cu dizidența baptistă, pe când la întrunirile de Comunitate și
Uniune face corp comun cu cei din conducerea coruptă a baptiștilor. De exemplu,
la întrunirea păstorilor din Comunitatea de București din 12 februarie 1974 (Pași p. 478), în prezența nu doar a conducătorulor cultului, ci și a
multor împuterniciți, declară că el nu este de partea dizidenței, că regretă că
lucrările sale au ajuns în Apus și au contribuit la „denigrarea țării noastre”,
se desolidarizează de dizidenți și este gata să dea o declarație prin care să
arate„că noi avem o conducere înțeleaptă care ascultă și rezolvă problemele
noastre”, face „apel la unitate în jurul conducerii cultului și își exprimă
atașamentul față de Uniune și față de autoritățile de stat” la care spune că „a
găsit o înțelegere nevisată”. Toate acestea erau exprimate la câteva zile după
ce criticase vehement conducerea Uniunii pentru gravele încălcări ale
drepturilor credincioșilor baptiști! „Curat pestriț”, ca să nu spumen „murdar”.
Oscilarea lui Iosif Țon între dizidență
și conducerea coruptă a Uniunii se continuă până în 1978, când trece deschis de
partea Uniunii prin scrisoarea din noiembrie în care condamnă pe martirii de la
Caransebeș și apără cu multe „argumente” acțiunile Uniunii prin care aceștia au
fost vânduți și dați pe mâna Securității. În tot acest timp Iosif Țon face și
jocul Securității ajutând pe ici și pe colea la împlinirea scopurilor acesteia
în lupta lor contra baptiștilor.
(Va urma)
No comments:
Post a Comment