Wednesday, November 5, 2014

Nicolae Radoi la Chicago

Fratele Nicolae Radoi și fratele Petru Cocârțeu au fost invitați la Biserica Română Baptistă Logos din Chicago să participe la serviciile de închinare din week-endul următor pentru a prezenta mărturia persecuțiilor la care au fost supuși în România ca urmare a poziției principiale pe care au luat-o în toamna anului 1978 față de autoritățile comuniste ca membri în comitetul Bisericii Baptiste din Caransebeș.

Ceea ce a survenit în acele zile a fost demn de înregistrat în istoria mișcării baptiste din România. Cei doi, împreună cu ceilalți membrii ai comitetului Bisericii Baptiste din Caransebeș aleși prin vot secrtet, au refuzat să permită organelor comuniste să se amestece în problemele Bisericii, așa cum o făcuseră până atunci cei din comitetul anterior și păstorii vânduți intereselor partidului.

Anul 1978 a marcat un moment de glorie pentru credincioșii baptiști din România în lupta în care erau angajați pentru libertate religioasă, când o mână de oameni temători de Dumnezeu ce formau comitetul Bisericii, cât și congregația doritoare să trăiască după cerințele Evangheliei, au stat împotriva furiei comuniste ce pretindea capitulare și cooperare cu politica de amestec și în final de distrugere a bisericilor baptiste din România ceuașistă. Departe de a ceda presiunilor pornite împotriva lor, membrii comitetului Bisericii Baptiste din Caransebeș au trecut la ofensivă și au înființat o organizație ce se adresa  guvernului comunist și îi cerea prin memorii să respecte acordurile internaționale ale drepturilor omului pe care Ceaușescu le semnase. Așa a apărut Comitetul pentru Apărarea Libertății Religioase și de Conștiință (ALRC) în care cei doi s-au postat în prima linie. Departe de a accepta cererile guvernului privind capitularea comitetului Bisericii înaintea împuterniciților și a securității, Nicolae Radoi, Petru Cocârțeu și ceilalți din jurul lor au extins lupta pentru libertate religioasă în toată țara. Comitetul ALRC a înrolat membri din Timișoara, Arad, Oradea, Cluj, București etc., toți gata să se jertfească în lupta de revendicare a drepturilor înscrise în Constituția României socialiste, dar niciodată respectate.

Autoritățile au cerut imediat iudelor Cultului Baptist să treacă la represalii și să dea afară din Biserica Baptistă din Caransebeș pe toți luptătorii pentru libertate. Trimișii Comunității Bisericilor Baptiste din Timișoara au încercat tot felul de stratageme de intimidare a membrilor comitetului Bisericii și a comunității bisericești, dar au trebuit să se întoarcă la sediul lor înfrânți de tenacitatea unei biserici care nu se pleca în fața colosului comunist.

Poziția de neclintit a fraților N. Rădoi și P. Cocârțeu secondați de ceilalți membri din comitet a uimit autoritățile comuniste. Pentru prima dată o biserică întreagă lua poziție și refuza categoric amestecul autorităților în problemele bisericii, ba mai mult, revendica drepturile constituționale ale credincioșilor baptiști. Împuterniciții, primarul orașului, securitatea și miliția s-au coalizat împreună și au înrolat în lupta împotriva acestui comitet și a Bisericii care era alături de comitet chiar pe conducătorii corupți ai Uniunii Cultului Baptist din România. Aceștia s-au depalasat la Caransebeș și au făcut jocul murdar al autorităților trădând pe frați, acuzându-i în chip mincinos de revoltă împotriva organelor de ordine și cerând în cele din urmă ca aceștia să fie arestați și condamnați la închisoare!

Timp de câteva luni Biserica Baptistă din Caransebeș a luptat cu balaurul communist fără a accepta vreun compromis din cele sugerate de comuniști și de liderii baptiști ai cultului. Toate bisericile evanghelice din România au putut să vadă mărturia acestor luptători pentru libertate și felul în care Dumnezeu i-a păzit, i-a trecut cu bine prin închisorile comuniste oferind tuturor persecutorilor o mărturie demnă de Mântuitorul nostru Isus Hristos. Dumnezeu a folosit pe cei persecutați, arestați, bătuți și condamnați la închisoare pentru a extinde influența Evangheliei în regiunea Caransebeșului și pretutindeni unde informația despre acești vajnici luptători ai credinței a fost împrăștiată.

Este momentul ca și generațiile de credincioși evanghelici din America să asculte mărturia unor oameni ce au suferit bătăi, lanțuri și închisori din dragoste pentru Mântuitorul nostru Isus Hristos. Invităm pe cititorii blogului nostru să urmărească emisiunile directe (sau în reluare, dacă nu este posibil în direct) ale Bisericii Logos după cum urmează:

Logos Baptist Ministries – logoscm.org

Adresa / Location:         7280 N. Caldwell Avenue, Niles, IL 60714
Serviciile în care cei doi vor prezenta mărturiile lor / Worship Services that will have brothers Nicolae Radoi and Petru Cocârțeu give their testimony about Christian life in communist Romania and the persecution Christians were submitted to because of their faith:

Joi / Thursday, Nov. 06,       Church Service,                       7 PM (central time)
Vineri / Friday, Nov. 07,      Tineret / Youth Meeting,         8.15 PM.
Sâmbătă / Saturday, Nov. 08,  Întrebări și Răspunsuri / Q & A Session, 7 PM
Duminică / Sunday, Nov. 09,    Worship Service,                10 AM - 12 PM
Duminică / Sunday, Nov. 09,    Worship Service,                6-8 PM 

Toate sesiunile vor fi traduse în engleză după cum va fi nevoie. All Sessions will be translated in English as necessary.
Apăsați aici: http://logoscm.org/


No comments: