Cetățeanul turmentat are o problemă cu disciplina bisericească

Mizilicul de la românia ne-evanghelică are ce are cu disciplina bisericească (Barthimeu ne-a demonstrat extensiv că are probleme majore și cu exprimarea corectă; sunt prea multe să le semanlizăm pe toate, dar iată aici  și aici  și aici )

De fapt, nu face altceva decât să dovedească din nou că este extrem de incapabil să facă deosebire între lucruri. Oblic privind la cele scrise, poți observa confuziile în care înoată. Nu înțelege deosebirea dintre obiectiv și subiectiv, confundând cerințele pozitive ale Scripturii cu ceva subiectiv („păcatul nu are doar o dimensiune obiectivă (să nu…, să nu…, să nu…), ci și una subiectivă – Cine știe să facă un bine și nu îl face săvîrșește un păcat”), dintre a cădea și a trăi în păcat, etc.  O astfel de incapacitate este conjugată cu inepția, imposibilitatea de a comunica logic. Bunăoară, mizilicul pledează pentru ideea că disciplina bisericească cu forma ei riguroasă a excluderii sau excomunicării, cum îi place să spună, evident sub influența teologiei catolice, este justificată numai în caz de erezie. Pentru el cei excluși în mod justificat sunt doar ereticii. Când vine vorba de întrebarea dacă trebuie să avem legături cu cei excluși, el debitează contrazicând teza pentru care a pledat:

„Să nu avem nici o legătură cu ereticii, da! ...Dar cu exclușii să avem legături...”

Incapacitatea de a gândi și de a se exprima logic este supralicitată de inaptitudinea de a judeca corect din punct de vedere teologic informațiile Scripturii. Ca mai tot timpul când elaborează, o face fără să își folosească neuronii. Nu doar că se exprimă abject la adresa unor slujitori ai Evangheliei (intenționat formează diminitivul lui „șef” într-un mod care îi dovedește murdăria inimii), dar adoptă același fel de exprimare josnic la adresa eroilor credinței ce sunt prezentați ca oameni de care„ lui Dumnezeu nu îi este rușine”.  Astfel, datorită cerebelului atrofiat de megalomania în care se scaldă, el îl numește pe omul după inima lui Dumnezeu „un curvar”. Deși s-a lăudat că știe să facă distincție între a cădea în păcat și a trăi în păcat, cazul expus dovedește contrariul. David a căzut în păcatul adulterului, dar nu a fost un curvar. Dacă David este un curvar (după explicația mizilicului), locul lui nu este cu cei răscumpărați, deoarece curvarii sunt afară (1 Corinteni 6:9; Apocalipsa 21:8, 22:15).

Nu este greu să concluzionăm că dacă mizilicul își permite să terfelească numele oamenilor după inima lui Dumnezeu din Scriptură, cu atât mai mult își permite să terfelească numele sfinților care trăiesc și activează astăzi.