Orientare pentru dezorientaţi (II) - Rubrică întreţinută de Ioan Târziu

Continuăm transcrierea procesului verbal scris de fratele Viorel Vuc la şedinţa de „orientare” a păstorilor şi diaconilor din Comunitatea Baptistă de Timişoara  în 23 februarie 1978. Cei înscrişi la cuvânt pe marginea referatului lui Paul Bărbătei intitulat „Doctrina preşedintelui R.S.R. tovarăşul Nicolae Ceauşescu” vorbesc cu slugărnicie oferind linguşiri persecutorilor lui Hristos.

Ciortuz ne spune ce anume îl ispiteşte. Nu e vorba de confesiunea unor slăbiciuni, ci de gândurile care îl preocupă la întrunirile „frăţeşti” ale Comunităţii. Să fi fost gânduri şi regrete cu privire la ineficienţa evanghelizării societăţii de către cei credincioşi? Să fi fost un foc lăuntric ce îl mistuia din dorinţa de a vedea pe alţii mântuiţi? Aş, fugi de aici! El avea „ispite” mult mai mari.  Nici vorbă de dorinţa de a vedea Evanghelia răspândită în familia Ceauşescu, nici vorbă de compătimirea preşedintelui care era în întuneric, ci doar de o autocritică deplângând faptul că cultul baptist nu contribuie suficient la cultul personalităţii lui Ceauşescu! Iată preocupările celui ce ţinuse cu câteva minute înainte ora de rugăciune a „lucrătorilor”. Dar să citim textul:

Pagina 3

Fr. Ciortuz aduce o mustrare blândă Uniunii ptr. faptul că nu au trimis o telegramă de felicitare cu ocazia sărbătorii zilei de naştere a preşedintelui N. Ceauşescu. El spune cam aşa: „fraţilor în vocabularul nostru religios (se) cuprinde şi termenul „ispită”. Eu să vă spun drept că am fost ispitit în timp ce ascultam referatul social, de faptul că noi de abia acum ne-am trezit să aducem elogii referitoare zilei de sărbătorire a 60 de ani a lui N. Ceauşescu. Apoi o altă ispită mă chinuia: de ce în ziare alături de alte culte, nu era trecut şi cultul nostru care să fi trimis telegramă de felicitare lui N.C.”

Fr. Rîncu a vorbit fără nici un sens.

Spre lauda lui, păstorul Rîncu se abţine de la omagierea lui Ceauşescu aşa cum făceau ceilalţi. Dar nici nu are curajul să spună ceva concret după Cuvântul Domnului. Aşa se explică faptul că „a vorbit fără nici un sens.” Domnul Stanca ne explică ce înseamnă adevăratul patriotism. Este adularea lui Ceauşescu, deoarece istoria lui este istoria neamului! Nimeni nu poate exprima mai "elocvent" această idee ca Stanca.

Fr. Stanca a arătat că: „eu nu mă pot denumi fratele tov. N. Ceauşescu, şi nici copilul lui datorită vârstei, dar viaţa mea se aseamănă cu a dînsului. De fapt istoria preşedintelui se aseamănă cu istoria poporului român, se contopeşte, este una şi aceiaşi, aşa că vorbind despre istoria preşedintelui, vorbim de fapt de istoria noastră a tuturor!”  a arătat suferinţele credincioşilor sub Antonescu şi liberatea adusă de august 1944: „şi dacă astăzi se mai plâng unii creştini că autorităţile îi persecută, nu este adevărat. Ci ei înşişi (creştinii) fac unele greşeli împotriva cărora autorităţile iau atitudine”.

Tovarăşul Turcu, deşi ne vorbeşte pe româneşte, nu reuşeşte să se facă înţeles în modul elocvent în care ar dori, când vorbeşte în versuri despre măreaţa „doctrină Ceauşescu”. Să fie limba turcă de vină?

Fr. Turcu:  „fraţilor, dacă privim la copiii care zburdă ziua pe străzi, la jocul lor, dacă privim la florile de pe câmp, în zâmbetul tuturor desprindem parcă fără cuvinte numele „Ceauşescu.”

Singurul, dintre cei care au avut dreptul la cuvânt, care vorbeşte în acord cu adevărul şi cu bunul simţ este Nicolae Craiovan (prima grafie a numelui în document este incorectă), unul din întemeietorii Bisericii Baptiste Nr.3 din Timişoara. Dumnezeu nu s-a lăsat niciodată fără martori. În mijlocul acelor păstori apostaţi s-a auzit clar vocea tânărului Nicolae Craiovan.

Fr. Craioveanu, un tânăr, reprezentantul Bis. 3 din Timişoara spune: „să ştie toţi şi domnii împuterniciţi că am fost la şedinţe UTC, PCR şi acum la o şedinţă de comunitate, dar aşa de cursiv cum s-au înscris fraţii la cuvânt aici la un referat social (încît au fost opriţi şi declarată lista încheiată) nici la o şedinţă PCR nu se înscriau.

Pagina 4

Aş vrea să spun că nu putem contesta libertatea amintită şi nici calităţile (doctrina) lui N. Ceauşescu, însă aş vrea să vă spun şi să audă şi domnii împuterniciţi că totuşi, mai sînt cazuri cînd securitatea ne persecută şi intervine în gîndirea noastră de creştini, şi chiar ni se impune să nu ne mai rugăm ptr autorităţi şi şeful statului”

Bineînţeles că păstorii zeloşi pentru partidul comunist au sărit imediat să îl admonesteze. A se vedea cât de departe se ajunge atunci când ne lipseşte curajul de a spune adevărul. Cuvintele lui Băleanu sunt concludente:

Băleanu a luat cuvântul şi ca răspuns la problemele ridicate de Craiovan spune: „stai frate (cu ton dur) că nu chiar aşa stau lucrurile (iar către public), fraţilor, vedeţi în biblie scrie „să nu luăm în deşert numele Dlui” şi noi sîntem creştini şi trebuie „să fim înţelepţi ca şerpii”şi să nu luăm în deşert numele conducătorilor şi chiar dacă ne rugăm, să ne rugăm ca Dzeu să-i binecuvinteze cu sănătate, etc... şi să nu ne rugăm rugăciuni care i-ar putea deranja pe aceşti conducători”. Apoi a mai făcut şi unele referiri, aprecieri la referat.  

Pentru Băleanu luarea în deşert a Numelui Domnului este tot una cu luarea în deşert a numelui conducătorilor comunişti! Se vede că era un exeget abil! Apoi, tovarăşul Băleanu nu este de acord ca creştinii să se roage pentru mântuirea conducătorior, aşa cum cere Scriptura (1 Timotei 2:1-5), deoarece acest lucru i-ar deranja. Ori „păstorii” nu trebuie să deranjeze pe atei! În schimb, el cere să ne rugăm pentru sănătatea lor şi eventual pentru glorificarea lor, şi pentru alte lucruri care le-ar place conducătorilor, dar nu pentru mântuirea de care au nevoia cea mai mare! De unde această înţelepciune la Băleanu (dacă tot a vorbit de necesitatea de a fi înţelepţi ca şerpii)? Se pare că „păstorii” prezenţi aveau două obiective: Cum să apostrofeze pe cei ce au rămas credincioşi Cuvântului (unii, ca Mara, nu se sfiesc să ameninţe deschis), şi cum să se întreacă în a-l glorifica pe Ceauşescu.

            Romînu a adus elogii, omagii preşedintelui N. Ceauşescu.

Mara: „fraţilor eu apreciez pe tineri ca şi Craiovan, care au energie, sînt plini de rîvnă, dar tînărul Craiovan uită că mai mari decât el sînt alţii care nu se sperie de tonul lui şi că prin aceasta şi-ar atrage şi unele neplăceri”. Apoi a făcut unele concluzionări pe marginea referatului.

Cel care încheie discuţiile din jurul primului referat este unul din cei doi împuterniciţi prezenţi. Era normal ca la o întrunire a „păstorilor” lui Hristos ultimul cuvânt să îl aibe un împuternicit al guvernului ce şi-a propus distrugerea religiei!

Ţeperdel (împuternicitul jud. Timiş) subliniază afirmaţiile fr. Stanca, adică istoria noastră se identifică cu isotria lui N. Ceauşescu. Apoi spune: „mă bucur că am fost invitat la conferinţa de orientare, simt o deosebită satisfacţie să pot (spune) vorbi şi eu la această conferinţă. Mă bucur de atmosfera caldă în care s-a prezentat şi s-a discutat referatul social. Îmi pare rău însă că această atmosferă este deranjată de afirmaţiile iresponsabile ale unuia sau altuia (privea spre Craiovan). Apoi a urat preşedintelui sănătate, progres, etc. La care o parte din fraţi

Pagina 5

 au răspuns cu aplauze! Atunci un alt tânăr a zis: „Ruşine, fraţi bătrâni, aplaudaţi în Biserică!”

La sfârşitul discuţiilor se realizează minunea. Împuternicitul ajunge să agreeze cu păstorii participanţi. El îşi însuşeşte vocabularul şi ideile acestora! Asta da, minune! Ideologul partidului comunist repetă ideile unor păstori şi e de acord cu ele! Numai că nu ideologul partidului a făcut concesii, ci păstorii, cari trebuiau să vorbească cuvintele lui Dumnezeu, aceştia au avut în gură cuvintele partidului! Împuternicitul este de acord cu Stanca, şi anume, că „istoria noastră se identifică cu istoria lui N. Ceauşescu.” Un singur regret a avut împuternicitul, faptul că atmosfera „caldă” a fost „deranjată” de o voce protestatară. Îmi închipui cât de trist au oftat şi păstorii la această constatare a împuternicitului. Dar pentru ca prima parte a întrunirii să nu se sfârşească pe o notă tristă, împuternicitul i-a raliat pe „păstorii” bisericilor într-o nouă rundă de preamărire a lui Ceauşescu la care „păstorii” au participat atât cu adeziunea verbală cât şi cu cea a aplauzelor! Dar din nou bucuria le-a fost tulburată (de o voce ca a lui Mica de la curtea lui Ahab, care nu voia să prorocească nimic bine împăratului), o voce tânără (să fi fost însuşi Viorel Vuc?) care le arată că nici la bătrâneţe nu au ajuns să cunoască înţelepciunea adevărată!

Orientare pentru dezorientaţi - Rubrică întreţinută de Ioan Târziu

Pentru că unii cititori nu au putut descifra prea bine textul procesului verbal redactat de fratele Viorel Vuc pentru şedinţa de „orientare” a Comunităţii din Timişoara de la 23 februarie 1978, am găsit potrivit să transcriem textul şi să facem „disecţie” pe text.

Pagina 1

Secţia Caransebeş

- Vuc Viorel

- Cocîrţeu Petru

- Teleagă Ion

- Rădoi Nicolae 

            Şedinţa Comunităţii din Timişoara (DE ORIENTARE ? ?) din 23 febr. 1978

La început s-a ţinut o scurtă oră de rugăciune de fr. Ciortuz, iar la cântări a fost fr. Rîncu.

Şedinţa propriu-zisă a început la ora 10.30 (dimineaţa). La masa de unde se oficiaza „Cina Domnului” în Biserica Nr. 2 din Timişoara, a urcat următorul prezidiu (de a stânga la dreapta): fr. Trifu, fr. Băleanu, fr. Bărbătei, fr. Mara, fr. Grecu, fr. Romînu, fr. Mike Bella, şi împuternicitul jud. Timiş: Ţeperdel şi împuternicitul jud. Caraş: Pîrneci.

Prima pagină menţionează patru fraţi din comitetul Bisericii Baptiste din Caransebeş care au fost prezenţi la şedinţa Comunităţii. Unul din cei patru (Viorel Vuc) este persoana care a redactat procesul verbal în folosul Bisericii din care făceau parte. Ceilalţi trei sunt martori şi astăzi că fratele Vuc a redat fidel conţinutul şedinţei şi nu a exagerat în nici un fel. De fapt fratele Viorel Vuc este un om integru, care, atunci când depune mărturie despre acele timpuri, nu se sfieşte să îşi arate ezitările şi temerile pe care le-a avut în împrejurările de care vorbeşte (a se vedea mărturia lui cu privire la cele petrecute la Caransebeş aşa cum a redat-o Daniel Mitrofan la CENTRUL DE ISTORIE ŞI APOLOGETICĂ).

Şedinţa a căpătat denumirea de Conferină de orientare (orientare?!... dar în ce sens?!...) care avea următoarea ordine de zi:

a.      Referat cu caracter social

b.      Discuţii pe marginea acestui referat

c.       Referat doctrinar

Referatul social a fost prezentat de fr. Paul Bărbătei şi avea tema: „Doctrina preşedintelui R.S.R., tov. N. Ceauşescu” Referatul (citit) a durat 30-35 minute.) În acest referat s-au folosit toate superlativele de glorificare a preşedintelui de la început pînă la sfîrşit.

Păstori des-orientaţi

Predicatorii au fost aduşi la un curs de orientare. Fratele Viorel Vuc întreabă, pe bună dreptate, ce orientare? Se vede că acei predicatori erau des-orientaţi, şi aceasta datorită faptului că în loc să îşi asume datoria de a proclama Cuvântul lui Dumnezeu fără teamă, au acceptat să stea la masă cu Ispititorul, uitând de versetul care spune că frica de oameni este o cursă. Urmarea a fost că „au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci”(Romani 1:25).

Doctrina de căpătâi a unor păstori

Domnul Isus vorbea de „urâciunea pustiirii aşezată în locul preasfânt.” Putem vizualiza această urâciune a pustiirii nu numai din faptul că nişte atei au fost aşezaţi la amvonul Bisericii, ci mai ales din faptul că acei care trebuiau să sfinţească locul, l-au spurcat cu discursurile lor vecine cu blasfemia. Secretarul general al Cultului Baptist, Paul Bărbătei nu s-a sfiit să citească de la amvon „Doctrina preşedintelui R.S.R., tov. N. Ceauşescu” epuizând superlativele limbii române în caracterizarea unei bestii cu chip uman. Ceilalţi predicatori s-au întrecut în a aduce osanale aceleiaşi bestii.

După referat au urmat discuţii cu privire la referat şi au durat 1 oră şi 35 min. La discuţii s-au înscris următorii fraţi: Bîtea, Seracin Valeriu, Varga, Ciortuz, Rîncu, Stanca, Turcu, Craioveanu, Băleanu, Romînu, Mara, iar la urmă a vorbit Ţeperdel (împuternicitul jud. Timiş).

Pagina 2

Fr. Bîtea arată că dînsul se poate denumi fratele lui N. Ceauşescu, căci vîrsta este aceeaişi şi că peste cîteva zile va împlini şi el 60 de ani. A arătat şi persecuţiile din regimul lui Antonescu.

Fr. Seracin Valeriu, diaconul Bis. din Vălişoara de lângă Caransebeş, se numeşte şi el pe drept cuvînt, fratele lui N. Ceauşescu, motivînd că a împlinit 60 de ani cu 4 zile înainte ca preşedintele statului şi că şi el a suferit aceleaşi necazuri şi persecuţii ca N. Ceauşescu. El spune că creştinii au fost întotdeauna alături de comunişti şi în ilegalitate, îndurînd aceleaşi greutăţi. El insistă şi spune: „fraţilor dar şi azi noi suntem alături de ei”! Eu am fost atunci cînd comuniştii erau în ilegalitate, secretarul unei organizaţii comuniste, soţia mea a fost deputată în uniunea femeilor, iar primul creştin din satul meu a fost şi primarul satului. Înrudirea cu comuniştii se păstrează şi azi. De pildă, brigada artistică a căminului cultural din Vălişoara a prezentat acum recent, un program al cărui conţinut l-am compus eu. Şi chiar acum cînd am plecat la Timişoara la această şedinţă, m-am oprit cu maşina şi am dat un nou text ptr o altă brigadă artistică. Noi nu refuzăm cînd ni se cer să-i ajutăm în diferite activităţi: culturale, etc.”

Varga arată cum astăzi faţă de trecut există libertate „aşa încât copiii mei nu simt că trăiesc printre romîni” (el este maghiar) După ce a mai adus multe laude de felul acesta el şi-a exprimat dorinţa în faţa lui Mara şi a împuternicitului de a i se aproba autorizaţia de construcţie a Bisericii sale, dintr-o localitate de lîngă... (Timişoara).

Fraţi cu persecutorii lui Hristos

Valeriu Seracin nu ascunde faptul că era membru în partidul comunist şi se umflă de mândrei că a compus materialul pentru brigada artistică a comunei sale, dar nu ne spune concret despre conţinutul materialului! Care să fi fost acesta? Nu e greu de ghicit! Dacă la o şedinţă a Comunităţii Baptiste a adus atâtea laude „conducătorului preaiubit” nu ne putem decât imagina adularea adusă de acelaşi personaj lui Ceauşescu la căminul cultural al comunei!

Oare de ce or fi râvnind acei păstori să fie fraţi cu Ceauşescu? Probabil că vor fi vrând să aibă parte de soarta lui! Oricum, fraţi au fost. Fraţi de necredinţă şi de hulire a Numelui Domnului. Şi dacă nu s-au pocăit înainte de trecerea în veşnicii (ceea ce este foarte probabil, din moment ce nu au mărturisit acest lucru), vor fi fraţi cu Ceauşescu pentru veşnicie!

O şedinţă „sfântă” - Rubrică întreţinută de Ioan Târziu

În documentul pe care îl veţi parcurge (credem că fără oprire), veţi vedea cât de bine se armonizează „creştinismul” cu comunismul, mai ales când reprezentanţii acestor poziţii sunt în bune relaţii, aşa cum erau „liderii” baptişti cu împuterniciţii guvernului. Armonioasa lor colaborare şi „părtăşie” a rămas imortalizată de un proces verbal scris de fratele Viorel Vuc, diaconul Bisericii Baptiste din Caransebeş care a avut „fericirea” să se găsească la întrunirea reprezentanţilor celor două religii. Veţi citi despre păstori cari aveau năzuinţa nobilă să se numească fraţi cu Ceauşescu (deşi, fără să ştie, în realitate erau), şi aceasta deoarece „au îndurat” aceleaşi persecuţii în care „creştinii” şi comuniştii au fost alături unii de alţii; veţi vedea cum datorită „smereniei” unii păstori nu s-au crezut vrednici să se declare fraţi cu Ceauşescu, deşi erau; veţi citi despre unitatea celor două „religii” văzută în faptul că unii păstori creau programe culturale pentru uzul celor de la căminul cultural; veţi citi despre modul  cum „liderii” baptişti şi-au făcut mea culpa pentru că nu au trimis telegrame de felicitare lui Ceauşescu, şi cum şi-au reproşat că rugându-se ca Dumnezeu „să dea minte” lui Ceauşescu au luat numele acestuia în deşert (să citeşti şi să te cruceşti!); veţi citi despre referatul politico-social citit de secretarul cultului (care a durat 35 de minute plus o oră şi jumătate de elogii pentru preşedintele Ceauşescu) şi despre referatul despre rugăciune (aţi citit bine!) care a durat 15 minute, şi despre care nu a mai fost (ne)voie să se discute! Veţi vedea cât de mult iubeau pe fraţi şi cât de adânc simţeau cu Bisericile „liderii” de la Comunitatea Baptistă de la Timişoara şi de la Uniunea de la Bucureşti, şi cum se „jertfeau” pentru interesele acestora! Când veţi ajunge la sfârşitul documentului veţi constata cine pe cine slujeşte! Şi vă veţi întreba dacă acei „lideri” ai baptiştilor au cunoscut vreodată pe Dumnezeu! Cam atât despre „cinstea” şi „onoarea” mai marilor baptişti din anii 1970! Din lectură veţi vedea că un singur tânăr (Craiovean) a avut demnitatea să conteste practica „liderilor”  şi să arate realitatea persecuţiilor, iar un alt tânăr a admonestat pe bătrânii cultului pentru că au aplaudat în Biserică pe Ceauşescu. Lectură iluminatoare!

S-a întâmplat la Los Angeles în 1984

 

Era în vara anului 1984, şi la Los Angeles aveau loc două evenimente importante pentru comunitatea română baptistă a oraşului. Întâi, jocurile olimpice aduseseră în Los Angeles atleţi din România, singura ţară din blocul sovietic ce nu participa la boicotul iniţiat de Uniunea Sovietică. Membrii Bisericii Baptiste Române din Los Angeles au tipărit din timp materiale pentru a fi folosite în evanghelizarea personală a atleţilor veniţi din România. Mulţi sportivi români au fost contactaţi de membrii Bisericii Baptiste şi au avut astfel ocazia să audă mesajul salvator. Apoi, la Los Angeles avea loc tot atunci  Congresul Alianţei Mondiale Baptiste, care atrăsese şi o delegaţie a Cultului Baptist din România. Bineînţeles, că delegaţii veniţi la un asemenea congres erau aleşi pe sprânceană de guvernul de la Bucureşti. Trei dintre cei veniţi la congresul Alianţei au participat duminică dimineaţa la serviciile Bisericii Baptiste din Los Angeles păstorită de fratele Pit Popovici.

Cei prezenţi se întrebau ce atitudine va lua fratele Pit faţă de aceşti delegaţi, ştiind că venirea lor în America se făcuse cu preţul trădării fraţilor lor din România. Fratele Pit a luat cuvântul şi a spus Bisericii:

“Astăzi avem în mijlocul nostru trei reprezentanţi ai Uniunii Baptiste din România, şi anume pe Huşanu Mihai, preşedintele cultului, pe Vasile Talpoş, secretarul general al cultului şi pe Ioachim Ţunea. Eu voi da voie bisericii să voteze pentru a decide dacă vor sau nu să audă vorbind pe aceşti reprezentanţi ai Uniunii Baptiste de la Bucureşti.”

Votul a fost luat, şi majoritatea şi-au exprimat dorinţa să îi audă vorbind. Fratele Pit i-a poftit în faţă să ia cuvântul pe rând.

Primul s-a ridicat Ioachim Ţunea. Fără să se deplaseze în faţă, din locul unde şedea a spus scurt că se bucură să fie la închinare cu credincioşii baptişti români din Los Angeles, şi i-a salutat pe cei prezenţi cu un verset biblic.

După el s-a ridicat Huşanu Mihai. Acesta nu s-a mulţumit să spună câteva cuvinte din bancă, ci a trecut la amvonul Bisericii, unde şi-a prezentat discursul bine învăţat. Le-a spus celor din audienţă că el a venit în America cu gândul să se întâlnească cu “fraţii săi.” Se vedea pe faţa lui că este agitat. Cu o voce care voia să transmită un simţământ de condamnare a început să strige către cei din bănci că el nu acceptă să fie judecat de aceştia. “Pe mine nu mă judecaţi voi! Pe mine mă judecă Dumnezeu!” a spus el. Apoi, a adăugat din nou că venind în America, dorinţa lui a fost să-şi caute fraţii, aşa cum odinioară Iosif a căutat pe fraţii săi. Cam acesta a fost mesajul lui Mihai Huşanu.

În fine, la amvon s-a suit Vasile Talpoş, care a spus celor prezenţi povestea cu Moş Ion Roată şi unirea. În cadrul poveştii, a relatat că Moş Ion Roată l-a întâlnit pe Cuza, domnul ţării şi s-a plâns acestuia că a fost asuprit de boierul local pentru poziţia lui adoptată cu ocazia dezbaterilor privind unirea. Drept urmare a faptului că Ion Roată a expus demagogia boierului, acesta i-a luat pământul şi l-a scuipat în faţă. Auzind păţania lui Moş Ion Roată, domnul Cuza i-a promis că îi va da pământurile înapoi. Dar Moş Ion Roată nu s-a mulţumit cu atâta, ci l-a întrebat pe domnul Cuza ce să facă în privinţa scuipatului? Domnitorul Cuza l-a sărutat pe obraji, şi apoi i-a spus: “Du-te şi spune tuturor celor cu care te întâlneşti, că acolo unde boierul te-a scuipat, acolo te-a sărutat Domnul ţării!” Prin această povestire Vasile Talpoş credea că i-a convins pe cei prezenţi că deşi unii şi-au permis să-l scuipe (crezîndu-l trădător şi acuzându-l de trădare), el va primi în final sărutul şi laudele Domnului Isus!

Servicul a ajuns la final, când fratele Pit l-a solicitat pe fratele Dâmbeanu să încheie cu rugăciune. Fratele Dâmbeanu şi-a ridicat glasul către Domnul zicând: “Doamne, Dumnezeul nostru, mulţumim pentru fraţii noştri din Romînia care au avut dorinţa mare să ne viziteze! Acum, Te rugăm, ca la întoarcerea lor în România, să fie animaţi de o dorinţă tot atât de mare de a vizita pe fraţii lor care sunt în închisoare, sau sub stare de arest, sau convocaţi la centrele de miliţie unde-s interogaţi şi bătuţi şi maltrataţi. Pe aceştia, Te rugăm să faci să nu îi uite la întoarcerea lor din vizita făcută în America. Aceia sunt fraţii noştri şi ai lor, care au nevoie de mai multă vizită decât am avut noi, aici în America!”

Deşi au trecut de atunci 27 de ani, încă mă urmăreşte scena ce am văzut-o în 1984 în Biserica Baptistă Română din Los Angeles. Din câte ştiu eu doar Ioachim Ţunea şi-a recunoscut păcatul trădării fraţilor săi sub comunism. Oare Mihai Huşanu ştie ce înseamnă să fie judecat de Domnul? Oare Vasile Talpoş chiar îşi închipuie că Domnul Isus îl va săruta pe obraz pentru că şi-a trădat fraţii?

Părtăşia cu lupii

Frate Daniel Branzai,

Agreez că e bine ca fraţii să locuiască împreună, căci acolo dă Dumnezeu binecuvântarea. Nici eu nu vreau să lăsăm ca acel rău să aibă vreun câştig dintr-o stare conflictuală ce s-ar putea dezvolta între noi. Anii mulţi de când ne ştim ne-au oferit posibilitatea să ne cunoaştem şi să împărtăşim secrete. Părtăşia ce am avut-o ar trebui să rămână neştirbită. Există însă ceva care ameninţă legătura noastră sufletească, şi acel ceva este interesul pe care l-ai dobândit de când ai ajuns în conducerea şi apoi în fruntea Asociaţiei Bisericilor Române Baptiste din America. Cuvântul lui Dumnezeu îţi cere să spui adevărul, pe când diplomaţia îţi spune să ocoleşti rostirea adevărului, deoarece ar putea destrăma alianţele atât de necesare pentru „buna funcţionare” a unei Asociaţii!  

Aşa cum am spus într-un articol publicat înainte, Asociaţia pe care o conduci la ora actuală a aruncat un linţoliu peste o mizerie care s-a adunat din timpul vremurilor când  comuniştii îşi întindeau mâna lungă şi aici. Comuniunea de interese existentă între Uniunea de la Bucureşti şi Asociaţia din America a făcut ca aceste două organizaţii să se asemene „ca două picături de apă” – după cum spunea fratele Aurel Popescu, şi să acţioneze în simfonie una cu alta. Simfonia s-a concretizat în faptul că preşedinţii Asociaţiei mergeau în România ceauşistă şi erau plimbaţi cu limusina de securişti şi participau la lucrările congreselor de acolo, în spiritul unităţii frăţeşti! Apoi simfonia se continua la congresele Asociaţiei din Statele Unite, când din ţară erau invitaţi să participe  trădătorii de fraţi ce fuseseră cocoţaţi la conducerea cultului de către autorităţi. Aceleaşi autorităţi aveau grijă să îi trimită în America pentru a promova în Apus o imagine bună a guvernului comunist din România. Ajunşi aici, trădătorii de fraţi erau urcaţi la tribuna Asociaţiei, pe când cei ce fuseseră prigoniţi în ţară şi veniseră ca refugiaţi politici în America, erau prigoniţi şi în cadrul Asociaţiei, la fel cum fuseseră în cadrul Uniunii. Am remarcat cazul fraţilor Aurel Popescu şi Pavel Nicolescu, care au fost „disciplinaţi” de Uniunea de la Bucureşti în 1978, şi apoi de Asociaţie, în 1981 când atrăseseră atenţia că elemente de ale securităţii se infiltrau la amvoanele Bisericilor Române Baptiste din America. Ani de zile, cu practici de genul celor menţionate, Asociaţia Bisericilor Române Baptiste din America a slujit intereselor guvernului de la Bucureşti şi implicit, a amărât sufletul credincioşilor ce au luptat pentru credinţa dată sfinţilor.

Dumneata eşti preşedintele acestei Asociaţii pe care am descris-o în câteva cuvinte, şi vrei să rămânem prieteni. De acord. Ce vei face cu trecutul Asociaţiei? Cum vei apăra onoarea fraţilor care au fost apăsaţi de Asociaţie? Până şi comuniştii au fost forţaţi să reabiliteze memoria celor pe care i-au schingiuit. Oare Asociaţia nu ar trebui să reabiliteze pe fraţii pe care i-a ponegrit şi i-a condamnat?

Probabil că vei spune că o astfel de sarcină nu îţi aparţine! Dar de ce te-a pus Domnul în fruntea Asociaţiei? Oare nu pentru o vreme ca aceasta ai ajuns acolo ca să îndrepţi răul făcut de atâţia ani? Mai mult, ce vei face la congresul din toamnă al Asociaţiei? Vei continua tradiţia încetăţenită de a invita la congres pe reprezentanţii mânjiţi ai Uniunii de la Bucureşti? Sau pentru prima oară, datorită faptului că eşti preşedinte, Asociaţia va adopta o poziţie demnă, refuzând să invite nişte oameni care au trecutul compromis şi prezentul pătat de „politică bisericească?” Dacă e vorba de pericolele care ne pasc, cred că eşti de acord că pericolul mare care ne paşte este să refuzăm să fim credincioşi adevărului, sacrificându-l de dragul câştigului temporar. O să îţi amintesc de o parabolă pe care fratele Simion Cure a spus-o lui Iosif Ţon când a văzut că acesta tindea spre locurile înalte.

Se spune că sătenii dintr-un oarecare sat aveau un clopot care tot timpul îi deranja. Ba bătea a primejdie de furtună, ba a primejdie de război, ba a primejdie de incendiu, şi aşa mai departe. Sătenii s-au cam săturat de sunetele lui care mereu îi deranjau. Au ţinut sfat să vadă cum să oprească clopotul, ca să nu mai bată, dar toate soluţiile care le-au încercat au dat greş. Clopotul nu înceta să spargă liniştea satului! L-au întrebat în sfârşit pe un înţelept, ce să facă, pentru a pune capăt sunetelor clopotului. Înţeleptul le-a spus să înalţe un turn mare şi să plaseze clopotul în acel turn pentru a fi văzut de toţi oamenii. Cam sceptici, sătenii l-au ascultat. Mare le-a fost mirarea când clopotul atârnat în turn în văzul tuturor a încetat să mai bată! Morala? Poziţiile înalte sting spiritul de protest ce ar trebui să îl manifestăm în faţa nedreptăţilor, şi ne fac să fim tăcuţi atunci când ar trebui să vorbim.

Fratele Simion Cure a fost un profet. Trist că Iosif Ţon nu a înţeles parabola, şi a căzut victimă tentaţiilor pe care i le-au pus înainte autorităţile comuniste. De îndată ce i s-au promis ceva poziţii la Seminarul Baptist din Bucureşti în 1978, a încetat să mai protesteze faţă de abuzurile guvernul comunist, şi a început să condamne pe fraţii săi care au rămas loiali luptei pentru adevăr. N-ai vrea să vezi dacă nu cumva poziţia pe care o ai te împiedică să spui cu francheţe adevărul? Iată pericolele care ne pasc pe amândoi. Pericolul de a nu spune adevărul. Pericolul de a face compromis de dragul liniştii pe care dorim să o avem. Pericolul de a fi una cu prigonitorii fraţilor Domnului Isus, din dorinţa de a evita războiul cu aceştia.

Haide, frate Daniel, să rupem „părtăşia” cu lupii. Domnul Isus ne-a sfătuit să ne ferim de ei, nu să facem congrese cu ei. Ne-a a vertizat că lupii îmbrăcaţi în piei de oaie vor produce pagube mari, dacă nu sunt expuşi şi alungaţi. Ferirea turmei Domnului de lupii răpitori nu este o opţiune pe care Domnul o lasă la latitudinea noastră, ci este o datorie ce o avem faţă de Marele Păstor. Când e vorba de turma Domnului, eu nu îmi permit să glumesc, nici să fiu neatent. Doresc să rămânem prieteni. În acelaşi timp mă gândesc la un verset din Scriptură care zice: „Sunt prieten cu toţi cei ce se tem de tine, şi cu cei ce păzesc poruncile Tale” (Psalmul 119:63).

P.S. Aştept o copie a programului congresului din care să văd numele celor invitaţi şi planificaţi să  hrănească turma Domnului la întrunirea de la Cleveland (albaitransport@yahoo.com).

Protecţie şi dreptate divină

Opoziţia noastră faţă de amestecul autorităţilor civile şi religioase în Biserica Baptistă din Caransebeş a constituit o inspiraţie pentru mulţi nemulţumiţi vis-a-vis de regimul comunist şi un mijloc de renaştere a luptei anti-comuniste atât în societatea locului, cât şi pe plan naţional la finele decadei anilor 1970. Europa liberă transmitea mereu ştiri despre comitetul Bisericii Baptiste din Caransebes, care era hotărât să nu permită comuniştilor să mai controleze biserica.

Doi preoţi ortodocşi din Caranebeş (preotul Cocârla, şeful Seminarului Ortodox din Caransebeş, şi preotul Grama) au venit la mine şi şi-au exprimat admiraţia faţă de lupta şi poziţia noastră în Biserica Baptistă. Erau amândoi anticomunişti, dar nu ştiau cum să procedeze în instituţia lor ca să oprească controlul şi abuzurile autorităţilor comuniste. Vizita lor am primit-o într-o noapte împreună cu fratele Petre Cocârţău, care avea studiu biblic cu opt seminarişi ai institutului menţionat. Preotul Cocârla ştia de acele studii, şi nu i-a oprit pe seminariştii săi de la participare. Ulterior aceşti seminarişti au fost daţi afară de conducătorii cultului ortodox, după ce s-a aflat de acele studii. Cei doi preoţi ne-au încurajat în lupta noastră, dar la un moment dat, când au văzut determinarea autorităţilor de a opri procesul început în Biserica Baptistă, ne-au sfătuit să abandonăm lupta, deoarece vom fi striviţi. „Nu puteţi face nimic – au spus ei. Vă veţi pierde viaţa în final.” Ne-am adus aminte de cuvintele Domnului Isus care spunea că cei care doresc să îşi salveze viaţa o vor pierde, pe când cei ce îşi vor pierde viaţa din pricina lui o vor câştiga. Aceste cuvinte nu se referă doar la viaţa veşnică. Chiar aici, cei care vor să îşi scape pielea şi-o vor pierde, pe când cei care sunt gata să rişte pentru Domnul îşi vor câştiga viaţa. Cei doi preoţi nu ne-au dat şanse în lupta împotriva comuniştilor şi împotriva fraţilor mincinoşi. Le-am răspuns foarte hotărât: „Dacă va fi să murim, totuşi noi nu cedăm. Mergem până la capăt!” Evenimentele ulterioare au demonstrat că Domnul este în stare să păzească pe cei care sunt ai lui, şi să piardă pe persecutori.

Imediat după ce am fost arestaţi la Caransebeş în 15 octombrie 1978, am fost duşi la sediul miliţiei. Miliţienii au fost gata să înceapă să execute ordinele şefilor, care cereau să fim bătuţi. De fapt toţi cei implicaţi în arestarea noastră nu prea ştiau cum să procedeze cu noi. Voiau să ne bată, dar se temeau de superiorii lor, care i-ar fi luat la întrebări mai târziu, dacă lucrurile se auzeau la Europa Liberă. Comandantul secţiei din Caransebeş, numit Ciurel, a venit ameninţător la mine, şi a încercat să mă lovească cu pumnii. Nu am făcut altceva decât să întind o mână şi să îl pun jos, la picioarele masei lângă care eram. Văzând puterea ce o aveam, torţionarii m-au lăsat în pace, şi şi-au îndreptat atenţia spre fratele Petre Cocârţeu. Au început să îl agreseze. Eu şi cu fratele Emerich Iuhasz ne-am îndreptat spre locul unde îl băteau pe fratele Cocârţeu, cu intenţia de a-i opri din bătaie. Văzând intenţia noastră, căpitanul de miliţie Cucu, ne-a barat calea şi a început să ne ameninţe: „Vă bag la puşcărie, şi acolo o să muriţi!” Eu i-am răspuns politicos, dar hotărât: „Domnule căpitan, poate mori dumneata înaintea noastră!” La ieşirea mea din închisoare, am aflat că domnul Cucu, căpitanul care ne ameninţase cu moartea, era el însuşi mort! Mi-a părut rău de tinereţea lui! Se împlineau cuvintele Domnului care avertiza pe persecutori printr-o declaraţie de iubire faţă de credincioşii săi.: „Cine se atinge de voi, se atinge de lumina ochilor Mei!”

În timpul procesului procurorul Vanda se străduia din răsputeri să prezinte cazul nostru ca fiind extrem de primejdios pentru securitatea statului socialist, deoarece, spunea el, „aceşti oameni încalcă în mod sfidător legile ţării!” El voia să facă uz de afirmaţia mea făcută în faţa judecătorului pe când eram acuzat de încălcarea legilor, când spusesem că dacă guvernul va da legi împotriva Cuvântului lui Dumnezeu, eu nu voi asculta de acele legi. Procurorul Vanda a încercat să folosească această afirmaţie a mea pentru a mă picta negru în faţa judecătorului şi a audienţei, şi a cere astfel o condamnare aspră, aşa cum pretinseseră conducătorii Uniunii Baptiste de la Bucureşti. La o bucată de vreme după ce am ieşit din închisoare mi s-a spus că procurorul Vanda şi-a sfârşit zilele într-un accident urât. Legile lui Dumnezeu pe care el le încălca în mod sfidător l-au sancţionat. Dumnezeu a declarat solemn: „Nu vă atingeţi de aleşii mei!” (Psalmul 105:15). „De aceea, pentru că ai preţ în ochii Mei, pentru că eşti preţuit şi te iubesc, dau oameni pentru tine...” Cuvântul Domnului este încercat, adică s-a dovedit a fi adevărat mereu şi mereu, din generaţie în generaţie. „Domnul ştie să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici, şi să păstreze pe cei nelegiuiţi, ca să fie pedepsiţi în ziua judecăţii” (2 Petru 2:9). Dar, pentru a experimenta izbăviri mari din partea Domnului este necesar să ne asumăm riscuri mari cu Dumnezeul nostru.

Cine este cioban, şi cine este păstor? Rubrică întreţinută de Ioan Târziu

Am asistat la o discuţie interesantă între un păstor de mioare (Nicolae Rădoi) şi un păstor de suflete (Daniel Branzai). Iată ce spunea, printre altele, Nicolae Rădoi:

Am nădăjduit că Asociaţia Bisericilor Baptiste din America va avea curajul să spună lucrurilor pe nume! Ne-am aşteptat, de pildă, ca Asociaţia Bisericilor Baptiste din America să ia poziţie faţă de alunecările doctrinare ale lui Iosif Ţon, dar lucrul acesta nu s-a întâmplat. Ne-am  aşteptat ca Asociaţia să ia atitudine faţă de elementele anarhice de la Portland care la instigaţia lui Iosif Ţon încearcă ruperea unei biserici a Asociaţiei, dar lucrul acesta nu s-a întâmplat! Care este rolul Asociaţiei, dacă nu acela de a asista bisericile care întâmpină greutăţi?! Dacă Asociaţia ar fi intervenit prompt în condamnarea elementelor care fac ruperi în biserici, multe biserici ar fi fost scutite de frământări şi de rupturi! Avem aşteptări prea mari? Ne-am aşteptat ca Asociaţia Bisericilor Baptiste din America să aibă ceva de condamnat cu privire la alegerile de la Timişoara, care au arătat faţa plină de corupţie a unor reprezentanţi ai comunităţii baptiste din România, dar nici lucrul acesta nu s-a întâmplat.Cum poate preşedintele Asociaţiei Bisericilor Baptiste din America să felicite pe fiul unui torţionar care ajunge preşedinte al Cultului Baptist din România prin necinstea furării de voturi?

Şi iată şi răspunsul parţial al lui Daniel Branzai:

„Draga frate Nicu
Graba strica treaba, orbul bate mai multi de cati vede si neinteleptul vorbeste mai multe decat intelege.
Suntem prieteni vechi si nu cred ca suntem niciunul in categoriile de mai sus.
Eu zic sa nu dai cu batu-n balta, facandu-te ca sti ce s-a petrecut la Timisoara. Nimeni nu le stie pe toate, iar Internetul nu este calea pe care se rezolva lucruri intre frati....”

Ulterior Nicolae Rădoi a răspuns prin articolul De la păstor către păstor, unde ridică foarte politicos nişte întrebări ce s-ar fi cuvenit să fi fost de mult în atenţia conducătorilor Asociaţiei Bisericilor Române Baptiste din America. Daniel Brânzai nu a mai răspuns la acest articol.

Pe baza discuţiei arătate am făcut câteva observaţii şi am tras câteva concluzii:

1. În primul rând a transpirat dorinţa      păstorului de suflete de a nu i se aduce nici o critică, deoarece cei ce      fac acest lucru sunt nevăzători şi lipsiţi de înţelepciune, şi în      consecinţă ar produce mai multă pagubă decât ar oferi ajutor.
2. În timp ce păstorul de mioare păstrează      discuţia la un nivel politicos, păstorul de suflete aruncă epitete      usturătoare ca „orb” şi „neînţelept.”
3. Este de remarcat o diferenţă între      cele două moduri de abordare a discuţiei. Păstorul de mioare a adus pe      tapet întrebări concrete, dar păstorul de suflete a ignorat total      substanţa discuţiei,  neluînd în      considerare întrebările legitime ridicate de păstorul de mioare. Oare tot      aşa de „concret” tratează şi problemele Asociaţiei pe care o conduce? Şi      mai vorbeşte de orbire în cazul altora?
4. Deşi este caracterizat ca orb şi neînţelept,      sau ca unul care dă cu băţul în baltă, păstorul de mioare răspunde cu înţelegere păstorului de suflete. Se observă contrastul dintre iritarea      păstorului de suflete şi calmul păstorului de mioare. Deşi insultat,      acesta nu răspunde cu aceeaşi monedă.
5. Păstorul de mioare oferă un răspuns      public şi politicos la comentariul păstorului de suflete reformulând      întrebările puse în primul articol, dar păstorul de suflete nu îl      consideră vrednic de un răspuns. Oare la fel de atent îi tratează şi pe păstorii      colegi ai Asociaţiei?
6. Păstorul de suflete îl admonestează      pe păstorul de mioare că are pretenţia că ştie ce s-a întâmplat la      Timişoara. Dar ar fi trebuit ca el să ştie ce s-a întâmplat, din moment ce      a fost acolo. Există mărturii ale celor prezenţi care arată neregulile      practicate de ceilalţi păstori de suflete care se pasc pe ei înşişi, şi uită de      turma Domnului. De ce nu ne-a informat corect preşedintele Asociaţiei,      dacă voia să nu fim informaţi incorect de Nicolae Rădoi?
7. De remarcat tonul de băşcălie şi superioritate      al păstorului de suflete în felul în care vorbeşte păstorului de mioare,      deşi păstorul de mioare ar putea să îi fie tată. În contrast, stă      răspunsul păstorului de mioare în care arată respect pentru celălalt.

Vorbind cu fratele Rădoi, mi-a spus că nota de dispreţ pe care a sesizat-o în conflictele pe care le-a avut în 1978 cu „fraţii” din conducera Uniunii Baptiste de la Bucureşti când a luptat pentru libertatea religioasă în România („Cine te crezi, măi? Eşti un incult, şi o să te punem noi la punct...” ), aceeaşi notă a constatat-o şi acum în relaţie cu păstorul de suflete din fruntea Asociaţiei.  

Probabil că ni se ridică unele întrebări şi nouă, cititorilor. Cine este educat şi cine este ne-educat în această discuţie? Care dintre cei doi este mai potrivit ca păstor? Sub a cui păstorire ar prefera să fie oile?

Păstorul de suflete are o recomandare pentru păstorul de mioare, şi anume să se sfătuiască cu păstorul bisericii şi cu fraţii spirituali din biserica unde este membru, şi apoi să vorbească. Dar se pare că păstorul fratelui Nicolae Rădoi şi cei spirituali din aceeaşi biserică sunt şi ei la fel de „mulţumiţi” de ultimele (ne)luări de poziţie ale conducerii Asociaţiei. Şi cum ar putea fi mândri de ceea ce se întâmplă în Asociaţie? Nici un cuvânt  despre carismatismul lui Iosif Ţon şi „revelaţiile” noi pe care le primeşte ca dictare de la Dumnezeu; nici o revoltă faţă de pervertirea Evangheliei harului de către acelaşi Iosif Ţon; nici o mână de ajutor care să asiste bisericile ce se luptă cu cei ce vor să sfâşie turma lui Hristos; nici o măsură de condamnare a lupilor în piei de oaie, etc.

Dacă presedintele Asociaţiei ne spune că problemele nu se rezolvă prin discuţii pe blog, l-am ruga să ne spună cum le vede rezolvate, deoarece până nu au fost sesizate pe blog nu a arătat că este dispus să le ia în considerare! Poate ne instruieşte el pe internet despre felul cum pot fi rezolvate!

Da, am citit comentariul preşedintelui Asociaţiei Bisericilor Baptiste Române din Statele Unite şi Canada la articolul „Peştele de la cap se împute” al lui Nicolae Rădoi şi am constatat atitudine flegmatică, ironie ieftină, limbaj de şmecher de Bucureşti, argumentare de tip comunist: „Ia mai lasă-ne în pace cu observaţiile tale. Societatea merge foarte bine...” Unde este prestigiul ce îl aşteptăm de la preşedintele unei Asociaţii respectabile?  Nu cumva imaginea Asociaţiei are de suferit în urma unei astfel de interpelări a unui frate ce ridică întrebări legitime?

La urma urmei, cine este cioban şi cine este păstor?