Monday, September 19, 2011
Când începe viaţa umană? Rubrică întreţinută de Petru Jurcău
Din momentul concepţiei sau al fecundării, din clipa zămislirii, a unirii celor două celule sexuale de la cei doi părinţi (46 de cromozomi cu 30.000 de gene provenite de la celor două părţi, feminină şi masculină care se combină între ele făcându-se o celulă sau un întreg), din acel momnet se determină toate caracteristicile noastre fizice: sexul, organele interne şi externe, membrele, caracteristicile feţei şi ale corpului, statura, culoarea ochilor, a părului şi a pielii. Chiar şi mai uimitor: inteligenţa şi personalitatea - modul în care vom gândi şi simţi - sunt deja plasate în codul nostru genetic de la zămislire. În momentul conceperii sau al zămislirii, eram noi înşine, cei ajunşi maturi, în mod esenţial şi unic!
Cu toţii (inclusiv femeile şi doctorii ucigaşi de nevinovaţi şi plăpânzi prunci nenăscuţi încă), am crescut dintr-o celula minusculă (formată la rândul ei din alte două şi mai minuscule), pornită la viaţă din clipa conceperii sau a împreunării celor două părţi umane, de la cei doi părinţi. Rezultatul a fost crearea unei fiinţe minuscule, cu toate părţile necesare, şi la câteva săptămâni, cu toate organele deja prezente şi capabile de funcţionare. Restul timpului, pe care-l mai petrecem în pântecele matern, fiecare dintre noi, a fost dedicat cizelării, creşterii şi exerciţiului. În timp ce eram încă în pântecele matern, am început să ne mişcăm, să înghiţim şi "să respirăm" lichidul amiotic din jurul nostru, să răspundem la stimuli externi şi, în general, să ne pregătim pentru viata de afară ca, atunci când o vom întâlni, să putem să ne acomodăm şi să-i facem faţă în bune condiţii.
I n i m a: De când inima începe să bată, de la 18 zile după concepţie, sângele embrionului (aşa denumit de medicină, de fapt al copilului pornit la viaţă), trece de-a lungul cordonul ombilical, trece prin placentă şi se apropie de vasele sanguine materne aflate in uter. De-a curmezişul zidului despărţitor are loc schimbul încărcăturilor gazoase: copilul pasează mamei resturile de dioxid de carbon, iar ea îi furnizează oxigenul şi nutrienţii necesari dezvoltării fizice în bune condiţii; toată această lucrare de conlucrare – mamă şi copil – fiind planificată şi aşezată de Creator în mod definitiv şi perfect în cele două porţi sau organisme umane.
Atingerea: Curând copilul devine sensibil, căci răspunde la atingere. Toate cele cinci secţiuni importante ale creierului sunt prezente. Functionarea creierului, măsurată pe baza undelor EEG, este înregistrată la 40 de zile de viaţă, adică la o lună şi o săptămână de existenţă. Aici, minunatul centru de control trimite mesaje mamei şi copilului. Capul ocupă aproape o treime din volumul total al corpului, dar va deveni mai proporţional cu restul corpului pe măsură ce corpul copilului creşte pe parcursul primelor luni de viaţă prenatală.
Mediul: Copilul trăieşte în interiorul unei membrane transparente, denumită sac amnionic. Sacul acesta este umplut cu o soluţie sărată, care înconjoară celulele noului corpuşor. Într-un proces complex, corpul reciclează lichidul înghiţând o parte, alta absorbând-o, alta eliminând-o; în acelaşi timp, producând cea mai mare parte din ea. Embrionul pluteşte în fluid, fiind protejat de şocuri sau lovituri şi nefiind nevoit să se opună gravitaţiei.
Mâinile şi picioarele: Mâinile încep să se formeze la aproximativ 3 săptămâni şi degetele de la 6 săptămâni. Fătul poate să-şi strângă degeţelele mânuţelor, şi-şi va deschide gura ca răspuns la presiunea aplicata din exterior cu baza degetului mare propriu. La început, când îşi atinge gura cu mâinile sale, îşi întoarce capul cu gura deschisă. Iar mai târziu, poate să-şi întoarcă capul spre mâini şi să-şi bage degetele în gură, pentru a le suge, dovedind că e „conştient” de sine, ca după naştere: „ştie ce are şi ce poate!” Toate aceste lucruri sau mişcări au fost constatate sau văzute de doctori cu aparatura ultramodernă existentă astăzi. Unghiile sunt prezente la 7 luni. Picioarele se dezvolta ceva mai târziu decât mâinile. La aproximativ 9 săptămâni, ca răspuns la atingerea tălpii piciorului, îşi va curba degetele sau îşi va îndoi genunchii, ca să se depărteze de obiectul care-l atinge: „se retrage”- dovedind iarăşi „conştiinţă de sine” prenatală! De la 2 luni, amprentele sunt deja întipărite în piele, şi copilul începe să facă mişcări încete, răsucituri, lovituri bruşte sau lovituri slabe şi ritmate, care pot fi detectate şi văzute cu aparatura medicală.
Sunetul şi vederea: Copilul fiindcă este înconjurat de un zgomot puternic, cum ar fi bătăile inimii mamei lui sau dacă este expus la o muzica puternica, răspunde la sunete în frecvenţe atât de ridicate sau scăzute încât nu pot fi auzite de urechea adultă, ceea ce sugerează că sunt implicate canale senzoriale altele decât urechea obişnuită de după naştere El răspunde la diferite sunete, cum ar fi vocea mamei sale, şi este acordat la ritmul vieţii mamei sale - adesea adoarme şi se trezeşte deodată cu ea. Muşchii din orbita ochiului sunt prezenţi destul de timpuriu, ochii săi rotindu-se chiar şi în timpul somnului. Lumina penetrează prin peretele uterin şi lichidul amniotic, iar activitatea sa creşte, în răspuns, la lumina intensă direcţionată asupra lui cu aparate electrice, dovedind că „vede”, cu toate că genele rămân închise până în luna a 7-a, pentru a proteja ochii. Alternarea intermitentă a luminii, chiar prin experienţe medicale, linişteşte fătul.
Mişcarea: Copilul începe să facă mişcări spontane la aproximativ 7 săptămâni, (înainte de două luni de viaţă), dar mama, de obicei, nu simte copilul mişcându-se până la aproximativ 16 săptămâni sau la patru luni de la concepţie). La 11 săptămâni copilul înghite lichid amniotic şi îl pasează înapoi prin urină; urinează ca fiinţele născute. De asemenea, poate produce expresii faciale complexe şi chiar zâmbete. Dacă mamele ar fi conştiente că de la 11 săptămâni copiii lor le zâmbesc, nu ar mai putea întreţine gândul avortului nici un moment! La 18 săptămâni – adică la 4 luni şi jumătate – copilul este activ şi energic şi execută numeroase flexări ale muşchilor: Poate da pumni şi lovituri tari mamei lui, lovituri pe care ea le simte cu adevărat.
Toate aceste informaţii demonstrează că făptura ce se află în pântecele mamei este o fiinţă umană de la zămislire, ceea ce face avortul să fi o practică odioasă, un act ce ia viaţa cretă după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.
Friday, September 16, 2011
Iosif Ţon şi curvia cu dumnezei străini
În lucrarea sa intitulată „Cine îşi va pierde viaţa” scrisă în 1973, Iosif Ţon argumentează că credincioşii care admit amestecul guvernului în problemele Bisericilor de fapt „curvesc cu dumnezei străini.” În toamna anului 1978 Iosif Ţon a adoptat o poziţie de condamnare a credincioşilor din Comitetul Bisericii Baptiste din Caransebeş care s-au opus imixţiunii Securităţii în Biserică. Comitetul ales conform statutului, cu vot secret, a refuzat să mai admită participarea împuterniciţilor la şedinţele sale şi a respins cererile Securităţii şi ale reprezentanţilor Cultului de a da afară din Comitet şi din Biserică pe membrii ALRC-ului (Comitetul creștin pentru Apărarea Libertății Religioase şi de Conştiinţă). Mai mult, Iosif Ţon s-a angajat într-o campanie de defăimare a acelor credincioşi ce au refuzat amestecul autorităţilor în afacerile Bisericii Baptiste din Caransebeş, încercând să determine Biserica să accepte compromisul cu autorităţile ce cereau jertfirea membrilor ALRC-ului, ce luptau pentru dreptate şi libertate. Iată că omul care în 1973 condamna pe cei ce admiteau amestecul autorităţilor în Biserici acuzânduţi de curvie cu dumnezei străini, a ajuns în 1978 să ceară unei Biserici să accepte amestecul autorităţilor, ba mai mult, să facă presiuni ca Biserica să se conformeze cerinţelor Securităţii de a elimina pe cei ce luptau pentru autonomia Bisericii! Conform propriei afirmaţii şi definiţii, Iosif Ţon a ajuns să curvească cu dumnezei străini!
Aditivii alimentari şi sănătatea - rubrică întreţinută de P. Jurcău
În graba noastră şi în lipsa de interes faţă de o alimentaţie calitativă, foarte mulţi oameni se mulţumesc cu o alimentaţia cantitativă, estetică, ambalată frumos, colorată cât mai apetisant, aromatizată, conservată cât mai bine, sărată, pasteurizată, rafinată (dacă se poate chiar şi de două ori), prăjită în teflon, fiartă sub presiune şi încalzită la micro-unde. La necazurile legate de alimentaţie se adaugă stresul, fuga permanentă, programul de lucru prelungit, dizarmonia din colectivele sau locurile unde servim masa (în cel mai rău caz mâncăm pe stradă sau în autobuz) şi frica permanentă pentru ceea ce mâncăm, datorată întâmplărilor şi ştirilor din mass-media.
La prima vedere, nici producătorii, nici comercianţii, nici medicii şi nici consumatorii nu au nici-o vină (se mai întâmplă accidente, dar trebuie să mulţumim pentru vigilenţa inspectorilor sau a cetăţenilor!). Toţi cei enumeraţi mai sus au câte ceva de câştigat din perpetuarea producerii şi distribuirii unor alimente care lasă de dorit atât de mult. Câştigurile sunt atât de mari pentru producători, încât acoperă amenzile primite; comercianţii, fiind la mijloc câştigă şi de pe urma producătorilor şi de pe urma consumatorilor, şi se lasă antrenaţi de mecanismul de cerere şi ofertă; medicii îşi justifică meseria (ce s-ar face ei dacă bolile ar fi eliminate?); industria farmaceutică vede avantajele unei alimentaţii problematice (este cea mai profitabilă din lume); iar ca urmare a ofertei cetăţenii au burta plină (scapă de moartea prin înfometare!), deşi supravieţuiesc din boală în boală şi au un mod de a-şi cheltui astfel salariul. Este un cerc vicios în care ori au toţi o parte din vină, ori sunt toţi nevinovaţi! La urma urmei, cine hotărăşte ce este bine pentru cetăţeni?
La aceasta oră, este ştiut că mulţi dintre aditivii alimentari (conservanţi, emulgatori, coloranţi, etc.) utilizaţi la pregătirea mezelurilor, alimentelor preambalate sau semi-preparate, sunt cancerigeni. Acelaşi lucru se ştie şi despre unele îngrăşăminte chimice şi pesticide folosite la cultivarea legumelor, fructelor şi zarzavaturilor pe care le cumpărăm, chiar şi din piaţă. Acest fapt ar trebui să constituie un semnal de alarmă, pentru că consumăm zilnic mari cantităţi de produse cancerigene. Nu este de mirare, că unii se îmbolnăvesc de aceasta maladie necruţătoare sau de multe alte afecţiuni cauzate de o alimentaţie haotică.
Multe chimicale au fost considerate până în prezent netoxice, aşa că s-au făcut destui bani din comercializarea lor, dar acum factorii responsabili s-au răzgândit (probabil a luat-o razna medicina şi chimia)! Odată cu aflarea unor date suplimentare despre acţiunea acestor substanţe în organism, ele sunt declarate acum ca fiind foarte dăunătoare, şi chiar cancerigene. Pentru bolnavii de cancer sau cei cu imunitatea şi vitalitatea scăzută, precauţiile trebuiesc mărite, deoarece organismul lor a pierdut o mare parte din capacitatea de-a se autoregla şi apăra. Printr-o alimentaţie naturală, fără tratament termic şi alte torturi alimentare specificate mai sus, s-a demonstrat că organismul este mult mai adaptat la a lupta cu factorii nocivi şi a avea astfel o viaţă sănătoasă. Exemplele sunt multe, cel care a avut urechile şi ochii deschişi, deja ştie; însă mai e nevoie pe lângă cunoştinţă şi de acţiune concretă de verificare şi perseverenţă. Pare simplu, dar adevărul este că mentalitatea, egoismul, tradiţia, obişnuinţa, lenea, plafonarea, lipsa de responsabilitate şi banii sunt factori care ne scurtează viaţa.
Aditivii din lista următoare sunt consideraţi mai puţin periculoşi la ora actuală, dar poate aflăm mai multe noutăţi la “toamnă”:
E100 – turmeric- cunoscut în România şi ca "şofran indian"
La prima vedere, nici producătorii, nici comercianţii, nici medicii şi nici consumatorii nu au nici-o vină (se mai întâmplă accidente, dar trebuie să mulţumim pentru vigilenţa inspectorilor sau a cetăţenilor!). Toţi cei enumeraţi mai sus au câte ceva de câştigat din perpetuarea producerii şi distribuirii unor alimente care lasă de dorit atât de mult. Câştigurile sunt atât de mari pentru producători, încât acoperă amenzile primite; comercianţii, fiind la mijloc câştigă şi de pe urma producătorilor şi de pe urma consumatorilor, şi se lasă antrenaţi de mecanismul de cerere şi ofertă; medicii îşi justifică meseria (ce s-ar face ei dacă bolile ar fi eliminate?); industria farmaceutică vede avantajele unei alimentaţii problematice (este cea mai profitabilă din lume); iar ca urmare a ofertei cetăţenii au burta plină (scapă de moartea prin înfometare!), deşi supravieţuiesc din boală în boală şi au un mod de a-şi cheltui astfel salariul. Este un cerc vicios în care ori au toţi o parte din vină, ori sunt toţi nevinovaţi! La urma urmei, cine hotărăşte ce este bine pentru cetăţeni?
La aceasta oră, este ştiut că mulţi dintre aditivii alimentari (conservanţi, emulgatori, coloranţi, etc.) utilizaţi la pregătirea mezelurilor, alimentelor preambalate sau semi-preparate, sunt cancerigeni. Acelaşi lucru se ştie şi despre unele îngrăşăminte chimice şi pesticide folosite la cultivarea legumelor, fructelor şi zarzavaturilor pe care le cumpărăm, chiar şi din piaţă. Acest fapt ar trebui să constituie un semnal de alarmă, pentru că consumăm zilnic mari cantităţi de produse cancerigene. Nu este de mirare, că unii se îmbolnăvesc de aceasta maladie necruţătoare sau de multe alte afecţiuni cauzate de o alimentaţie haotică.
Multe chimicale au fost considerate până în prezent netoxice, aşa că s-au făcut destui bani din comercializarea lor, dar acum factorii responsabili s-au răzgândit (probabil a luat-o razna medicina şi chimia)! Odată cu aflarea unor date suplimentare despre acţiunea acestor substanţe în organism, ele sunt declarate acum ca fiind foarte dăunătoare, şi chiar cancerigene. Pentru bolnavii de cancer sau cei cu imunitatea şi vitalitatea scăzută, precauţiile trebuiesc mărite, deoarece organismul lor a pierdut o mare parte din capacitatea de-a se autoregla şi apăra. Printr-o alimentaţie naturală, fără tratament termic şi alte torturi alimentare specificate mai sus, s-a demonstrat că organismul este mult mai adaptat la a lupta cu factorii nocivi şi a avea astfel o viaţă sănătoasă. Exemplele sunt multe, cel care a avut urechile şi ochii deschişi, deja ştie; însă mai e nevoie pe lângă cunoştinţă şi de acţiune concretă de verificare şi perseverenţă. Pare simplu, dar adevărul este că mentalitatea, egoismul, tradiţia, obişnuinţa, lenea, plafonarea, lipsa de responsabilitate şi banii sunt factori care ne scurtează viaţa.
Aditivii din lista următoare sunt consideraţi mai puţin periculoşi la ora actuală, dar poate aflăm mai multe noutăţi la “toamnă”:
E100 – turmeric- cunoscut în România şi ca "şofran indian"
E140 - clorofila şi clorofilina - pigmentul verde din frunze
E160(a) - caroten, substanţă ce se găseşte, de exemplu, în morcovi,
E160(d) - licopen, găsit în tomate şi în grapefruitul cu miezul roşu,
E161 (b) si E161(g) - xantofile de origine vegetală şi animală
E162 - pigmentul roşu din sfeclă
E170 - carbonat de calciu
E181 - acid tanic, găsit de obicei în ceai şi în coaja de nucă
E300 - acidul ascorbic sau vitamina C, cu puternic efect antioxidant.
E306 pana la E309 - tocoferoli sau vitamina E, cu puternic efect antioxidant.
E504 - carbonat de magneziu.
E509 - clorura de calciu.
E511 - clorura de magneziu.
E516 - sulfat de calciu.
E516 - sulfat de magneziu.
Dacă ne luptăm doar cu “E–urile”şi cumpărăm în continuare alimente gata preparate, lupta este ca şi pierdută, deoarece în momentul în care un astfel de aditiv este proscris de consumatori, el nu va fi eliminat, ci va fi comercializat sub alte nume, cu alte etichete… Aceeaşi monştri alimentari sunt pe piaţă mereu cu alte nume care elimină suspiciunea consumatorilor.
Societatea nu se va schimba până nu ne schimbăm noi. Avem pretenţii, dar nu vrem să schimbăm nimic. Responsabilitatea pentru trezirea, hotărârea şi schimbarea ce rezultă în refuzul cumpărării acestor produse, sau acceptarea şi continuarea acestei neglijenţe dăunătoare ne aparţine fiecăruia. Schimbarea modului de alimentaţie în direcţia consumării produselor lipsite de E-uri va fi o binecuvântare pentru trup şi apoi şi pentru suflet. Continuarea alimentării cu produsele pline de conservanţi şi arome artificiale va duce la plătirea unui preţ greu. Producătorii, comercianţii, medicii, industria farmaceutică au decis déjà în locul nostru. Decizia lor poate fi însă eliminată dacă consumatorul va refuza cu consecvenţă astfel de prosuse, indifferent cât de ieftine sau de gustoase sunt. Important este să nu acceptăm ca alţii să decidă în locul nostru.
Informaţiile oferite pot fi verificate la http://active.info.ms/?a=11
Thursday, September 15, 2011
C O M P U T E R U L UIMITOR AL CREAŢIEI - Rubrica intretinuta de Petru Jurcau
Pe cand anglicanii si alti degenerati ai vremii noastre sucomba in fata asa numitei "stiinte" a evolutiei, stiinta adevarata infirma cu toata vigoarea aceasta teorie pernicioasa. Mai jos veti putea citi un articol pregatit de colaboratorul nostru Petru Jurcau despre posibilitatea evolutiei atunci cand este privita din punct de vedere a informatiei necesare pentru o trecere de la o forma la alta, proces sine qua non al evolutiei. Citind un asemenea articol ne dam seama ca sansele evolutiei sunt zero, si compatimim pe teologii de tipul lui John R. Stott si pe corifeii lui din Romania, care s-ar putea sa aiba multe calitati, dar nu o gandire stiintifica!! Lectura placuta!
C O M P U T E R U L UIMITOR AL CREAŢIEI
|
Iosif Ţon a vrut să spele ruşinea ţării! Oare când îşi va spăla propria ruşine?
Toate documentele şi mărturiile existente cu privire la evenimentele petrecute la Caransebeş în toamna anului 1978 (vezi
http://istoriabanatului.wordpress.com/2010/04/01/mircea-rusnac-contributii-banatene-la-miscarea-de-opozitie-religioasa-anticomunista-a-l-r-c-1978/ şi apoi
(aici) http://istoriabanatului.wordpress.com/2010/04/01/mircea-rusnac-contributii-banatene-la-miscarea-de-opozitie-religioasa-anticomunista-a-l-r-c-1978/ şi apoi
(aici)
confirmă intenţia Securităţii, a organelor locale de miliţie şi a reprezentanţilor Cultului Baptist de la Comunitatea din Timişoara şi de la Uniunea din Bucureşti de a înlătura de la conducerea Bisericii Baptiste locale Comitetul ales legal al acelei Biserici. Cauza era faptul că acel comitet avea în sânul său reprezentanţi ai ALRC-ului (Asociaţia pentru Libertatea Religioasă şi de Conştiinţă) şi era hotărât să manifeste opoziţie faţă de elementele corupte ale conducerii Uniunii Baptiste şi faţă de organele guvernamentale care nu îşi ascundeau intenţia de a controla în continuare Biserica Baptistă aşa cum făcuseră şi până atunci prin pastori corupţi, ca Ieremia Gavagină, şi prin colaboratori dintre membri, printre care cei mai cunoscuţi erau: Rusu Oprea, exclus de Biserică pentru colaborare cu securitatea, pentru imoralitate şi beţie (venit după ce şi-a terminat misiunea trădătoare în California, sau pentru a o continua), George Dancea, promovat secretar al Bisericii, care a reintrodus în Biserică şi comitet pe beţivul şi stricatul Rusu Oprea şi apoi la porunca stăpânilor a sancţionat excluderea din Biserică a 140 de membri (ulterior venit şi el în America pentru a fi cocoţat la cârma Asociaţiei Bisericilor Baptiste din SUA şi Canada), Rusu Ion, un alt beţiv, care a avut ani de zile funcţii la Cultul Baptist şi turna pe fraţii săi contra unui salar de trădător, şi alţii.
Nimeni nu a fost surprins când organele locale ale miliţiei şi securităţii au acţionat la arestarea unor membri ai Bisericii pe baza reclamaţiilor făcute de iudele Cultului Baptist, Cornel Mara, Paul Barbatei, Ioan Bunaciu, Gheorgeh Băleanu, Ieremia Gavagină, etc. Toţi aceştia încercaseră, la cererea Securităţii, să înlăture de la conducerea Bisericii Baptiste din Caransebeş pe membrii ALRC-ului dar nu reuşiseră, din pricină că Biserica era solidară cu ei. A fost meritul Bisericii Baptiste din Caransebeş de a fi stat lângă cei pe care i-a ales în comitet, în ciuda presiunilor mari făcute de securitate şi de iudele interne de a determina pe majoritatea membrilor să se lapede de noul comitet sub ameninţarea cu excluderea. Au fost excluşi într-adevăr, 140 de membri, cei care au părut cei mai fermi în ochii securităţii. Arestarea la 13 octombrie 1978 a lui Ionel Prejban, Petre Cocârţeu şi Nicolae Rădoi a fost urmată de bătăi sângeroase, bestiale, un proces înscenat, şi în final o condamnare la închisoare. Membrii Bisericii şi-au arătat din nou solidaritatea cu cei arestaţi venind cu sutele în faţa sediului miliţiei cerând eliberarea lor, o dovadă ce arăta cât de mincinoase erau depoziţiile unora care spuneau că Biserica nu a fost de acord cu poziţia şi acţiunile comitetului.
Surpriza a venit din partea lui Iosif Ţon, care în mod vag dăduse semne mai dinainte că vrea să ajungă la termeni amicali cu conducerea coruptă a Uniunii şi cu organele de Securitate. Ceea ce nimeni nu aşteptase a fost reacţia lui de condamnare a victimelor persecuţiei şi de justificare a persecutorilor. Mai mult, Iosif Ţon a insistat mereu, timp de un an de zile ca soţiile celor condamnaţi (cu care a venit în contact personal) să „recunoască” vinovăţia bărbaţilor lor, chipurile, ca el să îi scoată din închisoare pe baza unei astfel de recunoaşteri. O asemenea declaraţie ar fi însemnat moartea noastră, aşa cum s-a întâmplat cu liderii răscoalei minerilor din Valea Jiului, care în urma „recunoaşterii” forţate au fost lichidaţi. Recunoaşterea ar fi însemnat discreditarea noastră şi ar fi fost lovitura noastră de graţie. Iată ce urmărea Iosif Ţon cu insistenţele sale ca soţiile noastre să declare că eram vinovaţi! Tot el a susţinut şi afirmat că Biserica Baptistă din Caransebeş nu era de acord cu poziţia Comitetului şi voia să asculte de conducătorii Cultului Baptist ca să fim daţi afară! De fapt Biserica şi-a arătat din nou solidaritatea cu noi, cei arestaţi, atunci când în dupămasa zilei de 13 octombrie 1978 majoritatea membrilor au venit în faţa sediului miliţiei cerând eliberarea noastră, o dovadă cât de mincinoase erau depoziţiile unora (inclusiv a lui Iosif Ţon), care spuneau că Biserica nu a fost de acord cu poziţia şi acţiunile Comitetului.
În anul 1994 am avut ocazia la Los Angeles să îl confrunt pe Iosif Ţon cu cele scrise în declaraţia sa din 26 noiembrie 1978 în care ne incrimina. L-am întrebat, în prezenţa mai multor păstori care erau de faţă la acea întrunire, de ce a procedat la redactarea şi răspândirea acelei scrisori în care ne acuza de comportament scandalos? Răspunsul lui a fost acesta: „Am vrut să spăl ruşinea ţării.” La un asemenea răspuns nu putem decât să concluzionăm că pentru Iosif Ţon credincioşii care şi-au pus viaţa în joc pentru a apăra autonomia Bisericii de încercările de amestec şi control din partea securităţii, nu au fost altceva decât o ruşine! Membrii Bisericii care au luptat pentru dreptate şi libertate, cei care au adus o înviorare şi trezire în Biserică prin promovarea la amvonul Bisericii a unor evanghelişti ca Liviu Olah, Pavel Nicolescu, Aurel Popescu, etc., erau consideraţi de Iosif Ţon „ruşinea ţării.” În schimb iudele cultului, cu care începuse să colaboreze, erau pentru el cinstea Cultului Baptist şi a ţării!
Apostolul Pavel spune despre sine şi despre ceilalţi lucrători creştini ce s-au pus pe altarul Domnului că erau consideraţi ca gunoiul lumii acesteia de către cei care îi persecutau (1 Corinteni 4:13)! Nu ne miră că în momentul în care Iosif Ţon a dat mâna cu persecutorii fraţilor săi a ajuns să declare ca „ruşine a ţării” pe luptătorii pentru adevăr şi libertate! „Ei, de care lumea nu era vrednică...” comentează autorul Epistolei către Evrei, referindu-se la cei ce „au suferit batjocuri, bătăi, lanţuri şi închisoare... au pribegit... lipsiţi de toate, prigoniţi, munciţi...”
Copia scrisorii lui Iosif Ţon din 26 noiembrie 1978 (în care ne incriminează şi ne numeşte „tineri,” nicidecum fraţi), pe care o am la dosar, are la sfârşit o notă de mână scrisă de fratele Aurel Poescu în care spune: „Ideile... sînt tipice pentru lipsa de caracter şi ipocrizia lui I. Ţon”
În faţa tuturor mărturiilor şi a documentelor care arată caracterul demn al acelor membri din Biserica Baptistă din Caransebeş ce au plătit cu închisoarea în lupta lor pentru dreptate, Iosif Ţon ar trebui să aibă demnitatea de a-şi recunoaşte greşala condamnării publice a acestor credincioşi şi să îşi spele astfel propria ruşine, înainte de a ajunge în faţa lui Dumnezeu pentru judecată. Noi, cei declaraţi de el ca fiind „ruşinea ţării,” i-am acorda cu drag iertarea şi reabilitarea.
Saturday, September 10, 2011
EBEN-EZER!
Cum ne aflam la un fel de rascruce de drumuri si cum inca nu stim ce urmeaza dar stim ce am lasat in urma, e bine sa nu calatorim inspre ziua de miine uitind ce am invatat ieri. Comentariul lui Petru ( il gasiti mai jos) mi-a amintit inca odata ca trebuie sa cercetaez toate lucrurile, sa aleg ce este bun si sa stau- sa intepenesc chiar linga ce ne spune Dumnezeu. Mi-a amintit ca am datoria sa spun un categoric NU in anumite situatii si sa nu ma clintesc de acolo daca acel NU este ceea ce Cuvintul Lui imi recomanda. Sa nu uitam ca drumul continua si alte greutati si alte probleme vor urma. Dar pina aici Dumnezeu a fost cu noi.
"Pus in fata diavolului, in fata "dilemei" de a trada si de a face pact cu vrasmasul, a spus NU. L-a ales pe HRISTOS, a ales CRUCEA." Mii de draci ma furnica vazind cum este confundat crestinismul cu prostia, cu un fel de cucernicie tampa si lasa."Sa nu judecam pe altii; dar cand arde casa vecinului nu stau sa ma rog si sa ma imbunatatesc: chem pompierii, alerg la cismea. Este drept ca nu trebuie sa ne rasculam impotriva lui Nero dar nici nu trebuie sa-i sarim lui Nero in ajutor. Una e sa te rascoli, alta e sa aprobi. Crestinismul neajutorat si neputincios este o conceptie eretica deoarece nesocoteste indemnul Domnului (Matei10-16 ' " fiti dar intelepti ca serpii si nevinovati ca porumbeii").
Nicaieri si niciodata Hristos nu ne-a cerut sa fim prosti. Atunci cand Statul nu mai e Cezar ci Mamona, cand cere adeziune sufleteasca, recunoasterea suprematiei sale spirituale, aservirea constiintei, nu se mai aplica regula stabilita de Mintuitor ,deoarece nu mai este indeplinita una din conditiile obligativitatii contractului: identitatea partilor (lui Cezar i sa substituit Mamona. Mintuitorul zice ca nu poti sluji si lui Mamona si lui Dumnezeu). Diavolul poate sa zica:
-Hai sa incheiem un pact...
-NU.
-Atunci hai sa semnam un document prin care recunoastem si tu si eu ca doi plus doi fac patru...
-NU.
-De ce? Pentruca nu admiti ca doi si cu doi fac patru? De ce n-ai subscrie un adevar incontestabil.?
-Nu-mi pun semnatura alaturi de a ta nici pentru a recunoaste ca exista Dumnezeu! Crestinismul e o martirizare a tot cei lumesc, dar si da ceva in schimb: linistea aici si fagaduinta mintuirii viitoare. Pe cand diavolul e mai exigent: in schimbul simtamantului demnitatii el nu ofera decat deznadejdea.Ii dai constiinta, pacea, somnul, iti vinzi prietenii si rudele, cedezi absolut totul si mai mult ca totul - si toate pe degeaba. Ce-a obtuinut Iuda de la diavol? S-a ales cu dispretul batrinilor si a restituit banii. Adeseori un anumit ton pedant insotit de cuvinte sforaitoare cu aspect stiintific asa incit prostii gogonate , bazaconii se aleg cu respectul tuturora. Exista prostii bine imbracate, asa cum exista dobitoci bine dichisiti.{ }DAR crestinismul nu-i usor; HRISTOS e greu de pacalit".
Fragmente din JURNAQLUL FERICIRII , DE NICOLAE STEINHARD.
Subscribe to:
Posts (Atom)