PIGMEUL CU ALIBIURI DE TITAN (IV)

Redăm mai jos ultmul fragment din scrisoarea fratelui Timotei Pop ce privește  activitățile tenebroase ale lui Iosif Țon. Rugăciunea noastră este ca Domnul să îl ducă la pocăință și să îl facă, în sfîrșit, să trăiască ceea ce a predicat altora de-a lungul anilor. Ne temem că Iosif Țon o să fie în ziua judecății printre aceia care vor apela la faptul că au predicat în Numele Domnului Isus, dar care vor fi alungați de Domnul nostru deoarece nu L-au cunoscut în realitate.

4)Momentul  Portland - OR

            Anii au trecut rapid...  frații lui de credință au fost gata să-i ierte  lui Iosif Țon și de data aceasta tot ce făcuse  cu ocazia Momentului Caransebeș, așa cum îi iertase toată bălăceala  în noroi din timpul așa zișilor lui ani de cădere.  După ce s-a ciocnit bine de tot cu frații de la Oradea tot datorită acțiunilor lui hubri-oase (hubris=păcatul mândriei exacerbate la grecii clasici), și după ce a colindat România în lung și-n lat pentru a-și implementa ideile lui mistice ascunse sub ideea creșterii spirituale, Iosif Țon s-a retras  la Portland  Oregon, unde între timp se așezase unica lui fiică. În momentul venirii lui, la Portland exista o comunitate românească baptisă foarte puternică. Pastorul Ioan Brisc l-a primit ca pe un rege, în pofida faptului că și el (Brisc) fusese un ALRC-ist pe care  Iosif Țon îl trădase cum nu se poate mai josnic. Dar pastorul Brisc s-a manifestat ca un adevărat gentlemen  față de Iosif Țon, dovedind cu prisosință acea calitate creștină care nu se află la mulți indivizi, și anume predispoziția de a ierta și uita chiar și cele mai mari ofense  pe care cineva la un moment dat le comite.

            La Portland – Oregon Iosif Țon a susținut un adevărat război care s-a declanșat  prin simpla apariție a cărții mele intitulate Misticism sau creștinism autentic.

            Chiar dacă au trecut ani mulți și grei de la momentele zugrăvite mai sus, Iosif Țon a manifestat la Portland același caracter de pigmeu cu pretenții de titan, ba mai mult, cu pretenții de zeu în fața căruia trebuie să se plece oricine.

            Datorită faptului că în cartea mea existau câteva referiri critice cu privire la învățătura lui, referiri despre care el știa că sunt foarte bine documentate, la citirea sumară a celor scrise de mine, a izbucnit ca un vulcan  în fața căruia nu trebuie să stea nimeni. De la începutul și până la terminarea luptei de la Portland, Iosif Țon și-a evidențiat adevărata față a caracterului său, așa cum poate, n-o mai făcuse niciodată.  Desigur, că la această evidențiere a contribuit convingerea sa că, bătrân fiind și cunoscut, nimeni nu-i va putea sta împotrivă, și că va face tot ce va vrea. De aceea a lucrat fără nici o reținere, revărsând din el tot ce acumulase de-o viață.  Iată în continuare câteva din ”perlele” caracterului său, etalate cu ocazia luptei de la Portland:

i)Grandomania.  

            La  insistențele deosebit de stăruitoare ale pastorului Brisc de a se calma și de a nu împrăștia scandalul făcut de el în toată biserica, și mai ales de-a sta de vorbă cu mine pentru soluționarea problemei, Iosif Țon a răspuns categoric: ”Cu  Timotei Pop nu stau de vorbă în nici o circumstanță!”.

            Cum să stea de vorbă Marele Titan cu un Nimenea în drum ca mine?  Pe departe, nu mă pot compara cu nici un personaj proeminent, dar această atitudine nu poate să nu-mi aducă aminte de una foarte asemănătoare.

            Reforma protestantă avansase mult înainte, atât de mult că pe ici, pe colo, începea să se asemene cu catolicismul! În aceste împrejurări au apărut anabaptiștii care țineau la Biblie atât de mult încât erau gata să-și dea viața de dragul principiilor cuprinse în această Carte Sfântă.  Thomas  Munzer s-a distins ca un mare leader anabaptist, un om foarte credincios, plin de zel sfânt, și un intelectual fără seamăn. Traducerea Noului Testament făcută de el a precedat-o pe cea a lui Luther, și unii spun că este mai bună decât a acestuia.  Dar cei doi nu s-au înțeles deloc în ceea ce privește lucrarea Duhului Sfânt. După ce situația dintre ei s-a agravat, Thomas Munzer a trimis vorbă lui Luther că este gata să stea de vorbă cu el pentru a rezolva disputele și neînțelegerile ivite. Dar Luther, când a primit oferta, a spus categoric: ” Eu nu negociez cu maimuțele!” (Thomas Madden, Christianity at the Crossroads; The reformation of the 16-th and 17-th Century, The Recorded Books, LLC, The Modern Scholars Series)

            La fel și-n cazul nostru:  Cum era ca Marele Titan să se plece până acolo încât să vină și să negocieze cu un maimuțoi ca mine?!  Domnului nostru nu i-a fost nici greu, nici rușine să stea de vorbă cu o femeie de moravuri ușoare ca Samariteanca. Și El era Dumnezeu, nu un nenorocit de om care se crede dumnezeu!

ii)Neiertarea, răutatea

            Înțelegând pericolul conflictului spiritual pe care Iosif Țon vroia să-l ducă în biserică, pastorul Brisc a căutat totuși să-l abată, să-l împiedice de la aceasta. Și pentru că îl vedea cât de pornit este pentru a se răzbuna împotriva mea, pastorul Brisc a apelat la o mică stratagemă.  În primul rând i-a cerut să ierte jignirile de care se plângea că suferă, și așa să treacă biruitor peste situația nou criată, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, deoarece în țara în care trăim noi, este garantată libertatea cuvântului. Văzând că este  ferm hotărât a se răzbuna, pastorul Brisc l-a pus față-n față cu o situație în care el însuși fusese implicat. Atunci i-a zis:

            -Frate Țon, dumneavoastrtă mi-ați pus în mână o sabie și mă trimiteți de-ndată să-i tai capul lui  Pop Timotei. Dar vă spun că eu n-am să fac lucrul acesta, din două motive bine întemeiate:  în primul rând eu sunt pastor nu gâde, iar în al doilea rând, atunci când alții mi-au pus în mâna mea multe săbii și m-au trimis să vă tai capul dumneavoastră, știți bine că eu n-am făcut așa ceva!  În numele acelei situații, eu vă îndemn din nou să-l iertați pe Timotei Pop, și să treceți peste această situație.

            -Nu, nu-l iert, nu pot să-l iert – a răspuns imediat Iosif Țon, ca și cum iertarea a fost un lucru de care Iosif Țon nu  a avut nevoie niciodată. Evident că Iosif Țon nu voia să își aducă aminte despre el și multele-i nerozii făcute de-a lungul anilor, nerozii pe care frățietatea i le-a iertat.

            Nu este cazul acum și aici să menționez despre importanța actului iertării în creștinism... Și totuși, baza salvării omenirii a constat în actul iertării dumnezeiești, sau cum spune Pavel, în acea ”trecere cu vederea” a păcatelor noastre. Apoi Domnul nostru ne spune clar că iertarea nu este opțională, și Biblia arată că cine nu iartă pe fratele său, aceluia nici Dumnezeu nu-i iartă  mulțimea păcatelor  săvârșite (Matei 6:14-15). Dar să zicem că  nu știm nimic despre toate aceste percepte cristice, și că ne-am născut undeva prin China, unde predominantă este religia confucianistă.  Nici în cazul acesta nu am avea nici o scuză și nici un rabat de la obligativitatea iertării; și-n această religie iertarea spune ce fel de om ești, câtă bunătate ai în tine.  Căci într-un fel, iertarea este măsura bunătății acumulate în cineva, este poarta prin care pot intra în tine  toate virtuțile dumnezeiești.

Cu atât mai de ne-nțeles este Iosif Țon în această situație și-n comportamentul acesta păgân, cu cât în ultimul an el nu predicase în biserica noastră despre nimic altceva decât despre bunătatea lui Dumnezeu, despre iertare, și despre har.  Sărman pigmeu cu inimă de purice, probabil își zicea că toate cele de mai sus sunt pentru alții, nu pentru el !  Și încă ceva: prin alegoria la care a apelat, pastorul Brisc nu doar i-a sugerat, ci i-a spus negru pe alb să ierte așa cum și el (Brisc) l-a iertat de multele-i păcate din trecut.  Dar cu toate acestea, Iosif Țon a spus că el nu iartă! Iertarea o fi pentru naivi și pentru oricine altcineva, dar nu pentru el!

iii)Netrăirea celor predicate

            Toți suntem conștienți de importanța exemplului personal în familie, biserică  și societate, și de necesitatea imperioasă de a trăi ceea ce la un moment dat vrem să spunem altora. Căci dacă numai vorbim despre lucruri mari, iar noi, cei ce vorbim, nu ne ridicăm în sus de la înălțimea staturii unui pigmeu, ce folos mai au spusele noastre?!

            Cu ocazia începerii războiului de la Portland, pastorul Brisc n-a vrut să se dea bătut chiar așa de ușor. Spre final, văzând că Iosif Țon nu voia să renunțe la gândul răzbunării, și vrând totuși să-l determine într-un fel să se răzgândească, pastorul Brisc a scos la bătaie ”artileria grea”.  În multe, foarte multe din predicile lui din tinerețe, precum și-n multe din scrierile lui, Iosif Țon folosește pilda cu el însuși care-și duce crucea, mergând pe urmele Mântuitorului (vezi Confruntări, pag. 174). Atunci pastorul Brisc i-a derulat puțin pilda aceasta atât de dragă lui ( lui Iosif Țon), după care l-a invitat s-o pună numaidecât în aplicare atunci în situația nou creiată. Credea bietul pastor că folosind această ilustrație îl va da gata pe ”bătrânul ostaș al lui Cristos”, care va aplica numaidecât ceea ce  a predicat de-o viață, și-așa îl va cruța de alte nerozii pe care era atât de pornit a le face. Dar n-a fost să fie! Atunci Iosif Țon a spus categoric:

            -Nu pot să iert! De data aceasta, nu se aplică acea ilustrație! Tu va trebui să-i retragi lui Timotei Pop ordinarea de presbiter, iar apoi va trebui să-l dai afară din biserică!

            La momentul acela Iosif Țon trecuse de vârsta de 75 de ani și se apropia vertiginos de 80. Eu personal l-am auzit folosind acea ilustrație cu crucea, în anul venirii lui de la Oxford (anul 1971). Acum era anul 2010. Trecuseră deci între timp 40 de ani; 40 de ani de rătăcire prin pustiul slujbei la amvon în compania unor predici rostite, dar netrăite! Dacă atunci în acele condiții , când el avea aproape 80 de ani, ”nu putea să aplice” un principiu enumțat de el  de-o viață, când se gândea totuși că-l va aplica ? După vârsta de 100 de ani ?   Noi știm însă foarte bine că problema aplicării în viață a principiului purtării crucii lui Cristos, nu depinde de vârstă, ci de zdrobirea eului. Ori se pare că omul acesta care a predicat o viață întreagă la alții, el însuși n-a cunoscut niciodată zdrobirea eului lui. Și-atunci, bineînțeles că nu poate practica ceea ce predică la alții!

iv)”Lucratul”  pe la spate

            Toate cele de mai sus sunt lucruri urâte și nu au ce căuta la un copil al lui Dumnezeu de rând, și cu atât mai mult la unul care pretinde că este stegar ne-nfrânt care trage după el mulțimi nenumărate. Dar aspectul care urmează este încă și mai urât și nu se găsește decît la mișei, la cei care lucrează la adăpostul întunericului, crezând că așa vor putea trece drept oameni cinstiți.

            După ”chemarea la raport” a pastorului Brisc, cu ocazia apariției cărții mele,  Iosif Țon i-a înmânat acestuia o scrisoare în care se cerea decapitarea mea, pentru crima de lezare a majestății sale. După plecarea pastorului acasă, Iosif Țon n-a mai așteptat nici un moment, ci a început ”să-l lucreze pe acesta pe la spate” luînd legătura cu secretarul bisericii, și ordonându-i acestuia să facă tot ce el (Țon) îi va spune. Bineînțeles că pastorul Brisc a aflat imediat despre toate acestea și l-a confruntat deschis pe Iosif Țon pentru ”lucratul pe la spate”.

            Să zicem că acest episod a fost cum a fost...

            Dar următoarele faze, sunt urâte de tot!

            Când Iosif Țon a înțeles că nu are sorți de izbândă în a-mi retrage ordinarea și a mă expulza din adunare, imediat a început o acțiune subversivă  menită a-l elimina pe pastorul Brisc. Ce conta că până la acea dată pastorul Brisc îl tratase mai ceva ca pe un rege?!  Nimic absolut!  Acum, pentru că a îndrăznit să-l confrunte o singură dată, trebuia eliminat fără nici o circumstanță atenuantă.

            Au existat cel puțin trei subramuri ale acestei acțiuni subversive, la fel de mârșave, care ținteau la eliminarea pastorului bisericii. Eu nu pot spune cu certitudine că toate au fost inițiate și alimentate de către Iosif Țon personal, dar împrejurările în care s-au desfășurat, îmi dau dreptate să le conectez de persoana lui. Prea bine au fost orchestrate toate trei în acel timp critic, și prea bine erau legate una de cealaltă cu același scop: debarcarea pastorului Brisc de la conducerea bisericii, pentru ca apoi el, Țon să se poată răzbuna pe acel anonim care avusese îndrăzneala să-l critice pe Marele Titan coborât jos pe pământ  tocmai din prezența lui Zeus Olimpianul! Iată în continuare despre ce este vorba:

a)”Ajunge 13 ani!”

            Dintr-o dată s-a răspîndit în biserica noastră următorul zvon: ” Nici un pastor nu stă într-o biserică mai mult de 13 ani; oricine a împlinit în slujba unei biserici acest număr de ani, ar face bine dacă și-ar face bagajele și ar pleca de bunăvoie”. Dar eu acum întreb: de ce 13 și nu 12 sau 14?! De ce?  Este foarte ușor de ghicit: în acel an și la acea dată, pastorul Brisc împlinea nici mai mult și nici mai puțin de 13 ani de activitate în slujirea bisericii din Portland. Cu alte cuvinte, bate bine șaua să priceapă calul!  Când a început să circule prin biserică acest zvon, se discuta de asemenea că el vine direct de la Iosif Țon, care fusese lansatorul lui.

b)Pastorul  Brisc este un ”mincinos”

            Concomitent cu zvonul de mai sus, prin gura celor mai înfocați adepți ai lui Iosif Țon, mai circula o propoziție de necrezut și care suna astfel: ”Pastorul Brisc este un mincinos!” Nimeni nu mai auzise despre așa ceva de-a lungul celor 13 ani de slujire a pastorului respectiv.  Purtătorii de cuvânt al acestei propoziții blasfemiatoare erau nimeni alții decât cuscrii lui Iosif Țon; apoi de la ei o mai preluaseră câțiva pentru care Iosif Țon era zeu și dumnezeu. Exact în acele zile când se trâmbița în ascuns această calomnie, am primit un telefon  secret, care mă lega cu toate funiile cu care fusese legat Samson și-mi poruncea să nu spun la nimeni conținutul discuției care urma să vină. Ideea principală a acelei discuții era următoarea: datorită faptului că Brisc este un mincinos, trebuie numaidecât să fie înlăturat de la cârma bisericii noastre. ”Bine, bine  -  am zis eu, dar dacă Brisc este un mincinos, n-ați putea să-mi spuneți și mie câteva monstre de minciuni pe care ați auzit că au ieșit de pe buzele lui?” ”Well... a fost răspunsul cu gândire și cu multă precauție... acum nu-mi aduc aminte de nici una!”  Fără alte comentarii!

c)Campania celor patru

            Cea mai stăruitoare acțiune de dare afară a pastorului Brisc a fost așa numita  Campania celor patru, respectiv o încercare a unui număr de patru bărbați de a-l pune pe pastorul Brisc pe o linie moartă. Despre aceasta știm că a fost orchestrată de Iosif Țon deoarece ringleaderul acesteia a spus cu gura lui că el îl sună pe Iosif Țon în România și-l chestionează de toate cele.  A fost o acțiune ostilă, rușinoasă. Sub conducerea directă a iubitului lor conducător, tovarășul Iosif Țon, cei patru au întocmit o scrisoare pe care au pus-o în mâna pastorului Brisc, prin care îi cereau ca de-ndată să se dea la o parte de la conducerea bisericii, pentru ca așa ei să poată face ce vor, și-n final să-l aducă înapoi în biserică pe iubitul lor conducător și idol. Numai că lucrurile n-au mers așa cum au crezut ei! Pastorul Brisc s-a ”prins” imediat de acțiunea mișelească ce-i era urzită pe la spate, a ignorat scrisoarea cu cerințele cuprinse în ea, și și-a văzut de treburile conducerii bisericii.

            Din toate aceste acțiuni și manevre machiavelice, oricine a putut vedea lipsa de caracter a lui Iosif Țon,  care nu numai că se crede singurul om unit cu Cristos din toată generația noastră, dar se și proclamă pe sine ”tot ce au avut mai bun baptiștii”, vrea să convingă pe creduli că el este omul care a inventat ”un nou tip de creștinism”.  Sărman pigmeu cu alibiuri de titan!

ÎN  LOC  DE  ÎNCHEIERE

            Și-acum la încheiere, cineva s-ar putea întreba care este rostul tuturor celor scrise  aici?

            Bineînțeles, primul rost ar fi acela ca nici unul din cei ce citesc, să nu facă ceea ce a făcut personajul nostru principal.  În viața de credință nu ni se cere să fim vedete, nu ni se cere să fugim după renume, după faimă lumească, chiar dacă este motivată religios.  În schimb, ni se cere să fim oameni de caracter, să fim smeriți, integri. Iosif Țon a fugit toată viața lui după faimă, după glorie personală, iar acum la 80 de ani, este mai flămând de toate acestea ca niciodată. Și pentru că ”mândria merge înaintea căderii”, Dumnezeu a îngăduit ca acum să i se arate adevărata lui față!

            Apoi ar mai fi un motiv, și anume unul ce-l privește în mod direct și personal numai pe el, pe Iosif Țon. Desigur cel mai interesat personaj în citirea acestor rânduri, ar trebui să fie chiar el. Inimă de piatră dacă ar avea, și tot ar trebui să se lase cercetat de Duhul lui Dumnezeu care punându-i pe tavă toate cele de mai sus, îl invită la pocăință acum în ceasul al 12-lea. Când spunem pocăință, avem în vedere o pocăință adevărată, și nu una carcterizată de jumătăți de măsură cum a fost practicată de el de-a lungul vieții. În ciuda faptului că a făcut lucrurile descrise anterior, Dumnezeu îl iubește pe omul acesta (ca pe fiecare din noi), și-l așteaptă să se frângă înaintea Lui. Duhul de mândrie luciferică ce-l stăpânește, nu-l va părăsi fără o autentică zdrobire înaintea Domnului.  Atunci istoricul  Daniel  Mitrofan  nu va mai fi nevoit să tragă cu forcepsul din gura lui, adevărul cu privire la colaborarea cu Securitatea după momentul Oxford. Atunci și numai atunci, noi ceilalți am putea cunoaște un Iosif Țon cu caracter nobil, inspirativ.  Dar zdrobirea este un lucru foarte greu de realizat. Cu toate acestea, este singura cale de  realizare spirituală și de ieșire din mlaștina în care se afundă tot mai mult.  Dar mă-ntreb și eu aici la sfârșitul celor relatate, ca și el la sfârșitul lucrării Locul creștinului în socialism, va fi gata Iosif Țon să accepte această ofertă de a se smeri pe care i-o întinde însuși Domnul Isus Cristos?  Va fi gata Iosif Țon a se pocăi în fața fratelui Rădoi care l-ar primi cu brațele deschise?  Va fi gata el să-i ceară iertare pastorului Brisc pentru mizeriile ce i le-a pricinuit?  În final, va fi gata oare Iosif Țon să se zdrobească în fața Domnului?  Răspunsul la toate aceste întrebări nu-l poate da nimeni altul decât numai el personal!

                                              _________ . ____________

TIMOTEI  POP

Portland, OR, Nov. 20, 2011