Serviciu contra serviciu

O impresie falsă cu care Iosif Țon s-a hrănit îndelung a fost aceea că el este capabil să întrețină un dialog cu Securitatea prin care să obțină favoruri pentru Cultul Baptist fără a face concesii prea mari în îndeplinirea cerințelor Securității. Cooperarea cu Securitatea în privința creării unei imagini pozitive a guvernului ceaușist în Apus este dovedită încă din perioada când se afla în Anglia. Această cooperare este sugerată și indicată de scrisoarea primită de la Petre Belicov în care acesta îi descria „avantajele” pentru cultul baptist, și este confirmată de activitatea anti-wurmbrandiană a acelei perioade. Iosif Țon s-a străduit să demonstreze Apusului că biserica subterană în România era invenția lui Richard Wurmbrandt și nu avea nici o acoperire în realitate. Este de la sine înțeles refuzul lui Iosif Țon de a da curs invitației lui Richard Wurmbrandt de a se alătura organizației acestuia din Statele Unite. La rândul său, Iosif Țon spera că prin protecția Securității pe care o slujea, va ajunge să ocupe funcții importante în Cultul Baptist. Aceeași impresie a avut-o și Petre Dugulescu și alți păstori ce s-au lăsat atrași de mrejele colaborării cu Securitatea, și au ajuns fără să își dea seama agenți ai Securității. Printre serviciile pe care securiștii i le-a cerut lui Iosif Țon nu au fost numai cele de  a crea în Apus o imagine pozitivă a guvernului ceaușist, ci și unele ce priveau ordinea interioară a cultului baptist. Securitatea avea sarcină să frâneze cât mai mult manifestările baptiștilor, să pună piedici dezvoltării bisericilor și să oprească astfel creșterea acestora. Pentru obținerea unor astfel de obiective Securitatea s-a folosit mereu de cei  din interior, de unii cum erau iudele de la conducerea Uniunii, și de alții cum au fost Petre Dugulescu și Iosif Țon, oameni cu aspirații mari.

Printre serviciile pe care Iosif Țon le-a oferit Securității au fost discreditarea membrilor ALRC, acuzarea de nesupunere și violență a luptătorilor de la Caransebeș, cerința ca membrii cultului baptist să fie supuși celor de la Uniune, deși erau corupți, etc. Dar slujba cea mai mare pe care Iosif Țon a făcut-o Securității a fost cea pentru care s-a stablit în Apus în 1981. Printre obligațiile pe care și le-a asumat față de Securitate era aceea de a capacita personalități din Apus să fie binevoitoare guvernului comunist al României. Pe lângă această datorie Iosif Țon a înțeles că poate sluji interesele Securității dacă îi va face pe românii din America să renunțe la critica guvernului ceaușist și să colaboreze cu Ambasada Română din Washingon. S-a lovit însă puternic de membrii ALRC-ului, pe care îi trădase în România, dar pe care încerca, odată ajuns în America să și-i apropie din nou. Singurul pe care l-a înfășurat în pânzele sale de păianjen a fost Aurel Popescu. Imediat după ce a recâștigat încrederea acestuia, l-a determinat să viziteze Ambasada Română și să obțină astfel rezolvarea unor cazuri de imigrare. Vizitele lui Aurel Popescu la Ambasada Română din Washington au dus la ruperea legăturilor membrilor ALRC-ului cu acesta. Iosif Țon jubila din umbră, deoarece reușise să dezbine prieteni vechi, adică să despartă pe Aurel Popescu de Pavel Nicolescu, luptătorul pentru libertate religioasă în România care în urma meandrelor lui Iosif Țon l-a declarat pe acesta un om al Securității și nu a mai putut fi mutat de pe această poziție, oricât a pretins Iosif Țon după venirea lui în Statele Unite că a fost expulzat din Romînia de Securitate și are în obiectiv apărarea fraților persecutați din România.

În 1984 au venit din Romînia în Statele Unite alți dizidenți români cu știri alarmante referitoare la înăsprirea persecuțiilor religioase din România. Una din știri a fost aceea a uciderii lui Traian Bogdan, membru al ALRC. Uciderea lui Traian Bogdan a fost voalată de Securitate prin pretenția verdictului medical că a fost o sinucidere. Cei veniți din România (Pavel Gavrilovici, păstorul care avusese curajul de a ține botezul interzis la Caransebeș a fost unul din ei) au adus informații peremptorii că Traian Bogdan nu fusese victima unei sinucideri, ci victima Securității. Acești prieteni ai lui Traian Bogdan au redactat o scrisoare către Europa Liberă în care detaliau sfârșitul de martir al acestuia, printre altele mărturisind că trupul acestuia avea o gaură de mărimea unui pumn în spate și unghiile smulse. Iosif Țon a scris celor de la Europa Liberă scrisori prin care discredita pe cei care relatau uciderea lui Traian Bogdan de către Securitate, așa că până la urmă cei de la Europa Liberă l-au crezut pe Iosif Țon, și nu au dat publicității informațiile adevărate ce priveau martirajul lui Traian Bogdan. De ce s-a opus Iosif Țon atât de tare publicării informațiilor aduse din România de martorii oculari ce au constatat urmele supliciului lui Traian Bogdan? Dovada uciderii unui dizident îi costa mult pe securiștii români, de aceea au depus eforturi uriașe ca să oprească informația corectă de a ajunge la Europa Liberă și în Senatul american. Așa se face că au apelat și la serviciile lui Iosif Țon, care nu i-a dezamăgit.

Anii care au urmat venirii lui Iosif Țon în America au dus tot mai mult la discreditarea acestuia în ochii românilor din Statele Unite și Canada, ceea ce l-a determinat să încerce o desprindere din colaborarea cu Securitatea română și să recâștige terenul pierdut. Astfel, a început să critice guvernul de la București prin emisiunile de radio Europa Liberă. Anii 1985 și 1986 au fost apoi martorii unei schimbări de macaz în orientarea lui Iosif Țon. Vrând să se desprindă din colaborarea cu Securitatea, a refuzat să mai facă servicii acesteia. Drept urmare Securitatea română a trimis pe un agent al lor, Constantin Gogu, ca să dea publicității anumite informații compromițătoare pentru Iosif Țon și a-l aduce înapoi la matca colaborării. Amenințările lui Constantin Gogu au devenit realitate când acesta a publicat o lucrare în care descria și dovedea acțiuni ale lui Iosif Țon cu potențial de compromitere. Constantin Gogu a fost însă un adversar prea mic pentru Iosif Țon. Acesta l-a discreditat și a reușit să își mențină în ochii unora aureola de luptător autentic pentru libertățile religioase din România.

Nu a același lucru a putut să îl facă Iosif Țon în situația în care două documente extrem de compromițătoare pentru el au început să circule printre românii din America. Drept urmare, Aurel Popescu a rupt imediat orice relații cu Iosif Țon și a recunoscut intuiția corectă a membrilor ALRC-ului care nu s-au lăsat furați de diplomația cu care Iosif Țon acționase după venirea în SUA. Ce erau cele două documente? Erau două note pe care Iosif Țon le-a dat Securității, una în 1980 și alta în 1981, în care recunoștea că își cunoaște misiunea și dorește să o îndeplinească, dar cerea să fie păsuit o vreme pentru a înlătura suspiciunile celor care îl observau de aproape. Cele două note informative au căzut ca un trăsnet în diaspora românească din Statele Unite. Se cereau explicații, și Iosif Țon a oferit câteva contradictorii. Mai întâi a susținut că doar una din cele două note îi aparținea, și cealalată ar fi contrafăcută de Securitate. Ulterior și-a schimbat povestea și a susținut că ambele note erau opera Securității ce voia să îi distrugă lucrarea din Apus. Singura problemă cu această explicație este că expertiza grafologică la care au fost supuse cele două documente a stabilit că îi aparțineau.

Întrebarea legitimă care a survenit a fost aceasta: Dacă Iosif Țon era informatorul Securității și făcea servicii României ceușiste, de ce ar fi dat Securitatea la iveală cele două note? Unii au adus ca explicație dorința de răzbunare a Securității române pentru faptul că Iosif Țon refuza să îi mai slujească. În realitate, alți păstori care au refuzat să mai slujească Securitatea nu au fost deconspirați de către Securitate, ci au fost tamponați într-un fel sau altul, dar nu s-a dat la iveală niciodată cooperarea lor.

Există două posibile explicații ale apariției celor două note date de Iosif Țon Securității. Una este că după ascensiunea lui Gorbaciov la conducerea Uniunii Sovietice, Iosif Țon a devenit un agent KGB-ist. Această trădare i-a iritat groaznic pe securiștii români, care au hotărât să arate legăturile sale cu Securitatea română pentru a-l compromite în relațiile sale cu Securitatea sovietică. De aceea, cele două note au fost aruncate pe piață.

O altă explicație a apariției celor două note este că un simpatizant al mișcării baptiste din România doritor să oprească răul perpetuat de Iosif Țon și să expună trădarea frățietății de către acesta, având acces la dosarele Securității, a extras cele două note și le-a trimis printr-un vizitator străin celor din America. Nu știm dacă cel în cauză era credincios sau securist. Știm că au existat în Securitate oameni care simpatizau pe cei credincioși și îi ajutau într-un fel sau altul să reziste în lupta cu Securitatea. Una din modalitățile de asistare a celor credincioși a fost divulgarea numelor celor ce cooperau cu Securitatea.

Există evidențe ale colaborării lui Iosif Țon cu KGB-ul sovietic. Perestroika l-a determinat pe Iosif Țon să își reconsidere poziția față de Securitatea română, care rămăsese fidelă lui Nicolae Caușescu. Glasnostul și Perestroika intenționau să schimbe fața lagărului sovietic, și Iosif Țon nu voia să fie surprins de partea celor ce pierdeau partida. Acest lucru, credem noi, l-a determinat să își ofere serviciile KGB-ului. De aici înainte Iosif Țon a colaborat cu aripa Securității române ce plănuia înlăturarea lui Ceaușescu. Așa se face că în anii aceia predicatorul transformat în agent dublu a început să aibă „revelații” cu privire la deschiderea lagărului sovietic pentru Evanghelie și prăbușirea regimului ceaușist. Lucrând pentru KGB era simplu să facă astfel de prorocii.

În primăvarea anului 1989 Iosif Țon știa că zilele regimului ceaușist sunt numărate și spunea deschis acest lucru. Aștepta cu sufletul la gură căderea guvernului ceaușist pentru a reveni în țară și pentru a candida la funcții importante în guvern. Lansase la un moment dat și ipoteza candidaturii sale la președinția României. Desigur că a fost adus cu picioarele pe pământ de către Securitatea post-decembristă. Totuși, pentru serviciile făcute Securității Iosif Țon a fost răsplătit, printre altele, cu un palat pe care familia Ceaușescu îl avea în Oradea și pe care în urmă cu vreo șapte ani colaboratorul vechii și noii Securități din România încerca să îl valorifice oferindu-l de vânzare în Apus (New York). Avem dovezi și martori ai lucrurilor afirmate mai sus.