Dinastia Bunacilor ne-a afundat în genuni, pe bune

Reboluția a doborât guvernul lui Ceaușescu. Apoi l-a refăcut rapid cu tătucul Iliescu. Schimbările au fost sublime, dar au lipsit cu desăvîrșire, și aceasta datorită nomenclaturii agățată vizibil și invizibil de funcțiile hotărâtoare, fie ele politice sau economice. Totuși, la sfârșitul acestor 25 de ani s-ar putea ca românii să vadă lumina de la capătul tunelului, acum că au un președinte temător de Dumnezeu.

Nu același lucru se poate spune despre românii din cultul baptist.  Tot români și ei, dar mai oropsiți ca restul românilor. E adevărat că au și ei un președinte temător, dar nu de Dumnezeu, ci de  Securitate. Această teamă a intrat în familia președintelui prin anii 1950 când tătucul Ioan Bunaciu a iscălit că își iubește frații de credință așa de mult încât îi va purta mereu în declarațiile sale către Securitate. Și i-a purtat cu credincioșie. Nu i-a uitat.

De atunci beneficiile nu au încetat să curgă pentru familia Bunacilor. Bunaciu I, deși incult și incapabil (poate de aceea numit sensibil de securiști Baciu), fiind primul din familie racolat ca agent al servicilor secrete române, a primit, în ciuda inculturii notorii pe care o dovedește ori de câte ori deschide gura, poziția de director al Seminarului Baptist din București. Cauze multiple. Avea nu doar o origine sănătoasă, ci și un viitor promițător. Promisese să slugărnicească cu multă dedicare partidul atotprezent: în cele ce sunt și-n cele ce mâine vor rîde la soare.

După ce a semnat angajamentul de obediență, Ioan Bunaciu s-a specializat în colectarea de diplome,  pe care probabil că nu este în stare să le citească. Mai întâi partidul a poruncit Seminarului Reformat Maghiar din Cluj (ce avea cursurile exclusiv în limba maghiară) să îi dea o licență în teologie, apoi și doctoratul, deși omul nostru nu o rupea de loc pe ungurește. Rădea însă la soare. Și a ținut-o cu râsul până în decembrie 1989, când s-a hotărât să își schimbe cariera. Locul lui la seminar îl luase unul tot așa de iubitor de frați, care își dovedise deja înclinația spre martiraj prin turnarea la Secu a celor ce ridicaseră clădirea Bisericii Baptiste din Cluj, Iris, fără aprobarea autorităților.  

După 1989 Bunaciu I a hotărât să devină istoric. Nu de alta, dar dorea să spele anii pe care îi petrecuse în solda Securității și să îi spoiască cu aura de martir. Și mai dorea să arunce praf în ochii celor ce îi cunoșteau hramul. Astfel,  a scris Faptele Profesorilor de la Seminar, unde el și alții de teapa lui au fost prezentați ca luptători pentru libertate religioasă sub comunism. Și într-adevăr luptaseră. Pentru libertatea de a se plimba prin Apus, pentru libertatea de a putea vorbi deschis despre mărețele realizări ale societății socialiste unde ei înșiși slujeau ca pietrari. Aruncau cu pietre în cei care rămâneau credincioși Domnului și Cuvântului sfânt. Ba îi mai băgau și la închisoare pentru că amenințau realizările obținute de oamenii muncii în pietrării. Piele pentru piele. Bunaciu I a dat tot ca să își salveze pielea proprie: și-a vândut conștiința, și-a vândut frații, a sacrificat o instituție de cultură, a vândut viitorul cultului baptist...

Fiul, Bunaciu II, a dobândit și el aceeași teamă de partid, care drept răsplată, l-a trimis să își completeze studiile prin străinătate. Și cum să nu aibă reverență față de partid, când i s-a întins o mână atât de binevoitoare? În timp ce unii predicatori baptiști erau uciși, victime ale atentatelor securiștilor, iar alți credincioși baptiști erau dați afară din facultăți, beizadeaua Bunaciului se plimba prin Apus sub pretextul că studiază. În realitate era pregătit pentru cadrele de partid din interiorul cultului baptist. Nu doar că partidul a susținut arivismul familiei Bunaciu, dar a închis gura celor ce aveau lașitatea să critice pe președintele Seminarului și să lupte pentru autonomia cultului baptist. Pe cei mai refractari partidul i-a închis în gherle, sau i-a trimis pe lumea cealaltă (nu fără recomandarea Baci(l)ului). Ce altă pedeapsă putea fi aplicată celor ce își permiseseră să reproșeze Bunaciului că nenorocește poporul Domnului?

Frica de partid a Bunacilor a continuat peste decenii, și nu a încetat nici măcar după 1989 când membrii acestei familii înnobilate de partid ar fi putut să își mărturisească colaboraționismul și să își ceară iertarte Domnului și fraților trădați. Dar năravul din fire nu are lecuire. Legătura familiei Bunaciu cu Securitatea era prea veche și prea puternică pentru a fi repudiată de o revoluție ce a schimbat totul fără să schimbe nimic.

Bunaciu II a umblat și el în calea lui Bunaciu I, și nu s-a abătut de loc de la păcatele părintelui său, vânzător de frați și colaborator fidel al tovarășilor de la Securitate. Drept răsplată a străbătut și el lumea. Inițial a fost trimis prin străinătate să își realizeze, la fel ca tătucul, propria colecție de diplome. Care va să zică a devenit și el diplomat. Cu această capacitate a fost promovat în fruntea Cultului Baptist din România, după observațiile unora, prin fraudă electorală. Ca diplomat, a decis să accepte și funcția de președinte al Federației Baptiste Europene, o organizație condusă de niște indivizi porniți pe negații. În vremea comunismului negau persecuțiile din România și de aceea erau invitați mereu în țara noastră să petreacă cu Baciul cel ortoman. 

A ieșit la iveală între timp că negația lor se întindea și la doctrinele cardinale baptiste! Cei din fruncea federației neagă inspirația plenară a Scripturilor, divinitatea lui Isus, nașterea lui din Fecioară, învierea lui fizică etc. În schimb, federația a ales să subscrie la alte doctrine mai importante decât cele menționate mai sus: egalitatea sexelor referitor la ocuparea funcțiilor eclesiastice (pe limbaj comun -promovarea femeilor în funcții de păstori și conductori preaiubiți sau preaiubite); legitimitatea variatelor orientări sexuale (pe șleau – sodomiților și lesbiencelor li  se spune „Bun venit” în Templul Dumnezeului  celui sfânt!); soteriologie ecologică (necesitatea salvării naturii de abuzurile capitaliste!) etc. De aceea federația și-a propus un plan de lucru extrem de  practic, cum este emanciprea femeii și promovarea feminismului în biserici, declararea homosexualității ca și culme a moralității creștine, elaborarea unei teologii sistematice centrate în ecologie; educația viitorilor predicatori (deveniți propagandiști și ideologi)  întru salvarea socială și ecologică a lumii etc. etc. Toate bune și frumoase pentru Bunaciu II. La așa organizație, așa președinte.

Am evoluat? Am realizat ceva în România după 25 de ani de la răsturnarea lui Ceaușescu? Am bătut pasul pe loc să răsară busuioc. Nu numai țara a fost priponită. Și la conducerea cultului baptist pasul s-a bătut tot pe loc. Bunaciu I a fost schimbat cu Bunaciu II. Bunaciu I a reușit să aducă un seminar întreg la nivelul său de incultură. Bunaciu II a reușit să aducă tot Cultul Baptist din România în mocirla federației baptiste europene.

Cu Bunaciu întâi ajuns-am făr’ de căpătâi.

Cu Bunaciu doi, ne-am afundat în noroi.

Lichelele care i-au îndrăgit le cântă însă la mulți ani!