Rusaliile (sărbătoarea creștină a genezei Bisericii, dar pe care penticostalii o revendică a fi a lor și cu care se laudă tot timpul), au adus în fața mulțimilor adunate un fenomen clar pe care penticostalii nu îl pot repeta, deși pretind că îl experimentează mereu în întrunirile lor numite stăruințe. La Rusalii apostolii au vorbit în limbi curente, limbi vorbite în regiunile din jurul Iudeii, deși nu învățaseră niciodată acele limbi. Cei care i-au auzit au putut confirma că îi aud vorbind în limbile în care ei s-au născut.
Penticostalii rostesc silabe și combinații de silabe și fraze care nu sunt vorbire într-o altă limbă, ci proferări ininteligibile. Cei care le rostesc se înșeală pe ei înșiși că vorbesc într-o altă limbă, și cei care, chipurile, îi tălmăcesc se înșeală pe ei înșiși că efectuează o traducere. Fenomenul vorbirii în limbi de la Rusalii a fost unul, și cel al glosolaliei contemporane este altul. Acela a fost o vorbire autentică în limbi străine neînvățate de vorbitori! Acesta este o manifestare falsă, o înșelare, o borborosire.
Fenomenul glosolaliei (așa numit al vorbirii în limbi) a apărut la începutul secoulului XX și nu are nimic comun cu cel de la Rusalii, deoarece „limbile” în care se exprimă penticostalii sau carismaticii nu sunt limbi cunoscute sau vorbite undeva în lume.
Că ceea ce trece drept vorbire în limbi și tălmăcire este o înșelare este dovedit de faptul că practicanții nu vor să se supună unui test simplu: să vorbească în limbi și să se traducă ei înșiși, apoi să fie traduși separat de alte persoane care au darul tălmăcirilor. O comparație a traducerilor va reliefa autoînșelarea în care se complac și vorbitorii și tălmăcitorii.
Din moment ce nici un penticostal și nici un carismatic nu are vorbirea în limbi de la Rusalii (care poate fi verificată), am dreptul să mă îndoiesc de autenticitatea vorbirii lor în limbi, și am dreptul să spun că este o autoînșelare! Există mulți penticostali care s-au desprins din amăgirea glosolaliei după ce au practicat-o mai mulți ani. Dar cine ascultă la aceștia? Legănarea în visul că ești dotat cu daruri supranaturale și cu abilitatea de a vorbi în limbi pe care numai îngerii le înțeleg este așa plăcută că nu te poți desprinde din ea cu ușurință. Ea place firii, și cei firești o caută cu înfierbântare.
2 comments:
Frate Nicu Domnul ISUS sa te Binecuvanteze !
1Corinteni 14:2 citeste !
Da, mi se pare că v-am descoperit hramul. Sunteți aparținători la gruparea lui H. W: Armstrong sau la una din sectele ce au rezultat din împărțirea grupării lui.
Îi dați înainte cu sărbătorile Vechiului Testament ca și cum nu ați fi citit niciodată că Christos este sfârșitul Legii, și că Legea și profeții au ținut până la Ioan Botezătorul.
Calea pe care umblați nu este creștină, ci o combinație de iudaism, gnosticism și arianism umflată de un orgoliu ce vă descalifică să vorbiți de cele spirituale.
Post a Comment