Tuesday, August 5, 2014

Furiile și afuriseniile domnului Dănuț Mănăstireanu

Nu l-aș fi crezut în stare de asemenea reacții. Ele însă dovedesc că rătăcirile lui Dănuț Mănăstireanu nu sunt superficiale, ci cu rădăcini adânci. Simptomele le-am văzut de mai multă vreme. Boala a ieșit cu pregnanță la iveală abia acum.

Că s-a făcut anglican, unii i-au găsit o scuză, și anume că a fost scos pe linie moartă în cultul baptist. Dar putea să își manifeste nemulțumirea în atîtea alte feluri (dacă nu a învățat încă smerenia și dependența de Domnul), nu unindu-se cu o biserică apostată! Trecerea lui de la un cult la altul în mai multe rânduri, ca în final să aterizeze în curtea bisericii anglicane infectate de liberalism și imoralitate a dovedit că au existat motive serioase pentru a fi scos la pensie de la Institutul Emanuel.

Orientarea lui spre anglicanism nu este întâmplătoare. Acolo a găsit mediul unde convingerile lui și-au găsit afinități multiple. Liberalismul teologic se îmbină acolo perfect cu libertinismul etic (cei mai mulți anglicani nu mai cred în istoricitatea lui Adam și Eva, nici în divinitatea lui Iisus Hristos, nici în lucrările lui miraculoase etc. de aceea nu este de mirare că biserica anglicană nu mai consideră curvia păcat nici homosexualitatea o perversiune, ci moduri alternative de viață; dacă domnul Mănăstireanu ar fi avut obiecții la urâciunile menționate nu s-ar fi unit cu biserica anglicană în veci!).

Extremele bisericii anglicane sunt și ele simptomatice. Una din extreme este toleranța morală (anglicanii au preoți și episcopi sodomiți, nu doar membri ce practică urâciunea Sodomei) și alta este intoleranța față de toți cei ce mai cred literalismul Scripturii și trăiesc în sfințenie după cerințele Cuvântului lui Dumnezeu. Nu este doar atât, ci anglicanismul contemporan se face vinovat la un pol de anti-semitism și la celălalt de simpatii pro-filistine. Toate sunt evidente în scrisul domnului Mănăstireanu. Ce se aseamănă se adună.

Dar ceea ce i-a evidențial caracterul hâd a fost reacția lui față de eliminarea unui apostat de la Institutul Teologic Penticostal din București  aici. Reacția a fost una penibilă, arătând imaturitatea, incapacitatea de a manifesta respect față de o instituție care își gestionează problemele după cum crede de cuviință. Domnul Mănăstireanu se așează fără probleme de conștiință pe scaunul celor batjocoritori și își dă drumul la gură fără perdea, cu o grandomanie nevoalată.

Toți cei care au altă orientare decât măria sa sunt abonați la o teologie ieftină și îndoielnică. La stâlpul infamiei sunt puși teologi de renume ca Piper și Mohler, oameni care au rămas cât de cât credincioși adevărului în infernul aluatului teologiei emergente. Insultele și abjecțiile curg din gura sa la adresa tuturor celor ce îi bănuiește că ar fi avut vreun rol în demiterea rectorului pornit cu pluta pe undele ispititoare ale Crislamului. În conformitate cu bănuiele bune ale lui Mănăstireanu, cei de la Institutul Teologic Penticostal nu sunt în stare să analizeze matur datele problemei, ci sunt manipulați de un pastor fundamentalist. Pentru coconul Mănăstireanu cel mai urât cuvânt este acesta – fundamentalist, dar numai atunci când conceptul descrie pe cei care au rămas fideli Scripturii. Nu îl deranjează când are de-a face cu fundamentaliștii musulmani – pe aceștia îi strânge la piept; nici când este vorba de activiștii fundamentaliști ai teologiei emergente pe care o reprezintă. 

Tirada dezlănțuită împotriva Institutului Penticostal îi prilejuiește să își reînnoiască afuriseniile și împotriva Institutului Baptist Emanuel din Oradea, de unde a fost parașutat când propensiunile sale pentru liberalism și islamism au ajuns cunoscute.  O ură acumulată de aproape două decenii, dar care îl muncește zilnic îl determină să facă spume la gură când pomenește institutul orădean și pe spiritul rector al acestuia.

Sabia pe care o mânuiește domnul Mănăstireanu nu este altceva decât amenințarea că retragerea lui din consiliul revistei Pleroma ar fi o avertizare a Casandrei, o iminentă catastrofă. Fără el acolo nu va mai exista un spirit științific, pretenție ce îmi aduce aminte de un text al Scripturii ce surprinde așa bine gâlceava domnului Mănăstireanu cu cei ce mai vor să păstreze Evanghelia (1 Corinteni 1:19-20). Dumnezeu declară în dreptul celor ce se cred deștepți:

„Voi prăpădi înţelepciunea celor înţelepţi, şi voi nimici priceperea celor pricepuţi”. De unde concluzia: Unde este înţeleptul? Unde este cărturarul? Unde este vorbăreţul veacului acestuia? N'a prostit Dumnezeu înţelepciunea lumii acesteia?  
Ceea ce este nostim și în același timp trist este că domnul Mănăstireanu nici nu bănuiește că se află printre cei prostiți. Vorba lui, Qui prodest?  Pentru cei mai puțin deștepți, care nu au studiat latina și copta, le oferim noi traducerea. Cui folosește?  este o formula retorică ce insinuează că acțiunile pe care unii le consideră necesare și folositoare sunt în final fără folos.  Bănuim că așa este și reacția canină a domnului Mănăstireanu.

2 comments:

Alexandru Ciuriță said...

No, că m-am distrat un pic! De felul cum ați descris situația, că de starea lui nu pot să mă distrez. Dimpotrivă, e de plâns.

Daniel Firiza said...

Să nu spun de felul insipid și arogant de a trata pe cei din jurul său atunci când au păreri diverse de el, Dumnezeu îi cunoaște pe ai Săi! ...eu l-am blocat pe Danut Manastireanu și nu o să-i duc lipsa!