În țara orbilor chiorul este împărat

Unuia căruia i-a slăbit vederea nu îi stă bine să dăscălească pe alții invocând propria lumină. Dar tocmai lucrul acesta îl face anglicanul  evadat din reduta adevărului biblic în tabăra apostaților. El îi admonestează pe cei care mai cred că este bine să lupte pentru credința dată sfinților refuzând să capituleze în fața apostaziei înveșmântate în anteriile pașnice ale anglicanilor emasculați de adevăr dar inoculați cu teologia crislamică. Iată-l punându-și întrebări de unul singur:

Ma intreb mereu, si nu pricep, cum de n-au prins la evanghelici metaforele pasnice ale lui Isus din Predica de pe munte, si li s-a pus pata pe metaforele belicoase de sorginte veterotestamentara. Ma tem ca e un drac la mijloc.

Am știut că nu vede bine, dar de ce vrea să călăuzească pe alții? Predica de pe Munte (Matei 5) nu poate fi despărțită de Predica din Templu (Matei 23) unde Iisus îi condamnă vehement pe anglicanii vremii sale. Îi face fățarnici, orbi, morminte văruite, șerpi, pui de năpârci, nebuni etc. etc. Oare și lui Iisus i s-a pus pata belicoasă de sorginte veterotestamentară, așa cum se teme anglicanul în dreptul evanghelicilor?

Avem și noi temerile noastre. Ne temem că va fi și el printre cei cărora Iisus le va spune: Plecați de la Mine blestemaților în focul cel veșnic... Pată oarbă au nu cei care văd întregul tablou al lui Iisus și al învățăturii Sale, ci tocmai cei care îi selectează cuvintele să își justifice teoriile libidinoase favorabile pervertiților în fapte și cuvinte. Anglicanul ar trebui să înceapă exorcismul cu propria sa teologie și persoană.