Unul din cititori ne întreabă care au fost
numele personajelor din fruntea Asociației Bisericilor Baptiste care au refuzat
să ajute pe frații lor peresecutați în România sub Ceușescu. Informația de mai
jos îi poate fi folositoare:
Mulți ani șeful Asociației Bisericilor Baptiste
din SUA a fost reverendul Arsenie Lucaciu, un agent comunist despre care
generalul Pacepa dă informații în cartea sa Pinstripes
and Reds. Acesta a fost la conducerea Asociației când noi ne aflam în
închisoare. Corespondența lui cu Ioan Bunaciu și ceilalți trădători din fruntea
cultului Baptist din România arată că știa de cazul celor loviți de Securitate,
dar deoarece el însuși era un agent, nu a intervenit în nici un fel în favoarea
lor, deși a fost în vizită în România tocmai în acea perioadă. A fost urmat la conducerea
Asociației Bisericilor Baptiste din SUA de alții care au
dovedit la fel, totală indiferență față de frații lor din România ce erau
persecutați, puși în închisori sau chiar uciși.
La deschiderea cărților faptelor în prezența Celui ce va ședea pe marele tron alb, vor fi revelate toate lucrurile care acum sunt încă ascunse. Trădătorii ce mai sunt în viață au încă timp să se pocăiască mărturisind faptul că i-au uitat pe frații lor când aceștia erau în temniță, ba mai mult, unii i-au trimis ei cu mâna lor la închisoare, făcând plîngere la autorități împotriva acestora și cerând condamnarea lor! Așa au fost Cornel Mara, Paul Bărbătei, Ioan Buncaiu și alții aflați în solda Securității și în colaborare cu mai marii românilor baptiști din America pe care i-au convins să nu intreprindă nimic pentru cei persecutați.
No comments:
Post a Comment