În anul 1978 Biserica Baptistă din Caransebeș a ales în fruntea ei oameni necompromiși ce au refuzat să mai permită amestecul autorităților în lucrările comitetului și ale Bisericii. Pentru prima dată în mulți ani împuternicitul a fost oprit de la a participa la ședințele comitetului și de a da directive acestuia. Pentru prima dată sub comuniști o Biserică spunea clar autorităților prin comitetul ei să înceteze amestecul în problemele Bisericii și să renunțe la controlul pe care l-a exercitat înainte. În comitetul Bisericii Baptiste din Caransebeș erau câțiva membri ai Comitetului Creștin pentru Libertatea Religioasă și de Conștiință (ALRC). Aceștia au fost cei ce au direcționat Biserica dinspre supunerea vinovată față de autorități spre ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu. Drept consecință Biserica Baptistă din Caransebeș a cunoscut o trezire spirituală fără precedent.
Pentru a opri procesul început de noul comitet al Bisericii, Departamentul Cultelor (evident în derută) a apelat la conducerea Uniunii Baptiste corupte și la Securitate, care au înscenat tulburări în Biserică și care în cele din urmă au decis trimiterea la închisoare a celor ce se dovedeau iremediabil opuși imixțiunii partidului în problemele Bisericii. Astfel au fost trimiși la închisoare Ionel Prejban, Petre Cocârțeu și Nicolae Rădoi.
După arestarea și condamnarea noastră s-a trecut la represalii dure în Biserică. Au fost radiați ca membri 140 de persoane care nu au vrut să recunoască noua conducere desemnată de autorități (cinci din membrii noului comitet erau agenți ai securității). În articolul publicat anterior am identificat pe George Dancea ca fiind principalul colaborator al lui Ieremia Găvăgină în cele ce au urmat după condamnarea noastră. Articolul a atras câteva comentarii protestatare care susțineau că informația este eronată și îl desculpau pe George Dancea de orice responsabilitate pentru lucrurile ce au survenit în Biserica din Caransebeș după condamnarea noastră. Ca urmare a acestor proteste am eliminat numele lui George Dancea din articolul respectiv lăsând ca responsabilitatea pentru cele semnalate să fie lăsată deocadată doar în seama lui Ieremia Gavagină. Credem că cea mai bună manieră de clarificare a evenimentelor la care s-a făcut referire în articol ar fi fost aceea prin care George Dancea să ne fi spus el, personal, ce s-a întâmplat acolo și care a fost rolul lui în evenimentele menționate. Nu înțelegem de ce refuză să dea o declarație și de ce apelează la alții ca să îi susțină nevinovăția.
Păstorul Sandi Budimir comentează că din moment ce articolul a afirmat că George Dancea a fost secretarul Bisericii în 1978 și el (ca actualul păstor al Bisericii Baptiste din Caransebeș) are procesele verbale din care rezultă că George Dancea a fost ales secretar de-abia în septembrie 1980, tot ce s-a spus despre George Dancea în articol este neverosimil.
Noi nu am spus că George Dancea a fost secretarul Bisericii în 1978. Dacă așa au tras unii concluzia citind articolul, problema este a lor, nicidecum nu este a noastră. Am înțeles însă că George Dancea nu a fost secretarul Bisericii în timpul lui Ieremia Găvăgină și nu s-a dus din casă în casă ca să îndemne pe foștii membri să dea o declarație prin care să concesioneze că cei închiși au fost vinovați. Lucrul acesta l-a făcut Ieremia Găvăgină, ceea ce a fost corectat în articol, și drept urmare ne cerem scuzele de rigoare. Dar istoria nu poate fi schimbată. George Dancea a avut rolul său în „pacificarea” Bisericii de după... Care a fost acel rol?
Îl solicităm pe păstorul Sandi Budimir (din moment ce are acces la procesele verbale ale Bisericii) să ne spună:
1. Când a fost cooptat George Dancea în comitetul Bisericii din Caransebeș? Știm acum că secretar a fost ales în 5 septembrie 1980. Dar înainte de acea dată, a fost în comitet? Și dacă a fost membru înainte, când a fost cooptat?
2. Cine erau membri în comitet când George Dancea a fost cooptat? Câți din acei membri erau agenți ai Securității? Dacă Sandi Budimir vrea să afle adevărul în această privință poate încă să solicite declarații de la membrii care mai sunt în viață (bineînțeles, de la cei care au fost excluși și persecutați sub comuniști, și nu de la cei ce au colaborat cu Securitatea și au persecutat pe frații lor!).
3. Dacă autoritățile au fost vigilente ca în noul comitet să nu intre decât elemente care colaborau cu ele, cum de George Dancea a fost cooptat în acel comitet? Care a fost relația lui cu autoritățile și Securitatea?
4. Ce a făcut George Dancea pentru readucerea în Biserică a celor ce au fost înlăturați în mod samavolnic de Securitate în cooperare cu conducerea Uniunii Baptiste (cei 140 de membri cari nu s-au închinat înaintea lui Baal)?
5. Dacă păstorul Sandi Budimir cunoaște activitatea lui George Dancea de după venirea lui în America, ce ne poate spune despre ultima escapadă a acestuia materializată în colaborarea cu Mănăstireanu cu intenția înființării unei organizații a evanghelicilor români cu scopuri ecumenice de pe poziții pro-palestiniene și anti-sioniste? Ar fi bine ca acei ce sar în apărara unora ce au colaborat cu autoritățile comuniste să fie mai circumspecți și să lase să vorbească pe acei care știu lucrurile așa cum au fost și cunosc evenimentele așa cum au survenit, din moment ce au participat la ele.
Până când vom primi un răspuns de la păstorul Budimir, suntem dispuși să acceptăm clarificări direct de la George Dancea. La urma urmei, el știe mai bine ca noi toți ce activitate a avut în Caransebeșul de după...
3 comments:
Deoarece in articolul ” Caransebesul de dupa… Cine au fost protogonistii” se ridica din nou alte semne de intrebare la adresa fratelui George Dancea; desi credeam ca greseala redactiei a fost remediata si mangaindu-ma in suflet cu sintagma” numai cine nu lucreaza nu greseste”, ma bucurasem si i-am multumit Domnului pt. biruinta Sa; Ca unul care am fost implicat in evenimentele de la Caransebes sunt nevoit din nou sa fac urmatoarele precizari:
1 Pe fratele George Dancea il cunosc din anii tineretii mele, ne-am cunoscut pe campul de Misiune in judetul Caras-Sev, el fiind in echipa cu Efta Toma, iar eu cu Viorel Vuc. Fratele George Dancea, imi este un prieten minunat si un frate in Hristos de o viata, am lucrat in Romania si lucram si in USA impreuna, pentru latirea Imparatiei lui Hristos. Pentru ca a fost si este un om de nadejde, unul care arde pt. cauza lui Dumnezeu, l-am propus in 2005 ca Vicepresedinte al Aliantei Evanghelice Romane din USA si Canada, iar in 2009, la Congresul Asociatiei Baptiste Romane din Arizona, tot subsemnatul la propus ca Presedinte al A.E.R din USA si Canada, fiind votat in unanimitate. Pot spune cu toata certitudinea ca orice suspiciune sau semn de intrebare, nu-si poate avea locul, in viata sau activitatea fr. George Dancea
2 Stiu foarte bine si stiu si altii , ca datorita faptului ca fratele Dancea a fost urat de autoritatile comuniste, i-au lasat sotia ( sora Maria Dancea) fara asistenta medicala, la nasterea lui Daniel, fiul lor; acesta se naste cu mari complicatii, urmand sa ramana cu handicap pt. toata viata si Daniel, ii marturie fizica pt. toti care pun un asemenea semen de intrebare, iar sora Maria, a ramas cu o complicatie renala pentru restul vietii sale. Siind personal, acest fapt, la care se mai adauga moartea subita a fratelui Efta Toma, din Caransebes, si catalogata de ALRC ca si accident intentat de securitate, l-am sfatuit pe fratele George Dancea, sa-si depuna imediat actele si sa plece din tara, pt. ca era in vizorul securitatii si in urma interventie-I Departamentului de Stat al Statelor Unite, la guvernul roman fratele George Dancea cu cei doi copii Daniel si Marius emigreaza la intregirea familie in anul 1984, eu fiind sponsorul lor.
3.Sunt convins ca cele peste 60 de biserici baptiste din Asociatia noastra, cit si multe altele din Alianta Evanghelica atat din USA cat si Romania au cuvinte numai de bine si multumire la adresa Fratelui George Dancea, intrucat i-a vizitat si le-a vestit evanghelia fara nici o plata, toate cheltuielile de transport au fost suportate de el personal. Orice comentariu ii de prisos.
Sper ca prin aceasta interventie sa se puna capat tuturor discutiilor. Multumes Redactiei pt. intelegere.
Semneaza Petru Cocirteu, unul din cei trei frati arestati la Caransebes la 15 oct. 1978, actualmente in Cleveland Ohio. USA.
1. Respect munca celor care vor să restaureze adevărul despre o perioadă tulbure și neclară din istoria bisericii din România.
2. Mulțumesc fraților și prietenilor mei care s-au sesizat de unele lucruri neadevărate spuse despre mine şi activitatea mea.
3. Cred că ceea ce au spus fraţii care au corectat unele afirmaţii făcute la adresa mea a fost spus bine și a fost spus destul. Unii dintre ei au fost foarte direct implicați în evenimentele de la Caransebeș (Petru Cocîrţeu, Viorel Clintoc şi alţii ), iar mărturia lor este adevărată și aprecierea lor este mult prea mare.
4. În Caransebeș am activat în comitet şi ca secretar doar în perioada de după Sept. 5, 1980, la 2 ani de la aceste evenimente. A fost ales fratele Viorel Clintoc şi un comitet nou care au lucrat timp de doi ani , şi cînd a fost ales al doilea pastor, fratele Belciu Busuioc, şi o nouă alegere de comitet si s-a inceput o noua lucrare am fost ales secretar.. Nu toţi cei care au fost în lucrarea lui Dumnezeu au fost compromişi. Mulțumesc Domnului și fraților pentru cinstea care mi-a fost încredințată atunci, mai ales în climatul de suspiciuni și neîncredere care domnea în adunare. A fost o dovadă de prețuire din partea celor care au suferit mult pentru adevăr și Evanghelie.
5. Eram student în anul 3 la Facultatea de Electrotehnică şi nu aveam intenţia de a pleca, dar împrejurările prin care am trecut şi chemarea fr. Petru Cocîrţeu m-au determinat să văd că Dumnezeu mă vrea în altă parte.
6. Să poţi condamna pe cineva, trebuie să ai dovezi. Pînă veţi aduce dovezi, tot ce s-a spus este ne-adevărat.
7. Nu am colaborat niciodată cu securitatea şi nici cu regimul comunist, dimpotrivă, am simţit durerea care mi-au provocat-o mie şi familiei mele. Chemarea şi intervenţiile la Departamentul de Stat al SUA au fost făcute de nimeni altul decît chiar de cel care a condus lupta împotriva amestecului comuniştilor în biserica din Caransebeş (Petru Cocîrţeu care a fost arestat împreună cu ceilalţi doi, Nicolae Rădoi şi Ionel Brejban), iar soţia mea a locuit în primele luni în casa familei Petru si Veronica Cocîrţeu din Ohio, care au aşteptat-o la aeroport.
8. Am simțit povara lucrării cu Evanghelia în toți acești ani grei de slujire și, chiar dacă unele zvonuri neadevărate vor continua să circule despre mine, am să încerc prin harul Domnului să împlinesc smerit porunca din Matei 5: 11-12 “Ferice va fi de voi cînd din pricina Mea, oamenii vă vor ocarî, vă vor prigoni şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră. Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă pentru că răsplata voastră este mare în ceruri ; căci tot aşa au prigonit pe proorocii care au fost înainte de voi.
Rob netrebnic în slujirea lui Hristos,
George Dancea
Petru Cocirteu

Post a Comment