Funcționarea unei Biserici autentice sub un guvern totalitar ce ține morțiș să controleze și viața spirituală a cetățenilor va produce o sciziune între membrii acesteia. Pe de o parte vor fi acei membri ce vor ține la Domnul lor și la Cuvântul vieții mai mult decât la cerințele guvernului imixționist. De cealaltă parte vor fi acei membri care vor asculta de oameni mai mult decât de Domnul. Cele două grupări vor ajunge în tensiune în conflict. De multe ori linia despărțitoare va trece prin interiorul unei familii, sau printre buni prieteni.
Când Biserica Baptistă din Caransebeș a decis să nu mai permită guvernului să se amestece în problemele ei, arătând lucrul acesta prin alegerea unui comitet format din oameni integri gata să își verse sângele pentru Domnul, lucrul acesta a dus la sciziuni mari. Nu doar sciziune între acea Biserică și conducerea compromisă a Bisericilor Baptiste, ci sciziune în interiorul Bisericii. Un caz concret.
Prin alegerea din februarie 1978 fratele Ion Cuzma, diacon al Bisericii, a fost lăsat pe dinafară. Toți știau că el era un colaborator al autorităților. În comitet a intrat însă cuscrul său, Mihuț Martin, un om integru gata să sufere pentru ca Biserica Domnului să fie cârmuită în calea adevărului. Dacă a fost un credincios care ne-a încurajat și ne-a susținut în lupta noastră pentru adevăr și lumină, acela a fost fratele Mihuț Martin, mai în vârstă decât noi, cei tineri ce am intrat în comitet, dar de un curaj deosebit. Conflictele care au apărut în Biserică i-au postat pe cei doi pe poziții contrare. Când noi am fost arestați Ion Cuzma a semnat împreună cu alții pâra penală împotriva noastră. Fratele Mihuț Martin a rămas alături de noi și când am ajuns în închisoare și a rămas un apărător al principilor biblice, deși a fost amenințat mereu că va plăti într-o zi prețul pentru poziția sa neschimbată.
Au trecut valurile. Noi am trecut cu bine prin închisoare, dar Dumnezeu nu l-a lăsat pe Ion Cuzma în starea de trădare în care ajunsese datorită nevegherii. A venit vremea când public Ion Cuzma și-a recunoscut păcatul, a cerut iertare tuturor celor pe care i-a afectat prin acțiunile sale, și și-a reluat legăturile normale cu credincioșii Bisericii. A trecut în prezența Domnului cu fruntea ridicată deoarece a găsit curajul și demnitatea de a mărturisi slăbiciunea ce a manifestat-o față de frații săi când aceștia au fost atacați de fiara comunistă.
Unii nu au avut puterea să mărturisească. De exemplu, Rusu Oprea, un altul care a dus lupta împotriva noastră, a rămas în starea de împietrire până la capăt. A venit și el în America pe care a blamat-o ani de-a rândul împreună cu alți oameni ai guvernului strecurați prin Biserici. Cu ani în urmă m-am întâlnit cu el la o nuntă în San Bernardino, am schimbat câteva vorbe, dar nu a avut curajul să își recunoască fapta reprobabilă și să își ceară iertare. A murit în America, în libertate, dar libertatea adevărată pe care ar fi putut-o afla prin mărturisirea păcatului nu a cunoscut-o. Afară numai dacă în ultimele momente ale existenței nu și-a îndreptat rugăciunea către Cel căruia Îi place îndurarea și și-a mărturisit păcatul trădării fraților pe care nu a mai vrut să îl mărturisească înainte... Cine știe?
În urma noastră a fiecăruia rămâne un portret. Portretul lui Mihuț Martin este unul luminos, portretul unui credincios ce a rămas fidel Domnului și fraților săi în cele mai grele circumstanțe. Portretul lui Ion Cuzma, întunecat inițial, s-a schimbat și a devenit unul frumos prin mărturisirea publică a slăbiciunii trădării fraților săi și prinobținerea iertării din partea Domnului și din partea fraților săi. Portretul lui Rusu Oprea rămâne însă încărcat de ocară și rușine. Nu numai că și-a trădat prietenii și frații, dar a rămas în această împietrire până la sfârșit. Acțiunile noastre adaugă mereu linii la portretul nostru ce se schițează continuu în vreme, dar se pietrifică în momentul trecerii în veșnicie. În urma noastră, a fiecăruia rămâne un portret.
No comments:
Post a Comment