Domnule Daniel Branzai, vadra ta este spartă, oricât ai încerca să ne asiguri că ține apă!

Mai zilele trecute s-a încins pe site-ul lui Barthimeu aici o discuție cu privire la colaborarea sau necolaborarea pastorului Trif. Cel care pleda pentru departajarea pastorului Trif de colaboratorii Securității (pastorul Daniel Branzai) invoca familiaritatea lui cu numitul pastor și obiectivitatea care îl caracterizează atunci când adresează subiectul cețos al colaborării colaboratorilor (Cred că nu pot fi bănuit de oarecari subiectivisme siropoase față de foști colaboratori ai Securității. Cei care mă cunosc știu despre ce vorbesc.).

Nu avem nici o intenție să bănuim lucruri, mi ales că lucrurile de care este vorba sunt clare ca lumina zilei. Observăm însă că bănuiala este invocată, îndrăgită și cultivată în ograda celor ce vor să arunce praf în ochii cititorilor și să justifice pe colaboratori.

Pentru a nega ceea ce este evident comentatorul trece la o redefinire a termenilor, pentru a scoate basma curată pe cei ce au mânjit cu umbra lor în mod constant porțile sediilor Securității.

5. Cred că ar trebui să zăbovim mult până să aplicăm termenul ,,colaborare“ în astfel de relații. Colaborarea înseamnă a urmări același scop și a uni eforturile pentru obținerea lui. Ori în majoritatea cazurilor, păstorii și reprezentanții cultelor religioase care au avut contact cu Securitatea și Departamentul nu au urmărit în nici un caz suprimarea creștinismului în România. În foarte multe cazuri, au făcut și ei ceea ce este proverbial pentru români: ,,au semnalizat la stânga, dar au luat-o la dreapta“.

După această „elucidare” pastorul Daniel Branzai trece la separarea (la fel de lucidă ca și definiția anterioară) pastorilor în două grupe. Pe de o parte sunt cei ce audialogat cu Securitatea, și de cealaltă parte sunt cei ce au colaborat cu Securitatea.

6. Propun să diversificăm terminologia și să diferențiem între dialog cu Securitatea și colaborare cu Securitatea. În vremurile de tristă amintire, sub stalinism, TOȚI păstorii erau obligați să dea raporturi că nu au legături cu dușmanii statului sau cu spionii de peste hotare. Chiar și sub Ceaușescu, legea pedepsea cu amendă pe cei care aveau contact cu străinii și nu raportau la Securitate. Aceasta a făcut ca cei care au păstorit în zone turistice sau de interes pentru turiști străini să FIE OBLIGAȚI de situație să dialogheze în mod regulat cu Departamentul și Securitatea.

Tare mă tem că în urma diversificărilor multiple pe care le propuneți ajungem la diversiuni și divertismente menite să obscuranteze problematica. Domnule Daniel Branzai, pe cine vreți să apărați cu astfel de sofisme? Nu toți păstorii au dialogat cu Securitatea, așa cum vreți să susțineți în pledoaria patetică de mai sus. Nu toți au dat raporturi, ci numai cei ce au cedat presiunilor Securității. Dacă nu aveți bărbăția de a recunoaște că tatăl dumneavoastră a fost colaborator cu colonelul de Securitate Ioachim Țunea, ar trebuie să lăsați subiectul acesta al colaborării în seama celor ce au suferit din pricina colaboratorilor și ar mai trebui să îi îndemnați pe colaboratori la pocăință, nu să îi justificați!

Nu doar cei ce au dat declarații la securitatea au fost colaboratori, ci și acei păstori care au știut de trădarea altor colegi de ai lor și au procedat ca și sicilienii (timorați de dictonul mafiot: Cine nu vede, nu aude și tace, trăiește o mie de ani în pace!), au tăcut și au acceptat să trăiască în pace cu dușmanul credinței. Nu se poate să nu fi auzit că John Bunyan a stat treisprezece ani în închisoare numai pentru că nu a vrut să accepte legitimația de păstor pe care i-o întindea binevoitor guvernul. Persecutorii i-au spus că este liber să plece din închisoare de îndată ce recunoaște că guvernul este acela care dă legitimitate unui predicator, și John Bunyan a refuzat libertatea. El știa că Dumnezeu l-a chemat să predice și mandatul îl avea de la Domnul, nu de la guvern. În dispută era dacă guvernul sau Dumnezeu te mandatează să predici! În urma detenției lui Bunyan libertatea religioasă în Anglia a fost confirmată și guvernul englez a renunțat la pretenția legitimizării predicatorilor. Dacă toți păstorii din România ar fi procedat ca și Bunyan, alta ar fi fost situația Bisericilor Baptiste din România. Dacă toate comitetele bisericilor ar fi procedat cum am procedat noi la Caransebeș, refuzând să accepte instrucțiunile inspectorilor de culte și prezența lor la întrunirile comitetului, alta ar fi fost soarta credinței creștine în România. Ne-au lipsit martirii în număr mai mare deoarece pastorii de la Comunități și Uniune au fost lași, și în loc să sufere pentru Evanghelie au persecutat pe cei care au decis să lupte pentru Evanghelie.

Laș a fost și pastorul Trif de la Timișoara, și și-a dovedit lașitatea și colaborarea cu organele comuniste prin faptul că la ordinele Partidului a venit la Caransebeș în toamna anului 1978 și a procedat ca și ceilalți trădători ai Cultului Baptist adunați acolo cu japca de Securitate pentru a executa ordinele acesteia de a ne depune din funcție.

Ulterior, când am fost adus în fața instanței pentru a fi condamnat pentru credința căreia i-am rămas credincios în ciuda presiunilor venite de la conducerea Cultului Baptist, printre cei care au venit să asiste la condamnarea mea a fost și pastorul Trif. Nu a venit acolo ca să ne apere, așa cum s-ar fi cuvenit unui confrate, ci a venit acolo la ordinele Securității, el și un alt colaborator notoriu, Ion Mihai, un curvar pus în slujba dușmanilor Evangheliei. Iată cu cine s-a înfrățit pastorul Trif!

La acea înfățișare am fost acuzat că încalc legile țării, și de aceea sunt în proces. Am spus răspicat judecătorului: Domnule judecător, să știți că voi încălca orice lege care îmi impune să încalc cerințele Cuvântului lui Dumnezeu! Când am spus acele cuvinte, de fapt am citat pe apostolul Petru care la rândul lui declara în fața persecutorilor săi că este mai înțelept să ascultăm de Domnul decât de oameni. Pastorul Trif nu voia să știe de această înțelepciune, și la fel ca el au fost mulți alții pe care încercați să îi prezentați într-o lumină pozitivă.

Colaboratori cu Securitatea nu au fost doar acei creștini care în mod deliberat și-au propus să suprime creștinismul din România, ci colaboratori au fost toți cei ce au dat informații despre frații lor la securitate. Colaboratori au fost toți pastorii ce au fost gata să impună cerințele Securității privitoare la funcționarea supravegheată a cultului. Integritatea morală a păstorilor nu s-a reliefat în semnalizarea la stânga și apucarea la dreapta, ci s-a concretizat în refuzul de a da declarații și a purta „dialogul” cu securitatea.

Încetați să acoperiți sub lințoliul sofismelor colaborarea pastorilor din România cu Securitatea. O mare parte din ei au trădat pe frații lor când ar fi trebuit să își dea viața pentru frați, apoi au tăcut când trebuiau să vorbească, și, mai rău, au tămâiat pe schingiuitori când i-au primit la ședinețele comitetelor bisericiești și s-au proșternat înaintea lor cu cuvinte de apreciere.